ECONOMIE - Viaţa Liberă Galaţi

Bănci pe toate drumurile

Scris de Joi, 20 August 2009
* Nu este vorba despre vreo ofertă financiară, ci despre mobilierul urban, plătit de Primărie * Poate aţi remarcat, poate nu, dar pe Faleză s-au înlocuit băncile. Motiv de bucurie pentru cei cărora le îngheţa pardonul pe vechile bănci metalice. De asemenea, au dispărut mai multe bănci de metal din…

Căruţe pentru „doi cai frumoşi”

Scris de Miercuri, 19 August 2009
Preţul de vânzare a căruţelor a scăzut la „bursa” de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Galaţi. Astfel, dacă prin Biroul de Valorificare Bunuri al instituţiei, săptămâna trecută erau oferite spre vânzare şapte căruţe la preţul de 65 lei bucata, pe o listă reactualizată de DGFP Galaţi, aceleaşi atelaje…

Absorbţie de fonduri în ritmul melcului

Scris de Miercuri, 19 August 2009
Rata de absorbţie a fondurilor europene, adică raportul dintre plăţile efectuate pe proiecte şi sumele alocate pentru perioada 2007-2009, este de 5,41 la sută la finalul lunii iulie - potrivit datelor publicate de Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale. Cu şase luni în urmă, adică la finalul lunii februarie, procentul era…

Undă verde la subvenţiile pentru motorină

Scris de Miercuri, 19 August 2009
Agricultorii pot solicita până la sfârşitul lunii octombrie subvenţiile la combustibil, pentru campania agricolă de toamnă. După cum „Viaţa liberă” a mai scris, fermierii vor primi un ajutor financiar de 1 leu la litrul de motorină, în limita a 39 de litri pe hectar. Cererile (există formulare tip – n.r.)…

Trafic de marfă revigorat în porturi

Scris de Miercuri, 19 August 2009
Traficul prin porturile gestionate de APDM Galaţi s-a mai revigorat în lunile de vară. Astfel, în luna iulie şi începutul lunii august s-a ajuns la un trafic de 631.914 tone marfă prin porturile din Galaţi: Port Bazinul Nou, Port Docuri şi Portul Mineralier. Aportul principal l-a avut Portul Mineralier, prin…

Seceta a înghiţit 38 de milioane de lei!

Scris de Miercuri, 19 August 2009
* Aproape 46.000 hectare de culturi au fost calamitate de seceta din această vară * Cele mai afectate sunt culturile de grâu, rapiţă şi orzoaică * Nici în acest an agricultorii gălăţeni nu au scăpat de efectele secetei. Potrivit datelor deţinute de Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Galaţi,…

Firmele gălăţene, în vremea ciumei

Scris de Miercuri, 19 August 2009
* Criza economică şi „taxa lui Pogea” au decimat firmele gălăţene * În primele şapte luni ale anului, prin suspendări, dizolvări şi radieri, peste 3.500 de agenţi economici gălăţeni au fost traşi pe linie moartă * Comerţul, prestările de servicii, construcţiile şi transporturile sunt domeniile cele mai afectate * Mii…

Un nou program cu publicul la Finanţe

Scris de Marți, 18 August 2009
Printr-o directivă a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, programul cu publicul al Finanţelor gălăţene s-a modificat, după cum ne informează purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Galaţi, George I. Marinescu. Astfel, gălăţenii, atât persoane fizice, cât şi juridice, se vor putea adresa instituţiei cu diverse…

Foşti angajaţi ai ICMRS îşi cer banii care li se cuvin

Scris de Marți, 18 August 2009
* Oamenii se plâng că mai au încă de primit compensaţii băneşti pentru perioada martie-iunie * Preşedintele consiliului de administraţie al ICMRS, Voica Marinescu, a confirmat situaţia şi a afirmat că sunt întârzieri de două luni şi la plata salariilor angajaţilor * De asemenea, preşedintele consiliului de administraţie a spus…

15 august - Ziua hidroamelioratorului

Scris de Luni, 17 August 2009
Printre cei care, pe 15 august, au avut motiv de bucurie s-au numărat şi lucrătorii din domeniul hidroameliorărilor şi al îmbunătăţirilor funciare, fiind ziua în care se sărbătoreşte această meserie. După cum ne scrie ing. Mihai Stroliă, inspector ANIF – Sucursala Teritorială Moldova Sud Galaţi, îmbunătăţirile funciare sunt o veritabilă…

Sprijin financiar în agricultură

Scris de Luni, 17 August 2009
* Destinaţie: zootehnia, achiziţionarea materialului săditor şi neutralizarea deşeurilor * Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) a început repartizarea, la nivel naţional, a sumei de 72 milioane lei, fonduri de la bugetul de stat, pentru acordarea sprijinului financiar destinat sectorului zootehnic şi vegetal, precum şi pentru neutralizarea deşeurilor.…

Avans la plăţile pe suprafaţă pentru campania agricolă de toamnă

Scris de Luni, 17 August 2009
Fermierii gălăţeni vor primi, începând din data de 16 octombrie, pentru campania agricolă de toamnă, un avans de 70 la sută din schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS) cuvenită pentru 2009, respectiv circa 209,7 lei pe hectar (calculată la un curs de 4,2 lei/euro). „În plus, agricultorii, beneficiari ai…

