SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi
Weekend de primăvară, la Galați
Scris de Gabriel Kolbay Sâmbătă, 04 Martie 2017
Vremea va rămâne frumoasă pentru tot restul weekendului, la Galați, potrivit datelor Administrației Naționale de Meteorologie. Mai exact, astăzi, sâmbătă, va fi, în continuare, vreme însorită, iar temperaturile vor urca, în următoarele două ore, până la 14 grade Celsius. Vântul bate ușor, cu doar 18 km/h. Minima nopții care urmează…
Un nou proiect destinat copiilor speciali are nevoie de susţinere
Scris de Iasmina Ungureanu Sâmbătă, 04 Martie 2017
„Căsuţa Curcubeu” - Centru multidisciplinar de intervenţii specializate în autism APCA Galaţi, va însemna cinci săli de lucru, trei table interactive, şapte terapeuţi, zeci de familii sprijinite, sute de materiale educaţionale specifice şi mii de progrese ale copiilor membri.Însă, ca la orice început de drum în „casă nouă” şi având…
Sute de locuri, scoase la concurs de universităţile militare pentru sesiunea 2017
Scris de Mariana Constandache Sâmbătă, 04 Martie 2017
658 de locuri sunt puse la bătaie în acest an de academiile MApN, cele mai multe oportunităţi de a urma o carieră ca ofiţer fiind oferite de Academia Forţelor Terestre de la Sibiu, unde sunt scoase la concursul de admitere 203 posturi. Cu o ofertă generoasă vin Academia Forţelor Aeriene…
Mersul pe bicicletă, un obicei sănătos
Scris de Iasmina Ungureanu Vineri, 03 Martie 2017
Mersul pe bicicletă este o modalitate plăcută de petrecere a timpului liber, iar în ultimii ani a început să fie văzut şi ca o activitate sănătoasă, care vă ajută să vă menţineţi în formă. Antrenorii îl recomandă ca fiind unul dintre cele mai eficiente programe de slăbit, deoarece vă ajută…
Puzzle-urile, o metodă bună de a petrece timpul liber
Scris de Iasmina Ungureanu Vineri, 03 Martie 2017
Joaca este, deopotrivă, o formă de deconectare, dar şi de stimulare minţii. Prin joc, asemenea copiilor, adulţii îşi pot hrăni imaginaţia, creativitatea, abilităţile de rezolvare a problemelor, dar şi starea de bine.Pentru adulţi, joaca este o modalitate excelentă de a lua o pauza de la sarcinile de lucru, angajamente şi…
Striptease, delicatese şi muzică bună de Ziua Femeii
Scris de Iasmina Ungureanu Vineri, 03 Martie 2017
Ca în fiecare an, cluburile şi restaurantele din Galaţi se străduiesc să le atragă pe doamne şi domnişoare cu petreceri tematice de Ziua Femei. Cele mai multe cluburi au pregătit de 8 Martie petreceri incendiare cu show-uri cu stripperi renumiţi. Sunt însă şi localuri care nu mai ţin cont de…
"Părerea ta contează" | Cum au primit cititorii modificarea formatului "Vieţii libere"
Scris de Viaţa liberă Vineri, 03 Martie 2017
Aşa cum ştiţi, pe 23 decembrie 2016, cotidianul "Viaţa liberă" a ales să întâmpine cel de-al 28-lea an de apariţie cu un nou format. Am modificat dimensiunile şi implicit designul, pentru a răspunde unor cerinţe funcţionale ale timpurilor în care trăim. Prin intermediul concursului "Părerea ta contează", pe care l-am…
O nouă sărbătoare comercială | Mărţişorul, doar un alt prilej de a cumpăra la suprapreţ
Scris de Alina Maria Şerban Vineri, 03 Martie 2017
