Anca Spânu

Anca Spânu

Câinii şi pisicile pot avea alergii. Şcoala iubitorilor de animale

Duminică, 25 Mai 2025 09:30 | Publicat în SFATURI
Este sezonul alergiilor pentru noi toţi, inclusiv pentru animalele de companie. Atât câinii, cât și pisicile, pot avea o reacție alergică la numeroși alergeni, ca mușcăturile sau înțepăturile de insecte, medicamente, alimente și substanțe de mediu (cum ar fi mucegaiul, polenul, iarba și acarienii de praf). Este important ca proprietarii de animale de companie să fie familiarizați cu diferitele simptome ale reacțiilor alergice la animale, astfel încât îngrijirea medicală ...

Vreme caldă, dar cu ploi torenţiale

Vineri, 23 Mai 2025 00:00 | Publicat în UTILE
Astăzi, vremea va continua să fie instabilă, cu ploi torenţiale în cursul nopţii şi şanse de precipitaţii de până la 55 la sută în timpul zilei. Temperaturile vor fi cuprinse între 13 grade Celsius, minima nopţii, şi 24 de grade Celsius, maxima zilei. Vântul va sufla cu viteze de 6-10 km la oră, cu intensificări în rafale de până la 40-50 km la oră, iar umiditatea relativă va urca la 85 la sută. Presiunea atmosferică, în scădere, de la 740 la 738 pe parcursul zilei, ...

Atenţie! Cuib de viespi uriaşe pe strada Brăilei (video)

Joi, 22 Mai 2025 14:00 | Publicat în EVENIMENT
Avertisment pentru cei care obişnuiesc să se plimbe cu copiii sau cu animalele de companie ori trec cu bicicleta pe strada Brăilei, între Mc Donalds şi Privilege, pe stânga, la coborâre. În locul lăsat liber de un copac bătrân căzut la o furtună mai serioasă şi-au făcut cuib un soi de viespi mult mai mari decât cele obişnuite, care sunt foarte active şi agitate. Din informaţiile noastre, asemenea cuiburi ar mai fi şi prin Grădina publică, dar prin zone mai retrase. Acesta ...

53 de angajatori din Galaţi vor studenţi sau absolvenţi (GALERIE FOTO/VIDEO)

Miercuri, 21 Mai 2025 19:00 | Publicat în CARIERE
Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi a organizat, miercuri, 21 mai, un târg de locuri de muncă pentru studenţi şi absolvenţi. Încă înainte de ora deschiderii oficiale, sute de tineri erau deja în Campusul Ştiinţei, discutând cu potenţiali angajatori despre direcţia pe care ar trebui să o ia cariera lor. 53 de angajatori, atât firme private din Galaţi, dar nu numai, organizaţii non-guvernamentale, dar şi instituţii ale statului în căutare de sânge proaspăt au venit ...

Triplă aniversare jurnalistică la Galaţi. Dovadă de longevitate în peisajul educaţional

Duminică, 25 Mai 2025 11:00 | Publicat în CULTURA
Luna mai 2025 este una importantă pentru colectivele de redacţie a trei publicaţii de referinţă din peisajul educaţional şi cultural gălăţean: revista "Școala gălățeană", anuarul "Studii și articole. Istorie. Educație. Cultură" şi revista "Armonii de toamnă". Revista "Școala gălățeană" a atins borna de 325 de numere, în 35 de ani de apariție neîntreruptă. Revista, care are 20 de pagini color, a apărut iniţial sub egida Casei Corpului Didactic Galați. Astăzi ap ...

Poza zilei. Pescăruşul de Ţiglina III

Marți, 20 Mai 2025 15:00 | Publicat în Regional
Ploaia de luni a creat, prin unele zone, bălţi numai bune să mai bea şi animalele ceva apă proaspătă, ba chiar, pentru păsări, au fost bune şi de o scaldă. Şi dacă tot suntem obişnuiţi să vedem păsări multe pe faleză, aproape de Dunăre, acolo unde este habitatul lor normal, iată că vremea rea din ultima perioadă sau poate posibilitatea de a găsi mai multă hrană le-a adus pe unele mai adânc prin cartiere. Este şi cazul pescăruşului din imagine, surprins în timp ce ...

