POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi

PNL şi PD-L, în realitatea paralelă…

Scris de Sâmbătă, 11 Aprilie 2009
După inaugurarea, de săptămâna trecută, a cabinetului de deputat de la Tecuci al liberalului Victor Paul Dobre, se poate spune că, cel puţin la nivelul imaginilor, Alianţa D.A. a reînviat la Galaţi. Conform protocolului unei astfel de alianţe politice în care ambele partide au drepturi (şi obligaţii!) egale, la Tecuci,…

Eurocandidatura PNŢCD Galaţi - „O sinucidere filosofică”

Scris de Vineri, 10 Aprilie 2009
Scriitorul Cristian Biru este candidatul PNŢCD Galaţi (aripa Miluţ), la alegerile pentru Parlamentul European, din 7 iunie. Biru, care este şi purtătorul de cuvânt al filialei, ocupă locul al 13-lea pe lista ţărăniştilor. Deşi liderul organizaţiei, Marian Popa, a declarat că şi-ar fi dorit pentru Biru un loc între primii…

PNŢCD Galaţi, alături de studenţii basarabeni

Scris de Vineri, 10 Aprilie 2009
PNŢCD Galaţi (aripa Miluţ), prin vocea liderului Marian Popa, a criticat dur lipsa de reacţie a autorităţilor române faţă de evenimentele de la Chişinău. Marian Popa şi-a exprimat susţinerea faţă de acţiunile studenţilor şi tinerilor din Republica Moldova şi l-a catalogat pe şeful statului de peste Prut drept „paranoic”. „Regimul…

S-a constituit Biroul Electoral Judeţean Galaţi pentru europarlamentare

Scris de Joi, 09 Aprilie 2009
La alegerile europarlamentare din 7 iunie, gălăţenii vor putea vota la 435 de secţii de votare, organizate în cele 65 de localităţi din judeţ. Biroul Electoral Judeţean Galaţi va funcţiona în Palatul Administrativ. Potrivit unui comunicat de presă, ieri, 8 aprilie, au fost aleşi prin tragere la sorţi cei trei…

Democrat-liberalul Eduard Finkelstain îşi critică şefii

Scris de Joi, 09 Aprilie 2009
Deşi democrat-liberal convins, primarul municipiului Tecuci, Eduard Finkelstain, nu se dă în lături să critice programul naţional PD-L privind reabilitarea termică a locuinţelor. Şi criticile nu vin pentru că primarul nu şi-ar iubi partidul, ci pentru că, dincolo de doctrine şi cotizaţii, bugetul municipal este mai aproape, iar tecucenii nu…

Proiect urban la fosta cazarmă 308

Scris de Joi, 09 Aprilie 2009
Şi primarul municipiului Tecuci, Eduard Finkelstain, are în plan construcţia de locuinţe în acest an. „Insistăm pe lângă Ministerul Dezvoltării pentru alocarea de fonduri în vederea construirii a trei tipuri de case. Vrem să construim 12 case sociale, în sistem duplex, un bloc cu 44 de apartamente, tot locuinţe sociale…

Jumătate de kilometru din Tecucel, reabilitat în şase luni!

Scris de Joi, 09 Aprilie 2009
După inundaţiile din toamna anului 2007, municipiul Tecuci a fost pus pe jar, toată lumea cerând demararea lucrărilor de reabilitare a malurilor pârâului Tecucel. Proiectul, aprobat în cele din urmă de Ministerul Mediului, are o valoare totală de 4,5 milioane de euro. Primăria municipiului Tecuci nu este implicată în acest…

Sărăcia care nu dezbină

Scris de Joi, 09 Aprilie 2009
Consilierul judeţean conservator Petrică Munteanu, membru în Comisia de buget finanţe a Consiliului Judeţului (CJ) Galaţi, se teme că veniturile prevăzute la bugetul judeţean nu vor putea fi realizate şi că, în plus, Guvernul va face o rectificare bugetară, negativă. Adică să mai ia din fonduri, nu să mai dea.…

