EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi
VIZITĂ DIPLOMATICĂ/ Ataşatul de presă al Ambasadei SUA, la "Viaţa liberă"
Scris de Anca Spânu Miercuri, 25 Martie 2015
De regulă, jurnaliştii sunt în mijlocul evenimentelor, dar mai degrabă pentru a le împărtăşi publicului decât pentru a fi ei înşişi subiectul ştirilor. Miercuri, însă, ziariştii de la "Viaţa liberă" au fost, pentru o oră şi jumătate, gazdele unei întâlniri cu şi despre ei, primind vizita ataşatului de presă al…
EXERCIŢII MILITARE/ Un gălăţean a intrat cu Loganul într-un TAB al soldaţilor americani
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 25 Martie 2015
Soldaţii americani veniţi la pregătire în poligonul de la Smârdan au văzut cu ochii lor cum se circulă în zona Brăila-Galaţi. Un convoi de blindate aflat miercuri în tranzit pe Şoseaua de Centură a Brăilei a fost implicat într-un accident rutier, un Logan autohton lovind una dintre maşinile armatei americane.…
Sentinţă aşteptată/ S-a decis falimentul Apaterm!
Scris de Maria Fabian Miercuri, 25 Martie 2015
După aproape patru ani de procese, s-a decis definitiv şi irevocabil decesul Apaterm. Curtea de Apel a respins, în cursul zilei de astăzi, ca nefondate, recursurile declarate de către reprezentanţii societăţii şi de către Primărie. Practic, a rămas în picioare decizia Tribunalului, care a prevăzut o serie de paşi până…
UPDATE/ Marşul Jandarmeriei, amânat din cauza vremii
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 25 Martie 2015
UPDATE, ORA 15,20/ Marşul organizat de Jandarmeria Galaţi pentru sâmbătă, 28 martie, de la orele 9.30 a fost amânat de organizatori din cauza prognozei meteo, care anunţă pentru zona noastră vreme ploioasă. Iniţiatorii acţiunii prin care se doreşte ajutorarea a doi pompieri cu probleme sociale grave spun că acţiunea caritabilă…
GROPILE din CENTRU, în care şoferii îşi RUP MAŞINILE, aşteaptă salvarea europeană (FOTO)
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 25 Martie 2015
* Zona centrală a oraşului se "remarcă" prin câteva artere mari care stau extrem de prost la capitolul calitate a asfaltului * Pe anumite segmente, lucrările la infrastructura de canalizare paralizează circulaţia de luni bune Locuitul sau deplasarea cu maşina prin zona centrală a Galaţiului nu reprezintă neapărat o facilitate…
FOTO/ PROFESOR ATACAT şi atentat cu BOMBĂ în faţa Liceului Pedagogic
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 25 Martie 2015
* Cadrul didactic abia părăsise sediul unităţii de învăţământ, însoţit de gărzile de corp Clipele tensionate din vecinătatea Colegiului Naţional "Costache Negri" au avut loc ieri dimineaţă, în jurul orei zece, în timp ce sute de elevi erau la cursuri, iar traficul pe strada Brăilei era foarte intens. Incidentul s-a…
FOTO/ Exerciţiu militar NATO în Poligonul Smârdan. Pregătiri pentru APĂRAREA SPAŢIULUI AERIAN românesc
Scris de Teodora Miron Miercuri, 25 Martie 2015
Structuri militare americane din Brigada 173 Aeropurtată şi Regimentul 2 Cavalerie şi militari români de la Brigada 282 Mecanizată au participat, ieri, în Poligonul Smârdan, la faza I, „Early Entry”, a exerciţiului multinaţional "Saber Junction 15". La exerciţiu au fost prezenţi ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, şeful Forţelor Terestre Americane…
Bărbat ÎMPUŞCAT de un consătean într-o comună gălăţeană
Scris de Remus Basalic Marți, 24 Martie 2015
Un bărbat de 30 de ani din comuna Băneasa a fost împuşcat în gamba dreaptă, cu o puşcă cu alice, de către un consătean. Tânărul a fost dus, luni seara, cu o ambulanţă la Spitalul din Târgu Bujor, pentru îngrijiri medicale. Unii martori spun că între cei doi izbucnise o…
EXERCIŢII MILITARE/ Trei soldaţi au fost RĂNIŢI în Poligonul Smârdan
Scris de Teodora Miron Marți, 24 Martie 2015
În timpul exerciţiilor efectuate de trupele americane în Poligonul Smârdan, trei soldaţi au fost răniţi şi au fost transportaţi la spital. Unul dintre soldaţi a fost rănit la picior, iar un altul la coloana. Un al treilea militar a suferit o leziune la mână. Accidentările au avut loc după ce…
