Peste 700 de candidați la titularizare în 2025

Vineri, 11 Iulie 2025 17:00 | Publicat în EDUCAŢIE
La nivelul inspectoratelor școlare din țară, inclusiv la Galaţi, pregătirile pentru examenul de titularizare sunt în toi. Menționăm faptul că, în ciuda situației economice a țării și a schimbărilor care vor avea loc în învățământ, cadrele didactice aspirante la un post de profesor, pe durată nedeterminată sau determinată pe durata unui an școlar, vor trebui să obțină cel puțin nota 7 pentru a deveni titulari și minim 5 pentru a ocupa un post de suplinitor. Așadar, ...

Salariile colosale la stat, sub presiune publică

Vineri, 11 Iulie 2025 18:00 | Publicat în CARIERE
Guvernul face apel public la șefii companiilor de stat cu venituri considerabile să accepte reduceri salariale voluntare. Vizate sunt persoanele care încasează peste indemnizația președintelui României – adică mai mult de 27.000 de lei lunar. Apelul vine în contextul măsurilor de austeritate anunțate de coaliția de guvernare, potrivit Digi24.     Printre cei menționați în spațiul public se numără Alexandru Simu, director la CFR Infrastructură, cu un venit lunar de aproap ...

Restricții auto în zone din București

Sâmbătă, 12 Iulie 2025 11:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Primăria Capitalei intenționează să interzică accesul mașinilor vechi în anumite zone din București, inclusiv în centrul orașului, până în 2027. Măsura vizează reducerea poluării și presupune crearea unor zone cu emisii scăzute, în special în zonele centrale și în apropierea marilor parcuri, potrivit Agerpres.  Vor fi vizate autovehiculele mai vechi de 15–20 de ani, care nu vor mai avea voie să circule în aceste perimetre. Șoferii vor fi sancționați, pe baza unor c ...

Inflația crește, prețurile o iau înainte

Vineri, 11 Iulie 2025 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Fructele proaspete, transportul feroviar și serviciile de îngrijire personală se află în topul scumpirilor înregistrate în ultimul an, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică.   În luna iunie 2025, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, cele mai mari majorări s-au înregistrat la fructele proaspete (+33,47%), citrice (+18,37%), legume și conserve de legume (+11,78%) și cafea (+11,59%). Singura ieftinire notabilă din sectorul alimentar ...

Guvernul pregătește al doilea pachet fiscal

Vineri, 11 Iulie 2025 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Al doilea pachet fiscal pregătit de coaliția de guvernare vizează mai multe categorii cu impact bugetar major: șefii companiilor de stat, beneficiarii pensiilor speciale și contribuabilii care evită plata taxelor. Potrivit unui draft obținut de Digi24.ro, principalele măsuri aflate în discuție includ revizuirea indemnizațiilor pentru membrii Consiliilor de Administrație din instituții precum Curtea de Conturi, Consiliul Concurenței, Autoritatea Națională pentru Administrare și R ...

Superb Man se întoarce

Sâmbătă, 12 Iulie 2025 00:06 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
Casa Albă a publicat, joi, pe contul său de Instagram, o imagine cu Donald Trump îmbrăcat ca Superman, imagine însoțită de o descriere care spune că președintele SUA este "simbolul speranței". Când fostul premier al României Florin Cîțu apărea pe internet în chip de Superman, bietul Trump se încălța stângaci pe dos cu șapca MAGA, varianta lui Cătălin Botezatu. Nici nu vreau, dar nici nu pot să mă gândesc ce-o fi în sufletul lui Cîțu, acum, după ce a aflat că Donal ...