Poza zilei. Comoara din mijlocul străzii

Luni, 19 Mai 2025 16:30 | Publicat în Regional
Nu ştim cui i-o fi scăpat grăsuna din imagine, dar cu siguranţă era un om cu dare de mână de prin zona "Privilege", dacă ne gândim că un kilogram de cireşe costa 140 de lei acum două săptămâni, în ultimele zile scăzând, dacă se poate spune aşa, până spre 100 de lei. Importate din Grecia, unde cireşele de mai se coc în aprilie, faimoasele fructe mai fac cu ochiul din câte un supermarket ori chiar din pieţe, dar puţină lume se poate apropia. Nu au fost puţine cazuril ...

UPDATE. Nicuşor Dan este noul preşedinte al României

Luni, 19 Mai 2025 00:03 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Candidatul independent Nicuşor Dan este noul preşedinte al României, după ce a trecut pragul de 50%+1 din voturi, necesare pentru a câştiga turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Conform datelor oficiale, la miezul nopţii erau centralizate rezultatele din 98,55 la sută dintre secţiile de votare din ţară şi străinătate, iar Nicuşor Dan avea un avans de 898.568 de voturi în faţa lui George Simion, în condiţiile în care mai erau de numărat mai puţin de 800.000 de bule ...

Eveniment la Salonul Cultural al CARP Galaţi

Luni, 19 Mai 2025 10:00 | Publicat în CULTURA
Marţi, 20 mai, începând de la ora 11,00, Salonul cultural "Armonii de toamnă" al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galaţi găzduieşte, în sala Bibliotecii de la sediul său din str. Domnească nr. 53, un nou eveniment cultural.  Se vor lansa volumele: "Lecturi în oglindă", de Ghiţă Nazare, Editura Castrum, Giroc, 2024, referenţi Vasile Leonte, Ion Manea şi Adi George Secară, şi "Saga ceangăilor", de Iosif Roca, Editura Neuma, Cluj-Napoca 2024, referenţi George Lateş şi ...

UPDATE: Incendiu cu degajări mari de fum la Şendreni. Focul, pus intenționat, a ars o mie de anvelope (video)

Duminică, 18 Mai 2025 17:55 | Publicat în SATUL
UPDATE: ora 19,44. Violentul incendiu de la Șendreni, cu impact major asupra mediului înconjurător, a fost provocat de o mână criminală, au concluzionat pompierii după ce au finalizat intervenția de stingere a focului. Lupta cu flăcările a durat câteva ore, incendiul fiind însoțit de degajări mari de fum care au afectat calitatea aerului, vizibilitatea și traficul rutier în zona de la periferia municipiului Galați.  ”În urma incendiului, au ars în total aproximativ o mi ...
Pagina 9 din 251

Evenimente pline de farmec şi de energie, pe strada Domnească pietonală

Spectacol de dans grecesc tradițional, muzică live interpretată la pian şi la diverse alte instrumen ...

Restricţii de trafic şi trasee deviate, pentru o Domnească pietonală

Potrivit Primăriei Galaţi, în perioada 21 iunie - 21 septembrie 2025, în fiecare weekend, începând d ...

Reacție a firmei Bolt după protestele de la Galați

Oricât de greu de crezut li s-ar părea unora, firma Bolt chiar a avut o reacție în a doua zi a prote ...

Exercițiu tactic pentru salvarea de vieți

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „General Eremia Grigorescu” al județului Galați a org ...

Borcan de miere plin cu substanțe dopante

Polițiștii de frontieră de la Oancea cercetează un bărbat care intenționa să introducă în România ma ...

