Gratuitățile și reducerile de tarif la abonamentele de transport public local, acordate unor categorii de călători, vor suferi modificări importante. Un proiect de hotărâre în acest sens va fi supus aprobării aleșilor locali la ședința ordinară de joi, 28 septembrie 2023. Principalii beneficiari ai noilor prevederi sunt elevii și studenții. Un proiect de hotărâre care modifică facilitățile acordate unor categorii de pasageri în transportul public local în comun a ajuns la ...

Veniturile din meditații, subiect de seminar la Fisc

Marți, 26 Septembrie 2023 12:00 | Publicat în Regional
Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Galați organizează joi, 28 septembrie, de la ora 12,00, seminarul web cu tema "Tratamentul fiscal din punct de vedere al impozitului pe venit și al contribuțiilor sociale obligatorii aplicabil veniturilor obținute din meditații acordate în particular, de persoanele fizice". Evenimentul face parte din seria întâlnirilor informative cu contribuabilii organizate lunar, ...

"Săptămâna Europeană a Sportului"

Luni, 25 Septembrie 2023 16:10 | Publicat în SPORT
EVENIMENTE. Continuă activitățile fizice din cadrul "Săptămânii Europene a Sportului" (23-30 septembrie 2023). Din program: miercuri, 27 septembrie - sport la locul de muncă, Poliția Locală și Inspectoratul de Jandarmi (ora 10,00), iar de la ora 18,00, mișcare în sala de fitness (Elite Gym); joi - atletism la Stadionul "Dunărea", cu prof. Marlena Chițu. TENIS. În organizarea Clubului Dacia, pe terenurile Complexului Sportiv cu același nume din Mazepa, s-au desfășurat întreceri ...

Handbal. Victorie spectaculoasă în deplasare

Luni, 25 Septembrie 2023 14:30 | Publicat în SPORT
În eșalonul secund de handbal s-au disputat jocurile etapei a treia la feminin și a doua la masculin. După partide interesante, echipele noastre și-au trecut în cont victorii prețioase. Fetele de la CS Municipal (antrenori Daciana Balaban și Relu Druțu) s-au deplasat la Știința Bacău, o echipă cu preocupări în creșterea junioarelor. Formația gălățeană a dominat clar pe toată durata partidei și s-a impus la un scor care ne scutește de prea multe comentarii: 39-15 (21-7). ...
* "Câte clase aveți?". A fost prima dintre întrebările roșii la care a trebuit să răspundă Florin Salam, duminică seară, la "40 de întrebări cu Denise Rifai", pe Kanal D. "Nu mai mi-aduc aminte... Deci n-am fost cu școala, spre rușinea mea sau spre norocul meu. Nu vreau să descurajez generația de azi: oameni buni, copii frumoși ce sunteți, duceți-vă la școală să învățați! Cartea-i bună. Eu am fost predestinat către muzică și de aceea n-am fost la școală, ca să p ...

Start în noul sezon de hochei

Luni, 25 Septembrie 2023 13:34 | Publicat în SPORT
CSM Galați va demara în noua ediție de campionat cu două partide în deplasare la Corona Brașov, marți și miercuri. Ambele partide de la Patinoarul ”Olimpic” se vor disputa de la ora 17:30. Pregătită de antrenorul slovac Julius Penzes, formația gălățeană şi-a aflat foarte târziu calendarul competițional, din cauza problemelor organizatorice ale Federației Române de Hochei pe Gheață. Astfel, primul joc de pe teren propriu va avea loc sâmbătă, 8 octombrie, în "Cupa Rom ...
Prezența persoanelor cu probleme psihice în spațiul public, fără însoțitor și posibil fără să-și fi luat medicația, ridică noi probleme în Galați. La două zile după ce un individ a agresat două fete într-un autobuz, fiind cu greu potolit de martori, un alt caz care l-a avut în centru pe un bărbat cu evidente deviații comportamentale s-a petrecut duminică după-amiază, în plin centrul orașului. Două fete, una de 13 și cealaltă de 17 ani, au reclamat că în timp ce ...
  George Stângă, președinte PNL Galați: „Măsuri pentru sporirea siguranței locuitorilor din Șendreni discutate la Ministerul Transporturilor" Președintele PNL Galați, deputatul George Stângă, împreună cu Iulian Vițel, președintele PNL Șendreni, au discutat luni, la Ministerul Transporturilor, cu secretarul de stat Irinel Ionel Scrioșteanu despre măsurile care trebuie implementate astfel încât să fie crescută siguranța locuitorilor din comuna Șendreni.  „De la p ...

