CULTURA - Viaţa Liberă Galaţi
Ştefan Hruşcă a colindat Galaţiul
Scris de Anca Melinte Luni, 13 Decembrie 2010
* Ajunul Crăciunul a venit mai devreme * Pentru sutele de gălăţeni care, sâmbătă seara, au umplut până la refuz sala Dramaticului, acceptând să stea şi în picioare doar ca să-l asculte colindând pe Ştefan Hruşcă, Ajunul Crăciunului a sosit mai devreme. Vrăjiţi de colind şi de vocea unică, dumnezeiască…
Invitaţie la Biserica Sf. Spiridon
Scris de Maria Stanciu Sâmbătă, 11 Decembrie 2010
Duminică, 12 decembrie, este ziua Sfântului Spiridon şi este hram la vechea biserică din Galaţi. Ridicat în 1817, sfântul locaş este loc de rugăciune, dar şi o mărturie solidă a filantropiei creştine, printr-un proiect social pe care îl derulează părintele părintele paroh Vasile Mogoş de aproximativ doi ani.Biserica este situată…
Casă pentru arta plastică
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 11 Decembrie 2010
Pentru sprijinirea artei vizuale şi a creaţiei artistice, aleşii locali au fost de acord cu atribuirea gratuită, pentru o perioadă de 5 ani, a spaţiului cu altă destinaţie situat în strada Domnească nr. 19, bloc C – parter, Fundaţiei Artiştilor Plastici din Galaţi. Spaţiul era deja prevăzut în inventarul celor…
Presa bisericească, „punte de legătură între credinţă şi cultură”
Scris de Maria Stanciu Sâmbătă, 11 Decembrie 2010
Aniversarea a două decenii de Călăuză Ortodoxă la Dunărea de Jos a adunat la Centrul Eparhial de la Galaţi, sub preşedinţia Înalt Prea Sfinţitului Părinte Casian, preoţi-ziarişti, preoţi- profesori, delegaţi ai unor reviste eparhiale, dar şi ziarişti din presa locală laică. Între oaspeţi, Ciprian Olinici (FOTO), director de programe la…
„Prima Carte Sfântă - Maica Domnului”
Scris de Maria Stanciu Sâmbătă, 11 Decembrie 2010
La manifestarea care a marcat 20 de ani de presă bisericească neîntreruptă la Dunărea de Jos, prin editarea revistei „Călăuza Ortodoxă”, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian al Dunării de Jos a subliniat rolul presei creştine, implicit al ziaristului de factură creştină, care este un misionar, un apostol al Cuvântului Sfânt.…
Artiştii plastici, înghesuiţi în câţiva metri pătraţi
Scris de Cristina S. Carp Sâmbătă, 11 Decembrie 2010
Cea mai proaspătă expoziţie deschisă la Sala „Nicolae Mantu” a Galeriilor de Artă a pus pe tapet şi o problemă veche a filialei locale a Uniunii Artiştilor Plastici (UAP). Salonul de iarnă al membrilor UAP Galaţi, ultima expoziţie din anul 2010, vernisată joi seară, a scos în evidenţă lipsa acută…
Paul Buţa îl reactivează pe Tănase
Scris de Angela Ribinciuc Sâmbătă, 11 Decembrie 2010
Paul Buţa îşi va sărbători ziua de naştere, astăzi, la Muzeul Satului din Bucureşti, unde se desfăşoară Festivalul de datini şi obiceiuri româneşti „Florile dalbe”. Îndrăgitul artist popular gălăţean va fi prezentatorul festivalului şi va expune, totodată, 40 de măşti la Târgul meşterilor populari organizat cu acelaşi prilej. Scena –…
Concurs de breakdance
Scris de Marius Ţuca Vineri, 10 Decembrie 2010
Casa de Cultură a Studenţilor (CCS) Galaţi organizează cea de-a treia ediţie a concursului internaţional de breakdance, „BBOY SESSION”. Evenimentul are loc în sala de spectacole a CCS sâmbătă de la ora 18,00. Participă trupele Tupeu Crew, DLT Family, Funk Huligans şi Freakquency. Jurizarea va fi asigurată de specialişti din…
