MAGNOLIE și MĂTRĂGUNĂ - ultimul drum

Marți, 21 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Într-o dimineaţă de primăvară foarte târzie (şi amestecată cu o dimineaţă de toamnă foarte devreme) mă aflu-n marş pedestru şi andante pe strada Culturii. Merg voios şi sigur spre Nicăieri, acesta fiind un domn care mi-a vârât Corbul lui Poe în Cutia cu Mistere din capătul gâtului, adică Acolo, adică Unde nimeni nu ştie ce (nu) se petrece Totdeauna şi Niciodată. Merg la dumnealui, poate-l conving să-mi scoată pasărea demonică din umplutura cutiei, deoarece cobea mă ...

VARZĂ, ȚÂNȚARI, TĂMÂIE și ALEGĂTORI

Miercuri, 22 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Numai o amărâtă de iarnă aproape neobservată mai durează... şi se dezlănţuie balamucul electoral, febra alegerilor de praf şi pulbere şi scrum, cum a fost de fiecare dată, în ultimii treizeci și cinci de ani. Alegeri într-o ţară (şi patrie) care are „libertatea apei într-o ţeavă”, cu glăsuieşte Adrian Păunescu. Alegeri într-o ţară şi într-o patrie în care (şi din care) se fură cu trailerul şi cu paiul, cu buzunarul şi cu cisterna, cu primarul şi cu farmacis ...

VINE un TIMP, VINE o VREME

Joi, 23 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Extrapolând, mă scurmă senzaţia netă şi mă ronţăie convingerea clară că o mie şi unu de ani s-au scurs de când îmi pun o întrebare fundamentală: oare de ce n-am stat la rând, atunci, în amintire, foarte de mult, demult, când (fără nici un fel de sfială) am îndrăznit şi m-am suit pe lama asta de cuţit? Desigur, niciodată n-am aflat nici un răspuns de la mine ori de la alt cineva! Desigur, n-am să încep a regreta, n-am să m-apuc de lăsat, n-am să mă las de apucat! ...

UMBRĂ ALBĂ (I)

Vineri, 24 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Pe linia orizontului care desparte orice de orice, oricând de oricând şi oricum de oricum, cam la şapte dumitriţe distanţă de casa mea cu cer la uşă, văd (mai mult bănuiesc) o siluetă albă. Aşa de albă, aşa de subţire şi aşa de transparentă încât îmi vine să cred că-i mai degrabă o umbră de siluetă, o metaforă, o fantasmă, o lucrare a halucinaţiei, iar nu ceva real, palpabil, material, consistent. Desigur, e a o mie şi una oară când zăresc această Alcătuire ...
Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou"(!) pe fiecare frunză scrie iarnăcu galben în caligrafii de vânt,şi iartă-mă şi bună seara, doamnă:mi-i frig mi-i dor şi parcă nu mai sînt (!)(!) de ce mi-i dor?... e singura-ntrebare -caut răspuns zburându-mă în gol:o pasăre de-a pururi călătoare,de-a pururi rătăcindu-se de stol (!)(!) în iarna asta nu mai plec de-acasă -nici plecare nu mai are preţ -rămân să-ţi mângâi umbra de mireasăşi să-ţi păzesc iubirea ...

MADAMA cu bou PRIMAR

Luni, 20 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Chiar am prins-o în flagrant delict, când mă traducea!... (era să scriu „flagrant delicat”)... Stătea cu-n bou primar, adică elementar, primordial... şi mă traducea de mama focului, de s-auzea tocmai din Dealul Ciorii! Stăteau lungiţi pe frunză verde de mohor şi mă transpuneau în engleză! Chiar acest text mi-l tălmăceau! Iată-l în limba română!„Să te invit, madamo, am vrut la cantri şău.../ ş-apoi să mulgem vaca timizi şi manual,/ însă erai plecată să contact ...

DOMNIȚA UITATĂ

Joi, 16 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Printr-o epistolie manuscrisă (amirosind a floare trecută de salcâm şi a fluture fără viitor), o domniţă rămasă de strajă la fereastra Cetăţii Neamţului, exact pe marginea sudică a Istoriei de nord, mă roagă să-i scriu despre noroc şi răbdare, despre resemnare şi aducere-aminte. Şi nu pot s-o refuz. Nu pot... deoarece mi-a  trimis şi o invitaţie în graţiile şi-n odăile sale cu parfum de levănţică şi gutui. Şi uite ce se spune-n acest pastel paranormal printre po ...

