* llie Negrea şi pasiunile sale * Timbrele cu prima Olimpiadă din Grecia, din 1896, cele mai valoroase piese *
Ilie Negrea este inginer navalist, radioamator, filatelist, pasionat de cartofilie. La Muzeul de Istorie este deschisă expoziţia „Dunărea, de la izvor la vărsare în cartea poştală”, cu ilustrate din colecţia sa.
Reporter: Copil fiind, aţi descoperit bucuria de a colecţiona. Care au fost primele achiziţii?
Ilie Negrea: Dacă mă întorc în timp, după război, în toamna lui 1944, după ce ne-am întors din refugiu, de la Corabia, nu am mai prins începerea anului şcolar: fiind născut în 1938, încă nu împlinisem şapte ani şi, pe la Crăciun, m-au acceptat la şcoală cu titlu experimental. Copiii, după război, colecţionau mărci poştale, aşa că primele mele achiziţii au fost mărci poştale româneşti şi germane.
Au trecut anii, m-am lăsat o vreme, apoi am revenit la pasiunea mea în primii ani de facultate, datorită unui coleg polipasionat, Silviu Murariu. El era şi filatelist şi, uitându-mă prin albumele lui, m-am îndrăgostit de o serie de păsări poloneze, extraordinar de frumoase. Aşa a început al doilea val de pasiune, al filateliei. Am terminat facultatea, iar în 1960 mi-am cumpărat, cu ajutorul tatălui meu, o motocicletă Jawa 175 - pe atunci, era visul oricărui tânăr. Acum, în garaj, am tot o Jawa, roşie, din 1992 - o piesă de colecţie.
Reporter: Aţi absolvit, în 1954, Liceul „Vasile Alecsandri”. Cum v-a influenţat, în pregătirea profesională de mai târziu, acest liceu de elită?
Ilie Negrea: A fi elev la „Alecsandri”, care era de băieţi, sau la „Kogălniceanu”, de fete, pe vremea aceea era o onoare: erau două unităţi şcolare într-adevăr de elită, cu profesori foarte exigenţi dar, în acelaşi timp, binevoitori. Cei mai mulţi dintre ei te făceau să-ţi placă obiectul lor, aşa că, în final, era greu să te împarţi între toate materiile.
Profesorul de geografie, Mişu Gheorghiu, era vedetă în şcoală, avea şi talent actoricesc, conducea echipa de teatru a liceului, făcea spectacole la Teatru, venea machiat în şcoală, dar avea un talent de a prezenta lecţia de geografie extraodinar: folosea cretă colorată, iar o parte dintre informaţii le spunea în versuri. Poate nu aş fi ţinut minte până astăzi unde sunt minereurile de mangan, dacă nu ne spunea că se găsesc la „Cârlibaba, Iacobeni,/ Vatra Dornei şi Broşteni”… Nu există profesor despre care să nu am amintiri deosebite.
Reporter: Profesia de inginer navalist are legătură cu unchiul la care aţi locuit în gazdă şi care era colecţionar?
Ilie Negrea: Are legătură cu unchiul, cu tata şi cu bunicul. Ca să fiu sincer, eu am visat altceva: am început să mă ocup de radio prin clasa a şaptea şi acesta a devenit hobby-ul meu principal. Visam să fac electronica, dar din cauza unor factori familiali nu s-a putut. Plafonul de bursă era de 600 de lei şi din cauză că salariul tatălui depăşea cu 30 de lei plafonul nu puteam lua bursă.
Terminând liceul cu diplomă de merit mă puteam înscrie la orice facultate din ţară, însă neavând posibilitatea de a primi bursă şi neavând bani să mă pot întreţine, m-am înscris la Nave, în Galaţi, dar mi-am păstrat pasiunea pentru radio, şi am rămas radioamator în paralel. În anul IV de facultate am luat Premiul I pe ţară la o sesiune de comunicări ştiinţifice, la Timişoara, pentru un aparat de determinare a radioactivităţii.
Reporter: Se spune că un colecţionar nu-şi numără niciodată piesele achiziţionate. E adevărat?
Ilie Negrea: În primul rând, nu ai cum să le numeri, pentru că ar trebui să ai o evidenţă săptămânală, dacă nu zilnică. Nu trece o perioadă de câteva zile fără să-ţi îmbogăţeşti colecţia cu ceva. Sincer, nu mi-a trecut niciodată prin cap aşa ceva şi nici pe alţii nu i-am auzit, decât pe cei care au, să spunem, aptitudini negustoreşti. În genere, colecţionarii nu fac astfel de socoteli niciodată, poate o fac alţii, după noi.
Reporter: Cu banii pe care i-aţi investit în pasiuni ce altceva aţi fi putut face?
Ilie Negrea: E o întrebare pe care mi-o pune şi soţia. Socoteala mea cu banii cheltuiţi are un revers al medaliei: am avut, de exemplu, colegi care fumau şi socoteau că în zece ani ardeau o Dacie. Eu nu am fumat niciodată. Unii dintre colecţionari consideră poate că sunt bani investiţi, alţii o fac din pură pasiune, alţii renunţă la ea în timp, când simt că vremea a trecut.
Unul dintre marii colecţionari ai lumii, grec, medaliat cu aur în repetate rânduri la expoziţii internaţionale, a avut cea mai impresionantă colecţie de mărci poştale cu tematica Jocurilor Olimpice, la realizarea căreia contribuiseră trei generaţii. La un moment dat şi-a păstrat câteva piese de suflet, a spus: nu vreau ca după ce voi muri să vină corbii… şi a vândut colecţia. Se pare că, şi în pasiuni, unii se opresc la timp. Sunt alţii, însă, a căror agoniseală se duce pe apa sâmbetei şi e păcat. Cei care vin din urmă, din familie, neştiind valoarea colecţiilor, pot fi uşor păcăliţi.
Reporter: Cât aţi putea trăi departe de Dunăre? Cum s-a născut ideea de a urma cursul fluviului în imagini?
Ilie Negrea: Dacă pleci în România, ai unde să mergi de-a lungul Dunării. Dar moda, acum, e să pleci în afară. Am avut această ocazie, am stat opt ani în Grecia, dar în final m-am întors şi cred că a contribuit şi nostalgia Dunării.
De la primul an de şcoală - am fost elev la Şcoala Nr.6, localizată cam pe unde este acum Complexul Ancora - treceam Dunărea înot. De ani buni, ea face parte din viaţa mea, am fost legat de Dunăre în permanenţă. Ideea de a urma cursul fluviului în imagini a plecat de la Vlahuţă - iniţial am spus să încep de la intrarea în România până la vărsare. După aceea m-am extins, datorită unei ilustrate vechi, cu podul de la Komarno - Komarom, în fosta Cehoslovacia (acum în Slovacia). Treptat, am întregit cursul fluviului.
Reporter: Care sunt cele mai valoroase piese de colecţie pe care le deţineţi?
- Mărci filatelice cu prima Olimpiadă din Grecia, din 1896, prima serie cu caracter olimpic, având ştampila din 25 martie 1896. Ca să strâng această serie mi-a luat vreo 10 ani…