Lacuri mai curate, din taxa de poluare

Scris de Joi, 09 Aprilie 2009
Pentru prima dată, primarul municipiului Galaţi, Dumitru Nicolae, a anunţat că intenţionează, în acest an, să înceapă lucrările de decolmatare a lacurilor amplasate la „poalele” Combinatului, dincolo de liniile de cale ferată de la Barboşi. Din cauza colmatării acestor lacuri, în momentul inundaţiilor de acum trei ani, apa a deversat…

Fără discriminare în transporturile europene

Scris de Joi, 09 Aprilie 2009
Raportul eurodeputatei PSD Adriana Ţicău referitor la “Regulamentul privind condiţiile de acces la ocupaţia de transportator rutier” va intra în vigoare până la sfârşitul acestui an. Deocamdată a fost aprobat în unanimitate de Comisia de transport şi turism a Parlamentului European şi va fi votat în sesiunea plenară de la…

Asociaţia de cooperare transfrontalieră, pusă la treabă!

Scris de Joi, 09 Aprilie 2009
* „Nu agreez structurile-bibelou”, a declarat preşedintele CJ Galaţi, Eugen Chebac * Mandatul Odesei – prelungit *Miercuri, 8 aprilie, la Odesa, în cadrul întrunirii Consiliului Euroregiunii şi a Asociaţiei de Cooperare Transfrontalieră „Euroregiunea Dunărea de Jos”, s-a desfăşurat şedinţa Adunării Generale a acestei Asociaţii.În deschiderea lucrărilor, vorbind despre această asociaţie…

Tecuciul îşi face Sală Polivalentă şi Bazin de înot

Scris de Joi, 09 Aprilie 2009
Vă amintiţi de şirul lung de ani în care ni se tot promite că Galaţiul va avea un bazin acoperit, de înot? Dar de promisiunile de refacere a Sălii Sporturilor? Ei bine, în timp ce la Galaţi se tot promite, de ani de zile, la Tecuci… chiar se lucrează. Zilele…

PD-L n-a fost lăsat să facă… podul

Scris de Miercuri, 08 Aprilie 2009
Deputatul gălăţean Mircea Toader vrea să se facă dreptate comunelor care nu au beneficiat, în mandatul trecut, de Ordonanţa 7/2006, privind refacerea podurilor, podeţelor. "Din 29 de comune «din judeţ», 90 la sută sunt PNL, zece la sută PSD, una singură de la noi - reclamă deputatul democrat-liberal. Vom discuta…

Prof. Diana Vrabie (Bălţi): „Am fost înconjuraţi de un lanţ de poliţişti”

Scris de Miercuri, 08 Aprilie 2009
Am primit ieri, puţin după ora 18,00, un mesaj din Bălţi, unde au fost de asemenea manifestaţii. Era un răspuns la un mail al nostru, la care conf. univ. Diana Vrabie a avut bunătatea să ne răspundă: „E ceva de groază, acum am intrat în casă de la marşul de…

Artiştii păpuşari de la Teatrul „Gulliver” din Galaţi s-au întors de la graniţă

Scris de Miercuri, 08 Aprilie 2009
O delegaţie formată din 12 actori ai Teatrului de Păpuşi „Gulliver” din Galaţi s-a întors ieri acasă, după ce a stat mai bine de trei ore la graniţa cu Republica Moldova. Erau invitaţi la Chişinău, la Festivalul Internaţional de Teatru de Păpuşi „Căciula lui Guguţă”. Actorii gălăţeni au plecat din…

Chişinău: Suntem uniţi!