Medicii atenţionează: "LIPSA APEI CURENTE poate duce la apariţia FOCARELOR DE BOLI"
Scris de Remus Basalic Marți, 24 Martie 2015
Posibilitatea ca Galaţiul să devină un imens focar de boli contagioase creşte de la zi la zi, odată cu numărul tot mai mare de persoane lăsate fără apă rece la robinete. Medicii atrag atenţia că, în acest ritm, mărirea numărului bolnavilor de hepatită A, de scabie (râie - n.r.) sau…
ECHIPAMENTE de zeci de mii de euro DONATE Spitalului Judeţean
Scris de Remus Basalic Marți, 24 Martie 2015
ArcelorMittal Galaţi a donat aparatură medicală de ultimă generaţie, în valoare de 70.000 de euro, către Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi. Unitatea Primire Urgenţe (UPU), Anestezia şi Terapia Intensivă (ATI), Chirurgia Plastică şi Reparatorie şi Ortopedia sunt secţiile care beneficiază de noile echipamente medicale.Donaţia include o instalaţie de injectare de…
Un avion german, cu 150 de persoane la bord, S-A PRĂBUŞIT în sudul Franţei
Scris de VLG News Marți, 24 Martie 2015
Un avion Airbus A320 al companiei Germanwings, care circula de la Barcelona către Dusseldorf şi avea 150 de persoane la bord, s-a prăbuşit marţi în regiunea Barcelonnette, în sudul Franţei, relatează presa franceză. Avionul aparţine companiei germane Germanwings, filiala low-cost a companiei aeriene Lufthansa. Direcţia Generală a Aviaţiei Civile şi…
Pregătiţi de luptă/ Jurnaliştii VL, aşi la pistol-mitralieră
Scris de Mariana Constandache Marți, 24 Martie 2015
La o temperatură care cu greu depăşea două grade şi pe un vânt tăios, ziariştii gălăţeni s-au încumetat, ieri, să-şi exerseze abilităţile de trăgători. Serbarea a 165 de ani de la atestarea Jandarmeriei Române le-a oferit jurnaliştilor ocazia să pună mâna pe pistoalele mitralieră şi să ochească ţintele la 75…
Lansare de carte la "Humanitas": "40 de zile", de Chris Simion
Scris de Iasmina Ungureanu Marți, 24 Martie 2015
Librăria "Humanitas" din Galaţi găzduieşte astăzi, 24 martie, începând cu ora 17,00, o lansare de carte a autoarei Chris Simion. Romanul „40 de zile” este recomandat persoanelor alergice la minciună dar şi cu tulburări de maturitate. Volumul este lansat în cadrul unui turneu unic în România: 40 de zile, 40…
SPITALELE gălăţene, CONTROLATE la cererea Ministerului Sănătăţii
Scris de Remus Basalic Marți, 24 Martie 2015
* Acţiunea de control se va termina în prima săptămână din luna aprilie Valul de plângeri şi acuzaţii care au vizat sistemul sanitar în ultima perioadă pare să fie stârnit reacţii şi la Ministerul Sănătăţii (MS). Astfel, conducerea instituţiei a hotărât începerea unei acţiuni de control în toate spitalele publice…
Poliţiştii i-au luat pe jurnalişti la... ţinte. Cupa presei la tir cu pistolul (FOTO&VIDEO)
Scris de Mihai Angheluţă Luni, 23 Martie 2015
Manifestările dedicate Zilei Poliţiei Române au debutat încă de vineri, 20 martie. În cadrul unui eveniment Porţi Deschise, IPJ Galaţi a organizat un concurs de tir cu pistolul pentru jurnalişti chiar în poligonul subteran al instituţiei. După câte un încărcător de şase gloanţe şi încă unul la barajul de departajare…
Un bărbat s-a SPÂNZURAT, nu înainte de a-şi anunţa intenţia la 112
Scris de Remus Basalic Luni, 23 Martie 2015
Un bărbat în vârstă de 48 de ani din satul Furcenii Vechi a sunat duminică după-amiază la 112 şi a anunţat că are de gând să se spânzure. Un echipaj al Ambulanţei a fost trimis la locuinţa bărbatului, dar acesta atârna deja în ştreang. "La ajungerea echipajului medical, bărbatul încă…
RĂZBUNARE? O maşină de teren a fost INCENDIATĂ în Ţiglina III (VIDEO)
Scris de Teodora Miron Luni, 23 Martie 2015
Pompierii gălăţeni au fost alertaţi duminică noapte pentru a interveni la un incendiu izbucnit la o maşină parcată la intersecţia străzii Brânduşei cu strada Blaj. Autoturismul, un Land Rover, cu numere de înmatriculare de Bulgaria, a fost cuprins de flăcări, iar locatarii au fost cei care au alertat atât proprietarul,…
Parametrii agentului termic ar putea fi reduşi! Rămânem iar în frig?