Galben de Negrileşti

Scris de Luni, 17 August 2009
* Comună nouă, ambiţii mari, dependenţă financiară… * Localitatea, înfiinţată de liberali, finanţată de liberali, este acum în opoziţie şi doar cu speranţe europene… * Susţinută de liberali, înfiinţarea noii comune Negrileşti a fost urmată şi de susţinerea cu fonduri direct de la Guvern, în timpul guvernării liberale. Cum nimic…

Procese, reclamaţii şi sesizări – pentru salvarea Combinatului

Scris de Sâmbătă, 15 August 2009
Sindicalişti de la Solidaritatea susţin că atâta vreme cât mai este ceva de făcut pentru salvarea combinatului ArcelorMittal Galaţi vor acţiona pe toate fronturile, astfel încât în câţiva ani să nu vorbim despre metalurgia românească la timpul trecut. Potrivit liderului de sindicat Gheorghe Tiber, se intenţionează chemarea în judecată a…

Cei 1.000 de angajaţi Intfor intră, prin rotaţie, în concediu fără plată

Scris de Sâmbătă, 15 August 2009
După mai multe zile în care s-a pus problema unui protest al angajaţilor Intfor la poarta Combinatului, motivat de faptul că ArcelorMittal a refuzat comnezi făcute de către societatea patronată de omul de afaceri Andrei Lişinschi, s-a decis ca muncitorii de aici să fie trimişi câte zece zile în concediu…

Cu sechestru la butonieră

Scris de Vineri, 14 August 2009
Necazul unuia ar putea fi bucuria altuia. Un exemplu în acest sens ar fi cazul unei firme ce se ocupa cu prelucrarea textilelor şi care, din cauza datoriilor la bugetul de stat, a ajuns cu bunurile sechestrate şi scoase spre vânzare prin licitaţie publică de DGFP Galaţi. Astfel, teoretic, un…

Tinerii, fără apetit de afaceri

Scris de Vineri, 14 August 2009
* Un singur întreprinzător a reuşit prin programul START, de stimulare a spiritului antreprenorial, să obţină undă verde în finanţarea unui plan de afaceri * Dacă ar fi să ne luăm după numărul de înscrieri în cadrul programului START, s-ar putea spune că apetitul tinerilor pentru afaceri nu trece de…

„Combinatul moare sub ochii autorităţilor”

Scris de Vineri, 14 August 2009
* Solidaritatea anunţă un amplu protest, pe 8 septembrie, exact de Ziua Metalurgistului * Sindicaliştii de la Solidaritatea continuă să acuze Ministerul Economiei şi AVAS de faptul că sunt complici la distrugerea combinatului siderurgic de la Galaţi şi că pun alte interese înaintea interesului naţional. Potrivit liderului de sindicat Gheorghe…

DGFP Galaţi vinde vehicule provenite din confiscări

Scris de Joi, 13 August 2009
* Finanţele au scos la vânzare 21 autoturisme, o motocicletă şi 7 căruţe * Cine vrea o maşină la preţ de chilipir poate lua în calcul şi oferta DGFP Galaţi. Prin Biroul de Valorificare Bunuri al instituţiei, potenţialilor clienţi le sunt puse la dispoziţie nu mai puţin de 21 de…

Unde îşi depozitează Combinatul deşeurile?

Scris de Joi, 13 August 2009
Închiderea haldei de zgură de la ArcelorMittal Galaţi generează de mai multă vreme discuţii despre felul în care compania siderurgică care deţine combinatul de la Galaţi va reuşi să îşi onoreze obligaţiile de mediu. Vom lăsa la o parte aspectele legate de cât de tare şi-au bătut capul până acum…

Miting amânat de Intfor

Scris de Joi, 13 August 2009
Primarul Dumitru Nicolae susţine că a aprobat, ce-i drept, cu multă strângere de inimă, protestul salariaţilor Intfor în faţa combinatului siderurgic, programat pe 13 august, asta deşi domeniul pe care urma să se desfăşoare acţiunea nu este public, ci aparţine celor de la Combinat. „Platforma din faţa Combinatului este proprietatea…

Impozitul forfetar va fi restrâns doar la anumite domenii

Scris de Miercuri, 12 August 2009
În următoarele patru luni Executivul va renunţa două impozite: cel pe profitul reinvestit şi cel forfetar. Măsura a fost luată la finalul ultimei şedinţe a Coaliţiei de guvernare şi este menită să răspundă solicitărilor venite din partea mediului de afaceri. „De la 1 octombrie, vom dispune măsura neimpozitării profitului reinvestit…

Tăvălugul datoriilor

Scris de Miercuri, 12 August 2009
* Gălăţenii aveau la sfârşitul primului semestru al acestui an împrumuturi în valoare de patru miliarde de lei * La nivelul judeţului, asta ar însemna datorii de 6.410 lei pe cap de locuitor * Creditele de consum surclasează net creditele pentru locuinţe * În decurs de un an, restanţele au…

Epava navei „Transilvania”, scoasă la vânzare

Scris de Miercuri, 12 August 2009
* Ce a mai rămas din „Lebăda Mediteranei” va fi vândut ca fier vechi, cu un preţ de pornire a licitaţiei de sub un milion de lei * Destinul zbuciumat al navei „Transilvania”, a cărei epavă a zăcut timp de 30 ani pe fundul Dunării, se va încheia printr-o licitaţie…
Pagina 299 din 315