Unde sunt amplasate radarele

Marți, 26 Septembrie 2023 00:00 | Publicat în AUTO
Astăzi, 26 septembrie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Brăilei, Macului și Calea Smârdan. Șoferii care au drum în județ vor fi monitorizați, pe DN 25, în zona localităților Tudor Vladimirescu și Umbrărești, iar pe DJ 251, radare vor fi la Smârdan și Slobozia Conachi. Pe DE 581, un radar va fi prezent la Munteni. ...

Carnet cultural 26 septembrie 2023

Marți, 26 Septembrie 2023 00:00 | Publicat în CULTURA
Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Lola Schmierer Roth. Particularităţile unei opere variate".Sala "Nicolae Mantu" a Galeriilor de Artă - Salonul de toamnă al artiștilor plastici din Galați.Casa Artelor - Expoziţia "Atestat", cu lucrări semnate de elevii secţiei Grafică de la Liceul de Artă "D. Cuclin".Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expoziția temporară "Aripi românești"; expozițiile: "Ceramică Colibaba donată de Radu Moțoc", "Mareşalul Constantin Prezan, la 105 a ...

Concursul „Pianul fermecat” a ajuns la ediția a VIII-a

Centrul Cultural „Dunărea de Jos” organizează, pentru a opta oară, evenimentul- concurs „ Pianul Fer ...

Importanța protejării și a securizării datelor și parolelor la „Cuza’’

Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” este parte în Proiectul „Escape Room’’, proiect finanțat pri ...

Venit suplimentar și beneficii pentru activități casnice. Ce tipuri de activităţi sunt recunoscute

Persoanele care doresc să-și suplimenteze veniturile prin desfășurarea de activități casnice necalif ...

Poliţiştii au ridicat un adevărat arsenal de arme ilegale după zeci de percheziţii în judeţul Galaţi (FOTO/VIDEO)

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Galați au efectuat zeci de percheziţ ...

Elevi gălăţeni, medaliaţi la Matematică la Olimpiada Naţională a Satelor

La etapa națională a Concursului de Matematică „Olimpiada Satelor din România”, desfășurată la Cluj- ...

Diaspora votează! Câţi români şi-au ales deja preşedintele

Potrivit datelor înregistrate în timp real, până sâmbătă, la ora 11,00, nu mai puţin de 270.809 de c ...

Cine sunt ultimii finalişti la „Românii au talent”. Cum puteţi vota o gălăţeancă pentru Premiul de originalitate

Cea de-a treia semifinală a „Românii au talent” i-a desemnat, vineri noaptea, la Pro Tv. pe ultimii ...

Bilete pentru a șasea serie de tratament balnear

289 de bilete i-au fost repartizate Casei Județene de Pensii (CJP) Galați pentru seria a VI-a de tra ...

26 de fabrici de reciclare vor fi construite cu fonduri europene

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a semnat contractele de finanțare pentru construirea a 26 ...

Lucrări de 7,8 milioane de lei la Grădinița nr. 9

Coop Galați Societate Cooperativă a câştigat licitaţia pentru „Reabilitarea și eficientizarea energe ...

Poliția Locală Galaţi taie din schemă cinci posturi

Desființarea a cinci posturi, toate de execuție, reprezintă reforma pe care conducerea Poliției Loca ...

Peste 83.000 de euro pentru o parcare în Centru, pe locul a şapte garaje demolate

„Pregătim terenul pentru amenajarea unei noi parcări în locul vechilor garaje demolate din apropiere ...

