Energia metalelor nobile și beneficiile purtării lor

Sâmbătă, 28 Februarie 2026 13:30 | Publicat în MAGAZIN
Metalele prețioase au fascinat umanitatea încă din zorii civilizației, fiind prețuite nu doar pentru raritatea și frumusețea lor, ci mai ales pentru vibrația energetică subtilă pe care o transmit celui care le poartă. Relația dintre om și aceste elemente nobile depășește sfera esteticii, intrând într-un domeniu în care proprietățile fizice se împletesc armonios cu cele spirituale. Aurul ocupă locul central în această ierarhie spirituală, fiind considerat un simbol păm ...
Curtea Supremă a Statelor Unite a anulat, vineri, taxele vamale extinse impuse de președintele Donald Trump în temeiul unei legi destinate utilizării în situații de urgență națională, respingând una dintre cele mai controversate revendicări ale autorității sale, într-o decizie cu implicații majore pentru economia globală, transmite Reuters, citată de HotNews. Într-o decizie cu luată cu 6 voturi „pentru” și 3 „împotrivă”, a cărei motivare a fost redactată de pre ...

Cinci state europene, program comun pentru drone cu preț redus

Duminică, 22 Februarie 2026 16:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Regatul Unit, Franța, Germania, Italia și Polonia au prezentat vineri un program comun de dezvoltare de mijloace de apărare aeriană „cu costuri scăzute”, pentru a face față amenințării crescânde a rachetelor și dronelor, relatează AFP și Agerpres. Reuniți la Cracovia, în sudul Poloniei, miniștrii și miniștrii adjuncți ai apărării din țările așa-numite E5 au anunțat lansarea inițiativei „Low-Cost Effectors and Autonomous Platforms (LEAP)”, respectiv „Drone și ...
Vorbind în termeni de „Ce-ar fi dacă...”, miliardarul Rinat Ahmetov are o avere ce i-ar permite să cumpere zece combinate siderurgice, fiecare la prețul pe care administratorii concordatari ai Liberty l-au fixat pentru prima licitație, de 709 milioane de euro. Evident, acest lucru nu se va întâmpla niciodată, dar cel mai bogat om din Ucraina este unul dintre cei mai interesați investitori în preluarea combinatului siderurgic de la Galați. 7,8 miliarde de dolari este averea estima ...
Atunci când salvarea de vieți omenești este misiunea cea mai importantă a fiecărei zile, o întâmplare de acest gen nu reprezintă o raritate pentru cei pentru care viața semenilor este mai importantă decât a lor. Acest lucru l-au dovedit membrii unui echiapj de ambulanță aparținând Asociației pentru Salvare, Recuperare și Ajutor Umanitar (SRAU) din Galați, care, în  drumul de la București spre casă, au salvat viața șoferului unui TIR care a avut un accident violent pe auto ...

Deszăpezirea la Galați: între realism și responsabilitate

Vineri, 20 Februarie 2026 17:23 | Publicat în EVENIMENT
De fiecare dată când ninge serios, reacția oamenilor e aproape reflexă: „De ce nu s-a intervenit mai repede?”. E o întrebare doar pe jumătate legitimă, deoarece merită pusă cu un minim exercițiu de realism. Explicăm în articol despre ce este vorba.   Există comunități care pot învinge viscolul? În ultimele zile, la Galați a nins viscolit aproape 24 de ore. Vânt puternic, depuneri rapide, troiene formate în câteva zeci de minute. În astfel de condiții, niciun oraș ...
Un turneu de promovare a Galațiului în America și alte șapte vizite în Republica Moldova, acestea au fost toate deplasările peste hotare pe care autoritățile judeţene ni le-au comunicat, la solicitarea noastră, pentru anul 2025. Convinși că este important să fim prezenți în lume și să contăm pe plan internațional, vă prezentăm unde și de ce au fost în străinătate reprezentanții Consiliului Județean Galați. Și, desigur, cât au costat aceste deplasări și care au fos ...