SOLIDARITATE. Un milion de lei de la CJ Galaţi pentru Covasna

Consiliul Judeţean (CJ) Covasna a anunţat, pe site-ul propriu, că a inclus în buget suma de un milio ...

Vilă distrusă de foc din cauza unui cablu defect

Încă o locuință în care proprietarul a investit mulți bani s-a dus pe apa sâmbetei, după ce acoperiș ...

Poza zilei: Pufoşenii salvate de la gunoi, caută stăpân

Sunt mici şi drăgălaşi. Găsiţi lângă un tomberon, neajutoraţi, cu ochişorii inflamaţi, au fost salva ...

S-a semnat contractul pentru cel mai mare proiect de infrastructură rutieră de după 1989 (FOTO)

Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, Cos ...

Cum să opreşti autobuzul între doi copaci

Staţia de autobuz de la Parfumul Teilor a fost mutată, aşa cum am anunţat, două sute de metri mai în ...

Patru licitaţii eşuate pentru un contract de 749 de milioane de lei. Un nou „record” pentru Consiliul Judeţean Galaţi

Pentru a cincea oară la rând, Consiliul Judeţean Galaţi încearcă să atribuie un contract cu o valoar ...

Primăria actualizează lista activităților cu impact asupra mediului

Primăria municipiului Galați a pus la dispoziția cetățenilor municipiului Galați, în transparență de ...

Ucraina permite, în premieră, cetățenia multiplă

Parlamentul de la Kiev a adoptat, miercuri, o lege care le permite ucrainenilor să dețină și cetățen ...

Acordul de transport între UE şi Ucraina, prelungit

Eurodeputații au convenit să actualizeze acordul de transport rutier UE-Ucraina, prelungindu-l până ...

„Terorism pur” la Kiev. 15 morţi și 75 de răniţi în atacuri cu drone şi rachete

Cel puțin 15 persoane au murit și 75 au fost rănite în atacul cu rachete și drone lansat noaptea tre ...

Putin nu se va opri la Ucraina, crede şeful Statului Major al SUA

Șeful Statului Major Interarme al forțelor armate americane, generalul Dan „Razin” Caine, le-a spus ...

Campania „Dințișorii veseli” a ajuns și la Galați

La începutul lunii iunie, micuții de la Grădinița Nr. 56 din Galați au avut parte de o experiență ed ...

Arnica - aliat natural în lupta cu durerile

În medicina alternativă, arnica ocupă un loc de cinste printre plantele cu puternice efecte antiinfl ...

Scapă de migrene cu ajutorul presopuncturii!

Migrenele afectează milioane de oameni, iar durerile intense pot deveni copleșitoare. În timp ce mul ...

Un mic-dejun sănătos, gustos și echilibrat

Despre micul-dejun s-a spus adesea că este „cea mai importantă masă a zilei” - și nu fără motiv. Mod ...

ITM Galați subliniază beneficiile negocierilor colective

Într-o sesiune de informare și conștientizare a angajatorilor vizând legea dialogului social, Inspec ...

Investitorii așteaptă planul economic al noului guvern

Miercurea aceasta, leul a avut o evoluție depreciativă față de euro și dolar, după creșterea aversiu ...

Leul rămâne în teritoriu pozitiv, în aşteptarea noului guvern

Leul a avut marți o evoluție pozitivă, în condițiile în care se așteaptă prezentarea noului guvern c ...

Firmele gălățene la care Combinatul este dator cer garanții că-și vor primi banii

Firmele gălățene mici și mijlocii care au susținut cu sute de mii și milioane de lei activitatea rec ...

FOTBAL. Remaniere de lot la Unirea Braniștea

Unirea Braniștea a încheiat cel mai de succes sezon al său cu participarea în finala barajului de pr ...

Golden League. Voleibaliștii români, la prima înfrângere

VOLEI. Meciurile turneului al treilea al competiției continentale de volei masculin Golden League au ...

Evoluția cazinourilor online în ultimii 10 ani

Evoluția cazinourilor online în ultimii 10 ani Poate te-ai întrebat cum de, în doar un deceniu, pla ...

