În campania 2024 de depunere a cererilor pentru subvențiile agricole, un număr de 15.321 de fermieri din județul Galați au solicitat sprijin financiar pentru o suprafață totală de 293.849,74 hectare, potrivit unui raport al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Suma totală autorizată pentru plata avansului și a plății finale se ridică la 56,26 milioane de euro, echivalentul a 279,91 milioane de lei. Începând din 2024, agricultorii beneficiază de pl ...
Începând din 2015, Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” aduce în fiecare an la Galați Festivalul "Folk la Dunăre", eveniment care a devenit simbol al orașului. De la prima ediție, pe scena festivalului au urcat trupe celebre și nume mari ale folkului românesc, adunând an de an în public sute de iubitori ai genului. Cu farmecul său aparte, folkul, această împletire între voce, poezie și melodie, a reușit să atingă sufletele românilor și să cucereasc ...

„Regina nopții”, la Sibiu și la malul mării

Sâmbătă, 28 Iunie 2025 10:00 | Publicat în CULTURA
Duminică, 29 iunie, actorii Teatrului "Fani Tardini" din Galați vor urca pe scenă, la Sibiu, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru (FITS), unde vor juca piesa „Regina nopții”. FITS este unul dintre cele mai importante festivaluri de teatru din țară, iar actorii gălățeni își vor da întâlnire cu publicul începând cu ora 16.00, însă biletele au fost deja epuizate. Distribuția de la Sibiu este următoarea: Oana Mogoș (care a primit pentru acest rol Premiul UNITER ...
Caravana "Shakespeare - peste tot" ajunge şi în judeţul Galaţi. Potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei, spectacolele se vor desfăşura joi, 26 iunie, de la ora 17,00, în parcarea Shopping City Galați, și vineri, 27 iunie, începând cu ora 12,00, în Parcul Tineretului din Șendreni. Vor avea loc ateliere de teatru, recitalul „Galeria Shakespeare: Sonete Itinerante” și spectacolul „Shakespeare redus”, evenimente în aer liber, cu acces gratuit. O călătorie în ...
Printre spectacolele consacrate din repertoriul Teatrului pentru Copii și Tineret ”Gulliver” se numără și ”Păcală”, un titlu mult îndrăgit și primit cu bucurie de publicul de orice vârstă. Această producție emblematică a Teatrului ”Gulliver” beneficiază acum de o refacere mult așteptată, revenind în fața publicului, în această duminică, cu o nouă distribuție, gata să cucerească scena prin dinamica jocului ce poartă semnătura regizorului Daniel Stanciu. A ...
Gălățenii sunt invitați vineri, 27 iunie, de la ora 19,00, la Teatru pe Țeavă, la o comedie spumoasă despre relațiile interumane. "Artă", de Yasmina Reza, tratează prietenia dintre trei bărbați, între care, din cauza unui tablou controversat, se declanșează un conflict. Piesa explorează tensiunile și fragilitatea relațiilor umane. Organizatorii promit iubitorilor de spectacol o seară pe cinste, precum şi faptul că buna dispoziție îi va însoți pe tot parcursul weekendul ...

Poza zilei. Străzile modernizate mai trebuie şi reparate

Marți, 24 Iunie 2025 15:30 | Publicat în Regional
În imaginea zilei de azi, o porţiune a trotuarului de pe bulevardul Siderurgiştilor, la 200 de metri distanţă de intersecţia cu strada Brăilei, într-o zonă de acces auto pentru riverani şi vizitatorii care doresc să ajungă în interiorul cartierului. Tocmai pentru a asigura rezistenţa, aici nu a fost folosit granitul cu care este placată zona exclusiv pietonală a trotuarului şi care nu ar fi rezistat greutăţii maşinilor, ci s-a pavat fâşia de acces cu piatră cubică, care ...

