EDUCAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi

Grădiniţa Nr. 17 din Tecuci este ceva ce n-a văzut Galaţiul!

Scris de Miercuri, 25 Ianuarie 2012
* Este singura unitate de stat din judeţul Galaţi şi una dintre foarte puţinele din ţară unde sunt grupe de copii cu vârste între 1-3 ani * Organizarea programului „cu pipeta” şi o hotărâre de neclintit sunt „armele” cu care directoarea, Sultana Militaru, a reuşit să implementeze un asemenea proiect…

Alegeri reluate şi amânate: Senatul "Dunării de Jos", învins de Ministerul Educaţiei

Scris de Miercuri, 25 Ianuarie 2012
* Fotoliul de rector încă îşi aşteaptă câştigătorul * Cadrele didactice şi studenţii de la universitatea de stat din Galaţi nu îşi vor alege rectorul decât săptămâna viitoare * La Senat se reiau alegerile *Inevitabilul s-a produs până la urmă. Alegerile la Universitatea „Dunărea de Jos” vor fi reluate de…

Bani cu ţârâita / Colegiul „C. Negri” va fi renovat în 40 de ani

Scris de Miercuri, 25 Ianuarie 2012
Clădirea uneia dintre cele mai reprezentative instituţii de învăţământ din Galaţi, Colegiul Naţional „C. Negri”, are nevoie de fonduri pentru renovare. Fiind clădire de patrimoniu, nota de plată este destul de piperată, dar chiar şi aşa, autorităţile nu se grăbesc să aloce bani.„În trei ani, am primit doar 350.000 de…

După 13 ani: Colegiul „Dumitru Moţoc” va avea iar internat

Scris de Miercuri, 25 Ianuarie 2012
Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „D. Moţoc” va avea, începând de anul şcolar viitor, camere în cămin pentru elevii care provin din mediul rural. Deşi unitatea de învăţământ a avut internat înainte de 1989, de mai bine de 13 anii, elevii erau nevoiţi să-şi caute cazare şi masă în alte…

Universitatea „Dunărea de Jos” / Alegerile pentru funcţia de rector au fost amânate

Scris de Marți, 24 Ianuarie 2012
Membrii Senatului Universităţii „Dunărea de Jos” au stabilit, în urmă cu câteva minute, să amâne alegerile pentru funcţia de rector, programate pentru miercuri. De asemenea, au fost stabilite şi procedurile care vor fi urmate pentru ieşirea din impasul creat de controlul recent al Ministerului Educaţiei, care dădea drept invalide alegerile…

4.000 de elevi în clasele pregătitoare / Alegerea învăţătoarei se transformă în loterie

Scris de Marți, 24 Ianuarie 2012
* Înscrierea la şcoala pregătitoare se va face prin intermediul unei platforme on-line, începând cu 1 martie * Chiar dacă părintele mai are şanse să-şi aleagă şcoala la care-şi înscrie copilul, prin platforma electronică elevii vor fi împărţiţi aleatoriu pe clase, astfel încât nu se va şti la ce învăţătoare…

UPDATE Incertitudine prelungită la Universitatea „Dunărea de Jos”

Scris de Luni, 23 Ianuarie 2012
UPDATE - Senatul universităţii de stat din Galaţi apelează la expertiza unor specialişti în domeniul juridic pentru a vedea în ce măsură alegerile la Senat trebuie refăcute * Raportul corpului de control al ministrului a venit luni şi a dat peste cap activitatea instituţiei * Ministerul cere reluarea alegerilor, dar…

Săptămâna de foc la Universitate începe cu alegeri repetate la Senat

Scris de Luni, 23 Ianuarie 2012
* Astăzi este programată o şedinţă de Senat în care vor fi validaţi şi ultimii studenţi de pe lista electorilor la alegerea rectorului * În plus, ar trebui ales un nou preşedinte după demisia lui Viorel Mînzu * Petru Alexe: „Ministerul Educaţiei a stabilit că alegerile la Senat trebuie reluate…