CSM Galați a găsit drumul spre Liga Florilor, după două sezoane în eșalonul secund

Handbalul feminin gălățean a parcurs un sezon 2024-2025 foarte bun, la finele căruia a reuşit promov ...

Proiect educațional în școlile de la sat. Elevii învaţă să rezolve conflictele

Aproximativ 1.800 de elevi din șase școli, împreună cu 900 de părinți și 240 de cadre didactice, vor ...

Universitatea „Dunărea de Jos” investește în energie verde

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați face un pas important spre tranziția energetică și sustena ...

Educație incluzivă, echitabilă și de calitate. Proiect transfrontalier coordonat de Galați

Școala Profesională Specială „Emil Gârleanu” din Galați este gazda unui proiect transfrontalier ambi ...

Dan Negru vine la Galați ca să-i cunoască pe elevii cu performanțe

Peste 1.000 de elevi, studenți și profesori gălăţeni, performeri ai anului școlar 2024-2025, vor fi ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Gălățeanul Dragoș Chirilă, greu de repatriat din cauza banilor. Va salva şapte vieţi

La numai 30 de ani, Dragoș Chirilă, un gălățean plecat în Marea Britanie ca să-și facă un rost alătu ...

Diaspora votează! Câţi români şi-au ales deja preşedintele

Potrivit datelor înregistrate în timp real, până sâmbătă, la ora 11,00, nu mai puţin de 270.809 de c ...

Votul românilor din diaspora începe joi seară

Joi seară, 15 mai, se deschid primele secții de votare pentru românii din diaspora, începând cu ora ...

Solstițiul de vară - 21 iunie, cea mai lungă zi a anului

Sâmbătă, 21 iunie, locuitorii din emisfera nordică se vor bucura de cea mai lungă zi din an, odată c ...

Sărbătoare cu folclor autentic la Târgu Bujor

Duminică, 22 iunie, orașul Târgu Bujor va fi gazda unei sărbători de suflet dedicate tradițiilor, po ...

Unde vor fi amplasate recipiente speciale pentru colectarea ambalajelor de sticlă

Prin intermediul Serviciului Ecosal, în această perioadă sunt amplasate în zonele de case, recipient ...

Întâlnire regională a coordonatorilor UZPR

În perioada 19-21 iunie 2025, la Roman, județul Neamț, se va desfășura o întâlnire regională a coord ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Carnet cultural

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Templul Interior", cu lucrări ale sculptorului Liviu ...

Poemele tristeţii, în căutarea poezolandului. Cenaclul Noduri şi Semne

în noaptea asta omul/ pasăre ține strâns cu aripile, cuvântul/ frig, întuneric, umezeală.../ silabel ...

„Regina nopții”, cu casa închisă la Sibiu

Duminică, 29 iunie, actorii Teatrului „Fani Tardini” Galați vor juca, în cadrul Festivalului Interna ...

Spectacol extraordinar al claselor de balet ale Centrului Cultural „Dunărea de Jos”

Astăzi, 18 iunie, începând cu ora 18,30, iubitorii baletului sunt aşteptaţi, la Teatrul Naţional de ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

15 suspecţi din grupările de traficanţi de droguri au fost reținuți

Audierile-maraton care au avut loc miercuri și în prima jumătate a zilei de joi, 12 iunie, la DIICOT ...

Avocat arestat la domiciliu pentru corupție

Avocatul tecucean reținut săptămâna trecută de DNA sub acuzația de trafic de influență a scăpat ”la ...

Criminalii de la majorat au fost duși în fața Tribunalului. Ce a decis instanța (FOTO)

Cei trei tineri suspectați că l-au ucis cu sălbăticie pe un localnic din Berești la finele săptămâni ...

Avocat gălățean, prins când lua bani ca ”să ungă” un polițist

7.000 de euro este suma pentru care un avocat din Baroul Galați a ajuns în custodia ofițerilor Antic ...