Am ieşit la plimbare pe străzile oraşului, pentru a observa mai bine fenomenul mărţişorului şi goana după acesta. Încă de când mă pregăteam să ies mă încerca un sentiment ciudat de nostalgie, împletit cu o oarecare frică. Parcă simţeam că n-o să găsesc ceea ce îmi imaginasem. Mărţişorul nu mai…
Facturile la un apartament, cât un salariu minim
Scris de Cristinel Luca Vineri, 03 Martie 2017
Creşterea cu 200 de lei a salariului minim brut pe economie, de la 1 februarie, poate fi o (mică) gură de oxigen pentru gălăţenii care, din acest venit, trebuie să plătească şi facturi, şi să trăiască. „Viaţa liberă” a calculat recent cât reprezintă valoarea actualizată a coşului lunar de consum…
LISTE de aşteptare pentru consultaţiile la oftalmolog. CÂT COSTĂ un consult la privat
Scris de Remus Basalic Joi, 02 Martie 2017
Gălăţenii care contribuie lunar la Fondul de asigurări sociale de sănătate sau persoanele coasigurate au dreptul la toate serviciile oferite de sistemul medical de stat din România. Nu de puţine ori însă, nevoia de servicii medicale a bolnavilor asiguraţi depăşeşte cu mult capacitatea spitalelor şi a policlinicilor. Apar astfel liste…
Duminica Ortodoxiei, ziua biruinţei împotriva iconoclasmului
Scris de Gabriel Kolbay Joi, 02 Martie 2017
Arhiepiscopia Dunării de Jos organizează, ca şi în anii din urmă, manifestări ample, în Duminica Ortodoxiei, pe 5 martie. În mod tradiţional, după oficierea Sfintei Liturghii, de la Catedrala Arhiepiscopală se pleacă, în pelerinaj, cu icoane, către Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine. La Muzeul Eparhial se vernisează, an de…
Tânăr gălățean aflat în impas, în urma unei TRAGEDII. Cine-i întinde o mână de ajutor lui Marian?
Scris de Dana-Georgiana Hîncu Joi, 02 Martie 2017
Unele întâmplări nefericite ne pot marca pe viaţă. Altele, pot constitui o lecţie, dacă alături de noi sunt oameni cu suflet mare, care să ne ajute să trecem peste gustul amar. Valentin Marian Crauciuc, un tânăr de 21 de ani, a trăit, de curând, o tragedie şi are nevoie de…
Pompierii gălăţeni au SĂRBĂTORIT 84 de ani de Protecţie Civilă
Scris de Teodora Miron Miercuri, 01 Martie 2017
În fiecare an, pe data de 1 martie, se aniversează Ziua Internaţională a Protecţiei Civile, declarată în 1972 prin rezoluţie ONU. Protecţia Civilă s-a înfiinţat în România în urmă cu 84 de ani. Împlinirea celor 84 de ani a fost sărbătorită, în cadru festiv, şi la Inspectoratul pentru Situaţii de…
EXPOZIȚIE HANDMADE de cadouri deosebite
Scris de Iasmina Ungureanu Miercuri, 01 Martie 2017
Vineri, 3 martie, de la ora 10,00, la sediul Bibliotecii Franceze "Eugène Ionesco", din strada Basarabiei, se va vernisa expoziţia intitulată "În sfârşit, primăvara a sosit". Evenimentul va avea loc în sala "Anca Mihăilescu" a instituţiei. Veţi putea admira produse handmade vesele şi colorate: bijuterii, haine, tablouri, mărţişoare, cărţi şi…
Expoziţie de mărţisoare cu scop umanitar
Scris de Iasmina Ungureanu Miercuri, 01 Martie 2017
La Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Răsvan Angheluţă" s-a deschis expoziţia "Un zâmbet, o floare şi un pic de culoare", manifestare care se constituie într-un adevărat salon internaţional al Mărţişorului - fiind expuse sute de mărţişoare şi felicitări din România, Bulgaria şi Republica Moldova, toate realizate de copii. Acţiunea este…
Aritmetica proprie a FACTURILOR DE UTILITĂȚI. De ce consumul estimat este întotdeauna cu PLUS?
