CULTURA - Viaţa Liberă Galaţi

Ateliere de lectură pentru copii, la Biblioteca "V.A. Urechia"

Scris de Vineri, 22 Iulie 2022
În perioada 19 iulie - 30 august 2022, în fiecare zi de marți, între orele 11,00 și 12,00, copiii sunt invitați să participe la Atelierul de Lectură "Ce poți face cu o poveste", organizat la sediul central al Bibliotecii "V.A. Urechia", la etajul 1, în Sala Multimedia."Prin acest atelier, inițiat…

Un roman aproape ca o rugăciune. Fără a deranja Zeii...

Scris de Vineri, 22 Iulie 2022
Lucia Ovezea, "Dacă lumea s-ar sfârși mâine", Editura Tracus Arte, București, 2021 O carte recomandată de către Ioan Es. Pop nu poate să nu îți atragă atenția, care îți este captată cu totul, de la primele rânduri. Lucia Ovezea se dovedește a fi o povestitoare înnăscută, ce știe să imprime…

Cenaclul „Noduri şi Semne”. Un text care curge

Scris de Vineri, 22 Iulie 2022
De-a lungul anilor, am avut ocazia să asistăm la seri în care am avut impresia că producția literară ce își întâlnea primii spectatori - pentru că textul literar, citit sau auzit, este un spectacol în sine - era, de fapt, desprinsă dintr-o antologie a literaturii române sau măcar dintr-un manual…

"Plastic Pandemia", un vernisaj altfel la Galaţi

Scris de Vineri, 22 Iulie 2022
Gălăţenii iubitori de frumos sunt aşteptaţi vineri, 22 iulie, de la ora 18,00, la vernisajul expoziţiei "Plastic Pandemia", care va avea loc la Galeria "Serfioti" (mansarda Librăriei "Alexandria"). La doi ani de la prima schiță a proiectului, Monica Turcu lansează acest demers artistic prin intermediul căruia chestionează rolul, funcțiile și…

Arhitecta-arheolog Anca Lemaire, urmaşa savantului Ştefănescu-Goangă, la Galaţi (IV). Salvatorul misterios al bunicului şi diva cârcotaşă Sarah Bernhardt

Scris de Duminică, 17 Iulie 2022
Oaspete al Galaţiului, arhitecta Anca Lemaire, româncă de nădejde din Paris, ne-a fermecat pur şi simplu la întâlnirea cu dascălii şi elevii Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri", şcoală de elită în care a debutat ca profesor, la început de secol XX, bunicul său, savantul Florian Ştefănescu-Goangă. Arhitecta a vizitat şi casa…

Cenaclul „Noduri şi Semne”. Când vârsta e un număr și doar atât

Scris de Vineri, 15 Iulie 2022
Vinerea trecută, cenaclul nostru, în colaborare cu Facultatea de Litere (le mulțumim pentru idee și ospitalitate), a primit vizita unei trupe inedite: trupa de teatru pentru seniori a Asociației "BrăilART". Și dacă numele asociației nu e de ajuns pentru a ne da seama din ce oraș au venit oaspeții, atunci…

Album de artă dedicat sculptorului Silviu Catargiu

Scris de Marți, 12 Iulie 2022
Cunoscutul istoric și critic de artă Corneliu Stoica a consacrat de-a lungul ultimilor 19 ani mai multe albume de artă individuale unor personalități ale plasticii gălățene din perioada interbelică și contemporană: Nicolae Mantu (2003, 2015), Mihail Gavrilov (2010), Teodor Vișan (2003, 2012), Nicolae Einhorn (2008), Sterică Bădălan (2019), Eugen Holban…

Arhitecta-arheolog Anca Lemaire, urmașa savantului Ștefănescu-Goangă, la Galaţi (III). „Gândiţi-vă tot timpul la viitor, faceţi planuri şi nu vă lăsaţi dărâmaţi!”