Garda de Mediu - amenzi de peste 1,4 milioane de lei

Marți, 24 Iunie 2025 16:30 | Publicat în Regional
În urma controalelor tematice desfășurate în anul 2024 privind salubrizarea localităților, Comisariatul Județean Galați al Gărzii Naționale de Mediu a aplicat 112 sancțiuni contravenționale, dintre care 80 de avertismente și 32 de amenzi, în valoare totală de 1.470.000 de lei, conform unui raport. Au fost dispuse și cinci sancțiuni complementare și s-a transmis o sesizare penală pentru îngroparea ilegală a deșeurilor. Comparativ, în 2023, au fost aplicate 110 sancțiuni, ...

Remember. Walter Baade (1893-1960)

Miercuri, 25 Iunie 2025 11:30 | Publicat în MAGAZIN
Astronomul german Walter Baade s-a născut pe 24 martie 1893, la Preußisch Oldendorf. Este cel care a avut pentru prima dată ideea că supernovele pot crea stele neutronice. În Al Doilea Război Mondial, a profitat de un blackout (pană generalizată de electricitate) care reducea poluarea luminoasă la observatorul Mount Wilson, pentru a observa centrul galaxiei Andromeda. Aceste observații l-au condus la definirea populațiilor stelare. A descoperit și existența a două tipuri de cefei ...

Horoscopul zilei de 25 iunie

Miercuri, 25 Iunie 2025 00:00 | Publicat în HOROSCOP
RacPoate apărea o provocare emoțională. Rămâi calm și ascultă mai mult decât să vorbești.LeuEste o zi bună pentru socializare. Implică-te în activități de grup sau alătură-te unor prieteni.FecioarăOrganizează-ți sarcinile. O abordare metodică te va ajuta să rezolvi orice problemă.BalanțăOportunități romantice pot apărea. Fii deschis la noi experiențe.ScorpionEste o zi potrivită pentru reevaluarea relațiilor. Pregătește-te pentru discuții oneste.SăgetătorIdeal ...
Pagina 27 din 2681

Elevii și studenții gălățeni, mesaj pentru ministrul Educaţiei

Câteva zeci de elevi și studenți și-au strigat, marți, 1 iulie, nemulțumirea legată de tăierea și pl ...

Cadrele didactice, cu jalba în proțap la Guvern. Câteva zile de proteste

Învățământul românesc se află sub semnul incertitudinii. Nu este prima dată când profesorii intră în ...

Joacă și învățare, în timpul verii, la Școala Nr. 22

Școala Gimnazială Nr. 22 Galați vine în sprijinul părinților și al elevilor cu o inițiativă educativ ...

Noi bilete de tratament balnear prin Casa de Pensii Galaţi

Pentru seria a IX-a de tratament balnear din acest an, Casei Județene de Pensii (CJP) Galați i s-a r ...

Traian Băsescu își recâștigă la CCR privilegiile de fost președinte

Curtea Constituțională a României a admis marți, 1 iulie, excepția de neconstituționalitate ridicată ...

Sărbătoare la Mănăstirea „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”

Pe 2 iulie, îl cinstim pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare (1457-1504), cel supranumit „Scut al creșt ...

Poza zilei. „Urbanism” de Micro 19

Acelaşi cetăţean care ne semnala deunăzi existenţa, pe Aleea Comerţului din Micro 19, a unui chioşc ...

Ceremonie de onoare la Academia de Ştiinţe Juridice din România

Vineri, 4 iulie, Academia de Ştiinţe Juridice din România organizează un eveniment de gală, ceremoni ...

CAPACITĂȚI DE PRODUCERE ENERGIE DIN SURSE REGENERABILE DE ENERGIE PENTRU CONSUM PROPRIU ÎN COMUNA COSMEȘTI, JUDEȚUL GALAȚI

24.06.2025 COMUNICAT DE PRESĂprivind începerea proiectului Beneficiar: Comuna Cosmești, județul Ga ...

19,5 milioane de lei pentru modernizarea Colegiului „Costache Negri”

Consolidare, eficientizare energetică, reabilitare şi modernizare - acestea sunt planurile Primăriei ...

