OPINII - Viaţa Liberă Galaţi
Buluceala de la Bursucani
Scris de Maria Măndiţă Miercuri, 07 Septembrie 2011
Când am auzit, pentru prima oară, despre comasarea alegerilor, m-a pufnit şi râsul. Ce-o să mai înţeleagă tanti Maria – săru’mâna, tanti! - de la Bursucani când o vedea, la poarta casei, cum se aliniază: candidaţii de primar, cei pentru Consiliul Local, cei care doresc preşedinţia CJ, alături de aspiranţii…
Ţara lui „aşa nu se mai poate”
Scris de Anca Spânu Marți, 06 Septembrie 2011
Trăim în ţara lui „se poate şi aşa”. Românii s-au obişnuit, în marea lor majoritatea, cu jumătăţile sau sferturile de măsură, fiindcă, la urma urmei, de ce să schimbi ceva, dacă, oricum, timpul trece, leafa merge? Mulţi, rămaşi la stadiul salariului minim pe economie, se plâng că nu-şi pot schimba…
Reflecţii matinale
Scris de Maria Măndiţă Luni, 05 Septembrie 2011
Cât este vara de lungă, somnul îmi este întrerupt, brutal, în fiecare dimineaţă. Dacă vinovat de trezirea mea matinală ar fi una şi aceeaşi entitate, atunci cu siguranţă aş vrea să cunosc inteligenţa dotată cu atâta imaginaţie. Căci să nu credeţi că zgomotele matinale de afară care dau buzna pe…
Nu mai e loc de orgolii
Scris de Anca Spânu Sâmbătă, 03 Septembrie 2011
Cred că nu există emoţie umană mai distructivă decât orgoliul. De fapt, nici nu ştiu dacă să o numesc emoţie, deşi, e clar, atunci când ne lăsăm conduşi de orgoliu nu raţionăm eficient, aşa că se înscrie în lista emoţiilor negative. Cred că nu e om care să nu fi…
În rest, suntem bine
Scris de Alina Comşa Vineri, 02 Septembrie 2011
Te trezeşti dimineaţa şi ţi-ai dori să fie totul altfel: să te uiţi pe geam şi oraşul să arate a oraş, ţara să arate a ţară. Europa trece duios mai departe, în timp ce, dramatic, România bate pasul pe loc, fără pic de talent. Ratăm milioane de euro pentru proiecte…
Lipsă de viziune
Scris de Maria Măndiţă Joi, 01 Septembrie 2011
De patru mandate urmăresc activitatea consilierilor locali. Curiozitatea primilor ani s-a transformat, la un moment dat, în revoltă, furie, după care în blazarea celui care realizează că lucrurile din jur se mişcă incredibil de greu, aproape imperceptibil. Indiferent de numele consilierilor locali, tipologiile rămân aceleaşi: există alesul-naiv, care, indiferent că…
Să ne sinucidem estetic!
Scris de Anca Melinte Miercuri, 31 August 2011
Ce poţi să faci când la doi metri de tine un om îngenunchează în mijlocul liniei de cale ferată şi îşi pune capul pe şină înaintea trenului care vine în viteză? Să-l trimiţi la origini în ultimele secunde de viaţă, fiindcă dobitocul ţi-a stricat vacanţa, digestia şi cheful! Şi să…
Naivitatea de a te crede liber
Scris de Maria Măndiţă Marți, 30 August 2011
Este o naivitate să crezi în libertatea primarilor de a asigura, sau nu, după „renumeraţie” şi buget, subvenţia la energia termică, pe care Guvernul vrea să o elimine. Este o naivitate, în primul rând, să mai crezi că autorităţile publice locale din România încă mai au libertatea de a decide…
De ce ne pier(dem) artiştii?
Scris de Anca Melinte Luni, 29 August 2011
Mădălina Manole, Laura Stoica, Mihaela Runceanu, Aurelian Andreescu, Doina Badea, Dan Spătaru, Cornel Fugaru… nume mari ale muzicii uşoare româneşti despre care vorbim, dureros, la timpul trecut. Generaţii diferite, voci unice, artişti extraordinari pe care i-am pierdut, cauze ale morţii diferite şi totuşi aceleaşi punţi de legătură: Festivalul de Muzică…
Ce să facem cu atâta bănet?
Scris de Maria Măndiţă Sâmbătă, 27 August 2011
Lansată, conform stilului propriu, la „şi altele”, de către preşedintele Traian Băsescu, ideea suprapunerii alegerilor locale cu cele parlamentare ia avânt. Deja câţiva lideri PDL au încercat şi un soi de argumentare a unei astfel de variante, chit că şeful statului nu a zis nicidecum că şi-ar dori acest lucru,…
Vrem şi noi nemţoaica noastră
Scris de Anca Spânu Vineri, 26 August 2011
Printre profesioniştii din ziarele generaliste şi din publicaţiile economice, rareori găseşti în România femei în posturi de conducere. Este o realitate pe care n-o comentez, dar pe care mi-a fost dat s-o constat adesea, mai ales la conferinţe, cursuri de pregătire profesională, evenimente organizate, în Bucureşti, cu şi pentru presă.…
Martor mut în Mitocania
Scris de Victor Cilincă Joi, 25 August 2011
Uneori eşti martor involuntar la o înfruntare între specialişti. Ei au săbii ninja, chiar şi pistoale, tu eşti cetăţean educat, dar neantrenat. Ţi se tot spune că moral şi civic este să intervii, să desparţi, să protejezi. De pildă, „să dojeneşti”, să-i spui unui malac tatuat pe îndelete (evident, în…
Paranoia oamenilor importanţi
Scris de Rodica Mişcalencu Miercuri, 24 August 2011
Sunt omul lui Necula. Nu trăiesc din asta, nu mi-ar fi de ajuns. Completez cu ce-mi dă Plătică, cu care îmi împart umila obârşie. Chiar şi aşa, abia reuşesc să adun de-o chirie.Viaţa de presar e grea. Multă alergătură cu adunatul şpăgilor. Şi astea, nişte mărunţişuri. Dănuţ Lungu, băiat deştept,…
Şi bun-simţ din import?