Scris de Duminică, 10 Iulie 2022
Primită cu multă, multă căldură în şcoala în care bunicul său, savantul Florian Ştefănescu-Goangă, debuta ca profesor - actualul Colegiu Naţional "Vasile Alecsandri", doamna Anca Lemaire, arhitect de Paris şi arhitect-arheolog prin nisipurile fierbinţi ale Orientului, ne-a uimit prin naturaleţe şi prin stilul său franc! Ne-a mărturisit: "Deja, la asta…

Seară folk cu Tatiana & Marius Ojog

Scris de Vineri, 08 Iulie 2022
Tatiana şi Marius Ojog îi vor încânta pe gălăţeni cu o seară de muzică folk, vineri, 8 iulie, în Versus Pub, începând cu ora 19,00."Formăm un cuplu atât pe scenă, cât şi în viaţa de zi cu zi. Începutul nostru muzical s-a petrecut în 2006, când, prin participarea la numeroase…

Concert "Fără Zahăr", în Versus

Scris de Vineri, 08 Iulie 2022
Trupa "Fără Zahăr" revine la Galaţi, duminică, 10 iulie, în Versus Pub, de la ora 19,00. ”Fără Zahăr” este o trupă de muzică şi umor, abordând mai multe genuri muzicale (hip hop, folk, rock, latino), pe versuri comice, de satiră socială, cu teme inspirate din viaţa satului, dar nu numai.…

Fuego promite surprize pentru gălăţeni

Scris de Vineri, 08 Iulie 2022
Gălăţenii sunt invitaţi la un concert "Ce seară minunată!" cu Paul Surugiu - Fuego, vineri, 8 iulie, de la ora 20,00, la Restaurantul "Popasul Drumeţilor". Va fi un spectacol 100 la sută live, în care artistul promite să-și răsfețe admiratorii cu o mulțime de istorii și cântece de neuitat. "Cu…

Un umorist cu carte-n regulă. Trenul apicol cu șahiști și filosofi

Scris de Vineri, 08 Iulie 2022
Știți cum își cheamă Mihai Enachi albinele la stupi când stă să înceapă furtuna? Scrie iute un catren, îl recită tare, de se cutremură prisaca, iar hărnicuțele lui se și bulucesc în grabă și râzând în hohote spre urdinișuri. Pentru trântori (și pentru cei din stup și pentru cei din…

Concert cu Ada Milea şi Bobo Burlăcianu, la Universitatea "Danubius"

Scris de Vineri, 08 Iulie 2022
Ada Milea, Bobo Burlăcianu (de la "Fără Zahăr") şi Cristi Rigman vor susţine un concert, la Universitatea "Danubius", în Aula Magna, vineri, 8 iulie, începând cu ora 19.00. "Un spectacol spumos, inteligent şi interactiv, în care muzica inventivă, simplă, dar ataşantă se îmbină armonios cu calitatea, spiritualitatea şi ludicul textelor…

"Pe aripile cântului v2.0", o nouă premieră la "Nae Leonard"

Scris de Vineri, 08 Iulie 2022
Duminică, 10 iulie, de la ora 19,30, în Grădina de vară "Leonard" va avea loc premiera spectacolului "Pe aripile cântului v2.0", o parafrază după capodopera cinematografică "Pe aripile vântului". Din distribuție fac parte unii dintre cei mai apreciați și îndrăgiți artiști gălățeni, iar spectacolul se bucură și de participarea Orchestrei…

Cenaclul „Noduri şi semne”. Mașina timpului

Scris de Vineri, 08 Iulie 2022
Cei care încă sunt sceptici în ceea ce privește posibilitatea de a călători în timp trebuie să știe că Ioan Gh. Tofan are un dispozitiv cu care ne mai transportă din când în când, pentru o scurtă perioadă, în Galațiul anilor ’60-’70 ai secolului trecut. Acest dispozitiv e construit exclusiv…

Anca Lemaire, urmaşa savantului Ştefănescu-Goangă, la Galaţi (II). O arhitectă româncă din Franţa şi câteva mari familii gălăţene

Scris de Duminică, 03 Iulie 2022
CITIȚI ȘI: Arhitecta-arheolog Anca Lemaire, urmaşa savantului Ştefănescu-Goangă (I). Regal cu istorii de familie, de la Paris la CNVA „Nu pot să vă explic cât de mulţumită sunt că ne găsim aici!” Chiar aşa a exclamat arhitecta Anca Lemaire, româncă, cu o viaţă de frumoasă profesie petrecută la Paris, acum…

