CULTURA - Viaţa Liberă Galaţi

FESTIVALUL DE COMEDIE se încheie vineri. Ce urmează după GALA PREMIILOR

Scris de Vineri, 16 Octombrie 2015
Vineri, ultima zi a Festivalului naţional de comedie, de la ora 19,00, în Sala mare a Teatrului Dramatic "Fani Tardini", va avea loc ceremonia de acordare a premiilor, pentru cei mai buni din cele 12 zile de festival, la care au participat 15 teatre importante din ţară, dar şi o…

TIMP LIBER GALAŢI/ Ce spectacole puteţi vedea la Teatrul Muzical

Scris de Vineri, 16 Octombrie 2015
Din nou trupa de dansatori „Ellas” din Bucureşti va aduce ritmurile tradiţionale greceşti pe scena Teatrului Muzical „N. Leonard”, sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18,00, în spectacolul intitulat "Elada, la mal de Dunăre”. Seara de muzică grecească va fi susţinută muzical şi coregrafic de Orchestra de revistă şi de…

Din CULISELE Festivalului de Comedie 2015/ Cristian Iacob rămâne gălăţean pur-sânge

Scris de Joi, 15 Octombrie 2015
Este o bucurie să constaţi atâta normalitate şi bun-simţ la un actor care “s-a ajuns”, cum s-ar putea zice despre artistul apreciat pentru succesul de pe scena Teatrului Mic din capitală şi într-o sumedenie de filme noi, începând cu primii ani de după revoluţie. Foarte abordabil, actorul Cristian Iacob, care,…

Poeta gălăţeancă Nicoleta Onofrei, nominalizată la premiile Filialei USR Iaşi

Scris de Joi, 15 Octombrie 2015
Vineri, 23 octombrie, la ora 13,00, ceas cu noroc însă, la sediul Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Iaşi, din Casa cu Absidă „Laurenţiu Ulici”, vor fi înmânate Premiile filialei pentru cărţi apărute anul trecut. La secţiunea „Debut poezie”, sunt numai două nominalizări, una fiind cea pentru colega noastră de…

De la Paris, la Galaţi - Marele Nicolae Breban, impresionat de Biblioteca gălăţeană

Scris de Joi, 15 Octombrie 2015
* Romancierul le-a vorbit bucureştenilor despre lansarea frumoasă de la "Urechia" a ultimului său roman, lansare care a adus Galaţiul cu un pas înaintea capitalei Ştiaţi că „limba de lemn” este studiată în mari universităţi occidentale, la Sorbona de pildă? Am aflat de la poeta Aura Christi, care şi-a lansat…

Lansări de carte şi recital, la Salonul "Axis Libri"

Scris de Joi, 15 Octombrie 2015
Biblioteca Judeţeană "V.A. Urechia" vă invită joi, 15 octombrie, de la ora 17,00, la Salonul Literar "Axis Libri". În cadrul evenimentului se vor lansa următoarele volume: "Theodor Munteanu - o viaţă de artist", de Laura Sava, "Abecedar istoric gălăţean", de Victor Cilincă, şi "Trilogia iubirii", de Aurel Scarlat. Manifestarea se…

Gheorghe Suciu, la a 20-a expoziţie personală

Scris de Joi, 15 Octombrie 2015
"Amurg" se intitulează expoziţia deschisă de Gheorghe Suciu la Galeriile de Artă "Nicolae Mantu", expoziţie ce va putea fi vizitată până la sfârşitul lunii octombrie. La vernisaj, pictorul a mărturisit asistenţei numeroase că genericul sub care au fost grupate tablourile nu se referă la ceea ce reprezintă picturile sale, ci…

FESTIVALUL NAŢIONAL DE COMEDIE 2015/ Miercuri, teatru tânăr, de la Petroşani

Scris de Miercuri, 14 Octombrie 2015
Miercuri, 14 octombrie, de la ora 17,00, Sala Studio a Teatrului Dramatic „Fani Tardini” ne va prilejui o întâlnire cu dramaturgia tânără: spectacolul „Gunoierul” de Mimi Brănescu, cu trupa Teatrului „I. D. Sîrbu” Petroşani. Regia este semnată de Sebastian Lupu, actor de teatru şi film (a jucat de pildă în…

Tamara Constantinescu, pe scena editorială. Volum gălăţean de teatrologie, lansat în Capitală

