POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi
Sigiliul Oraşului Galaţi. Monument de artă la intrarea în Galaţi dinspre Brăila
Scris de Anca Melinte Joi, 25 Iulie 2019
"Sigiliul oraşului Galaţi", aşa se numeşte lucrarea care va fi amplasată în mijlocul intersecţiei bulevardului Dunărea cu bulevardul Galaţi, pentru care Primăria municipiului Galaţi a primit în luna martie a acestui an avizul favorabil al Comisiei Naţionale pentru Monumentele de For Public. "Cine pune sigiliul lui Petru Rareş la intrarea…
În ce cartiere din Galați se cosesc buruienile
Scris de Anca Melinte Miercuri, 24 Iulie 2019
Potrivit Biroului de Presă al Primăriei Galaţi, în zona Viaduct, în Piaţa Energiei, în cartierele Micro 13, Micro 39B, Micro 40 şi Port, în zonele cu rulou de gazon şi în Cimitirul Eternitatea vor ajunge în această săptămână echipe ale SC Gospodărire Urbană SRL pentru a cosi buruienile şi pentru…
Situaţia plăţii ajutoarelor financiare pentru CENTRALE TERMICE. Cât mai aveţi de aşteptat
Scris de Anca Melinte Miercuri, 24 Iulie 2019
"Vă rog, solicitați dumneavoastră celor de la Primărie situația plăților la ajutorul financiar pentru achiziţia unei centralei termice, că nouă ne tot spun să mai așteptăm", este mesajul pe care l-am primit la redacţie şi pentru care am solicitat informaţii administraţiei locale. Situaţia plăţilor efectuate de Primăria Galaţi cetăţenilor care…
Contract semnat pentru 40 de autobuze Euro 6. Primarul anunţă licitaţia pentru 20 de autobuze hibrid
Scris de Anca Melinte Marți, 23 Iulie 2019
Gălăţenii ar putea călători de la 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, cu 40 de autobuze noi, Euro 6, de mare capacitate, pentru care contractul a fost semnat, ieri, de Mihai Cadinoiu, directorul general al SC Transurb SA, şi Silvia Colacea, director executiv al SC BMC Truck & Bus SA,…
Când vom avea (şi) tramvaie noi
Scris de Anca Melinte Marți, 23 Iulie 2019
Încă de la finele anului trecut, când a anunţat că Astra Vagoane Călători a câştigat licitaţia pentru furnizarea a opt tramvaie noi, Primăria Galaţi aşteaptă cu nerăbdare să semneze finanţarea europeană pentru achiziţia lor. Primarul Ionuţ Pucheanu speră ca acest eveniment să se întâmple luna aceasta sau luna viitoare. Vestea…
Ce-a făcut Primăria Galaţi cu banii de autobuze. Istoria cheltuirii a 25 milioane de lei (FOTO și DOCUMENTE)
Scris de Anca Melinte Luni, 22 Iulie 2019
Din 25 milioane de lei, bani din creditul de 100 milioane de lei pe care aleşii locali i-au alocat în 2017 pentru achiziţia de autobuze, n-a mai rămas, în prezent, nici măcar un bănuţ. În decursul celor doi ani, suma stabilită iniţial pentru autobuze a tot fost diminuată, până a…
Bloc anvelopat cu fonduri europene
Scris de Elena Govaert Sâmbătă, 20 Iulie 2019
Proiectul de creştere a performanţei energetice a blocului G1 din cartierul Micro 18, finaţat cu fonduri europene, a ajuns la final. Imobilul a beneficiat de lucrări de anvelopare, termohidroizolare a terasei, înlocuirea tâmplăriei cu profile PVC şi montarea de geamuri izolante, precum şi de înlocuirea vechiului lift cu unul nou,…
SURPARE. Refugiul de pe Oţelarilor face balet de două luni
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 20 Iulie 2019
"Cu un picior în aer, aşa a rămas refugiul destinat călătorilor din staţia de autobuz de pe strada Oţelarilor, din dreptul supermarketului Lidl", scriam în ediţia de vineri, 10 mai, a cotidianului "Viaţa liberă". Refugiul este în continuare afectat de accidentul de teren pe care l-am semnalat înainte de Paşte,…
