Cecilia  - vaca finlandeză

Cecilia - vaca finlandeză

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
1 comentariu

* „Dacă spui că eşti din România, automat nişte uşi  se deschid puţin mai uşor” *

Dialogul cu tânărul cineast a stârnit uneori râsetele publicului: Gheorghe Preda este agreabil, are replică, este sincer…

Reporter: Şcoala europeană de film – şcoala franţuzească, cea italiană – pare acum sufocată de cinematografia americană,  mai tehnicizată, mai agresivă. Aţi studiat în Franţa şi aţi văzut la faţa locului: simţiţi că, totuşi, Europa trăieşte? Iată, de exemplu, Luc Besson este foarte apreciat ca regizor european, dar este foarte american ca expresie.


Gheorghe Preda: Nu mai este interesat de ce filme făcea înainte, erau filme foarte interesante, acum e interesat să facă foarte mulţi bani din film.

Eu cred că şcoala noastră de film trăieşte: în momentul acesta se află în poziţia în care s-au aflat  şcolile celebre deja – şcoala cehă în anii '50, şcoala poloneză în anii '50-'60. O şcoală foarte prizată, din moment ce în toate festivalurile de film din lume există aşa-zisa retrospectivă „Focus Romanian”!

Oriunde te duci la un festival acum, există snobismul  ăsta că trebuie să fie acolo şi o selecţie de filme româneşti. Au fost snobisme succesive: a fost snobismul filmului iranian, la care toate universitarele franceze cădeau în dulci extazuri, deşi nu se întâmpla mai nimic în filmele iraniene, a fost un snobism al filmului argentinian, destul de prizat, al filmului sud-coreean.

Acum, filmul românesc trăieşte un moment interesant şi e foarte bine că trăieşte, pentru că, dacă spui că eşti din România, automat nişte uşi  se deschid puţin mai uşor.

Dar ca un film românesc să ia Marele Premiu la Cannes e ceva de neimaginat! E ca şi cum ai zice că România ar putea lua titlul de campioană mondială la fotbal într-o zi.

Reporter: Gusturile se schimbă, modele trec – ar trebui să se adapteze cinematografia românească la teme mai puţin minimaliste?


Gheorghe Preda: Nu ştiu dacă  este vorba de adaptat, fiecare face după gustul lui şi tot timpul trebuie să fii extrem de original şi să te situezi pe nişa unei aşteptări. Adică, dacă toată lumea se uită la filmele americane extrem de sofisticate ca limbaj, ca tehnică, tu dacă vii cu un poliţist care urmăreşte două ore un adjectiv.

Este extrem de  interesant, este o contradicţie la toate regulile învăţate de ei: „Wow, dar ia stai, ce film interesant!”  Eu cred că tot timpul funcţionează marketingul aşteptărilor – când lumea se aşteaptă  ca tu să fii într-un fel şi tu contrazici acele aşteptări, s-ar putea să te situezi undeva într-un unghi interesant.

Reporter: Am vorbit de americani, de francezi, de români; să vorbim şi de finlandezi: ce este proiectul vacii finlandeze?


Gheorghe Preda: Da, am terminat acum un film de scurt metraj numit „Vaca finlandeză”. Să ştiţi că vaca se cheamă Cecilia şi are un cont pe Facebook: Cecilia Vaca Finlandeză. Dacă vreţi să vă împrieteniţi cu ea, are deja 450 de prieteni.

Este un scurtmetraj dintr-o serie de patru. Povestea este inspirată din întâmplarea cu un artist spaniol care a lăsat un câine să moară de foame într-o galerie din Spania şi mi-am imaginat că el a venit la Bucureşti şi a cumpărat o vacă somptuoasă pe care o lasă să moară de foame într-un muzeu de artă contemporană.

Şi fermierul care încearcă să o salveze intră cu fânul în geantă, rămâne în toaleta muzeului şi hrăneşte vaca până ce este arestat. Sper să obţin finanţare şi pentru celelalte trei, ca totul să se transforme într-un film care are patru poveşti despre animale. Pozele cu Cecilia sunt foarte interesante. Mi-a venit să pun şi o poză cu mine.


Foto: A. G. Secară

Citit 1399 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

1 comentariu

  • postat de Andi Florin popa Marți, 21 August 2012 11:42 Link la comentariu
    0
    0

    Stiu povestea acelui caine care, bietul de el, a cazut victima supliciului comis de cel mai mare criminal care se considera artist. Eu l-as condamna sa-si atinga apogeul carierei gustand aceeasi soarta cruda, exprimandu-si astfel implinirea, pe propria sa piele.
    Noi avem in curte 6 caini, din care 2 crescuti cu biberonul de la varsta de 3-4 zile, plus 4 in proximitate; si ii iubim la fel, si le dam sa manance de doua ori pe zi; dimineata chiar mancare gatita din 3 in 3 zile, special numai pentru ei; seara ei mananca numai boabe de catei innobilate cu pate de de pui; saptamanal in week-end ii rasfatam cu cate un ciolan de vita care ii face fericiti. Cea mai mica are 2 luni si doua saptamani. Zilnic, atunci cand ne intoarcem acasa, pur si simplu nu mai stim pe care sa-i potolim pentru ca toti plang, latra si urla de bucurie.
    Altfel, Gica, TE ADMIR. Dupa atatia ani de cand ne cunoastem ( 33 ? ) iata ca visul tau de a fi un artist al filmelor este aici, sau ....acolo unde ai vrut. Imi aduc aminte ca si inainte sa fii regizor gustai din plin arta abstracta sub multimea exprimarii ei. Iti placea si un Juan Miro, un Pablo Picaso, imi explicai mesajul si semantica picturii cubiste; tu ma persiflai ca pe un pamantean realist si nepriceput si eu te luam la misto ca pe un ...aerian; ce clipe frumoase traiam candva; ne amuzam reciproc, dupa care plecam sa luam bilete la cinemateca pentru cate un medalion cu Bunuel, sau cu Polanski, Ingmar Bergman si ceilalti titani. ( anii 1981-1982 ).
    Spuneam ca TE ADMIR. O fac pentru ca vad proiectele tale minunate. Felicitari pentru ca arta abstracta care ti-e atat de draga nu te conduce la a chinui suflete de animale, ci dimpotriva, la a lansa mesaje pentru renegarea si disparitia unor pseudo artisti pe care daca ii definesti ca animale, animalele s-ar supara.
    Good luck and God bless your projects.
    Cu drag,
    Florin Popa

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.