Dans şi muzică la Zilele „Educaţiei Fizice”
Scris de Marius Ţuca Vineri, 10 Decembrie 2010
Gimnastică ritmică, gimnastică de bază, demonstraţie de tenis de masă, demonstraţie de arte marţiale, dans sportiv, oriental, ţigănesc, irlandez, popular sunt doar câteva dintre momentele cuprinse în programul organizat cu ocazia „Zilelor Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport”, din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”. Manifestarea cultural-sportivă, aflată la a cincea…
Scriitorii nimănui
Scris de Victor Cilincă Vineri, 10 Decembrie 2010
* Casă de creaţie la Buzău * 11 voturi „pentru”, zero voturi „împotrivă”: consilierii locali au votat ca filiala Galaţi-Brăila să aibă casă de creaţie, închiriată deocamdată pe trei ani! Nu, nu este o recunoaştere din partea autorităţilor gălăţene a primei instituţii cu reprezentare naţională care vine, nu pleacă, din…
Elevii învaţă despre patrimoniul cultural gălăţean
Scris de Marius Ţuca Vineri, 10 Decembrie 2010
Trei licee şi o şcoală generală din Galaţi fac parte dintr-un program de promovare a respectului faţă de mărturia istorică şi opera de artă derulat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Galaţi (DJPCPN). Este vorba despre elevii de la Grup Şcolar Transporturi CFR, Liceul Teoretic „Dunărea”, Liceul cu…
Azi se deschide „Salonul de iarnă”
Scris de Cristina S. Carp Joi, 09 Decembrie 2010
Obişnuitul „Salon de iarnă” al membrilor Filialei Galaţi a Uniunii Artiştilor Plastici se deschide în această seară, la sala „Nicolae Mantu” a Galeriilor de Artă. Gălăţenii sunt aşteptaţi la vernisajul care va avea loc de la ora 18 la sala de lângă fostul Magazin Modern.
Lauri şi premii, pentru Liceul de Artă
Scris de Cristina S. Carp Joi, 09 Decembrie 2010
Lauri şi premii, asta au primit elevii Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin” din Galaţi la ultimul concurs la care au participat. Tinerii şi profesorii lor au primit aprecierile juriului de specialitate la Concursul Internaţional de Interpretare Muzicală şi Coregrafie „Emanuel Elenescu”, ediţia a XX-a, desfăşurată recent la Piatra Neamţ. Dintre…
Icoanele lui Florian Crihană în foaierul Teatrului Dramatic
Scris de Angela Ribinciuc Joi, 09 Decembrie 2010
Până la începutul lunii ianuarie, în foaierul Teatrului Dramatic „Fani Tardini” este deschisă o expoziţie cu vânzare, semnată de Florian Doru Crihană, în cadrul galeriei ce-i poartă numele artistului. „Sunt prezentate icoane şi picturi cu subiect tradiţional, de iarnă: capra, pluguşorul, steaua, strivitul poamei, pregătirea miresei, primirea miresei. Unele lucrări…
„Motanul încălţat”, premiat la Bucureşti
Scris de Angela Ribinciuc Miercuri, 08 Decembrie 2010
Unul dintre cele cinci premii acordate săptămâna trecută, la Festivalul Internaţional al Teatrelor de Animaţie „Bucurii pentru copii. Spectacole de colecţie” (ediţia a VI-a), a revenit Galaţiului: Teatrul de Păpuşi „Gulliver” a primit Premiul pentru valenţele poetice şi plastice ale spectacolului „Motanul Încălţat”, după Charles Perrault, în regia lui Daniel…
Cultul Sfântului Ierarh Nicolae
Scris de Maria Stanciu Marți, 07 Decembrie 2010
Duminică seara şi ieri, în ziua Sfântului Nicolae, creştinii s-au aflat în biserici, la rugăciune. Sfântul Nicolae şi-a făcut simţită prezenţa şi în casele cu copii, unde, cu toată sărăcia, a dus un semn al grijii lui pentru cei cuminţi. Chiar şi copiii mai puţin cuminţi au primit mai mult…