BALADA SALCÂMULUI NĂTÂNG (cerere de iertare)

Joi, 16 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Din colecția "Cele mai triste poezii rămase tablou"(!) sunt salcâm în mijlocul furtunii şi strig plin cu păsări către cer: doamne, dumnezeule, mă iartă, dacă până mâine am să pier !!! (!) cred că-n noaptea asta se termină zilele pe care mi le-ai dat - sunt bătrân, dar cuiburile-s pline cu-nceputuri gata de cântat !!!(!) nimenea nu trece să mă vadă, nimenea n-aude cum te rog: doamne, dumnezeule, fii mare, sparge-mă şi zvârle-mă în foc !!! (!) dă-mă hrană flăcării ...

TURNIR de CRIZANTEME

Vineri, 17 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Pe fiecare frunză scrie toamnă, cu galben în caligrafii de vânt! mă iartă-mă şi bună seara, doamnă! mi-i frig, mi-i dor... şi parcă nu mai sînt!De ce mi-i dor? e singura-ntrebare! caut răspuns, zburându-mă în gol...!... eu, pasărea de-a pururi călătoare! de-a pururi rătăcindu-se de stol!Şi se anunţă brumă! şi se mai anunţă şi-un turnir de crizanteme! aşteaptă lănci şi mai aşteaptă cai! şi eu... heraldul gloriei supreme!În toamna asta nu mai plec de-acasă! n ...

POEM fără VINDECARE (dosarele XYZ)

Vineri, 17 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"Învăţătorul meu m-a învăţatcum să primesc şi cum să-mi dau citirela naştere şi moarte, cum să trecpe linia precară şi subţiredintre acestea, spre adânc, spre nalt,în rugăciune simplă, cuvioasă,de ploaie şi zăpadă pentru grâu,şi cum să stau cu fulgerul la masă !!!Învăţătorul meu m-a dezvăţatsă nu-mi opresc pierzania-n clondire,să nu mă uit la cel de sus când jose trist şi n-are cine să se mire,când cel ...
Pagina 30 din 119

Moaștele Sfântului Andrei, pentru prima dată în Republica Moldova

Moaștele Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, vor ajunge în premieră în Republica Moldova ...

Dosarul pedofililor de pe TikTok a ajuns în instanță

Mai puțin de o lună le-a trebuit procurorilor DIICOT să pună punct în ancheta pe care au deschis-o î ...

Poza zilei. Loc de parcare blocat de... căderi de tencuială

Un gălăţean se află în situaţia absurdă de a nu-şi putea ocupa locul de parcare pentru care a plătit ...

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion

Meteorologii estimează că temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioa ...

Prima ediție a Târgului de Crăciun de la Braniștea

Vineri, 12 decembrie, Primăria Braniștea va da startul primei ediții a Târgului de Crăciun organizat ...

Câți șoferi din Galaţi pot rămâne fără carnet într-o zi

Peste 160 de sancțiuni este bilanțul de 24 de ore al Poliției Rutiere, ghinioniștii intervalului fii ...

Noul Mers al trenurilor, din 14 decembrie

Începând cu data de 14 decembrie, va intra în vigoare noul Mers al Trenurilor 2025-2026, care va fi ...

Poza zilei. Gunoaiele, marca naţională?

Fotografia pe care v-o prezentăm astăzi a fost făcută imediat după 1 decembrie (când încă nu fuseser ...

COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului

    COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului „Fondul pentru Modernizare” Apelul: Fondul ...

Evaluări şi demolări pentru exproprierile necesare modernizării DN 25

Pentru serviciile de evaluare autorizată, intabularea culoarului de expropriere, expertizele tehnice ...

Bani europeni pentru Grădiniţa Nr. 12 din Valea Oraşului

Pentru modernizarea și dotarea Grădiniței nr. 12 din Valea Orașului (strada Dogăriei nr. 67), clădir ...

Licitaţie pentru o investiţie de 480 milioane de lei. Legătură între Drumul Expres şi Varianta de Ocolire

Consiliul Judeţean Galaţi a lansat în licitaţie deschisă un contract cu o valoare substanţială - 479 ...

Gălăţeni cu performanţe internaţionale, propuşi pentru Premiul Municipiului

Cristina Jacob, regizoare şi scenaristă de film, şi dr. ing. Călin Tarău, care coordonează proiecte ...

Cine ar putea deveni Cetățean de Onoare al Galațiului

Patru dintre personalitățile valoroase ale Galațiului ar putea primi recunoaștere din partea orașulu ...

Primăria insistă să ne plătim impozitele locale. Care este programul la ghişee

Pentru a evita poprirea conturilor bancare, măsuri de sechestru sau de vânzare a bunurilor aflate în ...

Cenușa care începe să respire

Victoria lui Ciprian Ciucu la Primăria Capitalei nu e doar o schimbare de administrație, ci un mic s ...

Platformă petrolieră Lukoil, lovită de ucraineni

Dronele cu rază lungă de acțiune ucrainene au lovit platforma petrolieră offshore Filanovski, deținu ...

Navă din „flota-fantomă” a Rusiei, reținută

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat miercuri că a reținut în portul Odesa o navă apa ...