„Șezătoare cu Mihai Eminescu” - o celebrare a culturii și spiritului național

Cea de-a treia ediție a manifestării culturale „Șezătoare cu Mihai Eminescu” s-a desfășurat recent î ...

Poliția, în dialog direct cu locuitorii din Liești

Inspectoratul de Poliție Județean Galați, în parteneriat cu Primăria Comunei Liești, a organizat dum ...

Preotul de la Foltești, acuzat de viol, nu mai are voie să slujească

La trei zile după ce procurorul Nicolae Valerian Cuzi a fost arestat pentru că a mușamalizat dosarul ...

Întâlnire deschisă la Liești, despre problemele comunităţii

Primăria Comunei Liești, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție al Județului Galați, organizează ...

UITARE pe DRUM (psalmul Mamei din Totdeaua)

Se-ntoarce acasă odată cu luna,s-aşează pe prispa de cimbru bătrân -ce apă adâncă mai are fântânaşi- ...

PSALM cu literă MARE (şi fără cuvinte)

Atâta blestem şi zadar şi banal,/ atâta cruzime -n-ai unde să stai sau să pleci, a pierit/ chiar sfâ ...

PRIMUL (către poetul Panait Căpățână - Respect!)

tu vezi şi auzi foarte bine/ ce rău şi urât e afară - deschide-i, primeşte-l în casă,/ ai milă... c ...

CUM se CADE (pastel cumsecade)

Eu n-am să-ţi aduc vreo ocară/ şi n-am să te-ntreb de ce minţicând iadul mă duce-n ispită/ şi câinel ...

JOACĂ și JUCĂRELE (cu E la X)

Fă, sublimo, hai încoace,/ că avem o treabă mare:/ dăm cu sapa, dăm cu grebla,/ dăm cu var şi flit p ...

O MOARTE... care dovedește TOT

Pătrăţel era un câine de pripas. Se aciuase în preajma unui bloc de locuinţe din Ţiglina a patra, pe ...

SOACRA pe ULIȚĂ (după „Iarna pe uliţă”, de Coşbuc)

A-nceput de ieri să-mi fie/ dor de puci şi de gâlceavă/ fiindcă Nae duce ghindă/ doar la scroafa lui ...

MIRESELE nu plâng degeaba la NUNTĂ

Spre sfârşitul lui Septembrie 2019, când bancherii încă nu fătaseră pandemia - într-o sâmbătă seara, ...

Schwarzenegger nu refuză niciodată un tango

Actorul american de origine austriacă Arnold Schwarzenegger a recunoscut că a fost nevoit să „exerse ...

Orzo cremos cu spanac și sparanghel verde

Atunci când ai musafiri la masă, vrei să îi surprinzi pe cei dragi sau ești în pană de idei de gătit ...

Se pregăteşte încoronarea Prințului William, un prim pas spre o monarhie britanică modernă

Palatul Buckingham ar fi început deja organizarea ceremoniei de încoronare a Prințului William, potr ...

Filmul zilei la tv - „Blue Beetle”

„Blue Beetle”SUA - Mexic (2023), acţiune, aventuri, SF, thrillerTVR 2, sâmbătă, 21 iunie, ora 20.45C ...

Cum descurajăm câinele să latre excesiv. Şcoala iubitorilor de animale

Indiferent dacă latră pe un ton mai ascuțit sau pe unul mai grav, gutural, un câine care nu știe să ...

Ouăle de prepeliţă - beneficii şi proprietăţi nutritive

Îmbunătățirea sistemului imunitar. Ouăle de prepeliță sunt bogate în vitaminele A si C, esențiale pe ...

Suplimente alimentare pentru sănătatea pisicilor

Pentru că pisicile domestice nu au alimentaţia pe care ar avea-o în sălbăticie, este posibil ca o pa ...

De ce să evităm înghețata pe caniculă

Deși pare alegerea perfectă pentru zilele toride, înghețata consumată pe caniculă poate aduce mai mu ...