ECONOMIE - Viaţa Liberă Galaţi

Economia este în creştere: PIB a urcat în trimestrul trei cu 1,9 la sută faţă de cel anterior

Scris de Marți, 15 Noiembrie 2011
Economia a crescut în al treilea trimestru cu 1,9 la sută faţă de precedentele trei luni şi cu 4,4 la sută, pe serie brută, comparativ cu perioada similară a anului trecut, înregistrând astfel cele mai mari creşteri din ultimii trei ani, arată primele estimări ale Institutului Naţional de Statistică.În termeni…

Cei de la „Apele Române” fac hărţi de risc de inundaţii în bazinul Prut-Bârlad

Scris de Marți, 15 Noiembrie 2011
Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad va realiza harţi de hazard şi risc de inundaţii în bazinul hidrografic Prut-Bârlad, au anunţat reprezentanţii instituţiei. „Hărţile vor fi un instrument eficient de informare, necesar la stabilirea priorităţilor şi pentru luarea unor decizii ulterioare tehnice şi financiare privind gestionarea eficientă a riscului de inundaţii.…

Încă o licitaţie pentru Mehid amânată

Scris de Marți, 15 Noiembrie 2011
Licitaţia organizată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Galaţi pentru activele societăţii comerciale Mehid, care ar fi trebuit să aibă loc pe 10 noiembrie, a fost amânată din nou. Motivul amânării este, conform unor surse din cadrul DGFP, acela că omul de afaceri Corneliu Mangalea, patronul Mehid, a achitat…

Apă Canal şi Apaterm, mari datornici la Electrica!

Scris de Luni, 14 Noiembrie 2011
* Cea mai mare restanţă înregistrată de un consumator casnic din Galaţi – 11.442 de lei * Cele două societăţi de apă şi termoficare din Galaţi, Apă Canal şi Apaterm, alături de Beyler SA şi Termsal Tecuci, sunt cei mai mari datornici la plata consumului de energie electrică din judeţul…

Siguranța nucleară a Suediei, pe mâna gălățenilor!

Scris de Luni, 14 Noiembrie 2011
* ”Sigrid”, o navă de 40 de milioane de euro pentru transportul deșeurilor radioactive de la centralele nucleare sudeze, va fi construită la Damen Galați *Siguranța deșeurilor nucleare de la centralele atomice suedeze va depinde de priceperea constructorilor navali gălățeni. Mai exact, în Șantierul Naval Damen Galați au demarat de o…

Întreprinzătorii olandezi critică blocarea României

Scris de Luni, 14 Noiembrie 2011
Unul dintre cei mai influenți oameni de afaceri olandezi, Bernard Wientjes, liderul Confederației olandeze a industriei și angajatorilor, a criticat din perspectiva comerțului exterior poziția țării sale, care a blocat aderarea la Schengen a României. „Suntem prea ocupați cu problemele interne și nu suficient cu cele din străinătate”, a declarat…

Tichete în prelungiri la programul "Rabla"

Scris de Luni, 14 Noiembrie 2011
Termenele de utilizare a voucherelor din programul Rabla vor fi prelungite, astfel că decontarea se va putea face până în 23 decembrie, și nu 12 decembrie, cât se stabilise anterior, informează Ministerul Mediului și Pădurilor. Termenul a fost prelungint la cererea proprietarilor de vouchere, atât pentru programul la mașini, cât…

ArcelorMittal Galați / Patronatul ar putea negocia cu reprezentanţi ai salariaţilor

Scris de Sâmbătă, 12 Noiembrie 2011
Pentru că, după noua Lege a dialogului social, niciunul dintre sindicatele din combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi nu are reprezentativitate, iar Guvernul nu a conturat încă sectoarele de activitate şi federaţiile nu ştiu dacă mai sunt reprezentative, la negocierile salariale din această iarnă vor participa, cel mai probabil, reprezentanţi ai salariaţilor.…

GFR a închiriat patru linii din Centrul Regional Galaţi

Scris de Sâmbătă, 12 Noiembrie 2011
Grup Feroviar Român, care este controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, originar din comuna gălăţeană Toflea, şi-a adjudecat, vineri, cele patru secţii de cale ferată neinteroperabile din regiunea noastră scoase la licitaţie de CFR SA, prin Bursa Română de Mărfuri. „Grupa VII, din Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi…

Patru membri CA al Hidroelectrica, la judecată pentru un contract cu ArcelorMittal Galaţi

Scris de Vineri, 11 Noiembrie 2011
Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea (care controlează un pachet de 19,94 la sută din capitalul social al Hidroelectrica), a acţionat în instanţă patru membri ai Consiliului de Administraţie de la Hidroelectrica, considerând că aceştia au prejudiciat compania prin aprobarea unui contract de furnizare a energiei către ArcelorMittal Galaţi la un…

Criza din Grecia, văzută de la Galaţi

Scris de Vineri, 11 Noiembrie 2011
* Aflaţi temporar sau permanent la Galaţi, trei greci vorbesc despre greşelile care au condus Republica Elenă în pragul falimentului şi despre învăţămintele pe care popoarele le pot trage din această „tragedie greacă” * Pomenile electorale oferite sub formă de subvenţii şi scutiri de taxe şi impozite, administraţia ineficientă şi…

Negocieri la Damen pentru noul contract colectiv de muncă

Scris de Vineri, 11 Noiembrie 2011
Începute la jumătatea lunii octombrie, negocierile pentru noul contract colectiv de muncă la nivelul Şantierului Naval Damen Galaţi, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2012, sunt încă în derulare. Liderul de sindicat Stelian Pavel a evitat să ne dezvăluie cifrele salariilor pe care sindicaliştii le cer pentru…

