Prezent la ediţia din acest an a festivalului de film gălăţean, pe care l-a iniţiat, regizorul Ioan Cărmăzan (FOTO, dreapta) a venit cu două filme. Am avut ocazia să discutăm, înaintea apariţiei spectatorilor, pe marginea cinematografiei actuale.
Regizorul, care a lucrat constant, şi înainte, şi după Revoluţie, şi-a început cariera în ‘71, cu o diplomă… în matematică, la Universitatea Timişoara. În ‘78 termină IATC I.L.Caragiale din Bucureşti şi devine regizor.
A fost profesor de regie film la Universitatea „Titu Maiorescu”, director artistic la departamentul divertisment al TVR, director general la studioul „Sahiafilm”, profesor regie film la Universitatea de artă Mediapro şi Universitatea Hyperion.
A regizat 11 filme de lung metraj, începând cu 1982 şi terminând, fără să fie însă şi cel din urmă film, cu „Oul de cuc”, anul trecut.
A fost scenarist la 5 filme, unele proprii, începând cu un film de cinematecă, „Ţapinarii”, pe care l-a regizat în 1982, şi continuând cu „Orient Express”, semnat acum câţiva ani de Sergiu Nicolaescu, cu „Dracula the Impaler” etc.
Reporter: Sunteţi de multă vreme prietenul Galaţiului, pentru care aţi inventat acest festival de film care face interesant oraşul nostru şi pentru lumea cinematografiei. Ca regizor, nu aveţi nevoie de prezentare. Aţi început sănătos, fără concesii, înainte de 1989, cu „Ţapinarii”…
Ioan Cărmăzan: Da, e un film care la ora asta e postat pe YouTube; l-a postat Uniunea Ziariştilor Liberi din România. Am avut şi o surpriză: am mers la Timişoara unde trebuia să dau un interviu şi cel care a venit să-mi ia interviul mi-a zis că este emoţionat, că în noaptea precedentă văzuse filmul pe YouTube. Şi eu am întrebat: cum? Pentru că în general pe YouTube lucrurile sunt mărunte, or „Ţapinarii” are o oră şi 24 de minute. Dar îmi face plăcere că sunt multe vizualizări şi lumea se duce să-l vadă.
Reporter: Filmul a stârnit interes…
Ioan Cărmăzan: E adevărat, la vremea lui, filmul a avut un ecou extrem de pozitiv în tot ceea ce însemna mediu cultural, cinematografic. A fost primul meu film. Era o perioadă în care era foarte greu. „Ţapinarii” a fost opţiunea mea personală. Al doilea film a fost „Lişca” şi era opţinea [şi scenariul] lui Fănuş Neagu. Mai mult s-a bătut Fănuş pentru scenariu, eu am devenit partener cu el…
Al treilea film, „Sania albastră”, este tot opera lui Fănuş Neagu, care tot căuta un regizor – până la urmă s-a oprit la mine. La vremea respectivă a avut mare succes, în sensul că a făcut 3 milioane de spectatori. Şi să ştiţi că nu a dus nimeni nici soldaţii la film, nici nu a adus public cu forţa.
Reporter: Aţi avut probleme cu cenzura?
Ioan Cărmăzan: Este un film care a câştigat foarte tare în mediul studenţesc, pentru că era un fim cu tineri, în care nu era nimic politizat! Şi totuşi, la vizionare [de către organele de propagandă] am avut probleme, drept pentru care a trebuit să pună foarte multă muzică. Şi s-au pus vreo 10 melodii.
A fost de fapt primul videoclip de lungmetraj românesc, făcut „avant la lettre”. La vremea aceea era o mare onoare să ţi se dea filmul pe 2 ianuarie la Televiziunea naţională şi Tudor Vornicu, la care eu am debutat cu un scurt metraj în emisiunea „De la A la infinit”, l-a dat pe 2 ianuarie. Era şi o mare onoare… bănească, pentru că televiziunea mai plătea o dată regia filmului.
Foto: A. G. Secară
