* Interviu cu Tudor Gheorghe
- În spectacolele dumneavoastră promovaţi poezia de calitate, care nu are vârstă. Cum vă alegeţi versurile şi cum vă alegeţi titlurile spectacolelor, întotdeauna cu mesaj?
- Dacă vrei să fiu chiar poetic aş putea să spun că, de fapt, poeziile mă aleg pe mine. Fiecare poezie are ea o muzică a ei, specială, şi, dacă nu vine cineva să o descopere, e tristă. Şi atunci vine domnul Tudor Gheorghe şi citeşte poezia aia de o mie de ori, până o învaţă pe dinafară, şi poezia începe să-i cânte. Am spus de multe ori: eu nu mă consider compozitor, eu nu sunt decât un foarte bun amplificator al muzicii interioare a fiecărei poezii. Titlurile vin spontan, vin firesc din tematica pe care mi-o aleg. Nu dau titlul înainte şi după aceea fac spectacolul, niciodată. Fac spectacolul, în toată dimensiunea lui, şi după aceea mi se şopteşte, ca să zic aşa, titlul, vine singur din starea pe care mi-o creează spectacolul.
- Sunteţi un om al nemâniei. Ce reprezintă poezia prietenului Grigore Vieru pentru dumneavoastră? Credeţi că va veni vreodată o vreme a nemâniei pentru noi, românii?
- După ce o să vezi spectacolul, ai să vezi exact dorinţa asta a mea, e un îndemn către nemânie. Deocamdată e mai greu. Am mai spus că există în literatura română doi poeţi pe care-i iubesc foarte tare, la care întâlnim poezia în stare pură: Mircea Micu şi Grigore Vieru. De aceea i-am ales pe ei, pentru început, să fac spectacole pentru un singur poet. Am făcut „Chemarea păsării de acasă”, pe versurile lui Mircea Micu şi, iată, acum, „Vremea nemâniei”, pe versurile lui Grigore Vieru. La ei metafora e spontană, e simplă, e poezie scrisă cu inima, nu e căutată. E poezia în stare pură.
- Vocea inconfundabilă de la cine aţi moştenit-o?
- Cred că un început de voce am moştenit de la tata şi după aceea mi-am educat-o, mi-am construit-o, am muncit ca să am această voce. În 1969 am avut primul spectacol care se chema foarte frumos, „Menestrel la curţile dorului”…
- Cum v-au influenţat în devenirea dumneavoastră ca artist lăutarii şi muzica din comuna natală, Podari?
- Am avut o perioadă foarte importantă din viaţa mea când am fost detaşat de la instituţia la care lucram, Teatrul Naţional din Craiova, la Institutul Naţional de Folclor. Lăutarii mei, practic lăutarii adevăraţi, după anii 1970-1980 nu prea i-am mai găsit, au dispărut. Au intervenit televiziunile, din ce în ce, lucrurile s-au murdărit, s-au stricat: autenticul nu mai există la ora actuală în cântecul popular românesc, decât sporadic. Acolo am luat contact cu marii lăutari ai acestui pământ, de la Gheorghe Moţoi, la Petre Geacu Cătăroiu, Marin Caleap, pe ultimii doi i-am cunoscut personal. Moţoi de la Clejani era un tip absolut genial, avea un glas fascinant. Nu are nici o legătură cu ce cântă ăştia de la Clejani astăzi. Vreau să vă spun un lucru foarte important: am terminat Institutul de teatru dar adevărata artă a rostirii cuvântului nu am învăţat-o cu iluştrii mei profesori de vorbire scenică şi cu marii mei profesori de la Institutul de teatru de pe vremea aceea, ci am învăţat-o ascultând lăutarii. De la ei am învăţat acest lucru extraordinar: puterea cuvântului. Pe ei nu-i învăţase nimeni, de la Dumnezeu le-a venit acest har fantastic de a da valoare cuvântului atunci când cântă.
- Cât de important e talentul şi cât de importantă e şansa în viaţă?
- Asta e bine că m-ai întrebat. Talentul e important, dar e şi şansa. Şi dincolo de talent şi de şansă, mai e un lucru, esenţial: puterea ta de muncă.
- Când sunteţi mulţumit?
- Niciodată, probabil.
- Nici măcar la sfârşitul unui spectacol, când primiţi aplauze?
- E o mulţumire, cum să spun, când realizezi, tu, creator, că n-ai muncit degeaba. Dar de fiecare dată gândurile mi le îndrept spre alt spectacol, spre altă treaptă, spre altă idee, pentru că spaţiul ăsta cultural şi educaţional românesc suferă enorm de mult la ora actuală, sunt obligat prin ceea ce fac să adaug puţintel din sufletul meu, din ştiinţa mea, generaţiei ăsteia debusolate.
- Gălăţenilor ce le transmiteţi?
- Regret că am fost într-o situaţie în care n-am prea fost de obicei, însă şi artiştii mari se îmbolnăvesc şi, chiar dacă aş fi putut să fac spectacolul din octombrie de la Galaţi, nu am vrut să-l fac bolnav. Publicul din Galaţi merită un spectacol bun, nu i-am dezamăgit niciodată, am venit de fiecare dată cu alt spectacol, ăsta este un semn de respect, nu vin mereu cu aceleaşi patru cântece să lălăi acolo, de-aia, probabil că publicul gălăţean mă apreciază şi mă cinsteşte de fiecare dată cu prezenţa lui.
Sâmbătă, pe 19 noiembrie, la ora 19,00, la Teatrul Muzical, va avea loc spectacolul „Vremea nemâniei”, de Tudor Gheorghe, pe versurile regretatului poet Grigore Vieru. Biletele vândute în luna octombrie rămân valabile.
