SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

"Da", de Valentine's Day

Scris de Marți, 14 Februarie 2017
Chiar dacă e marţi şi superstiţioşii spun că ar fi trei ceasuri rele, câţiva îndrăgostiţi din Galaţi au ales să-şi unească destinele astăzi, de Valentine's Day. Şi nu, nu este vorba despre oficierea unor căsătorii de 24 de ore, cum se întâmpla în anii trecuţi, ci de un "Da" spus…

REPORTAJ într-o zonă centrală din Galați, ocolită de reabilitări | Un cartier, patinoar în aer liber, plin de gunoaie

Scris de Luni, 13 Februarie 2017
De ani buni, spun oamenii din cartier, nu s-a mai făcut absolut nicio îmbunătăţire în cartier Aşezat în zona 0 a oraşului, cartierul Spicu este unul dintre cele mai vechi ale oraşului. Mediul virtual este înţesat, de nostalgici, cu fotografii care indică aspectul minunat al cartierului încă din anii '60,…

ŞCOALA PĂRINŢILOR | "Cum să fac să nu mai ţip la copilul meu?"

Scris de Sâmbătă, 11 Februarie 2017
După articolul publicat săptămâna trecută, o cititoare ne-a scris următoarele: "Într-adevăr, caracterul meu se vede în copilul meu, precum e şi vorba 'Aşchia nu sare departe de trunchi'. Dar ce pot eu face? Nu ştiu cum să fiu altfel. Ar fi fost bune nişte sfaturi mai exacte. Tare greu este.…

Evenimentul "Opt ore peste program", la o nouă ediţie

Scris de Sâmbătă, 11 Februarie 2017
Într-o noapte pe an, zeci de gălăţeni se întâlnesc ca să-i ajute pe alţi gălăţeni să găsească soluţii pentru diferite probleme din comunitate. Evenimentul aduce împreună ONG-uri şi experţi din diverse domenii într-o seară de lucru în care cei din urmă îşi donează expertiza. Fundaţia Comunitară Galaţi organizează vineri, 31…

Copiii care nu merg la şcoală NU primesc ALOCAȚIE

Scris de Sâmbătă, 11 Februarie 2017
Din 2017, pentru familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, legea permite acum acordarea acestui beneficiu social doar pentru copiii care urmează cursurile şcolare (dacă unul dintre copii cu vârsta şcolară nu frecventează cursurile şcolare, acesta este luat în calcul la stabilirea venitului mediu net lunar, dar este exclus din…

13 NOI MEDICAMENTE, pe lista celor compensate sau gratuite

Scris de Vineri, 10 Februarie 2017
Guvernul a aprobat, ieri, o hotărâre prin care 13 noi denumiri comune internaţionale intră pe listele medicamentelor compensate şi gratuite de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, în sistemul public de sănătate. Executivul precizează că măsura are scopul să asigure accesul la tratament cu medicamente noi, inovative, pentru…

Proiect al Arhiepiscopiei, pentru Galaţi | Se va înfiinţa o CLINICĂ pentru copiii cu cancer

Scris de Joi, 09 Februarie 2017
Arhiepiscopia Dunării de Jos a organizat, sâmăbăta trecută, Adunarea Eparhială, ale cărei lucrări au fost prezidate de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian. Fiecare sector al administraţiei eparhiale şi-a prezentat raportul de activitate. Totodată, s-au stabilit priorităţile pentru anul în curs. Iată câteva dintre obiectivele importante pe care Biserica vrea să le pună…

Soarta îi surâde familiei din Odaia Manolache. AJUTOARELE au ajuns la destinaţie

Scris de Joi, 09 Februarie 2017
În urmă cu o aproape două luni vă scriam cu inima cât un purice despre o familie care locuieşte în Odaia Manolache şi care nu are o situaţie financiară tocmai fericită. În tot timpul care a trecut, cititorii ne-au uimit cu modul în care s-au organizat pentru a le întinde…