Farmecul discret al Salonului „Axis Libri”
Scris de Ion Manea Marți, 07 Decembrie 2010
„A fost o seară de neuitat”, a concluzionat moderatorul Teodor Parapiru (FOTO) la sfârşitul primei întâlniri de decembrie a Salonului literar „Axis Libri” al Bibliotecii „V. A. Urechia”. Şi nici nu s-ar fi putut altfel, de vreme ce – aşa cum i-a prezentat directorul Zanfir Ilie – cei doi oaspeţi…
Emilia Savu a prins trenul vieţii ei
Scris de Angela Ribinciuc Marți, 07 Decembrie 2010
În noiembrie 1985, ardeleanca Emilia Savu câştiga, la Galaţi, trofeul „Steaua Dunării”, la festivalul de muzică uşoară cu acelaşi nume. Întorcându-se acasă, la Târgu Mureş, i-a rămas în minte propunerea lui Gelu Mihăilă şi a lui Ionel Miron, de a deveni solistă a Teatrului Muzical „Nae Leonard”. „Am avut atunci…
Conu’ Leonida în haine de circ
Scris de Marius Ţuca Luni, 06 Decembrie 2010
Vioaie şi plină de neprevăzut. Aşa poate fi caracterizată cea mai recentă punere în scenă a „Conului Leonida…” de la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”. Regizorul Cătălin Vasiliu îşi asumă textul lui Caragiale, dar îi oferă un cu totul alt cadru decât ne-am fi aşteptat, mutând acţiunea piesei într-o zonă neexplorată…
Cântece de Crăciun şi „Avarul”
Scris de Angela Ribinciuc Sâmbătă, 04 Decembrie 2010
La Biblioteca Franceză „Eugène Ionesco” puteţi vedea astăzi, la ora 17,00, spectacolul „Avarul”, de Molière, interpretat de câţiva liceeni coordonaţi de Lyse şi Hubert Fouarge şi Lorraine Stoltz, urmat de un concert de Cântece de Crăciun, susţinut de corul Colegiului Naţional „Mihail Kogălniceanu”, dirijat de profesoara Viorica Dumitrache.
„Pierduţi în dragoste”
Scris de Angela Ribinciuc Sâmbătă, 04 Decembrie 2010
Dacă doriţi să simţiţi că se apropie sărbătorile de iarnă, puteţi da curs invitaţiei soliştilor Teatrului Muzical „Nae Leonard”. Astăzi, începând cu ora 17,00, în sala teatrului, Adina Lazăr, Lăcrămioara Platon, Ana Maria Crihană, Ionela Soare, Florin Petre şi Florin Marcovici vor susţine concertul intitulat „Daruri muzicale de sărbători”, sub…
Dacă e iarnă, să bem bere rece
Scris de Angela Ribinciuc Sâmbătă, 04 Decembrie 2010
Veronica şi Petrică Păpuşă sunt doi îndrăgiţi actori de la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”. De regulă, cei care, prin natura profesiei, îşi folosesc zi de zi vocea, au grijă să nu bea nimic rece, ca să nu aibă probleme cu gâtul. Ei bine, soţii Păpuşă sunt o excepţie. Dacă îi…
Muzica bizantină în Catedrala din Stockholm
Scris de Maria Stanciu Sâmbătă, 04 Decembrie 2010
Ziua Națională a României a fost sărbătorită şi de românii de la Stockholm - Suedia, unde Prea Sfințitul Părinte Macarie - Episcop al Europei de Nord, a înălţat de 1 Decembrie 2010 o rugăciune pentru înfăptuitorii Marii Uniri. Vecernia, slujba şi Te Deum-ul au fost săvârşite în Biserica Parohiei Ortodoxe…
Maria Cristina Crăciun găseşte timp pentru toate
Scris de Maria Stanciu Sâmbătă, 04 Decembrie 2010
* Locul I la Concursul „Fulg de nea”, 19-20 noiembrie 2010, Braşov * Gălăţeanca Maria Cristina Crăciun a urcat, recent, pe treapta I a podiumului de premiere şi la Braşov. E vorba de Concursul „Fulg de nea”, ediţia 2010, unde gălăţeanca noastră a ocupat Locul I. Tot la ediţia din…