Onuţ Atanasiu contestă donaţia făcută PNL

Analiza „Cât de generoşi au fost politicienii gălăţeni cu propriile partide”, publicată în ediţia de ...

Cum puteţi solicita o audiență la Prefectura Galați

Cetățenii interesați de o audiență la prefectul județului Galați, Andreea-Anamaria Naggar, se pot în ...

Vladimir Putin propune negocieri directe cu Ucraina. Răspuns la ultimatumul occidental

Președintele rus Vladimir Putin a propus duminică, într-o neobișnuită apariție de noapte la Kremlin, ...

Tribunal special în Ucraina, pentru crimele de război ruseşti

Miniștrii de Externe din așa-numitul „Grup Central” format din cel puțin 37 de țări au semnat „Decla ...

Moscova, atacată cu drone a doua noapte la rând

Unităţile ruse de apărare aeriană au distrus un roi de drone ucrainene care ţintea Moscova într-un a ...

SUA transferă Ucrainei un nou sistem de apărare aeriană Patriot

Kievul va primi noi ajutoare din partea Statelor Unite. Potrivit cotidianului The New York Times, ci ...

Tratament modern pentru tulburarea depresivă majoră, la Spitalul de Psihiatrie din Galați

Începând din luna septembrie 2024, în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Elena Doamna” din Galați se d ...

Costuri în creștere pentru tratamentul gălăţenilor cu diabet

Cheltuielile din cadrul Programului Național de Diabet Zaharat au crescut în 2024 cu 12% față de anu ...

Alergarea în aer liber - beneficii pentru corp și minte

Alergarea în aer liber revigorează atât corpul, cât și mintea. Beneficiile acestei activități sunt n ...

Medicamentele oncologice s-au scumpit cu 23%

Un raport recent al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galați evidențiază o creștere sem ...

Indicii ROBOR au revenit pe creștere, înainte de alegeri

La începutul săptămânii viitoare vom afla care va fi drumul României pentru următorii ani - în Uniun ...

Salariul mediu net a crescut în România la 5.691 de lei

Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), în luna martie 2025 s-a înregi ...

Cartel Alfa: „România are nevoie de un președinte pentru toți cetățenii”

În contextul alegerilor prezidențiale, Confederația Națională Sindicală Cartel ALFA atrage atenția c ...

Majorare de capital la Liberty Galați. Creanţă a acționarului majoritar transformată în acţiuni

Capitalul social al companiei siderurgice Liberty Galaţi a fost majorat cu suma de 730 milioane de l ...

Competiţii. Ultima rundă, în eșalonul al treilea la fotbal

FOTBAL. Liga a treia de fotbal a ajuns la capătul drumului în faza de play-off. Sâmbătă, în acest eș ...

Cinci reprezentante ale României, la Roland Garros

Organizatorii celui mai mare turneu de tenis pe zgură din lume au anunțat prezența sportivilor pe ta ...

Oțelul merita mai mult: 0-0 cu Farul

Ultimul meci al sezonului Superligii de fotbal s-a încheiat cu un rezultat nedrept pentru Oţelul, 0- ...

Din sportul gălățean. Final de sezon pentru rugbişti

RUGBY. Divizia Națională de rugby seniori (eșalonul al doilea) se încheie în acest weekend. Echipa g ...

Premiu special pentru o elevă din Galați, la Olimpiada interdisciplinară „Științele Pământului”

Etapa națională a Olimpiadei interdisciplinare „Științele Pământului”, desfăşurată la Brașov, i-a ad ...

Studenții de la Jurnalism, în vizită la Viața liberă

Pentru orice student la Jurnalism, vizita într-o redacţie este un adevărat privilegiu. Aşa am simţit ...

Aur și argint pentru elevii gălăţeni, la Olimpiada Națională de Informatică Aplicată

Participarea la Olimpiada Națională de Informatică Aplicată „AcadNet” le-a adus membrilor lotului ca ...

