* „Dacă spui că eşti din România, automat nişte uşi se deschid puţin mai uşor” *
Dialogul cu tânărul cineast a stârnit uneori râsetele publicului: Gheorghe Preda este agreabil, are replică, este sincer…
Reporter: Şcoala europeană de film – şcoala franţuzească, cea italiană – pare acum sufocată de cinematografia americană, mai tehnicizată, mai agresivă. Aţi studiat în Franţa şi aţi văzut la faţa locului: simţiţi că, totuşi, Europa trăieşte? Iată, de exemplu, Luc Besson este foarte apreciat ca regizor european, dar este foarte american ca expresie.
Gheorghe Preda: Nu mai este interesat de ce filme făcea înainte, erau filme foarte interesante, acum e interesat să facă foarte mulţi bani din film.
Eu cred că şcoala noastră de film trăieşte: în momentul acesta se află în poziţia în care s-au aflat şcolile celebre deja – şcoala cehă în anii '50, şcoala poloneză în anii '50-'60. O şcoală foarte prizată, din moment ce în toate festivalurile de film din lume există aşa-zisa retrospectivă „Focus Romanian”!
Oriunde te duci la un festival acum, există snobismul ăsta că trebuie să fie acolo şi o selecţie de filme româneşti. Au fost snobisme succesive: a fost snobismul filmului iranian, la care toate universitarele franceze cădeau în dulci extazuri, deşi nu se întâmpla mai nimic în filmele iraniene, a fost un snobism al filmului argentinian, destul de prizat, al filmului sud-coreean.
Acum, filmul românesc trăieşte un moment interesant şi e foarte bine că trăieşte, pentru că, dacă spui că eşti din România, automat nişte uşi se deschid puţin mai uşor.
Dar ca un film românesc să ia Marele Premiu la Cannes e ceva de neimaginat! E ca şi cum ai zice că România ar putea lua titlul de campioană mondială la fotbal într-o zi.
Reporter: Gusturile se schimbă, modele trec – ar trebui să se adapteze cinematografia românească la teme mai puţin minimaliste?
Gheorghe Preda: Nu ştiu dacă este vorba de adaptat, fiecare face după gustul lui şi tot timpul trebuie să fii extrem de original şi să te situezi pe nişa unei aşteptări. Adică, dacă toată lumea se uită la filmele americane extrem de sofisticate ca limbaj, ca tehnică, tu dacă vii cu un poliţist care urmăreşte două ore un adjectiv.
Este extrem de interesant, este o contradicţie la toate regulile învăţate de ei: „Wow, dar ia stai, ce film interesant!” Eu cred că tot timpul funcţionează marketingul aşteptărilor – când lumea se aşteaptă ca tu să fii într-un fel şi tu contrazici acele aşteptări, s-ar putea să te situezi undeva într-un unghi interesant.
Reporter: Am vorbit de americani, de francezi, de români; să vorbim şi de finlandezi: ce este proiectul vacii finlandeze?
Gheorghe Preda: Da, am terminat acum un film de scurt metraj numit „Vaca finlandeză”. Să ştiţi că vaca se cheamă Cecilia şi are un cont pe Facebook: Cecilia Vaca Finlandeză. Dacă vreţi să vă împrieteniţi cu ea, are deja 450 de prieteni.
Este un scurtmetraj dintr-o serie de patru. Povestea este inspirată din întâmplarea cu un artist spaniol care a lăsat un câine să moară de foame într-o galerie din Spania şi mi-am imaginat că el a venit la Bucureşti şi a cumpărat o vacă somptuoasă pe care o lasă să moară de foame într-un muzeu de artă contemporană.
Şi fermierul care încearcă să o salveze intră cu fânul în geantă, rămâne în toaleta muzeului şi hrăneşte vaca până ce este arestat. Sper să obţin finanţare şi pentru celelalte trei, ca totul să se transforme într-un film care are patru poveşti despre animale. Pozele cu Cecilia sunt foarte interesante. Mi-a venit să pun şi o poză cu mine.
Foto: A. G. Secară