Scris de Miercuri, 14 Octombrie 2015
Astăzi, 14 octombrie, la ora 11,00, la Libraria Cărtureşti din Capitală, va avea loc lansarea cǎrţii "Valenţe ale personajului feminin în teatrul ionescian şi beckettian", a gălăţencei Tamara Constantinescu. Cunoscută gălăţenilor şi spectatorilor din câteva teatre din ţară, pe scena cărora a jucat, actriţa este doctor în teatru şi cadru…

Sculptură marca Panaite Chifu. Până când poate fi vizitată expoziţia

Scris de Marți, 13 Octombrie 2015
Sculpturile adunate în expoziţia “Panaite Chifu - Mystikosmidea” vă aşteaptă să le admiraţi la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, până pe 14 noiembrie. Vernisajul a avut loc săptămâna trecută, în sala de expoziţii temporare a muzeului. "Expoziţia reuneşte o parte dintre lucrările artistului sculptor…

FESTIVALUL NAŢIONAL DE COMEDIE 2015/ Haz de necaz, cu trupa Naţionalului ieşean

Scris de Marți, 13 Octombrie 2015
Azi, 13 octombrie, în Sala mare a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, de la ora 19,00, vom putea aplauda o montare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi. Festivalul naţional de comedie continuă astfel, neoprit nici de ploaie, nici de frig; duminică, de pildă, sala a fost chiar mai plină decât…

O nouă lansare de carte la Biblioteca „V.A. Urechia”

Scris de Marți, 13 Octombrie 2015
Scriitoarea Aurelia Grosu lansează miercuri, 14 octombrie, de la ora 17,00, la Biblioteca Judeţeană V.A. Urechia, cartea „Educă-mă cu viziune”. Potrivit autoarei, se lansează primul volum care tratează din mai multe puncte de vedere subiectul „educaţiei”. „Va avea loc lansarea unui mare proiect despre educaţie, resetare mentală, dezvoltare personală a…

Poeta Simona Toma din Galaţi, publicată în Ziarul Financiar

Scris de Luni, 12 Octombrie 2015
"Poemul de dumnică" din Ziarul de duminică al Ziarului Financiar, în care am găsit până acum nume de poeţi de manual, precum Demostene Botez, Ion Barbu sau Alexandru Macedonski, a găzduit şi o tânără poetă (dar şi prozatoare, scenaristă, animator cultural) gălăţeancă: Simona Toma. Micul său poem, o bijuterie în…

Ultimul număr din 2015 al revistei „Porto Franco” - TRIPLU

Scris de Luni, 12 Octombrie 2015
Ultimul număr, triplu, al revistei „Porto Franco” se deschide cu un eseu, „Poezie şi filosofie”, de Cassian Maria Spiridon. Cititorul este apoi pus în temă cu Festivalul Naţional de Poezie „Grigore Hagiu”, aflat la a 23-a ediţie, poetul bujorean fiind evocat printr-un amplu poem, „Mă voi întoarce”. Publicaţia găzduieşte mai…

Victor Cilincă le-a prezentat şi elevilor „Abecedar istoric gălăţean”

Scris de Luni, 12 Octombrie 2015
Cunoscutul scriitor, dramaturg, şi nu în ultimul rând, colegul nostru, Victor Cilincă, a lansat cartea „Abecedar istoric gălăţean” şi la Colegiul Naţional „Costache Negri”. Eleva Cătălina Bercaru a deschis întâlnirea, interpretând celebrul vals al Dunării, scris de compozitorul gălăţean Iosif Ivanovici. Evenimentul a fost moderat cu entuziasm de bibliotecara liceului,…

Galaţiul are o bibliotecă UNICĂ în ţară, care este în pericol să fie DESFIINŢATĂ. A rămas fără gaze şi fără lumină

Scris de Sâmbătă, 10 Octombrie 2015
Biblioteca Franceză "Eugène Ionesco" este unică în România, fiind cea mai mare bibliotecă privată din ţară. Este susţinută de Asociaţia "Les Amis de la Bibliothèque Française Eugène Ionesco" din Galaţi şi din Franţa şi de Fundaţia culturală "Eugène Ionesco" din România. Profesoara Dorina Moisă, directoarea instituţiei, susţine că biblioteca este…