Spectaculosul pod peste Siret, aproape de finalizare (FOTO)

Secretarul de stat Irinel Ionel Scrioșteanu a transmis, sâmbătă, imagini cu podul peste râul Siret, ...

Cine va moderniza „Drumul Morţii”. Costel Fotea nu mai are temeri legate de constructori

Asocierea Tancrad (lider), Arcada Company, Citadina 98, Add Global Design, Primacons Group, Oldroad ...

Angajări pe bandă rulantă la Primăria Galaţi

Primăria Galaţi a mai lansat trei concursuri de recrutare pe lângă cele pe care le derulează deja, ş ...

Unde ajung banii încasaţi de Primăria Galaţi din vânzările de terenuri. Întrebări şi suspiciuni în şedinţa Consiliului Local

Venituri de 573.349 de euro, adică 2.849.544 de lei, atât a calculat consilierul local PNL Eduard Ci ...

Cărțile electronice de identitate, disponibile și pentru gălățeni

Noile documente care conțin un cip ce va permite accesul la 11 servicii digitale le sunt acum dispon ...

Cu ce important oraş spaniol se „înfrăţeşte” Galaţiul

Primăria municipiului Galaţi a cheltuit, recent, 9.000 de lei fără TVA pentru trei bilete de avion p ...

Danemarca extinde recrutarea militară și la femei

Parlamentul danez a adoptat o reformă care extinde sistemul de recrutare militară prin tragere la so ...

Rusia își reface flota de bombardiere nucleare

Autoritățile ruse au demarat o extindere majoră a Uzinei de Aviație Gorbunov din Kazan, unde sunt fa ...

Kremlinul acuză NATO de demonizarea Rusiei

Kremlinul a declarat că NATO urmează o cale a militării excesive și încearcă să portretizeze Rusia d ...

Ucraina va lovi tot mai adânc în interiorul Rusiei

Comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, anunță că Ucraina urmează să-și intensifice atacuri ...

Cireșele - beneficii surprinzătoare pentru sănătate

Cireșele, fructele de sezon care aduc savoare începutului de vară, nu sunt doar un desert natural pe ...

Băuturile răcoritoare pot pune în pericol sănătatea copiilor mici

Pe fondul temperaturilor ridicate și al consumului crescut de băuturi răcoritoare, Agenția pentru St ...

Licitaţie pentru un centru integrat de îngrijiri paliative la Galaţi

Până pe 1 iulie 2025, Consiliul Judeţean Galaţi aşteaptă ofertele pentru proiectarea şi construirea ...

Sprijin emoțional și medical pentru bolnavii de cancer. Peste 17.000 de pacienți în Galaţi

Un program unic în România, dedicat pacienților oncologici din întreaga țară, a fost lansat oficial ...

Piața auto din România, cel mai puternic declin din Europa

Piața auto din Europa a revenit pe creștere în luna mai, după contracția din aprilie, însă România e ...

Protest spontan la Direcția Județeană de Statistică Galați

Salariatele Direcției Județene de Statistică Galați au declanșat un protest spontan, vineri dimineaț ...

Euro a crescut cu 2,6 bani în ultimele trei ședințe

Tendința depreciativă a monedei naționale, înregistrată în precedentele două ședințe, s-a manifestat ...

Plata salariilor la Liberty Galați, amânată din nou

Plata salariilor în combinatul siderurgic Liberty Galați a fost amânată pentru săptămâna viitoare, f ...

E vremea turneelor de volei pe plajă. Succes gălăţean la Sibiu

VOLEI. Ne aflăm în perioada competițiilor de volei pe plajă, în care sunt prezente și echipe gălățen ...

Despărțire de antrenor și de căpitan, la echipa de baschet CSM Galaţi

S-a încheiat un ciclu sportiv la echipa de baschet masculin CSM Galați, s-ar putea spune, după ce an ...