De ce e greu să-i ”dezbrăcăm” pe speciali

Sâmbătă, 12 Iulie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
De pensii. Știu, vor spune cei vizați că ei nu sunt speciali, că remunerațiile primite la vârste în care sunt în plină forță profesională nu sunt pensii speciale, ci de serviciu, că munca a fost grea, solicitantă, riscurile multe, stresul peste măsură. Vorbim de Justiție, acel sistem în care cutuma cheltuirii banului public pe privilegii este prea bine înrădăcinată și fără speranțe reale să mai poată fi readusă la dimensiuni de echitate socială.  Și, dacă vreți ...

STRIGĂTE și PREGĂTIRI

Sâmbătă, 12 Iulie 2025 00:02 | Publicat în Divina Tragedia
Nu răspunde. Poate nu m-o fi auzit. Ori poate nu vrea să mai afle nimic despre mine. Poate n-am strigat corect. Poate n-o fi ajuns strigătul meu la ea. Sau poate n-o fi ajuns răspunsul ei la mine. Şi uite exact aşa am strigat: „Bună dimineaţa, doamnă Toamnă a mea! Sosesc să-ţi scriu pe negură sonete! Şi să intrăm cu ele în odaie! Pentru plecare nu mai sunt bilete! Tocmai la primăvară vine trenul de unde-ncepe steaua mea să cadă! Vine cu ea, s-o mai ridici o dată, măcar p ...
!zic de mine foaie verde/ cu opinci şi cu topor dar mi-s vorbele de sete/ şi tot mor şi mor şi mor! !mai spun alţii mai zic unii/ că-s poet fără cuvânt dar mă leagănă alunii/ şi tot râd şi râd şi râd! !şi mai cred că se mai poate/ cu iubita-n ochiul stâng să mă satur de păcate/ şi să plâng să plâng să plâng! !mi se spune într-o doară/ că-s tăcerii scump şi drag pun arcuşul pe vioară/ şi nu tac nu tac nu tac! !pun cerneală pe hârtie/ cu nădejde şi răsf ...
Importanța zonelor de relaxare dintr-un birou și cum ar trebui abordate în planificare  În ultimii ani, cultura muncii s-a transformat semnificativ, iar ideea unui birou modern nu se mai rezumă la un spațiu funcțional cu birouri aliniate și săli de ședință închise. Companiile au început să înțeleagă că productivitatea și bunăstarea angajaților sunt direct influențate de mediul în care lucrează, iar unul dintre cele mai importante elemente în această ecuație îl repr ...
Pagina 687 din 3410

Spații verzi irigate la -10 grade și patinoar pentru șoferi

Bun găsit în Galațiul situațiilor absurde din 2026. Un Galați în care, la minus multe grade, pe Cod ...

Fiscul vinde o casă în Galaţi

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi organizează, miercuri, 14 ianuarie 2026, ora ...

Târgul de sărbători „Feerie de Iarnă” și-a închis porțile

Târgul de sărbători organizat de Primăria Galați, „Feerie de Iarnă”, și-a închis oficial porțile. De ...

Accident pe trecerea de pietoni. Un băiat a fost rănit

Un adolescent a fost dus la spital în cursul serii de luni, după ce a traversat pe un marcaj pietona ...

Întreruperi de curent programate în județul Galați

Locuitorii satului Costi vor rămâne temporar fără energie electrică miercuri, 14 ianuarie, din cauza ...

Analize gratuite în comuna Matca

Primăria comunei Matca organizează miercuri, 14 ianuarie, începând cu ora 11.00, un program de educa ...

Gheața de la suprafaţa apelor nu este sigură. Nu vă aventuraţi!

Odată cu scăderea accentuată a temperaturilor, râul Prut și alte ape din zonă au înghețat, iar autor ...

Urmează cea mai rece noapte de la începutul iernii

Noaptea de luni spre marți va fi cea mai geroasă de la începutul acestui sezon de iarnă, cu temperat ...

Comunicat de presă

                                                                                           Comunica ...

Comunicat de presă comuna Mastacani

                           COMUNICAT DE PRESĂ „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată ...