UPDATE. Trafic fluidizat sau locuri de parcare? Ce au votat gălăţenii
Scris de Anca Melinte Vineri, 19 Iulie 2019
UPDATE | Trafic fluidizat, cu două benzi pe sens, iar în zonele care permit să se realizeze și parcări, aceasta a fost varianta de modernizare a străzilor Siderurgiştilor şi 1 Decembrie 1918 pentru care au votat 77 la sută din cei 10.500 de gălăţeni care au participat la sondajul lansat…
Pentru ce împrumută Galaţiul 185 de milioane de lei
Scris de Anca Melinte Vineri, 19 Iulie 2019
Pentru ca Transurb să poată semna, luni, contractul de achiziţie a 40 de autobuze noi, Euro 6, capitalul social al companiei a fost majorat cu 26,2 milioane de lei, bani pe care Primăria îi împrumută printr-un credit în valoare totală de 100 de milioane de lei, destinat şi altor obiective…
Verificare tehnică şi audit financiar
Scris de Anca Melinte Joi, 18 Iulie 2019
Pentru servicii de verificare tehnică a proiectului aferent obiectivului "Modernizare linii tramvai și carosabil Siderurgiștilor și 1 Decembrie 1918", Primăria Galaţi a încheiat un contract de 75.000 de lei fără TVA cu firma WSD Engineering SRL Bucureşti. Durata este de 690 de zile. Municipalitatea are nevoie şi de servicii de…
Cum va arăta strada Brăilei după reparaţii (FOTO)
Scris de Anca Melinte Joi, 18 Iulie 2019
Sugrumată de lucrările care se desfăşurau pe ambele laturi ale arterei în zona Neacşu, circulaţia pe strada Brăilei pune la grea încercare şoferii, transportul în comun, dar şi pietonii. Chiar dacă recunosc că intervenţiile erau mai mult decât necesare, mulţi dintre gălăţeni se întreabă cât vor dura în realitate reparaţiile,…
Un nou împrumut şi o refinanţare, la mâna aleşilor locali
Scris de Anca Melinte Joi, 18 Iulie 2019
Consilierii locali ai Galaţiului sunt convocaţi astăzi în şedinţă extraordinară, pentru a dezbate şi vota proiecte importante şi urgente privind banii oraşului şi finanţarea unor investiţii în transportul public local de persoane, aflat în suferinţă acută de prea multă vreme. Unul dintre cele mai importante proiecte de hotărâre, care, potrivit…
Ce va face Primăria cu balcoanele construite abuziv
Scris de Anca Melinte Miercuri, 17 Iulie 2019
Potrivit primarului Ionuţ Pucheanu, în câteva luni ar putea ajunge pe masa consilierilor locali un proiect de hotărâre care să decidă soarta balcoanelor construite abuziv. Deocamdată, însă, autorităţile nu au reuşit să ajună la un punct de vedere comun: "Avem aproape un an şi nu reuşim să ajungem la un…
Cum s-a cheltuit bugetul Galaţiului în prima jumătate a anului
Scris de Anca Melinte Marți, 16 Iulie 2019
Nu mai puţin de 50,6 milioane de euro pentru funcţionarea oraşului şi doar 3,2 milioane de euro investite în dezvoltare. Aceştia sunt banii bugetului local pe care Primăria municipiului Galaţi i-a cheltuit până la 30 iunie 2019, conform documentelor care au ajuns, spre dezbatere şi aprobare, pe masa aleşilor locali.…
Galaţiul se ”înfrăţeşte” cu un oraş american
Scris de Anca Melinte Marți, 16 Iulie 2019
După înţelegerea de cooperare cu municipiul Cahul din Republica Moldova, aprobată în primăvara anului trecut, aleşii locali vor trebui să-şi dea votul pentru o nouă "înfrăţire". De această dată, este vorba despre oraşul Fresno, Comitatul Fresno, din California, Statele Unite ale Americii. Oraşul Teilor (ce a mai rămas din el)…
Post de consilier juridic la Primărie. Până când se pot depune dosarele de concurs