Scris de Anca Melinte Luni, 23 Martie 2015
Din această seară, gălăţenii racordaţi la sistemul centralizat de încălzire ar putea simţi cum caloriferele se răcesc. După cum ne-a declarat Sinan Mustafa, reprezentantul firmei Maestro SPRL Constanţa, care administrează Electrocentrale, luni va fi luată în discuţie şi se va lua o decizie cu privire la reducerea parametrilor de furnizare…
Un PIETON NEATENT a fost ACCIDENTAT pe DN 26
Scris de Mariana Constandache Luni, 23 Martie 2015
Un gălăţean în vârstă de 43 de ani a ajuns la spital cu multiple leziuni, după ce a vrut să traverseze DN 26. Accidentul s-a petrecut pe raza localităţii Tămăoani, după lăsarea întunericului, pietonul care traversa neregulamentar nefiind observat la timp de şoferul unei maşini. Cu răni multiple, victima a…
"Cum scoatem Galaţiul din iarnă" - CURĂŢENIA de primăvară poate provoca DEZASTRE
Scris de Teodora Miron Luni, 23 Martie 2015
Gălăţenii, ca mai toţi românii de altfel, încep, o dată cu venirea sezonului cald, şi curăţenia în case şi prin gospodării. Primenirea de primăvară poate provoca însă dezastre dacă nu sunt respectate câteva reguli simple. Tocmai din acest motiv, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi atrage atenţia că acum se…
TRAFIC RUTIER ÎNCHIS PE STRADA BRĂILEI/ Expoziţie şi exerciţiu cu mascaţii de Ziua Poliţiei
Scris de Mariana Constandache Duminică, 22 Martie 2015
Cu ocazia împlinirii a 193 de ani de la înfiinţarea Poliţiei Române, luni, 23 martie, poliţia gălăţeană îi învită pe toţi cei care doresc să cunoască mai îndeaproape specificul muncii oamenilor legii să viziteze curtea Inspectoratului Judeţean, începând cu orele 10,30. Până la orele 13,00, doritorii vor putea face cunoştinţă…
Străinii stau în Galaţi cu orice preţ. Doi bărbaţi au fost amendaţi pentru că nu şi-au înnoit actele
Scris de Mariana Constandache Duminică, 22 Martie 2015
Doi cetăţeni străini care nu aveau documentele în regulă pentru a şedea pe teritoriul României au fost depistaţi zilele trecute de poliţiştilor de la Imigrări. Este vorba despre un cetăţean moldovean, în vârstă de 35 de ani, şi un ucrainean în vârstă de 53 de ani, descoperiţi în cadrul unei…
Copiii primesc cea mai mică alocaţie. Suntem CODAŞII Europei
Scris de Ioana Ivan Duminică, 22 Martie 2015
Copiii României sunt săracii Europei, dacă ne referim la alocaţie. Ei primesc lunar 42 de lei (aproximativ zece euro) până la împlinirea vârstei de 18 ani. Cehia creşte alocaţia fiecărui copil de la 20 la 28 de euro, în funcţie de vârsta minorului, şi o poate menţine până la 26…