Cronică de carte/ Istorii aproape uitate

Scris de Vineri, 09 Octombrie 2015
Şefik Kantar - Sari Saltuk Baba, un sfânt musulman în Dobrogea, Ed. Muzeului de Istorie Galaţi, 2015 Ceea ce ni se propune în cartea de la Editura Muzeului de Istorie Galaţi, lansată de curând la Babadag, în prezenţa ambasadorului Republicii Turcia în România, Excelenţa Sa, domnul Osman Koray Ertaş, este…

Festivalul Naţional de Comedie 2015 Galaţi/ Ce piese de teatru se joacă în acest weekend

Scris de Vineri, 09 Octombrie 2015
Un spectacol de Mănunţiu, pe muzica Adei Milea Astăzi, 9 octombrie, de la 19,00, în Sala mare a Teatrului „Fani Tardini”, vom avea parte de o comedie clasică, cu trupa Teatrului „Regina Maria” din Oradea. Este vorba despre celebra „Leonce şi Lena”, de Georg Büchner, în regia unui reputat regizor,…

Muzică uşoară şi operetă, la Teatrul Muzical/ Cristina Vasopol, de la "Vocea României" şi "Văduva veselă"

Scris de Vineri, 09 Octombrie 2015
Mâine, 10 octombrie, de la ora 18,00, spectacolul „O voce a Teatrului Muzical” o aduce pe scena Teatrului „N. Leonard” pe solista teatrului Cristina Vasopol, devenită celebră după fulminanta apariţie de la „Vocea României”, despre care a scris întreaga presă românească. Alături de mezzosoprana care, iată, excelează şi în muzica…

„Vas ceramic din tumulul 53, Matca” - Exponatul lunii octombrie la Muzeul de Istorie

Scris de Joi, 08 Octombrie 2015
Exponatul lunii octombrie de la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” este un bun muzeistic datat din perioada Primei Epoci a Fierului. Vasul Ceramic din Tumulul 53, Matca, Judeţul Galaţi (Fenomenul Basarabi) a fost descoperit în anii '80 de arheologul Mihalache Brudiu, cu ocazia unor lucrări topometrice efectuate în Galaţi. Cercetările…

A reînceput Salonul Axis Libri. Joi are loc o nouă întâlnire, la Biblioteca "V. A. Urechia"

Scris de Joi, 08 Octombrie 2015
Deschiderea oficială a noii sesiuni a Salonului literar „Axis Libri” al Bibliotecii „V. A. Urechia”, din după-amiaza de sâmbătă, 3 octombrie, a atras mulţi consumatori de lectură, de toate vârstele. Şi-au lansat cărţile doi vaporeni: unul din Constanţa, navigatorul Constantin Costache, cu volumul III din seria sa „Destrămarea imperiului minciunii”,…

Festivalul Naţional de Comedie 2015 Galaţi/ Ce piese de teatru se joacă joi

Scris de Joi, 08 Octombrie 2015
Astăzi, 8 octombrie, de la ora 19,00, pe scena Festivalului Naţional de Comedie – în Sala mare a Teatrului Dramatic „Fani Tardini” – vom vedea evoluând trupa Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara, cu o montare recentă, spectacolul „Proştii sub clar de lună”, una dintre cele mai jucate piese ale…

Lansare de carte, la Şcoala nr. 28: "Tainele din Clepsidră", poeziile învăţătorului Stan Andrei

Scris de Marți, 06 Octombrie 2015
Învăţătorul Stan Andrei şi-a lansat, ieri, al şaselea volum de poezie, intitulat „Tainele din Clepsidră”. Evenimentul s-a desfăşurat într-o sală de clasă a Şcolii nr. 28 - "Mihai Eminescu", unde autorul a fost înconjurat de colegii săi din corpul profesoral, de elevi, de prieteni şi de membrii cenaclului literar "Arionda",…

Festivalul Naţional de Comedie 2015, ziua a doua/ Ce piese de teatru se joacă marţi

Scris de Marți, 06 Octombrie 2015
Astăzi, 6 octombrie, de la ora 17,00, în Sala Studio a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, în a doua zi a Festivalului Naţional de Comedie gălăţean, aflat la a 27-a ediţie, trupa studenţilor Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti (UNATC) va prezenta un spectacol aflat în…
Pagina 171 din 328