Dănuţ Lungu

Dănuţ Lungu

Rugăciunea mamei lui Dănuţ

Marți, 13 Noiembrie 2018 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Dănuț Andrușcă, tizul gângav care încasează lunar o leafă de ministru, a declarat în primul interviu (și ultimul, încerc acest pariu ghiduș) acordat presei centrale că Dumnezeu și-a dat acordul ca el să ajungă șef peste Economie. Nu încerc să-l contrazic, cine-mi permite să mă trag de bretele cu Cel de Sus? Atât pot spune: Jupâne, nu mă așteptam să faci cu noi o glumă demnă de South Park, cunoscătorii știu la ce mă refer. * Geneza e complicată, măi băieți. C ...

A demisionat ministrul Negrescu. Cine?

Luni, 12 Noiembrie 2018 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Nimic despre despărțirea dintre Simona Halep și australianul care a adus-o pe primul loc în clasamentul mondial al jucătoarelor de tenis? Cât de cât, cum zice românul. Și nu mai folosiți noțiunea de divorț, nene, iar aici mă adresez jurnaliștilor noștri, e numai o încheiere de relații contractuale, nu încercați să dramatizați, să aduceți puțin Bollywood în viața constănțencei! Aș avea câteva remarci: 1. Observ o ușoară campanie de denigrare a campioanei de la R ...

Arătați-vă limba!

Sâmbătă, 10 Noiembrie 2018 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Genul epistolar practicat de Maria Grapini pe Facebook a născut ieri confuzia că madam europarlamentar a devenit mămica unui băiat de 39 de ani. Brusc, fără chinuri, fără să fim avertizați. Iată că sunt zile în care Veorica primește ajutoare de la colegele de partid... * Înalta Curte de Casație și Justiție a tras ieri la sorți membrii completurilor de cinci judecători pentru anul 2018, ca urmare a deciziei de miercuri a Curții Constituționale a României. Ca la Cupa Rom ...

Blestematul de microfon

Vineri, 09 Noiembrie 2018 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Încerc să-mi închipui cât de mahmur aș fi fost astăzi dacă aseară l-aș fi petrecut pe Gabriel Oprea. Ar fi fost în interesul național să-l ajut să sufle în lumânare. La mulți ani! * Evenimentul Zilei titrează că USR a gafat în Parlament votând pensiile speciale, cu amendamentele PSD. De ce gafă, monșer, mai ales când se apropie momentul în care cineva se va apropia de fasung?! Dacă tot se va stinge lumina, măcar să ai paharul plin când te cuprinde amara tristețe. ...

D-aia videochat, că nu se poate altfel

Joi, 08 Noiembrie 2018 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Mi-aș pregăti un rest de bucurie la auzul veștii că a fost adoptată legea pentru construcția Autostrăzii Unirii. Situația e complicată din cauza inșilor, deputați sau senatori din zonele care ar beneficia direct de o asemenea investiție, care au votat împotriva proiectului. Mă întreb ce-o fi în capul unor asemenea aleși, căci în suflet e mai greu de intrat și nici nu recomand o asemenea excursie... Stați așa, nici politicienii de Galați n-ar trebui să fie comozi: s-au s ...

Sunt Adrian care aduce pensia

Miercuri, 07 Noiembrie 2018 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Ce s-o fi întâmplat ieri, ce au pus băieții din Administrația Prezidențială în tăcerea lui Klaus Iohannis? L-a făcut infractor pe Liviu Dragnea, ptiu, o fi mâncat picant... Cum să-l ponegrești pe omul cu mustață, nu i-ai dat în doi ani X premieri, nu i-ai oferit nenumărate șanse ca să aducă plusvaloare țării? Să se fi abținut și președintele încă două-trei săptămâni, n-ar fi decedat nimeni. Apoi va reîncepe sezonul de schi. * Mă sună zilele trecute un cetăț ...

Gogoși, nu banane

Marți, 06 Noiembrie 2018 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Am dat o fugă până la țară ca să văd dacă rudele își mai lucrează pământul. Aiurea, unul nu mai pune mâna pe o sapă, altfel nu înțeleg cum n-a ieșit la iveală măcar o sacoșă, ceva. * Se aude că printre fotografiile de vacanță (Brazilia, pupa-ți-aș favelele!) se odihnesc și câteva cadre cu Dragnea defrișat sub nas. L-o fi pus amanta de la Rio să renunțe la acest obicei de neînțeles. Să fii ditamai bărbatul, frumos, deștept, mă rog, cred că m-am încurcat p ...

Niște Bădălăi

Luni, 05 Noiembrie 2018 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Senatorul PSD Niculae Bădălău a fost călcat acum două nopți. De hoţi, nu de vreo amantă, așa cum ar fi unii tentați să afirme. Parlamentarul dormea împreună cu familia sa la etaj, în vila pe care o deține lângă Bucureşti, în timp ce tâlharii prădau parterul. Îmi vin pe mânecă două-trei-cincisprezece observații: 1. Numai cât am văzut imaginile la TV, m-aș insinua la fața locului ca să-l întreb pe cetățeanul Bădălău cum a reușit să inventeze pneurile de iar ...

Trec pe pâinea electronică

Sâmbătă, 03 Noiembrie 2018 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* A început să-i placă prin lumea arabă purtătoarei de coc guvernamental. Chiar pare femeie serioasă pe acolo, nu ditamai premierul care evită să comenteze pe seama celor trei ani scurși de la nenorocirea din clubul Colectiv. Cum, madam, rămâneți acolo? Așa să ne ajute Allah! * Discursul susținut de premierul Dăncilă la ședința de Guvern din 31 octombrie a părut identic cu cel pe care prim-ministrul îl susținuse cu o zi înainte, în conferința organizată alături de comi ...

Lazăr, frate!

Vineri, 02 Noiembrie 2018 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Antreprenorul elvețian Hansjörg Wyss a anunțat că va dona un miliard de dolari pentru conservarea oceanelor și a ariilor protejate din întreaga lume. E dezinteres, nu altceva... Despre sistemul centralizat de încălzire din Galați nu i-o fi vorbit nimeni? Cu restul de la cumpărarea ultimului parc auto ne-ar fi soluționat spinoasa problemă. * Conform unei asociații cu nume kilometric, un român mănâncă doar patru felii de salam de Sibiu pe an. Gluma e ancestrală, poate fi ușor ...
Pagina 133 din 545