Vin vacanțele! O Portugalie imaginară pentru „un drum” real. Cum să trăieşti liric o experienţă greu de imaginat

Scris de Vineri, 01 Iulie 2022
* Violeta Craiu - Inima vinului verde – jurnal portughez imaginar, Ed. Sympoesium, Iași, 2021 După o carte de povești, Violeta Craiu se întoarce la poezie (Inima vinului verde – jurnal portughez imaginar, Ed. Sympoesium, Iași, 2021), la fel de surprinzătoare ca în volumul „Alidada”, tot de poezie, unde puncta…

Timpuri Noi cântă la Galaţi

Scris de Vineri, 01 Iulie 2022
Trupa Timpuri Noi va concerta în Versus Pub, sâmbătă, 2 iulie, de la ora 20,00. "Trupa Timpuri Noi este simbolul rockului românesc al ultimelor decenii și, în formula actuală, este vocea rockului cu mesaj puternic, elaborat, inteligent și acid. De la înființarea trupei, Dan Iliescu a fost prezent în Timpuri…

Adriana Trandafir, în rolul Mariei Tănase

Scris de Vineri, 01 Iulie 2022
"Cine iubeşte şi lasă" este spectacolul ce se va juca vineri, 1 iulie, de la ora 18,00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, în care Adriana Trandafir oferă cel mai tulburător şi poetic recital dedicat Păsării Măiastre a cântecului românesc, Maria Tănase. Vocea ei gravă, profundă, a rămas de neuitat.…

Regal de blues cu Marcian Petrescu

Scris de Vineri, 01 Iulie 2022
Marcian Petrescu (muzicuță, chitară, voce) revine la Galați în formula de duo, alături de chitaristul Mihai Tacoi, cu un nou proiect, vineri, 1 iulie, de la ora 21,00, la Gourmet by Delishop. Proiectul este intitulat "Story Tellers" - Muzici şi povestiri din istoria blues-ului, o lecţie plăcută şi o seară…

Spectacol cu intrare liberă la Teatrul ”Nae Leonard”

Scris de Vineri, 01 Iulie 2022
Teatrul Național de Operă și Operetă ”N. Leonard” Galați vă invită duminică, 3 iulie, de la ora 19,30, la un regal vocal-simfonic. Spectacolul ”Rapsodia Dunării” este dedicat Zilei Internaționale a Dunării și va fi găzduit de Parcul Muzeului Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine. Intrarea este liberă. ”A intrat în tradiția…

Cronică de expoziţie. Viața în culori

Scris de Vineri, 01 Iulie 2022
Nu de puține ori suntem surprinși când descoperim faptul că o persoană pe care o cunoaștem ca fiind un scriitor, un actor, un muzician talentat are și un alt talent, unul neașteptat. Ne așteptăm ca un prozator să încerce, la un moment dat, să scrie și poezie, dar să afli…

"Vrabia", cu subiect, personaje şi regizoare din oraşul de la Dunăre

Scris de Vineri, 01 Iulie 2022
Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați încheie stagiunea 2021-2022 cu premiera spectacolului "Vrabia", o creaţie a cunoscutei regizoare Leta Popescu, originară din Galaţi. Spectacolul are avanpremiera sâmbătă, 2 iulie, de la ora 19,00, și premiera duminică, 3 iulie, de la ora 19,00. "Vrabia" este primul spectacol pe care cunoscuta regizoare de…

Arhitecta-arheolog Anca Lemaire, urmaşa savantului Ştefănescu-Goangă (I). Regal cu istorii de familie, de la Paris la CNVA

Scris de Duminică, 26 Iunie 2022
Ediţia de vineri, 3 iunie, a seriei de conferinţe cu mari personalităţi - "Interferenţe culturale. Întâlniri alexandrine" - a fost una de pomină! În cancelaria Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri" (CNVA), perete-n perete cu fosta bibliotecă din vremea lui V. A. Urechia, a fost prezent un personaj absolut fermecător - arhitecta…
Pagina 59 din 329