Medalii la un concurs în Ungaria. Din sportul gălățean

ARTE MARŢIALE. Două medalii de aur și una de bronz au obținut sportivii gălăţeni la Open World Champ ...

Voința Cudalbi a promovat în Liga a III-a de fotbal

Dubla partidă pentru promovarea în cel de-al treilea eșalon dintre campioanele județene de fotbal di ...

ByteForce de la CNVA, cu „Buldozerul” la concurs

Echipa de robotică ByteForce, reprezentantă a Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, porn ...

3.000 de lei pentru educație digitală la Colegiul Național „ Al. I. Cuza”

Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Galați se numără printre câștigătorii concursului desfăș ...

Într-o educaţie dominată de birocraţie, emoţia reală salvează vieţi

În luna iunie a avut loc cea de-a XXI-a ediție a conferinței regionale organizate de Centrul Județea ...

Profesoara Margareta Spinescu, aproape o jumătate de secol în slujba elevilor şi a Fizicii

O viață dedicată meseriei de dascăl, 47 de ani în învățământ și tot atâția dedicați Fizicii. Este po ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Gălățeanul Dragoș Chirilă, greu de repatriat din cauza banilor. Va salva şapte vieţi

La numai 30 de ani, Dragoș Chirilă, un gălățean plecat în Marea Britanie ca să-și facă un rost alătu ...

Diaspora votează! Câţi români şi-au ales deja preşedintele

Potrivit datelor înregistrate în timp real, până sâmbătă, la ora 11,00, nu mai puţin de 270.809 de c ...

O nouă generaţie de miri de aur sărbătorită la Galaţi

Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” a găzduit o nouă ceremonie de premiere a cupluril ...

Transurb trece la programul de vară

De la 1 iulie 2025 şi până pe 31 august 2025, mijloacele de transport public local vor circula confo ...

„Piscine” gratuite pentru cei mici, în Micro 19 (FOTO)

Dragă Citadina ’98, Cricons ori Dreams Riviera, cum te-o fi chemând – nici nu mai contează, toate su ...

Aer cu valori moderate în oraș, bun în Micro 19. Ce spun măsurătorile oficiale

Direcția Județeană de Mediu Galați a publicat un buletin de informare privind calitatea aerului pent ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Emoţie, sensibilitate şi forţă în lucrările absolvenţilor Liceului de Arte (GALERIE FOTO)

La Galeria de Artă "Nicolae Mantu" poate fi vizitată, până pe 3 iulie, expoziţia cu lucrările de ate ...

Călin Seredenco expune „Umbre fără nume”, la Casa Artelor

Deschisă în cadrul proiectului „Art City”, inițiat de Filiala Galați a Uniunii Scriitorilor din Româ ...

„Regina nopții”, la Sibiu și la malul mării

Duminică, 29 iunie, actorii Teatrului "Fani Tardini" din Galați vor urca pe scenă, la Sibiu, în cadr ...

Festivalul Internațional „Poezia - port la Dunăre”, între 27 şi 30 iunie

Filiala Sud-Est a Uniunii Scriitorilor din România, cu sprijinul Primăriei municipiului Galați și al ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Tribunalul îl ”fierbe” pe preotul arestat pentru abuz sexual

Atât preotul din Foltești, arestat săptămâna trecută sub acuzația de viol asupra unei minore, cât și ...

FLAGRANT. Transport de canabis, deturnat în curtea firmei de curierat

Trei tineri in Galați au fost reținuți la capătul a două acțiuni în forță, succesive, desfășurate po ...

UPDATE: Preotul cercetat pentru viol a fost arestat. Acuzațiile sunt teribile

UPDATE 20 iunie 2025. Judecătorul de drepturi și libertăți a admis solicitarea procurorilor de arest ...

UPDATE: Procurorul gălățean acuzat că a mușamalizat un viol, arestat pentru 30 de zile

UPDATE 14 iunie 2025: Curtea de Apel București s-a pronunțat în urmă cu puțin timp asupra propunerii ...

