ECONOMIE - Viaţa Liberă Galaţi

Cursul euro începe tot cu 4,72 lei

Scris de Luni, 19 August 2019
Nivelul aversiunii față de risc s-a temperat, ceea ce s-a reflectat în scăderea gramului de aur, a dolarului și francului elvețian considerate de investitori drept „refugii”. Cursul euro a urcat ușor, de la 4,7274 la 4,7284 lei, într-o ședință în care transferurile se efectuau într-un culoar îngust, 4,728 – 4,733…

Mecanismul split TVA va deveni opţional

Scris de Luni, 19 August 2019
Mecanismul split TVA va deveni opţional, dar fără facilităţile acordate firmelor firmelor care optau pentru acest sistem, informează news.ro, citând un proiect publicat de Ministerul Finanţelor. Autorităţile propun această măsură după ce Comisia Europeană a transmis că mecanismul split TVA, în forma actuală, încalcă legislaţia UE. CE a avizat solicitarea…

”Rochii 2”, la Finanţele gălăţene

Scris de Luni, 19 August 2019
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Galaţi scoate din nou la licitaţie, pe 26 august, mai multe articole de îmbrăcăminte de damă. Întrucât, la prima licitaţie, care a fost programată la sfârşitul lunii iulie, nu s-a prezentat niciun cumpărător interesat, Fiscul pune acum în scenă episodul „Rochii 2”, la preţuri…

Tichetul de masă rămâne neschimbat

Scris de Duminică, 18 August 2019
Valoarea nominală maximă a tichetului de masă, de 15,18 lei, este stabilită, în prezent, prin articolul 14 din Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare. Această valoare va rămâne valabilă până în martie 2020, se arată într-un proiect de Ordin al Ministerului Muncii. „Valoarea nominală stabilită la art 1.…

Leul s-a depreciat la sfârșitul săptămânii

Scris de Duminică, 18 August 2019
Perechea euro/leu a avut o evoluție stabilă, media plasându-se sub pragul de 4,73 lei, însă dolarul și francul elvețian s-au apreciat la sfârșitul perioadei. Euro a început perioada cu un curs de 4,7265 lei, la jumătatea ei atingând un minim de 4,7216 lei. La sfârșitul intervalului, tranzacțiile s-au realizat în…

Aurul, aproape de nivelul record

Scris de Vineri, 16 August 2019
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, vineri, 16 august 2019, că preţul aurului a depăşit, din nou, pragul de 207 lei şi se apropie de nivelul record. Preţul gramului de aur a urcat de la 203,8174 lei la 207,0308 lei. Marţi, preţul a ajuns la 207,4267 lei, un nivel…

Finanţele schimbă regulile LOTERIEI FISCALE. Bani mai mulţi pentru bonurile mai mici

Scris de Vineri, 16 August 2019
Ministerul Finanţelor Publice a ajuns la concluzia că actualul sistem de premiere al loteriei fiscale nu mai este atractiv pentru populaţie şi a decis să schimbe regulile, astfel încât 80 la sută din premiile totale să fie acordate bonurilor cu valoare mică, de sub 100 de lei. Ministerul Finanţelor a…

Cum poţi scăpa de penalităţi şi majorări de întârziere

Scris de Joi, 15 August 2019
Debitorii, persoane fizice şi juridice, care aveau, la data de 31 decembrie 2018, obligaţii bugetare restante pot obţine anularea obligaţiilor accesorii, informează ANAF. Anularea se realizează în următoarele condiţii: stingerea, până la 15 decembrie 2019 inclusiv, a obligaţiilor bugetare principale restante la 31 decembrie 2018; stingerea, până la data depunerii…

Fonduri pentru viticultori

Scris de Joi, 15 August 2019
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește posibililor beneficiari oportunitatea accesării fondurilor pentru finanțarea programelor de restructurare/ reconversie a plantațiilor viticole. Fondurile sunt disponibile prin Programul Național de Sprijin în Sectorul Vitivinicol 2019–2023. Prin accesarea acestei măsuri, producătorii din România au posibilitatea să-şi restructureze sau modernizeze suprafeţele cu…

Încă patru produse tradiţionale gălăţene

Scris de Joi, 15 August 2019
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a acordat recent încă șapte atestate pentru produse tradiționale din județele Galați, Caraș-Severin și Buzău, informează un comunicat al ministerului, citat de Mediafax. În județul Galați, producătorul SC Verdesi & Co a primit atestat pentru patru produse tradiționale obținute din carne de porc provenită din…

Galaţiul cumpără mai mult decât vinde în străinătate

Scris de Joi, 15 August 2019
Galaţiul se numără în continuare printre judeţele în care valoarea importurilor o depăşeşte semnificativ pe cea a exporturilor. Un bilanţ recent al Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) arată că, în luna martie a acestui an, Galaţiul a cumpărat cu aproape 14 milioane de euro mai mult decât a vândut. Pe…