Cazare plătită de Consiliul Judeţean pentru ByteForce

Consiliul Judeţean Galaţi a atribuit direct firmei Concem Tour un contract de 55.000 de lei fără TVA ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Sakura de Războieni se întoarce, exact la timp pentru o plimbare de weekend (FOTO)

Pe strada Războieni din Galaţi, primăvara şi-a intrat în drepturi, iar frumoşii pruni ornamentali, p ...

35 de ani de la ”Podul de flori” al reîntregirii naţionale

Acum 35 de ani, pe 6 mai 1990, o pagină emoționantă se scria în istoria românilor de pe ambele malur ...

Elena Alistar, prima femeie deputat în Sfatul Țării din Basarabia

„Din Basarabia vă scriu, Dulci frați de dincolo de Prut. Vă scriu cum pot și prea târziu, Mi-e dor ...

Vom avea nevoie în continuare de vize pentru SUA

Statele Unite au anunțat excluderea României din programul Visa Waiver, care presupunea că românii p ...

UPDATE ora 20,00. Alegeri prezidențiale 2025. Vot masiv în diaspora

UPDATE - Ora 20,00. Peste 350.000 de cetățeni români din diaspora s-au prezentat la urne până sâmbăt ...

Au nevoie de ajutorul comunităţii gălăţene, după ce le-a ars casa

Doi copii mici împreună cu părinții lor au rămas pe drumuri după ce casa le-a fost distrusă de incen ...

O gălățeancă stabilită în Germania, ajutată de comunitate şi de cadrele medicale la Galaţi

O femeie originară din Galați, stabilită de mulți ani în Germania, a avut parte de o experiență neaș ...

Duminica vindecării slăbănogului de la Vitezda, la Catedrala Arhiepiscopală

În Duminica vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, A ...

Boala coşurilor de gunoi din Galaţi. Confortul urban, între modele vestice şi maniere estice

Indiferent de modelul ales şi de cât de des sunt schimbate, coşurile de gunoi din Galaţi par să sufe ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Gălățenii se unesc să-l scoată pe Nicu din infernul Lyme. Cum poate fi ajutat (FOTO)

Nicu Stănescu nu este doar gălățean, este un artist și un om extraordinar, care de trei ani se află ...

Carnet cultural gălăţean 16 mai

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Roşu. Monocrom" - o selecţie din afişele din patrimon ...

În care ceva se termină şi altceva începe. Cenaclul „Noduri şi Semne”

Săptămâna trecută, colegii din Cenaclul „Noduri şi Semne” ne-am deplasat pe malul Prutului, în satul ...

A încetat din viață actrița Cristina Deleanu

Actrița Cristina Deleanu a încetat din viață joi, la vârsta de 84 de ani. Ea va rămâne în memoria co ...

Cultura are contract colectiv de muncă

Proiectul Contractului Colectiv de Muncă depus în data de 3 februarie 2025 de Federația Cultură și M ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Blocuri de 10 etaje și un hotel, aprobate în Țiglina II. Planuri urbanistice votate pe repede înainte (FOTO)

Planurile urbanistice zonale pentru construcția unui hotel și a unor blocuri de zece etaje în Țiglin ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

O funcționară din spital a ajuns în pușcărie pentru că ”vindea” slujbe

Curtea de Apel Galați a dat verdictul final în cazul unui dosar de corupție în centrul căruia s-a af ...

Samsar-recidivist, reținut pentru înșelăciuni cu mașini de lux

Un infractor cu state vechi, care a făcut ”carieră” din păcălirea oamenilor de bună-credință, a fost ...

Acuzații grave privind un pericol public lăsat liber. Cum a devenit ucigaș un hoț periculos și tolerat

Ancheta în cazul crimei care a îngrozit comunitatea din Băleni la începutul lunii martie ar putea lu ...

Captură de țigări de la contrabandiști aflați în vizorul poliției

Trei gălățeni, o femeie și doi bărbați, au fost vizitați de poliție după ce autoritățile i-au luat î ...