Planul lui Putin pentru „Noua Rusie” vizează graniţă cu România

Vladimir Putin și-a reiterat joi intenția de a captura regiunile din sudul și estul Ucrainei, făcând ...

Kremlinul susține că Putin a acceptat unele propuneri ale SUA

Kremlinul a declarat miercuri că președintele rus Vladimir Putin a acceptat unele propuneri ale SUA ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

Acţiune de donare de sânge la Galaţi

Luni, 24 noiembrie, 25 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi şi 10 preoţ ...

Inspectorii sanitari au găsit toaletele publice „spălate și dezinfectate”, deşi gălăţenii se plâng de mizerie

O echipă de inspectori sanitari a efectuat un control inopinat la toaletele publice amplasate la cap ...

Designul navelor militare Damen, adoptat de Marina americană

Designul realizat de grupul Damen pentru navele militare de tip Landing Ship Transport (LST) 100 a f ...

Apreciere surprinzătoare a monedei naționale în faţa euro

Evoluția leului de la jumătatea acestei săptămâni a fost una mixtă față de principalele valute, iar ...

România, inclusă în sfârșit în „Autostrăzile energiei” din Europa

Comisia Europeană a adoptat, miercuri, Pachetul European pentru Rețele Energetice, un set de măsuri ...

Față de începutul anului, leul a pierdut circa 2,5% față de euro

Leul a avut marți o evoluție mixtă față de principalele valute, iar indicii ROBOR au stagnat la valo ...

VOLEI. CSM Arcada, mai bună decât marea Benfica

Ziua de joi, 11 decembrie, va rămâne bine întipărită în istoria voleiului masculin gălățean. Este zi ...

Juniorii CSM Arcada, al treilea turneu. Din sportul gălățean

VOLEI. Echipa de juniori Under 17 a CSM Arcada are programate în acest weekend (12-14 decembrie) mec ...

Ultimele meciuri din 2025 pentru echipele din Liga a III-a

Echipele din Liga a III-a de fotbal susțin în acest weekend meciurile etapei a șasea a returului (a ...

Clasări fruntașe în două turnee. Din sportul gălățean

TENIS. Mara Gheorghiță (Clubul Dacia) s-a clasat pe locul al doilea, după trei victorii, la turneul ...

An de studiu în Statele Unite pentru elevii români de liceu

American Councils for International Education anunță deschiderea perioadei de înscriere pentru burse ...

Elevi ai Liceului de Marină, în vizită la „Viaţa liberă”

Miercuri, 10 decembrie 2025, am avut ocazia să vizităm redacţia ziarului "Viaţa liberă". Doamna dir ...

Profesoară anchetată pentru o „glumă” care a băgat spaima în elevi

Este anchetă la un liceu de prestigiu din Galați, unde o profesoară a fost acuzată de purtare abuziv ...

Promovarea carierei inginerești militare în liceele din Galați

Despre ce înseamnă să fii inginer militar sau despre specificul carierei de ofițer al Armatei Române ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

A murit fostul deţinut politic Ilie Ilașcu, ales parlamentar din închisoare

Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol, fost deputat în Parlamentul Republici ...

Zilele albaneze la Dunărea de Jos, girate de ambasador

Sub genericul "Zilele albaneze la Dunărea de Jos", luni, 10 noiembrie, se va afla la Galaţi Excelenţ ...

Condamnat gălăţean prins în Marea Britanie

Poliția Română a adus în ţară, miercuri, 5 noiembrie, cinci persoane pe numele cărora existau mandat ...

Ediție specială a Festivalui „Flori de dor”, la Galați

Seria festivalurilor naționale de interpretare vocală și instrumentală „Flori de dor” se încheie, pe ...

Târg caritabil de Crăciun cu produse realizate de copii

Târgul caritabil de Crăciun de la Winmarkt, ajuns la ediția a Vlll-a, a devenit şi el tradiţie la Ga ...

Atelier digital dedicat seniorilor gălăţeni, la sediul CARP

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați, în parteneriat cu Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilo ...

Ghidul BETTY-COM. Tot ce trebuie să știi despre pâine și prăjituri

Dacă intrăm astăzi într-un magazin, suntem întâmpinați de zeci de mărci de pâine. La rândul ei, fiec ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

S-o ajutăm pe Raluca să lupte împotriva cancerului

Raluca este încă tânără şi cea mai mare dorință a ei este să-și vadă fiica crescând, să fie prezentă ...

Eternitatea este tristă. Cenaclul „Noduri şi semne”

(...) - Noi ne-am îndepărtat de forma fizică și am devenit ființe energetice. Unii încă mai cred că ...

Întâlnire dedicată poetului Nicolae Dabija la Casa Cuza Vodă”

Vineri, 12 decembrie, de la ora 14.00, Casa "Cuza Vodă” va găzdui un eveniment literar dedicat opere ...