Spiritele dau în clocot la Universitatea „Dunărea de Jos”

Scris de Sâmbătă, 21 Ianuarie 2012
* Actualul rector se teme că Ministerul Educaţiei „face cărţile” pentru unul dintre candidaţi * „Zvonuri”, susţin reprezentanţii candidatului acuzat * Se reiau alegerile la Senat? * Şi dacă se reiau se decalează alegerea rectorului? *   Jocuri politice pentru „cine trebuie”?Alegerile la Universitatea „Dunărea de Jos” ar putea fi…

Război la Şcoala Nr. 5 Tecuci între fosta şi actuala conducere

Scris de Sâmbătă, 21 Ianuarie 2012
* Fosta directoare, Elena Dascălu, susţine că a fost demisă din motive politice şi apoi a fost „lucrată” de actualul director al unităţii ca să nu mai poată ocupa această funcţie pe viitor * Plouă cu procese din ambele tabere * Deşi, în unele cauze, fosta directoare a fost scoasă…

FEN ameninţă cu greve spontane în şcoli

Scris de Vineri, 20 Ianuarie 2012
Federaţia Educaţiei Naţionale a participat ieri la miting la sediul Ministerului Educaţiei, alături de alte două federaţii sindicale din învăţământul preuniversitar. Liderul gălăţean al FEN susţine că „în condiţiile în care Executivul nu îşi prezintă demisia, se poate ajunge la forme radicale de protest şi chiar la încetarea spontană a…

Interviuri cu candidaţii la funcţia de rector (IV) Iulian Bârsan: „Voi face reformă transparentă”

Scris de Vineri, 20 Ianuarie 2012
* Încheiem astăzi seria de interviuri cu candidaţii la funcţia de rector al Universităţii „Dunărea de Jos” cu profesorul Iulian Bârsan   - De ce credeţi că ar trebui să vă voteze studenţii şi cadrele didactice din Universitatea „Dunărea de Jos”?- Pentru seriozitate, pentru că vreau şi pot să fac…

Interviuri cu candidaţii la funcţia de rector (III) / Nicolae Ioana: „Fără dezbinare!”

Scris de Joi, 19 Ianuarie 2012
* După ce aţi putut citi interviurile cu profesorii Mirela Praisler şi Lucian Georgescu, astăzi a venit rândul profesorului Nicolae Ioana * Încheiem mâine seria cu al patrulea candidat, profesorul Iulian Bârsan * - Domnule profesor, ce v-a îndemnat să candidaţi?- Intenţia este de dată recentă, foarte recentă, s-a conturat…

Burse pentru elevi, prin proiecte europene la şcolile profesionale

Scris de Joi, 19 Ianuarie 2012
* 18 unităţi liceale din judeţul Galaţi vor să înfiinţeze şcoli profesionale din toamnă * Ministrul Funeriu vrea să includă toate aceste şcoli profesionale într-un amplu proiect cu finanţare europeană, care va presupune inclusiv stimulente în bani pentru cazarea şi masa elevilor *  Sunt 18 unităţi liceale în judeţul Galaţi…

Interviuri cu candidaţii la funcţia de rector (II) - Lucian Georgescu: „Sunt o persoană pragmatică”

Scris de Miercuri, 18 Ianuarie 2012
- Aveţi o carieră didactică ireproşabilă, aşa cum reiese din CV-ul dumneavoastră. Ce vă face pe dumneavoastră un manager la fel de bun?- În ultimii patru ani am fost decanul Facultăţii de Ştiinţe. Când am venit în funcţia de decan, facultatea era în prag de desfiinţare. La Ştiinţe erau atunci…

Liceul Pedagogic nu mai „fabrică” învăţătoare

Scris de Miercuri, 18 Ianuarie 2012
* Prin noua Lege a Educaţiei, se dă cu piciorul unei tradiţii de peste 130 de ani * Este pentru a treia oară în 13 ani când liceelor pedagogice li se impune să renunţe la pregătirea învăţătoarelor şi educatoarelor * Pentru a nu renunţa de tot la pedagogie, colegiul gălăţean…