Scris de Miercuri, 08 Aprilie 2009
Plasticianul Iuri Matei, care a avut expoziţie şi la Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi, ne-a răspuns la telefon, la ora 19,30, din mijlocul manifestanţilor. „Sunt aici, cu ei, de când au ieşit. Şi nu numai eu, ci şi mulţi dintre intelectualii noştri. Suntem uniţi”. „Însă tinerii sunt cei care…

Protest spontan al studenţilor din Galaţi, în Grădina Publică

Scris de Miercuri, 08 Aprilie 2009
Marţi seară, la ora 19.00, în Grădina Publică au început să apară tot mai mulţi studenţi: fete şi băieţi, moldoveni şi români, toţi declarându-se solidari cu cei care contestă, la Chişinău, în stradă, rezultatele votului din 5 aprilie. Studenţii nu au recunoscut sub nicio formă că acţiunea din Grădina Publică…

Europarlamentarul Titi Dumitriu - eligibil, dar mai la coada listei

Scris de Marți, 07 Aprilie 2009
Propunerea PD-L Galaţi în lista candidaţilor partidului pentru Parlamentul European a fost depusă duminică, la organizaţia centrală din Capitală: actualul europarlamentar gălăţean Constantin Dumitriu. Gălăţeanul este situat pe un loc eligibil, locul 11, datorită activităţii sale bune de până acum în Parlamentul European şi în Comisia de agricultură a acestuia.…

Centura Tecuciului, lăsată pe… drumuri

Scris de Marți, 07 Aprilie 2009
Pentru tecuceni promisiunea construirii unui drum de centură este deja un laitmotiv electoral, aşa cum este pentru gălăţeni podul peste Dunăre. Deşi drumul de centură al Tecuciului nu datează din epoca preistorică (politică) a podului peste Dunăre, are şi el ceva vechime. De patru ani, proiectul este plimbat între diverse…

Durbacă cere legiferarea prostituţiei

Scris de Luni, 06 Aprilie 2009
Liderul PC Galaţi, Eugen Durbacă, ne-a spus mai multe amănunte despre o întâlnire, desfăşurată săptămâna trecută, a unei delegaţii conservatoare cu ministrul Justiţiei, Cătălin Marian Predoiu, pentru discuţii pe marginea adoptării codurilor noi din Justiţie. Din delegaţie a făcut parte preşedintele Eugen Durbacă, deputaţii Sergiu Andon şi Florea Damian. Conservatorii…

Primarul Brăilei, Aurel Simionescu: „Ne-am înjurat unii cu alţii şi a câştigat Constanţa”

Scris de Luni, 06 Aprilie 2009
- Domnule primar, de ani de zile, Cartierul Dimitrie Cantemir este mărul discordiei între Galaţi şi Brăila. În opinia dumneavoastră, cine are drepturi depline asupra acestui teren? - Noi mergem din România până în Spania, ajungem la Oceanul Atlantic cu buletinul şi avem o problemă că dacă ne iau cumva…

Înţelegere între PD-L şi PSD: S-a rezolvat, nu se poate!

Scris de Luni, 06 Aprilie 2009
Poziţii-cheie în administraţie (un vicepreşedinte la Consiliul Judeţului şi un viceprimar al municipiului Galaţi) pe care PD-L Galaţi, ca filială a partidului aflat la guvernare alături de PSD, spera să le obţină, după negocieri, cu filiala social-democrată condusă de Dan Nica, funcţii de care ar fi fost deposedaţi liberalii, vor…

Europarlamentarii din Bruxelles au trecut… Dunărea

Scris de Sâmbătă, 04 Aprilie 2009
La sediul PE, chiar lângă sala de plen, expoziţia „Dunărea – Fluviu European”, organizată de eurodeputata Adriana Ţicău * Comori de suflet gălăţene în inima Europei * Expoziţia a cuprins fotografii din ţările riverane, o colecţie de timbre, dar şi documente privind Comisia Dunării, prezentate de Muzeul de Istorie din…

Crin Antonescu: PD a adus interlopii la primul etaj al politicii

Scris de Sâmbătă, 04 Aprilie 2009
* Conducerea filialei Galaţi rămâne! * Victor Paul Dobre şi-a sfinţit cabinetul * Băsescu şi arestările * Laude şi încurajăriVizita şefului liberalilor a început, vineri de dimineaţă, cu inaugurări ale unor obiective la Munteni (sediul primăriei şi o sală de sport) şi Corod (Şcoala Generală nr. 1). Ajuns la Tecuci,…
Pagina 432 din 439