Autobuz cu turiști chinezi, scufundat în lacul Baikal

Vineri, 20 Februarie 2026 17:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Autoritățile ruse cred că șapte turiști chinezi și un șofer au murit după ce un autobuz turistic care traversa o porțiune înghețată a lacului Baikal din Siberia s-a prăbușit în apă, după ce gheața s-a rupt sub el. Un turist a reușit să scape, iar căutările pentru ceilalți continuă. Turismul chinezesc în Rusia a crescut puternic în ultimii ani, pe fondul apropierii politice dintre cele două țări vecine și al parteneriatului strategic „fără limite” declarat an ...
Vești bune pentru iubitorii de cultură din Tecuci. Lucrările de consolidare și modernizare la Cinematograful “Arta” avansează, proiectul ajungând în prezent la un grad de realizare de 36%. Clădirea, aflată în zona centrală a municipiului și considerată un reper al orașului, trece printr-un amplu proces de reabilitare, finanțat prin fonduri nerambursabile alocate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în cadrul Programul național de consolidare ...

Expoziție de păpuși și măști la Casa de Cultură Tecuci

Duminică, 22 Februarie 2026 18:30 | Publicat în Regional
În perioada 20 februarie - 15 martie 2026, Casa de Cultură Tecuci este gazda unei expoziții inedite de măști populare. În cadrul evenimentului vor fi prezentate și peste 100 de păpuși. Colecția impresionantă îi aparține Andreei Vișan, păpușile fiind achiziționate din Germania. Colecția de măști tradiționale românești a fost expusă din creația Lilianei Ghiorghiu si a fiului acesteia, Gabriel Ghiorghiu. Inițiativa acestei expoziții îi aparține profesorului de canto C ...
Pagina 28 din 3656

USR vrea să interzică păcănelele și jocurile de noroc în Galați

Consiliul Local Galați ar putea decide dacă permite sau nu existența păcănelelor și a jocurilor de n ...

Accidentele de teren nu țin cont de continent

Ieri la Galați, astăzi în Nebraska   La ieșirea din sezonul rece, când temperaturile cresc brusc ș ...

Jandarmii viitorului, calificați la locul de muncă la Galaţi

Teoria ca teoria, dar practica ne poate omorî! Pentru ca acest lucru să nu se întâmple, elevii de la ...

Angajații din Damen, trimiși în șomaj tehnic. În așteptarea marilor contracte, Şantierul Naval taie din salarii

Austeritatea economică lovește, oficial, încă un obiectiv strategic al Galațiului. Șantierul Naval D ...

„Parada planetelor”, pe cerul nopţilor de weekend. Fenomen astronomic extem de rar

La sfârșitul lunii februarie, vom avea parte de un fenomen astronomic extem de rar, o adevărată "par ...

Incendiu la o vulcanizare din județ. Victimele, transportate la spital (VIDEO)

În această după-amiază, forțe și mijloace din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al j ...

Gălățeanca Paula Cristea, laureata Premiului pentru Carieră și Excelență, la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Prima Gală a Sportului Paralimpic din România a recunoscut și onorat contribuția unei gălățence la m ...

Demnitate, alinare și speranță. Începe construirea Centrului Integrat de Îngrijiri Paliative, o investiție de 25 milioane de lei

Astăzi, Consiliul Judeţean Galaţi a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea, la Gal ...

„Step by Step”, modernizarea s-a încheiat

Primăria municipiului Galaţi anunţă încheierea lucrărilor de modernizare a clădirii în care funcţion ...

Licitaţie pentru extinderea unei grădiniţe recent modernizate

Extindere, după o modernizare cu fonduri europene, iată investiţia de care va beneficia Grădinița Nr ...

Dotarea Școlii Gimnaziale Doamna Nica Valea Mărului - NEWSCHOOL

COMUNICAT DE PRESĂ „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”  Finalizare proiect Comun ...

Strategal - Funcționăm pentru a vă sprijini

  10 Februarie 2026 Comunicat de presă   În perioada 14.12.2023 - 31.12.2029, Asociația Grupul d ...

Cinci importante posturi de director, scoase la concurs în Galați

Trei posturi de director general și două de director economic au fost scoase la concurs la Galați, p ...

Primarul Ionuț Pucheanu îi dă cu reforma peste nas premierului Ilie Bolojan

Într-o intervenție la Digi24, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, prim-vicepreședinte PSD ...

Gospodărire Urbană a bulibăşit grav date publice privind decesele. Primăria Galaţi, obligată să facă precizări

Primăria municipiului Galaţi a fost nevoită să vină cu precizări privind numărul deceselor, al înhum ...