Se caută restauratori pentru conacul istoric de la Ţigăneşti

Pentru restaurarea, conservarea și dotarea Conacului „Costache Conachi” de la Țigănești, Consiliul J ...

Comunicat de presă

                           COMUNICAT DE PRESĂ „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată ...

Cu cât îi plăteşte Consiliul Judeţean Galaţi pe avocaţii „Ceparu şi Irimia”

Unul dintre primele contracte atribuite direct de Consiliul Judeţean Galaţi pentru anul 2026 vizează ...

Cât vom plăti pentru transportul deşeurilor menajere la Valea Mărului

Majorarea substanţială a taxei de salubrizare pe care o plătim în municipiul Galaţi - de la 169,68 d ...

Premierele anului 2025 la Galaţi

Poate că 2025 n-a fost chiar cel mai bun an din vieţile noastre! Dar a oferit, cu siguranţă, câteva ...

Cum s-a „asigurat” Primăria că avem cum să ne plătim dările pe 2026

Ultimul contract atribuit de Primăria municipiului Galaţi chiar în dimineaţa de 31 decembrie – ultim ...

Ucraina a omologat peste 550 de noi modele de drone

Ministerul ucrainean al Apărării a omologat în anul 2025 peste 1.300 de modele noi de arme și echipa ...

Rusia insistă pentru retragerea Ucrainei din Donbas

Optimismul privind un avans rapid către pace după întrevederea dintre Donald Trump și Volodimir Zele ...

General rus de Stat Major, ucis în explozia unei mașini

Un general din cadrul Statul major rus a fost ucis luni dimineața în explozia unei mașini, în sudul ...

Marea conferință de presă anuală: Putin nu se consideră vinovat de morții din Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat, în conferința sa anuală de presă, că vrea să pună capăt r ...

Cum să treci cu bine peste efectele meselor bogate de Crăciun

După mesele copioase și petrecerile din timpul sărbătorilor de Crăciun, mulți resimt în zilele care ...

„Solidaritatea Sanitară” cere salarizare echitabilă în sistemul de sănătate

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR), în calitate de beneficiar, în parteneriat cu ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Finanțări destinate întreprinderilor sociale din Galaţi

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a publicat Ghidul solicitantului pentru un a ...

Media anuală a euro este estimată la 5,11 lei

Prima săptămână a anului 2026 a fost pozitivă pentru leu, care s-a apreciat față de euro și s-a ieft ...

Șomerul gălățean, portret-robot. Mai mulţi oameni fără loc de muncă decât Bucureştiul

Dacă ai depășit 55 de ani, ești din mediul rural, ai la activ cel mult opt clase și ai ieșit din cel ...

Romgaz intră pe piața furnizorilor de gaze

După modelul Hidroelectrica, o altă mare companie de stat se pregătește să devină furnizor pentru po ...

Oțelul caută soluții după plecarea lui Paulinho. Un nou atacant prezentat de gălățeni

Gruparea gălățeană l-a vândut pe golgheterul echipei după primele șase luni petrecute în tricoul roș ...

Noutăți în rândul echipelor gălățene din Liga a III-a

Vacanța competițională a jucătorilor de Liga a III-a se încheie în această săptămână, în care toate ...

Sporting Liești, evidențiată în campionat și în „Cupa României”

Echipa din Liești a abordat meciurile sezonului 2025-2026 de pe poziția unei participante cu rezulta ...

Juniorii Under 17, 4-1 cu Gheorgheni. Din sportul gălăţean

HOCHEI. Echipa de hochei juniori Under 17 a CS Municipal Galaţi a întâlnit, sâmbătă, formaţia ACSH G ...

Programare, inginerie și gândire logică, predate la cursuri de robotică

Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 18 din Galați au acces, începând din acest an, la cursuri de robotică ș ...

Prima competiție de robotică din acest an

Sala de Sport a Liceului Tehnologic „General de Marină Nicolae Dumitrescu Maican” (strada Portului n ...