UTIL PENTRU ȘOFERI | Unde sunt amplasate RADARELE

Scris de Joi, 09 Februarie 2017
Astăzi, 9 februarie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Basarabiei, Combinatului şi George Coşbuc. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Hanu Conachi şi Drăgăneşti, iar pe DN 26 în localităţile Vânători şi Frumuşiţa. Pe DE 581,…

24 de persoane au ajuns la SPITAL din cauza POLEIULUI

Scris de Joi, 09 Februarie 2017
Medicii de la radiologie şi ortopedie din spitalul Judeţean “sf. Apostol Andrei” s-au ocupat, miercuri dimineaţă, de mai multe persoane care s-au ales cu leziuni în urma căzuturilor pe gheaţă. Până la ora 11,00, 24 de persoane au fost consultate de medicii specialişti, trei dintre acestea având nevoie de internare.…

Circulaţia feroviară, adaptată CODULUI GALBEN

Scris de Miercuri, 08 Februarie 2017
CFR SA, administratorul infrastructurii feroviare, anunţă că menţine deschise toate secţiile de cale ferată, însă în judeţele aflate sub atenţionarea de Cod galben circulaţia feroviară va fi adaptată la condiţiile meteo nefavorabile (ninsori şi intensificări ale vântului). Personalul feroviar verifică în permanenţă componentele infrastructurii, astfel încât, pentru orice deranjament tehnic…

BRAZII de Crăciun, colectaţi separat de Ecosal

Scris de Miercuri, 08 Februarie 2017
Serviciul public de salubrizare Ecosal a anunţat, printr-un comunicat, că a început operaţiunea de colectare separată a brazilor de Crăciun de la punctele de gunoi din oraş. Conform directoarei Ecosal, acest lucru se întâmplă pentru întreţinerea spaţiilor verzi din oraş. "Brazii, ca toate celelalte deşeuri verzi pe care le colectăm,…

TINERII ȘI ORAȘUL. Semnal | Intrarea din spatele Cimitirului "Eternitatea", o zonă periculoasă

Scris de Marți, 07 Februarie 2017
Pentru cei care au rude ce îşi dorm somnul de veci în spatele bisericii, intrarea în Cimitirul "Eternitatea" se face de pe strada Nufărului, printr-o alee care măsoară circa 50 de metri. La sărbătorile mari sau în zilele de duminică, când oamenii se grăbesc să ajungă la morminte, să aprindă…

TINERII ȘI ORAȘUL. Sondaj | Pro sau contra? Studenţii gălăţeni, despre continuarea protestelor

Scris de Marți, 07 Februarie 2017
Subiectul fierbinte al oportunităţii continuării protestelor a trezit şi interesul studenţilor gălăţeni, care consideră, în cea mai mare parte, că ieşirea în stradă e binevenită în continuare. Cei mai mulţi spun că opinia publică a transmis un semnal ferm că nu se mai tolerează încercări de eludare a legii şi…

Denisa Andronic este un model pentru elevii gălăţeni

Scris de Luni, 06 Februarie 2017
Prin intermediul Fundaţiei Comunitare din Galaţi, am avut oportunitatea de a cunoaşte unul din beneficiarii fondului de burse ce au ca scop prevenirea abandonului şcolar. Ajungând la sediu, mă aşteptam să întâlnesc o persoană foarte sigură pe ea, însă am fost surprinsă să văd o fată impresionant de simplă, frumoasă,…

Societatea civilă propune un program inedit de Ziua Marinei

Scris de Luni, 06 Februarie 2017
De Ziua Marinei, gălăţenii şi brăilenii s-ar putea plimba pe Dunăre cu două nave istorice, care vor acosta, în acorduri de fanfară, în porturile celor două oraşe, dacă municipalitatea gălăţeană şi cea din oraşul vecin vor răspunde pozitiv propunerii Asociaţiei "Galaţi, oraşul meu". "Propunem organizarea unor plimbări pe Dunăre cu…