UPDATE. O groapă din centrul Galaţiului a „atacat” o autoutilitară Ecosal (FOTO)

O adevărată desfăşurare de forţe şi aproximativ trei ore de eforturi susţinute au fost necesare pent ...

Peste 1.000 de kenyeni, înrolați de Rusia pentru războiul din Ucraina

Sute de bărbați kenyeni, adesea fără niciun trecut militar, s-au trezit forțați, după ce au ajuns în ...

Negocierile „dificile” de la Geneva s-au terminat fără rezultate concrete

Ucrainenii și rușii au încheiat miercuri negocierile de la Geneva, cu mediere americană, fără rezult ...

General rus din GRU, ținta unui asasinat la Moscova

Un înalt oficial militar rus, general-locotenent Vladimir Alekseev, a fost transportat de urgență la ...

Discuțiile pentru pace de la Abu Dhabi, fără progrese reale

Ucraina și Rusia au efectuat joi un schimb de prizonieri, convenit în timpul negocierilor de la Abu ...

Secretele unei memorii de fier până la vârste înaintate

Multă vreme s-a crezut că declinul creierului este un proces inevitabil, odată cu înaintarea în vârs ...

Adolescent tăiat foarte grav într-o sticlă, operat cu succes la Galaţi

O intervenție chirurgicală complexă, realizată la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ap. I ...

Instruire medicală tactică a jandarmilor gălățeni

Jandarmeria Galați a demarat, începând de vineri, 6 februarie, un amplu program de pregătire medical ...

Icre contaminate cu o bacterie periculoasă, retrase din Kaufland

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunțat joi, 5 ...

Autostrada Energiei, veste bună pentru combinatul siderurgic gălăţean

În decembrie anul trecut, Comisia Europeană a adoptat Pachetul European pentru Rețele Energetice, un ...

Euro ar putea ajunge la sfârșitul anului aproape de 5,20 lei

Fluctuațiile pe care le-au avut principalele valute față de leu au fost minime, în timp ce indicii R ...

Liberty și Electrica, acord pentru proiecte energetice comune

Aşa cum deja am anunţat, Grupul Electrica a semnat marți, 24 februarie, un Memorandum de Înțelegere ...

Firma unor foști studenți navaliști, investiție de șase milioane de euro

Compania GLO Marine anunță o investiție de aproximativ 6 milioane de euro într-o nouă unitate integr ...

“U” Cluj - Oțelul 4-0. Gata cu șansele la play-off

Partida de vineri seară, pierdută de gălățeni, scor 4-0, pe terenul celor de la “U” Cluj a consemnat ...

Duel cu repetiție pentru CSM Arcada

VOLEI. Au trecut doar trei zile de la meciul din "Cupa României" dintre CSM Arcada și SCMU Craiova, ...

Cu ce stări de spirit intră echipele gălățene de liga a III-a în focul jocurilor oficiale

În acest weekend, se încheie vacanța competițională și pentru echipele gălățene participante în cel ...

Dublă cu studenţii. Din sportul gălăţean

HOCHEI. Vineri şi sâmbătă, Pationarul "Dunărea" va găzdui o dublă partidă CSM Galaţi - Sportul Stude ...

Pleiadă de premii naționale pentru elevii Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin”

Elevii Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin” se bucură de apreciere și de recunoașterea talentului și a ...

Peste 500 de profesori și studenți din țară, în fața Palatului Cotroceni

Peste 500 de profesori, cărora li s-au alăturat și studenți, au protestat, miercuri, 25 februarie, î ...

Burse de mobilitate pentru studenți, de până la 2.000 euro

Fundația "Friends for Friends", cu sprijinul financiar al BRD Groupe Société Générale, a lansat prog ...

Parfum, bijuterie și identitate, în analiză la Universitatea „Dunărea de Jos”

În perioada 26-28 februarie 2026, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați găzduiește cea de-a doua ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

„Anul nou care n-a fost”, la Viena

Producția cinematografică „Anul nou care n-a fost”, în regia lui Bogdan Mureșanu, deschide, pe 19 fe ...

Afacerea de succes a unei gălățence în Italia. Tatiana și-a găsit fericirea printre ziare

Stabilită în Italia de peste 30 de ani, gălățeanca Tatiana Vizureanu este proprietara singurului chi ...