Elevii despre intonarea obligatorie a imnului în şcoli

Scris de Miercuri, 18 Ianuarie 2012
  Senatul a adoptat, la sfârşitul anului trecut, o propunere de modificare a Legii 75/1994, prin care intonarea imnului naţional devine obligatorie în fiecare zi de luni, în toate sălile de clasă din ciclurile gimnazial şi primar. Iniţiativa a aparţinut deputatei PDL Maria Stavrositu. Se ştie că, pentru cei mai…

Candidaţii la funcţia de rector (I) - Mirela Praisler: „Credibilitate, disponibilitate şi experienţă”

Scris de Marți, 17 Ianuarie 2012
* Începem astăzi seria de interviuri cu cei patru candidaţi la funcţia supremă în Universitatea „Dunărea de Jos” * Din motive obiective şi cu acordul tuturor celor patru candidaţi, am inversat locurile între profesorii Mirela Praisler şi Iulian Bârsan - Ce anume vă recomandă pentru ocuparea funcţiei de rector?- În…

Şcoala Discovery La Galați - La ce e buna matematica în viaţa de zi cu zi

Scris de Marți, 17 Ianuarie 2012
Odată cu începerea semestrului al doilea, în trei şcoli din Galaţi a început derularea proiectului Şcoala Discovery, în baza unui parteneriat între popularul canal de televiziune şi Ministerul Educaţiei. Este vorba de Şcolile Nr. 10, 28 şi 29. Ieri, la ora 14.00, ne-am aflat alături de elevii unei clase a…

Astăzi începe școala

Scris de Luni, 16 Ianuarie 2012
Astăzi încep cursurile celui de-al doilea semestru al acestui an şcolar. Următoarea vacanţă este programată în intervalul 7 şi 22 aprilie, în perioada Paştelui. De asemenea, elevii vor mai avea zile libere marţi, 1 Mai şi luni, pe 4 iunie, a doua zi de Rusalii. Vacanta de vara va fi…

Cine sunt candidaţii la funcţia de rector / Patru pentru Universitate

Scris de Joi, 12 Ianuarie 2012
Înscrierile pentru funcţia supremă din Universitatea „Dunărea de Jos” s-au încheiat, urmează două săptămâni de campanie electorală academică, în care cei patru (în ordine alfabetică, Iulian Bârsan, Lucian Georgescu, Nicolae Ioana şi Mirela Praisler) îşi vor face cunoscute ideile, proiectele, planurile manageriale. Două săptămâni în care cei patru vor încerca…

Unităţile de învăţământ în febra rebotezării

Scris de Joi, 12 Ianuarie 2012
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a emis în decembrie anul trecut un ordin prin care unităţile de învăţământ vor purta din anul şcolar 2012-2013 alte nume. De exemplu, şcolile gimnaziale vor fi nevoite să opteze fie pentru a păstra în componenţă numărul, fie numele personalităţii alese. De exemplu, Şcoala…

Un control pune pe jar Universitatea „Dunărea de Jos”

Scris de Miercuri, 11 Ianuarie 2012
* Ministerul Educaţiei a verificat respectarea prevederilor legale privind desfăşurarea alegerilor * Din declaraţii, rezultă că noul Senat nu a fost constituit legal * Se aşteaptă o hârtie oficială de la Minister * Alegerile pentru funcţia de rector ar putrea fi decalate * Lista completă a candidaţilor este: Iulian Bârsan,…

20 de clase de învăţământ profesional în judeţul Galaţi

Scris de Miercuri, 11 Ianuarie 2012
* Grupurile şcolare au dreptul să înfiinţeze această formă  de învăţământ doar dacă au partenetriate cu societăţi comerciale care să asigure atât desfăşurarea practicii, cât şi angajarea absolvenţilor * Aşa cum au promis cei de la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului se vor organiza, începând de anul şcolar viitor,…
Pagina 217 din 220