Decembrie strălucitor la Liricul gălățean, cu jazz, colinde şi comedie

Luna decembrie aduce pe scena pe Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” magie, colinde ...

Ana Stratulat, la prima confruntare expoziţională cu publicul

În ultimii ani, spațiul Bibliotecii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Galați, din stra ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Cum se va lucra la Curtea de Apel Galaţi în următoarea lună

Depunerea documentelor în format fizic și obținerea de relații nu va fi posibilă în perioada sărbăto ...

Arestat pentru că și-a tâlhărit cel mai bun prieten

O seară petrecută împreună s-a terminat cum nu se poate mai prost pentru doi prieteni din Tecuci, un ...

Judecătorii au lăsat liber un bărbat care își amenința soția cu moartea

Judecătoria Tecuci l-a pus în libertate pe un bărbat în vârstă de 58 de ani din județul Galați, care ...

Scăderea criminalității și traficului la frontieră

Nivelul criminalității înregistrat de Poliția de Frontieră Galați se află pe un trend descendent în ...

Cântece, dansuri și tradiții, răsplătite la Festivalul „Cununița satului”

Lieștiul a răsunat de colinde și pași de dans în ziua de 6 decembrie 2025, când sărbătoarea Sfântulu ...

Laborator agricol modern la Liceul Tehnologic Nr. 1 din Cudalbi

Asociația "Pastel" și Kaufland România au inaugurat, în cadrul proiectului "PractiLand", un laborato ...

Copiii din Smârdan își deschid târgul de Crăciun

Copiii de la Școala "Sf. Cuv. Parascheva" din comuna Smârdan vor organiza vineri, 5 decembrie, între ...

Un bărbat s-a împușcat cu ”pistolul” de ucis porci

Un localnic din Piscu este în stare gravă, după ce s-ar fi împușcat, în propria gospodărie, cu un di ...

PĂLITE şi AMARE (ultima rugăminte)

Te rog să mă chemi la un ceainic/ umplut cu pălite amare, să vezi ce dulceaţă se face/ în ochi lăcr ...

HIERATICĂ (pentru prozatorul Ion Avram - La Mulți Ani!)

îţi dau cuvântul meu cel mai frumos dintre toate cele dumnezeitoare: mă duc la tine până atunci şi p ...

DOUĂ LENTILE (pentru doamna Cornelia Ungureanu - La Mulți Ani!)

(!) văzut şi citit printr-această/ celestă lentilă... convexă,nemernicul haos îmi pare/ normal, seri ...

VĂZ/DUHOVNIC TANGOU [dosarele XYZ]

ascult cum se scutură liniştea-n cerde-atâta uitarecum tremură sufletul meu efemerşi ţie nu-ţi pareo ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (IX)

Marghioala n-are somn! Nici Costică n-are! Cum să a/dormi, doamnă? Cum să a/dormi, domnule, când auz ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (VIII)

Auzi, doamnă? Auzi, domnule? Catastiful Nemuririi! Ce foarte frumos şi serios şi nemaipomenit „sună” ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (VII)

Ia spune-mi, tovarăşă Marghioală de-o viaţă, îţi place această epistolie scrisă şi îngânată în acela ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (VI)

Onorabila şi venerabila Marghioala, ca să fie-n ton cu onorabilul şi venerabilul Cicoare, îşi face t ...

Cariere. Alfred Werner, figură marcantă în istoria chimiei

Chimistul elvețian Alfred Werner s-a născut pe 12 decembrie 1866, la Mulhouse, Franța. A urmat Écol ...

Remember. Leonida Lari (1949-2011)

Leonida Lari, poetă, publicistă, politiciană şi militantă pentru reunirea Basarabiei cu România, s-a ...

Cariere. Aleksandr Soljenițîn, vocea celor fără voce

Aleksandr Soljenițîn, romancier, activist și dizident anticomunist rus, s-a născut pe 11 decembrie 1 ...

Remember. Emily Dickinson (1830-1886)

Scriitoarea americană Emily Dickinson s-a născut pe 10 decembrie 1830, la Amherst, Massachusetts. A ...

Trucul ieftin care te salvează de părul gras

Pentru persoanele cu păr gras și scalp dezechilibrat, oțetul este unul dintre cele mai eficiente rem ...

De ce apar cârceii noaptea și cum pot fi preveniţi

Cârceii care apar în timpul nopții sunt contracții musculare bruște și dureroase, cel mai des resimț ...

Oțetul de mere - beneficii, tratamente și moduri de utilizare

Oțetul de mere este un ingredient natural prezent de secole în gospodării, folosit atât în bucătărie ...

Oregano, scut natural pentru susținerea sistemului imunitar

Uleiul de oregano, numit și ulei de sovârf, este considerat unul dintre cele mai eficiente remedii n ...