Scris de Anca Melinte Luni, 15 Iulie 2019
Primăria municipiului Galaţi organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante de consilier juridic, clasa I, grad principal la Serviciul de Administraţie Publică Locală. Candidaţilor li se cere să fie licenţiaţi în ştiinţe juridice şi să aibă experienţă vechime de minimum cinci ani. Dosarele de concurs se…
Avem figurile candidaților la Primărie! Un nou soft de computer, Galați App, face predicții pentru 2020. PAMFLET
Scris de Viaţa liberă Luni, 15 Iulie 2019
Face App e pistol cu app, pardon apă, pe lângă programul de calculator descărcat de pe net de realizatorii paginii de pamflet. Doar l-am instalat, i-am cerut fețele temerarilor care vor intra anul următor în cursa pentru fotoliul de primar al municipiului Galați și a ieșit o adevărată nebunie. O…
Traseele pe care vor circula minibuzele turceşti
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 13 Iulie 2019
Gălăţenii ar putea ajunge de la Barboşi sau din Cartierul Cantemir în Micro 19, de la Metro în Barieră, de la Agrogal în Piaţă ori de la Fileşti în Micro 39, călătorind cu cele 20 de autobuze de mici dimensiuni, contractate ieri de Primăria municipiului Galaţi. Noile mijloace de transport…
Seră de plante tropicale la Grădina Botanică. Investiţie de aproape 15 milioane lei
Scris de Cristinel Luca Sâmbătă, 13 Iulie 2019
Abandonat la sfârşitul anilor ’90, scheletul metalic deprimant din curtea Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii se va transforma, anul viitor, într-o seră modernă cu plante tropicale şi exotice. Spaţiile vor putea fi folosite şi pentru realizarea unor activităţi didactice sau de cercetare. Consiliul Judeţean Galaţi a finalizat procedurile de achiziţie…
Când vor ajunge în Galaţi cele 20 de minibuze Karsan Jest | Contractul a fost semnat astăzi
Scris de Anca Melinte Vineri, 12 Iulie 2019
La jumătatea lunii octombrie, ar urma să fie livrat la Galaţi, pentru o perioadă de testare de două săptămâni, primul dintre cele 20 de minibuze pe care Primăria municipiului Galaţi le cumpără pentru compania de transportul public local Transurb SA. Următoarele 19 mijloace de transport mici ar urma să ajungă…
Traseele pe care s-ar putea suplimenta mijloacele de transport
Scris de Anca Melinte Vineri, 12 Iulie 2019
Pe masa aleşilor locali a ajuns solicitarea companiei publice de transport local Transurb SA de suplimentare a mijloacelor de transport în comun pe anumite trasee, văduvite de autobuze şi troleibuze, de când a fost introdus programul de vară. Aşa cum aţi putut citi în ziarul „Viaţa liberă”, la ultima şedinţă…
Preţ redus pentru o clădire din centrul oraşului
Scris de Anca Melinte Vineri, 12 Iulie 2019
Primăria municipiului Galaţi încearcă pentru a doua oară să vândă la licitaţie o clădire monumentală din centrul oraşului, situată pe strada Fraternităţii nr. 9. Imobilul, cu destinaţia de birouri şi magazin alimentar, despre care aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, a fost supraimpozitat cu 500 la sută pentru că…
Mormântul unui tei, semnalizat de-o cioată
Scris de Elena Govaert Vineri, 12 Iulie 2019
Cioata groasă a unui tei, accesorizată cu flori de jur împrejur, câteva răsărind mândre chiar din mjilocul ei, tronează nestingherită în faţa Primăriei, semn că şi acolo au fost cândva tei. Astăzi, nimic nu mai ţine umbră construcţiei arhitectonice intens criticate, aceasta putând fi admirată în toată splendoarea ei. Motivul…