Scris de Cristinel Luca Marți, 28 Februarie 2017
O cititoare a "Vieţii libere", doamna Ecaterina Ionescu, în vârstă de 82 de ani, a avut neplăcuta surpriză să constate că facturile la energia electrică şi la gaze pe luna ianuarie i-au venit cu nişte sume enorme de plată, bazate pe estimări nerealiste. Estimările pe care companiile de utilităţi le…
Ziua ocrotitorului spiritual al ÎPS Casian
Scris de Gabriel Kolbay Marți, 28 Februarie 2017
Ziua de astăzi figurează, în calendarul creştin-ortodox, ca fiind închinată Sfinţilor Casian şi Gherman. Este şi ziua ocrotitorului spiritual al Arhiepiscopului Dunării de Jos, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian. În vârstă de 61 de ani, ÎPS Casian s-a născut comuna Lopătari, din judeţul Buzău. A absolvit cursurile Institutului Teologic din…
Ce facem când mergem cu cel mic la CUMPĂRĂTURI
Scris de Iasmina Ungureanu Duminică, 26 Februarie 2017
Aţi intrat în magazin pentru o pungă cu lapte şi copilul dvs vă cere jumătate de raion de dulciuri? Dacă treceţi pe lângă un magazin cu jucării - începe jocul "de-a ridichea uriaşă”? Trebuie să-i învăţăm pe copiii noştri autocontrolul într-o lume din ce în ce mai materialistă, pentru că,…
Fundaţia Comunitară | Relu vrea să devină un poliţist de excepţie
Scris de Iasmina Ungureanu Duminică, 26 Februarie 2017
Prin intermediul Fundaţiei Comunitare din Galaţi, am avut oportunitatea de a cunoaşte un alt beneficiar al fondului de burse ce au ca scop prevenirea abandonului şcolar. De data acesta, am întâlnit un cavaler chipeş, ambiţios, optimist şi inteligent. Relu Capotă are 16 ani şi este elev în clasa a IX-a…
PAMFLET | Ne-a venit inima la loc. Glumele pot continua pe seama lui Picu
Scris de Viaţa liberă Sâmbătă, 25 Februarie 2017
Motiv de sărbătoare în Galaţi: consilierii locali au decis ca Picu Apostol Roman să rămână viceprimar, ceea ce înseamnă că sursa noastră de umor rămâne la locul ei. „Fără Picu în prima linie a politicii locale, viaţa noastră ar fi fost mult mai searbădă. Mulţumim, domnilor consilieri”, susţin într-un glas…
Cât vă COSTĂ cadourile de Mărţişor
Scris de Iasmina Ungureanu Sâmbătă, 25 Februarie 2017
Venirea primăverii este în fiecare an prilej de bucurie şi bună dispoziţie, iar aceste sentimente trebuie împărtăşite cu cei dragi. Fie că alegi o floare, o felicitare sau un mărţişor tradiţional, persoanele din jurul tău au nevoie să ştie cât de speciale sunt pentru tine. Nici anul acesta, gălăţenii nu…
Cine va primi BURSĂ SOCIALĂ anul acesta
Scris de Florin Răvdan Vineri, 24 Februarie 2017
Statul român va acorda burse sociale, începând cu semestrul al doilea al anului universitar curent, studenţilor cu probleme de sănătate, dar şi celor care provin din familii cu venituri reduse. Principala condiţie este ca studentul să nu depăşească vârsta de 35 de ani. Declarativ, acordarea acestor burse va contribui la…
VIROZELE respiratorii, în scădere
Scris de Teodora Miron Vineri, 24 Februarie 2017
Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a continuat monitorizarea cazurilor de viroze respiratorii şi pneumonii. Astfel, în săptămâna precedentă, au fost înregistrate 2.239 de cazuri de viroze respiratorii, dintre care 77 au necesitat internarea. Numărul virozelor a fost în scădere, în urmă cu două săptămâni fiind înregistrate 2.324 de cazuri. Cea…
SOLIDARITATE în comunitatea din Italia. Gălăţencele din Trieste, unite de tradiţii şi de proteste | Foto
Scris de Anca Melinte Vineri, 24 Februarie 2017
Adriana Patriche şi Iulia Daniela Negru, două gălăţence care îşi poartă România în suflet, au participat alături de alţi membri ai comunităţii romanilor din Trieste, la un nou protest împotriva corupţiei, care a avut loc duminica trecută. Însă nu doar solidaritatea cu românii din ţară le uneşte, ci şi tradiţiile…