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, partener la The Grand Black Sea Forum

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a participat recent la The Grand Black Sea Forum, evenimen ...

Prima şcoală publică înfinţată în Galaţi va fi modernizată cu 10,7 milioane de lei

Până pe 20 ianuarie 2026, Primăria Galaţi aşteaptă ofertele în cadrul licitaţiei lansate pentru cons ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Peripeţiile unui cadou de Crăciun trimis din Ţara Galilor pentru o mamă din Galaţi

Rătăcit între birocraţie şi „cutumele” poştei, darul pe care o gălăţeancă l-a trimis din Ţara Galilo ...

Roaming mai ieftin în Republica Moldova și Ucraina

ANCOM anunță că, de la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina se alătură sistemului de tarifa ...

Expoziţie a artiştilor gălăţeni în Italia - „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

Cât plătim pentru luminiţele festive care au decorat oraşul de sărbători

Potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice, Primăria municipiului Galaţi a făcut noi plăţi p ...

Fără pantofi eleganți pe gheață!

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a emis un avertisment către cetățeni, în con ...

Cum scăpăm regulamentar de brazii de Crăciun

Gălățenii de la bloc care au terminat-o cu „magia sărbătorilor” au obligația de a depozita brazii de ...

Cât de tare s-au obrăznicit gălățenii în minvacanța de sărbători

Zeci de gălățeni care au încălcat legea au intrat pe mâinile forțelor de ordine în minivacanța de să ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

O mare dovadă de generozitate a gălăţenilor, la final de 2025, pentru un copil

Pentru un grup de oameni de bine din Galaţi, 2025 s-a încheiat cu bucuria de a fi putut face o faptă ...

APCA Galați deschide Târgul Albastru, dedicat copiilor și tinerilor cu autism

Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism Galați (APCA) anunță deschiderea Târgului Al ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

De Ziua Culturii Naționale, remember Eminescu

Joi, 15 ianuarie, de ziua Culturii Naționale, Asociația „Danubiana”, în parteneriat cu Casa „Cuza” G ...

Aplauze la... carte deschisă, la Salonul Cultural „Armonii de toamnă”

Așa cum ne-am obișnuit de foarte multă vreme, fiecare lansare de carte de la Casa de Ajutor Reciproc ...

Teatrul Dramatic începe anul 2026 cu trei spectacole premiate

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați invită publicul la o serie de spectacole importante, programa ...

Spectacol al Teatrului „Leonard”, apreciat de presa germană. Biletele la prima reprezentaţie din acest an se vând deja

Dacă vă doriţi să fiţi spectator la prima reprezentaţie din 2026, a Teatrului Național de Operă și O ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Memoria comunităţii: Gălăţeni de valoare pe care i-am pierdut în 2025

2025 şi-a luat „tributul” lăsându-ne mai săraci în oameni de valoare. Galațiul a pierdut personalită ...

Gălăţeni care ne-au făcut mândri în 2025

Damaris Lupu - câştigătoare „Românii au talent”, Maia Fluture - finalistă „X Factor”, Seby de la Gal ...

Galațiul, prea departe de marii investitori. Mai degrabă izolare decât poziție strategică

În ultimele două decenii și jumătate, județul Galați pare să fi așteptat o „vindecare prin investiți ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Cât costă să „cumperi” un an de vechime pe care nu l-ai muncit

Câteva sute de lei plasați unui funcționar sau unui intermediar care promite că va pune o vorbă unde ...

Începe procesul de conducere fără permis al unui senator din Galați

O săptămână îl mai desparte pe senatorul PSD de Galați Marius Humelnicu de prima înfățișare la Înalt ...

Vama Galați își ia șalupă, pentru a-i prinde pe contrabandiştii de pe Dunăre

Autoritatea Vamală Română a lansat, pe portalul electronic al achizițiilor publice (SEAP), licitația ...