Seminar pentru Codul fiscal

Scris de Vineri, 11 Noiembrie 2011
Sala Multimedia a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii a fost joi neîncăpătoare pentru cei aproape 200 de oameni de afaceri din Galaţi care au dorit să participe la întâlnirea cu reprezentanţii ANAF şi ai Ministerului Finanţelor Publice, în cadrul unui eveniment găzduit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi. Aride…

Mercedes - Noua generatie a clasei B

Scris de Vineri, 11 Noiembrie 2011
Incepand de astazi 11.11.2011, la SF TEX SA - dealerul Mercedes-Benz din Galati, puteti admira noua generatie a clasei B. Cu un aspect exterior redesenat si o multitudine de asistenţi tehnologici pentru noua generaţie, cum ar fi Pre-Safe, Collision Prevention Assist, Distronic Plus, Attention Assist, sau Active Parking Assist, noul…

Cale ferată, caut manager

Scris de Joi, 10 Noiembrie 2011
CFR SA licitează mâine, la sediul Bursei Române de Mărfuri, 34 de linii de cale ferată, pe care le oferă spre închiriere operatorilor privaţi din sectorul feroviar. Patru dintre linii se află pe raza Centrului Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii Galaţi, fosta Regională de Infrastructură. Momentul este oportun redeschiderii…

Republica Parafiscală România

Scris de Joi, 10 Noiembrie 2011
* Pe lângă reducerea birocraţiei şi a numărului de taxe plătite, IMM-urile cer şi un acces mai facil în hipermarketuri * Diminuarea fiscalităţii şi reducerea birocraţiei sunt două dintre principalele propuneri făcute de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) ministrului Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu (foto),…

Primăria Țepu vs OMV Petrom - Războiul sondelor (VIDEO)

Scris de Miercuri, 09 Noiembrie 2011
* Dezafectarea a 14 turnuri de sondă a dus la declanșarea unui conflict cu o miză de 1,5 milioane de lei între autoritățile locale și compania petrolieră * Primăria acuză OMV Petrom că a executat lucrări de demolare fără autorizație și fără să curețe terenul de resturile rămase în urmă…

Combinatul opreşte Furnalul 3 la jumătatea lunii

Scris de Luni, 07 Noiembrie 2011
* Jurnaliştii străini, care au contabilizat acum, doar în Europa, opriri de furnale şi laminoare cu o capacitate totală de producţie de aproape 30 de milioane de tone pe an, spun că măsurile de acest gen, aplicate cu întâietate de ArcelorMittal, au drept scop frânarea scăderii preţurilor de vânzare *…

O delegaţie Romgaz vine marți la CET Galaţi

Scris de Luni, 07 Noiembrie 2011
O delegaţie a Societăţii Naţionale de Gaze Naturale Romgaz S.A. soseşte marți la Galaţi pentru a discuta cu reprezentanţii Electrocentrale Galaţi, producătorul local de agent termic primar, a declarat, luni, pentru „Viaţa liberă”, Mircea Hodârnău, de la Serviciul de Relaţii Publice şi Comunicare al furnizorului de gaz din Mediaş. Acesta…

Dumnezeu şi IMM-urile

Scris de Luni, 07 Noiembrie 2011
* Premii pentru campionii profiturilor * Arcada Company - cea mai bună firmă mijlocie din România * Alte două premii le-au fost acordate gălăţenilor în plenul ediţiei a 19-a a Topului Naţional al Firmelor Private: pentru Patronatul IMM-urilor Galaţi (preşedinte, Marian Filimon) şi IFN Total Finance, firmă a omului de…

După bere, cehii aduc la Galați și Elixirul Antimahmureală!

Scris de Sâmbătă, 05 Noiembrie 2011
* Inaugurarea filialei locale a Camerei de Comerț România – Cehia a fost o ocazie pentru a prezenta gălățenilor și leacul minune * Galațiul găzduiește începând de ieri cea de-a șasea filială din România a  Camerei de Comerț România – Cehia. De altfel, festivitatea de inaugurare a sediului instituției (bdul.Coșbuc,…

Fabrică de tractoare la Galaţi

Scris de Vineri, 04 Noiembrie 2011
* Săptămâna viitoare, discuţii-cheie în China privind realizarea la Galaţi a unei linii de asamblare a tractoarelor marca „Hoyo” * Strategia investiţională va fi fixată până la sfârşitul lunii, în funcţie de variantele de fabricaţie şi potenţialele pieţe * Turcii vin tare din urmă… pe Dunăre, unde vor realiza un…

Elena Udrea „coafează” inspectoratele în construcţii

Scris de Vineri, 04 Noiembrie 2011
* Noua schemă de organizare duce Galaţiul în subordinea Constanţei. Din nou! *  Gata cu criza, ne-am scos! Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a găsit soluţia redresării financiare a naţiunii: inspectoratele judeţene în construcţii vor fi desfiinţate, iar 125 de angajaţi, în special şefi şi şefuleţi, vor fi…

Creditele de consum, temperate de BNR

Scris de Joi, 03 Noiembrie 2011
* Împrumuturile destinate consumului au ajuns, la nivelul Galaţiului, la valoarea de 1,2 miliarde de lei! * Creditele de consum au apucat să mai aibă o zvâcnire şi pe piaţa bancară gălăţeană, înainte ca noile norme BNR pentru acest tip de credite să intre în vigoare. Împrumuturile destinate consumului au…
Pagina 268 din 323