O familie din Galați vrea să-și aducă mortul din Italia, dar nu are bani

Un bărbat din județul Galați a murit în condiții încă neelucidate în Italia, țară în care se afla de ...

Galațiul și Cahulul, legate din nou prin cale ferată

Județul Galați se conturează ca un punct esențial în noile planuri de cooperare în domeniul infrastr ...

Cui i-e frică de Scufiţa Roşie? Vernisaj de ilustraţie de carte pentru copii la Muzeul de Artă Vizuală

Într-o atmosferă caldă, beneficiind şi de prezenţa multor copii, însoţiţi de părinţi, a fost vernisa ...

Cum se solicită transfer la o altă unitate școlară

Unele inspectorate școlare au publicat condițiile specifice de ocupare a posturilor didactice/catedr ...

Război într-un bloc gălățean, din cauza băii comune

De multe ori, traiul în comun la bloc se transformă într-o adevărată luptă, iar liniștea și căldura ...

Iluminat cu LED pe 18 străzi din municipiul Galați

Nu mai puțin de 18 străzi din municipiul Galați vor beneficia de iluminat public economic, grație un ...

Cristina Bleandură, mesaj de unitate şi un colind pentru cititorii „Vieţii libere” (VIDEO)

Redacția „Viața liberă” a avut pe 22 decembrie o invitată specială: Cristina Bleandură, solistă și a ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Luptăm pentru Mihai, „dăruind din suflet”. Campanie caritabilă a elevilor şi studenţilor

Echipa din cadrul proiectului „Dăruiește din suflet” a ales un tânăr brăilean de 15 ani căruia să-i ...

O gălățeancă are nevoie de sprijin pentru chimioterapia salvatoare

Este pentru a doua oară în decurs de un an în care Diana Stănescu este în situația de a răspunde une ...

Alege să fii voluntar în lupta împotriva cancerului!

Proiectul „Dăruiește din suflet” lansează începând cu 23 februarie 2026 cea de-a doua ediție și este ...

Speranță printre ruine pentru o familie din Braniștea

Primăria comunei Braniștea, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Galați, a distribuit ...

Actrița gălăţeană Elena Emandi, nominalizată la Gala Premiilor UNITER

Actrița Elena Emandi și textul dramatic „Viața, moartea și învierea domnului Valentin Ionescu”, pus ...

„Tradiții și obiceiuri la început de primăvară”, la Centrul Cultural

În această perioadă, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” a îmbrăcat straie de sărbătoare și și-a desch ...

„Bujor” și „Regina nopții” revin pe scena gălățeană

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” invită publicul gălăţean la cele două spectacole programate la sfârș ...

În ce stadiu sunt lucrările de la Cinematograful “Arta” din Tecuci

Vești bune pentru iubitorii de cultură din Tecuci. Lucrările de consolidare și modernizare la Cinema ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Constructorii campioni ai contractelor cu Primăria Galați, în 2025. TOP 10

Revitalizarea Falezei Dunării, modernizarea Depoului de tramvaie nr. 1, a bulevardului Siderurgiștil ...

De ce nu s-a demolat niciun restaurant de pe Faleză. „În cel mai rău caz, ajungem în postura de a-i despăgubi”

După ce a obţinut suspendarea executării dispoziţiei de demolare a construcţiei de pe malul Dunării, ...

Gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2025. Să privim înapoi… şi să luăm aminte!

Bun găsit în Galaţiul gogomăniilor, golăniilor şi al ţepelor pe care - cu sau fără voia noastră - le ...

Memoria comunităţii: Gălăţeni de valoare pe care i-am pierdut în 2025

2025 şi-a luat „tributul” lăsându-ne mai săraci în oameni de valoare. Galațiul a pierdut personalită ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Criminal recidivist, trimis în judecată pentru un atac cu lopata

Un infractor deosebit de periculos din Galați, nu demult eliberat din pușcărie, unde a stat închis p ...

Forță și cătușe, tactică de intervenție la parcări ilegale. Agenții de la Locală nu glumesc cu litera legii (VIDEO)

În Galațiul încă acoperit de nămeți necurățați, care fac dificilă în multe zone deplasarea pietonilo ...