Prima pădure cu bani europeni, în judeţul Galaţi

Nu mai puţin de 9.983.527 de lei fără TVA reprezintă valoarea contractului pe care Consiliul Judeţea ...

Se construieşte un pod nou peste pârâul Suhurlui

Un pod rutier nou, proiectat să reziste inclusiv la viiturile cauzate de fenomenele meteo extreme, s ...

Deplasări de coloane militare spre poligonul de la Smârdan

Conform unui comunicat al Minsterului Apărării Naţionale, până pe 23 mai se desfăşoară deplasări de ...

UPDATE. Un copil de 6 ani a murit înecat într-o groapă cu apă

Un teribil accident, soldat cu decesul unui băiețel de doar 5 ani, s-a produs în cursul după-amiezii ...

SOMAŢIE (mic... tratat de Păcăleală)

Dacă nici nu eram, ce PĂCAT am făcut, de m-ai dat la OSÂNDĂ? Nu ai minte, nici suflet, eşti crud, n ...

ASTĂZI (la mormântul tuturor Mamelor din lume)

Astăzi începe nemurirea mameiîn ceruri, în icoane şi-n cuvinte -timpul stă-n ceas, pogoară din secun ...

O DATĂ CA TOTDEAUNA (schepsis)

Motto: „Omul este un animal marin, care merge pe pământ şi ar vrea să zboare!” (Carl Sandburg)A fost ...

ÎNFLORIREA A V-A (mic... tratat de BEETHOVEN)

Cred că începe-a V-a Înflorire -chiar se aude, intră în salcâmi!!!Adorm - ce sacrosanctă adormire-ia ...

INEFABILULPROFESIONIST (VI)

A. Ghiuţă deschide uşa cubului şi iese! Ies şi eu! Iese şi Mutelcă! Tocmai când să deschidem şi uşa ...

INEFABILUL PROFESIONIST (V)

Da! cu cât te îndepărtezi mai mult de mine, cu atât mai mult crezi că-s viu, din ce în ce mai viu, v ...

INEFABILUL PROFESIONIST (IV)

Sigur că da! se revarsă zorii! i-auzim, însă nu-i vedem! ai dracului şi zorii ăştia! fac de capul lo ...

INEFABILUL PROFESIONIST (III)

Bine aţi venit în ceastă sferă!/ sau în cest cub! sau în ce vreţi! vă rog,/ nu mai fiţi trişti! şi n ...

Remember Mario Benedetti (1920-2009)

 Mario Benedetti, eseist, jurnalist, nuvelist, romancier și poet uruguayan, s-a născut pe 14 septemb ...

Cum se menține în formă o prezentatoare tv. Iuliana Pepene arată senzațional la 34 de ani

Iuliana Pepene este, în acest moment, una dintre cele mai admirate știriste de televiziune. Blonda a ...

Nuditatea, interzisă la Festivalul de Film de la Cannes

Pentru ediţia din acest an a Festivalului de Film de la Cannes, care s-a deschis marţi și se încheie ...

„Regina Maria cu nucă și cremă de cacao”

Ingrediente:cremă de cacao: 220 g zahăr, 250 g unt, 6 bucăți gălbenușuri, 50 ml lapte, 50 grame caca ...

De ce unii câini mănâncă întruna. Şcoala iubitorilor de animale

Una dintre problemele cu care se confruntă iubitorii de câini este apetitul de nestăvilit al acestor ...

Remedii pentru alergiile de primăvară

Primăvara aduce flori, soare și… strănuturi. Pentru cei sensibili la polen, sezonul renașterii natu ...

Atenţie la plimbările prin vegetaţia înaltă! Cum protejăm câinii şi pisicile de căpuşe

Primăvara este o perioadă de plecare și reînnoire, nu numai pentru noi, oamenii, ci și pentru animal ...

Tehnici simple pentru o minte mai clară

Minte ordonată, viață liniștită. Așa cum facem curățenie acasă, este vital să ne îngrijim și de „igi ...