Cresc sumele de la care sunt blocate conturile

Scris de Joi, 15 August 2019
Plafoanele sub care ANAF nu va mai trece direct la popriri pe conturile firmelor și populației, pentru recuperarea la stat a unor sume datorate, au fost majorate semnificativ, după ce Ordinul președintelui ANAF a fost publicat, marţi, în Monitorul Oficial. Astfel, pentru marii contribuabili, plafonul crește de la 3.000 de…

Apare o nouă monedă în România

Scris de Joi, 15 August 2019
Banca Naţională a României va lansa, începând cu 27 august, monede din aur și alamă pentru colecționare și va pune în circulație o monedă din alamă, cu tema Desăvârșirea Marii Uniri – Regele Ferdinand I Întregitorul. Aversul monedei din alamă pentru circulație prezintă imagini ale primei vizite a Regelui Ferdinand…

Fonduri europene pentru agricultură

Scris de Miercuri, 14 August 2019
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a semnat până în prezent 54.438 de contracte de finanțare aferente Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, cu o valoare totală de aproximativ 4,67 miliarde de euro. Pentru proiectele de investiții și pentru plățile compensatorii, beneficiarii PNDR au încasat fonduri nerambursabile în valoare…

Turiştii nu zăbovesc mult în judeţul Galaţi

Scris de Miercuri, 14 August 2019
Puţin peste 10.000 de turişti români şi străini au s-au cazat în judeţul Galaţi pe parcursul lunii mai a acestui an. Majoritatea turiştilor preferă să se cazeze în hotelurile gălăţene. În medie, un sejur în judeţul Galaţi durează doar două zile. Faţă de luna mai a anului trecut, în luna…

Sporul de 15 la sută pentru angajaţii Finanţelor, ca la Radio Erevan

Scris de Miercuri, 14 August 2019
Decizia Guvernului de a acorda un spor de 15 la sută tuturor angajaţilor Ministerului Finanţelor Publice, pentru condiţii vătămătoare, s-a făcut exact ca în bancurile cu Radio Erevan. Adică nu s-a luat, aşa cum era stabilit iniţial, ci s-a dat şi la alţii. Guvernanţii anunţau săptămâna trecută că vor tăia…

Mai multe vouchere pentru programul ”Rabla”

Scris de Miercuri, 14 August 2019
Din această săptămână, gălăţenii interesaţi să-și înlocuiască mașina veche cu una nouă, mai puțin poluantă, pot cere bani de la stat pentru a face acest lucru. Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că programul "Rabla" a fost suplimentat cu încă 20.000 de vouchere în valoare de câte 6.500 de lei, suma…

Piaţa auto, dominată de maşinile second-hand

Scris de Luni, 12 August 2019
Numărul înmatriculărilor de autoturisme a depăşit 352.000 de unităţi în primele şapte luni ale anului, în creştere cu 0,9 la sută faţă de aceeaşi perioadă din 2018, din acest total 73,5 la sută fiind reprezentate de maşinile second-hand, relevă statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).Astfel,…

Romportmet, peste 84 la sută din activitatea gălăţeană

Scris de Luni, 12 August 2019
Traficul de mărfuri prin porturile din Galaţi a depăşit în primul semestru al acestui an pragul de 2,5 milioane de tone, în creştere cu 25 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, rezultă din datele centralizate de Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi. În total, 991 de nave…

Cum putem obţine facturi mai mici la curent

Scris de Sâmbătă, 10 August 2019
Dacă valoarea facturilor la energie electrică reprezintă un motiv de îngrijorare, aflaţi că există modalităţi eficiente de economisire a acesteia. O campanie derulată de Comisia Europeană, cu sprijinul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), ne pune la îndemână un mini-ghid în acest sens, extrem de util şi uşor de…

Cumpărăturile online, tot mai răspândite

Scris de Joi, 08 August 2019
Procentul utilizatorilor de internet care fac lunar cumpărături online a crescut în 2019 la 66 la sută, faţă de 57 la sută în noiembrie 2017, conform unui studiu realizat de o companie de profil. Cele mai spectaculoase creşteri au fost pe produsele de vestimentaţie, de la 27 la 45 la…

Câştigul salarial mediul nominal net a crescut la 3.142 lei

Scris de Joi, 08 August 2019
Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 3.142 de lei în iunie, în creştere faţă de luna precedentă cu 41 de lei (+1,3 la sută), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 5.127 de lei, cu 49 de lei (+1 la…

Peste 2.000 de nave au trecut prin porturile de la Dunăre

Scris de Joi, 08 August 2019
Traficul de mărfuri prin porturile din Galaţi, Brăila şi Tulcea gestionate de Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi a fost, în primul semestru al acestui an, de peste 4,53 milioane de tone, cu 20,79 la sută mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În total, peste 2.000 de…

Impozitarea bacşişului, revăzută şi adăugită

Scris de Joi, 08 August 2019
Fiscalizarea bacşişului în turism ar putea fi reglementată până la finalul lunii august, dacă va exista o propunere de text venită din partea sectorului, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici. Fiscalizarea bacşişului ar urma să fie o măsură voluntară, iar banii vor ajunge la cei care prestează serviciile, nu…
Pagina 139 din 314