Cum a ajuns criminal un hoț pe care pușcăria nu l-a vindecat

Un bărbat în vârstă de 39 de ani din județul Galați, cunoscut cu multiple probleme cu legea, cumulat ...

Unde și pentru ce se mai dă șpagă în Galați. Meteahna de care nu putem scăpa

„Șpagă”, cuvânt rostit adesea în șoaptă sau înlocuit cu formula mai blândă „atenție”, tocmai pentru ...

Drone deasupra comunei Țepu, timp de o lună

Primăria Comunei Țepu informează cetățenii că, în perioada 12 februarie - 12 martie 2026, compania O ...

Bunicii singuri sunt victime sigure pentru tâlhari! Atacuri la indigo în județul Galați

Mai multe tâlhării comise în ultimele luni pe raza județului Galați arată că hoții nu au nici teamă, ...

Crima care a îngrozit județul de Anul Nou a ajuns la Tribunal. Suspectul riscă 25 de ani de închisoare

Un bărbat în vârstă de 65 de ani din județul Galați riscă ani grei de închisoare, după ce a omorât u ...

Proiect major de reducere a riscului de inundații, în pregătire în judeţul Galaţi

După ce judeţul Galaţi a fost devastat de furia apelor, dovedindu-şi din plin vulnerabilitatea, un p ...

DIPLOMĂ (dosarele XYZ)

Şi poate chiar am să ajung/ tocmai la marginile tale, măcar o clipă să-nţeleg/ de ce, de unde, până ...

SIGUR CĂ DA! (dar nu se poate!)

Nu „panta rhei” mă ţine lămurit/ că sunt nemişcător în admirare pentru acest (ne)clar necunoscut/ di ...

AȘA (dar... altfel)

De-un timp (ne)tot, stă-n miezul tăcerii din adâncul (ne)mărginit şi gratis al întâmplării sale, şi ...

OFRANDĂ (la mormântul lui Georgel Grecu - Țărnă Ușoară!)

Vă jur, în sfârşit, să se mire (mereu)/ şi sclavii şi regii: am râs şi am plâns şi-am iubit şi-am u ...

La început a fost... ADN-ul!!!

Conform unei Cărţi scrise de nişte ingineri/doctori specialişti/experţi în Istoria apariţiei/dispari ...

Am să-l caut pe Bătrân

Promiteam în ziarul de ieri că am să scriu şi am să public cel mai frumos poem despre vârsta senectu ...

Bătrânul... şi Poghibala

Ieri... bătrânul urcă încet, foarte încet, greoi, nesigur pe sine! Are cam optzeci şi cinci de ani ş ...

Documentare... la ”Evaziunea Sentimentală” (XVI)

Da, coborâm sub Demisol! Mă cocoţ pe taburet şi aşez portretul madamei Maria lângă portretul meu! Si ...

Supravieţuitor al iadului de la Suraia, îşi caută familie

Pentru orice iubitor de animale, dar, de fapt, pentru orice OM, mărturiile despre iadul animalelor d ...

Tort de biscuiți cu cremă de ciocolată. Reţetă de post

Tortul de biscuiți cu cremă de ciocolată este un desert ușor și rapid, care te încântă în orice mome ...

Injurii la Gala premiilor BAFTA

Academia Britanică a reacționat la controversa din jurul premiilor BAFTA de duminică seară, unde act ...

Rețetă reinterpretată de salată de boeuf, variantă fără carne, pentru perioada de post

Salata de boeuf este un preparat culinar festiv tradițional, care constă dintr-un amestec de legume ...

Ce să mâncăm seara pentru a avea un somn odihnitor

O cină recomandată trebuie să fie ușoară, bogată în proteine și legume, dar și săracă în carbohidraț ...

Când este cel mai bun moment pentru un circuit în Uganda

Uganda surprinde prin varietate: safari clasic în parcuri naționale bine conservate, gorile de munte ...

Protejarea Datelor Financiare: Sfaturi de Top Privind Securitatea Cibernetică Pentru Securitatea Economică

Atacurile nu arată mereu spectaculos. Uneori sunt tăcute. Un e-mail fals. O parolă slabă. Un laptop ...

Cum scapi de iritațiile provocate de bijuterii

Alergia la bijuterii, cunoscută medical sub numele de dermatită de contact, este o reacție neplăcută ...