Scris de Victor Cilincă Marți, 23 August 2011
N-am încetat să mă tot mir în privinţa capacităţii de mirare a românilor! Ei/noi văd/vedem pe-afară lucruri care ne stârnesc admiraţia, mai rar dezgustul, dar în tot cazul, o mare mirare. De pildă, ne mirăm cum pot păstra ei, occidentalii, atât de bine curăţenia în spaţiul public! Sau ce design…
Să mori de grija votului
Scris de Maria Măndiţă Luni, 22 August 2011
După redistribuirea mandatelor, la alegerile parlamentare trecute, mai că nu s-au luat de păr candidaţii. Cel puţin, nu s-au luat de păr unii pe alţii, însă singuri s-au tras puţin, de nervi. Şi asta pentru că sistemul de vot a fost aşa de „bine” gândit încât a fost posibil accesul…
„Bulgaria” Galaţiului
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 20 August 2011
„Bulgăroi cu ceafa groasă”... zâmbeam pe când eram doar o ploadă şi auzeam versul lui Eminescu. „Ne uităm la bulgari”, îmi spuneau în Bucureşti rudele care, de voie, de nevoie, o rupeau binişor pe limba prietenilor noştri de peste Dunăre. O învăţaseră uitându-se la filmele şi programele difuzate de televiziunea…
Împăratul roşu şi portocala mecanică
Scris de Maria Măndiţă Vineri, 19 August 2011
Am vrut să nu mă refer la acest război al căldurii care se tot desfăşoară, în ultima perioadă, la Galaţi, dar, din păcate, nu pot. Şi nu pot, pentru că acuş trece vara şi o să înceapă cu adevărat nebunia. Oricine ar vrea să îmi explice, negru pe alb, că…
Un Dorel la Primărie?
Scris de Anca Melinte Joi, 18 August 2011
Alo, tanti Primăria! Dacă o stradă e plină de gropi, dacă te muşcă rău un câine maidanez sau dacă dimineaţa gunoiul dospit pute de îţi mută nasul din loc e treaba Primăriei. Dacă tariful la apă caldă, care e de fapt apă rece, sare în aer şi-ţi dezumflă portofelul din…
Huiduind haina militară
Scris de Maria Măndiţă Miercuri, 17 August 2011
De când mă ştiu, m-a impresionat haina militară. Tot ce înseamnă uniformă de poliţist, militar, jandarm îmi inspiră un respect amestecat cu ceva frică, probabil provenită din copilăria mea în care mama îmi spunea că, dacă nu sunt cuminte, vine miliţianul şi mă pedepseşte. Iar miliţieni erau peste tot. În…
Fata Morgana de la Turism
Scris de Maria Măndiţă Marți, 16 August 2011
Vorbind cu alţi prieteni de-ai mei mai plimbaţi în străinătate decât mine am realizat că ţara noastră chiar are un potenţial turistic pe care alte ţări numai îl visează… Ideea mi-a venit ascultând relatarea unui cunoscut despre cât de meschine sunt plajele din Croaţia, despre câte pietre sunt pe ţărm,…
Vinovaţi de propria sărăcie
Scris de Tudor Neacşu Sâmbătă, 13 August 2011
Ne-am obişnuit să-i înjurăm pe alţii de fiecare dată când vine vorba despre felul în care am ajuns să trăim. Există un vinovat suprem şi mai mulţi vinovaţi mici, antrenaţi să cureţe scamele de pe reverul supremului. Sub aceştia, există vinovaţii-grofi, aleşi să ne aducă la sapă de lemn după…
Gândacul de la Prefectură
Scris de Anca Melinte Vineri, 12 August 2011
Prima dată l-am văzut la şedinţa Consiliului Local, tocmai când dădea în clocot discuţia despre împrumutul de 61 de milioane pentru reabilitarea străzilor. Poate nu l-aş fi remarcat dacă nu m-ar fi făcut atentă una dintre directoarele iubitoare de necuvântătoare. Mă gândeam că o să-l strivească sub talpă careva, dar…
A şti sau a nu şti
Scris de Victor Cilincă Joi, 11 August 2011
Am trecut prin această dramă: să-i spui sau să nu celui drag că are cancer? A şti sau a nu şti – aceasta-i întrebarea, domnu’ Hamlet! Să-l minţi că, sigur, va trăi, îndulcindu-i astfel sfârşitul cu o speranţă mincinoasă? Sau să-i spui că se va duce curând, dându-i ocazia să…
Criză în concediu
Scris de Maria Măndiţă Miercuri, 10 August 2011
Este perioada ideală pentru vise, relaxare şi plimbări. Este luna concediilor, a plecărilor la munte sau la mare, a împachetării bagajelor, a planificării rutelor. Este luna în care căldura nu mai este caniculară, ci numai bună pentru plajă. Este luna în care aglomeraţia de la terase nu mai este enervantă,…