Un nou program de voluntariat, în sprijinul copiilor din centrele de plasament

Scris de Sâmbătă, 04 Februarie 2017
V-aţi gândit vreodată că darul cel mai de preţ pe care îl puteţi oferi cuiva este o parte din timpul vostru? Anul acesta, programul educaţional “Ajungem mari” lansează un apel la voluntariat către cei care vor să le dăruiască copiilor din centrele de plasament timp şi cunoştinţe, pentru a-i ajuta…

Caracterul nostru se reflectă în personalitatea copilului

Scris de Sâmbătă, 04 Februarie 2017
Există diferenţe mari între dorinţa de a avea un copil şi realitatea vieţii cu un copil sau dorinţa individuală de a crea o familie şi familia reală care se constituie. Modelele parentale din familia de origine îşi vor pune puternic amprenta asupra unui cuplu familial abia format. ”A fi părinte”…

Burse pentru elevi din partea Fundaţiei Comunitare

Scris de Sâmbătă, 04 Februarie 2017
Fundaţia Comunitară Galaţi (FCG) şi-a îndreptat atenţia spre o categorie vitală a societăţii noastre, elevii, asigurând un fond de burse pentru aceştia. Decizia a fost luată de Consiliul Director al FCG şi reprezintă unul dintre cele mai importante obiective ale fundaţiei în 2016. Prin acest fond, Fundaţia Comunitară Galaţi şi…

Controale ale AJPIS | Sute de beneficiari de ajutoare sociale trebuie să dea banii înapoi

Scris de Vineri, 03 Februarie 2017
Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Galaţi a desfăşurat, pe parcursul anului tecut, controale de verificarea legalităţii şi stabilirii plăţii de beneficii sociale, inclusiv a modului de utilizare a subvenţiilor acordate asociaţiilor şi fundaţiilor care oferă servicii sociale. În cadrul controalelor s-a pus un accent deosebit pe verificarea…

Transurb | Valabilitatea abonamentelor gratuite, prelungită

Scris de Vineri, 03 Februarie 2017
Abonamentele gratuite Transurb ale pensionarilor, elevilor, studenţilor, şomerilor, persoanelor fără venituri cu vârsta de peste 65 de ani şi ale pensionarilor de invaliditate care nu beneficiază de facilităţile prevăzute de Legea nr. 448/2006 sunt valabile până la aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Galaţi pe anul 2017. Valabilitatea…

Peste 1.000 de gălăţeni, depistaţi fără forme legale de muncă. Ce măsuri au luat inspectorii ITM

Scris de Vineri, 03 Februarie 2017
Anul 2016 a fost unul aglomerat pentru Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi. Mii de nereguli au fost constatate de inspectori, pe parcursul controalelor pe care le-au făcut la firmele din judeţul Galaţi. Abaterile au vizat atât domeniul relaţiilor de muncă şi pe cel al securităţii şi sănătăţii în muncă,…

UPDATE | Gălăţenii au ieşit din nou în stradă (FOTO - VIDEO)

Scris de Joi, 02 Februarie 2017
UPDATE ora 22,30 Au mai rămas mai puțin de 100 de protestari în fața Prefecturii. Lumea se retrage încet-încet spre casă. UPDATE ora 22,15 Aproximativ o mie de oameni scandează în fața sediului PSD. UPDATE ora 21,25 Protestatarii au ajuns la Inelul de Rocadă și se întorc la Palatul Justiției.…

Înaltpreasfinţitul Casian, în Italia

Scris de Joi, 02 Februarie 2017
Până ieri, Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a fost în mijlocul comunităţii ortodoxe româneşti din Italia. Înaltul ierarh a mers în străinătate la invitaţia Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, cu ocazia desfăşurării unor manifestări liturgice şi culturale prilejuite de Adunarea Eparhială şi Congresul Episcopiei Ortodoxe Române…
Pagina 189 din 619