Fost consilier local în Corod, găsit în incompatibilitate

Costel Negruţ, fost consilier local în comuna Corod, judeţul Galaţi, a fost găsit în incompatibilita ...

Salubrizarea, irigațiile și protecția împotriva inundațiilor - priorități pentru Galați

La Prefectura Județului Galați a avut loc recent ședința Colegiului Prefectural, în cadrul căreia au ...

Sărbătoare mare de Ziua Iei la Tudor Vladimirescu (GALERIE FOTO)

Pe 24 iunie, sărbătoarea Sânzienelor şi Ziua Iei, Asociaţia Clubul Pensionarilor din Tudor Vladimire ...

Avarie la reţeaua de apă în Cuca

Mai multe familii din comuna Cuca se confruntă cu o situație critică, după ce alimentarea cu apă pot ...

AUTOGRAF (dictatura de la miezul nopţii)

În sus, în jos, aşa, oriunde mergi/ după atunci(uri)... sau după acum(uri), te rog să fii atentă şi ...

Din colecția ”Cele mai clare poezii rămase tablou” S.O.S. (contra/spionaj)

Mă spionezi...(?!)...sunt contra/spionaj,serviciile mele-s ne/secrete.am o Iscoadă scumpă-n solda me ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DESCÂNTEC DE VREME REA (buletin meteorologic)

Bate vântul frunzele pe vale – / unde mai găsesc iubirii taleloc de legănare, loc de joacă,/ să înti ...

Poemul şi Caleaşca de la Fix (despre paradis)

Vin să-ţi aduc trei flori şi două madrigale,şi-un strop de apă, şi-o dulceaţă, şi-un sărut -vin tulb ...

BĂTRÂNA UITATĂ (I)

Bătrână, scundă, costelivă, cu bocanci mari... trece dinspre casă înspre pădurice, în fiecare dimine ...

DIVINA TRAGEDIA: SALAM (după nişte Plumb de Bacovia)

Ieri, la ora când pleacă trenul de 6 fix şi când tocmai îmi văcsuiesc pantofii în ritmul melodiei ce ...

PORCUL și LOGICA

Un porc...(dintre aceia cu sfârla cât mai lungă/ şi cu şorici de-un deget pe fălcile gămane).../ fus ...

STATUIA SINUCIGAȘULUI NE(RE)CUNOSCUT

Nuntă! Mare nuntă! Modernă! Multă! Şi frumoasă! Artificial de frumoasă! Şi departe, foarte departe d ...

Cariere. Leon Dănăilă, neurochirurgul genial

Academicianul Leon Dănăilă s-a născut pe 1 iulie 1933,  la Darabani, judeţul Botoșani, într-o famili ...

Rețelele sociale, teren de joacă riscant pentru copii

Majoritatea copiilor din România consideră internetul un loc sigur, dar realitatea din mediul virtua ...

Remember. Simone Veil, prima femeie șefă peste magistrații Franței

Politiciana franceză Simone Veil s-a născută pe 13 iulie 1927, la Nisa într-o familie de evrei. A f ...

Paul D. Constantinescu, un vizionar al timpului său

Compozitorul Paul Constantinescu s-a născut pe 30 iunie 1909, la Ploieşti, într-o familie de intelec ...

Sex și psihologie după divorț. Reguli pentru reușita la „a doua șansă”

Ai o nouă relaţie după divorţ? Ceea ce-i împărtăşeşti noului tău partener din culisele experienţelor ...

Ce să faci dacă te înțeapă o albină

Sezonul cald aduce nu doar zile însorite și momente petrecute în natură, ci și riscul înțepăturilor ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea câinilor. Şcoala iubitorilor de animale

Împerecherea la câinii de companie este un subiect controversat. În principiu, câinii care nu sunt d ...

Sucul de roșii - elixirul verii pentru hidratare

În căutarea unei băuturi răcoritoare, sănătoase și cu multiple beneficii, sucul de roșii este o aleg ...