Folcloristul Aurică Totolici a fost condamnat în primă instanță pentru viol

Judecătoria Galați a pronunțat luni, 5 ianuarie, condamnarea în dosarul în care cântărețul de muzică ...

Cine şi pentru câţi bani intervine pentru deszăpezirea drumurilor judeţene

Pe drumurile judeţene ale Galaţiului, utilajele au trebuit să intervină pentru îndepărtarea zăpezii ...

Amintirile vor prinde viață în satele comunei Berești-Meria

Școala Gimnazială Nr. 1 din Slivna, comuna Berești-Meria, intenționează să organizeze o serie de exp ...

Apa nu e bună când e prea multă și prea galbenă!

Semne bune anul are pentru unii locuitori din județul Galați care l-au încheiat pe 2025 ori au intra ...

”Tradiții” care nu mor. Crimă cu toporul în prima zi a anului

Locuitorii județului Galați nu se dezic când vine vorba de ”tradiții” legate de sărbători și consumu ...

NOCTURNĂ (evaziune sentimentală)

Hai, la noapte, în lucernă,/ că mi-am cumpărat lanternă, să ţi-o pun în ochi, uşor,/ să-mi zâmbeşti ...

MĂTINCĂ (sigur că da! nu?)

Nu am trecut, nici viitor,/ dar mi-i prezentul veşnic şi luminez murind mereu,/ ca lumânarea-n sfeş ...

Drum Bun şi Facere de Bine (titanic fals)

şi doar i-am zis de la născare:/ tu nu trăieşti până la moarte, tu vei muri mai înainte!.../ a râs ...

ACOLADĂ (II) (strict autentic... postum)

Mi-au dat lacrimile pe strada lui Mihai Eminescu, aseară, când am auzit Lumânarea la fereastra ta, ...

Trecutul Ultimului Viitor (XIV)

Mă asculţi, Grigore? Mă mai asculţi? Sau nu-ţi convin exemplele pe care ţi le-am dat în legătură cu ...

Trecutul Ultimului Viitor (XIII)

Va să zică... ”să se mire proştii”, Papugiule, da? Adică eu vreau să-ţi demonstrez inutilitatea deme ...

Trecutul Ultimului Viitor (XII)

Auzi idee trăsnită-n tărtăcuţa genială a lui Grigore?! Să-i fac rost cât mai repede de-un doctor în ...

Trecutul Ultimului Viitor (XI)

Deşi-i pot ghici gândurile, adică pot anticipa, într-un fel, ce vrea să-mi cetească, nu-l opresc! Nu ...

Cariere. Ioan Borcea, fondatorul biologiei marine românești

Savantul Ioan Borcea s-a născut pe 13 ianuarie 1879, la Buhoci, judeţul Bacău. A absolvit Liceul "C ...

Remember. Lucian Predescu (1907-1983)

Lucian Predescu, istoriograf, scriitor și publicist, s-a născut pe 27 iulie 1907, la Iași. A redacta ...

Cariere. Jack London, scriitorul care a trăit romanele pe care le-a scris

Jack London (pe numele adevărat John Griffith Chaney), jurnalist, romancier şi nuvelist american, s- ...

Carnet cultural gălăţean

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția "Ephemera", semnată de artista italiană Giulia Lanza.S ...

Unt de casă, simplu și rapid de preparat

Este atât de simplu să faci unt de casă încât nu vei mai cumpăra niciodată din comerț. În plus, îl p ...

Cum iți reduci pofta de dulce

Pofta de dulce este un obicei alimentar frecvent, dar excesul de zahăr poate afecta sănătatea, provo ...

Remedii pentru mahmureală care chiar funcționează

Durerea de cap, greața, oboseala extremă și senzația că nu te mai poți ridica din pat sunt simptome ...

Cina luată devreme, sănătate garantată

Pe timp de iarnă, a lua cina mai devreme aduce beneficii importante pentru sănătate. Metabolismul î ...