OPINII - Viaţa Liberă Galaţi

Scoatem şi noi capul în lume?

Scris de Miercuri, 31 Mai 2023
Ştiu că găina vecinului ni se pare mai mereu curcă. Dar, mărturisesc cinstit, mi-ar plăcea să meargă vorba despre Galaţi aşa cum se vorbeşte "de bine", cu respect şi cu admiraţie sinceră, despre Cluj-Napoca, Iaşi, Braşov, Timişoara, Oradea… Şi nu (doar) în advertoriale în presa naţională pe care administraţiile locale…

Mingea grevei, tot în curtea Guvernului

Scris de Marți, 30 Mai 2023
O nouă zi de grevă generală în învăţământ, la începutul celei de-a doua săptămâni de când majoritatea cadrelor didactice şi a personalului non-didactic din şcolile româneşti a suspendat lucrulDupă ce săptămâna trecută a fost dominată de tensiuni în creştere, acutizate de comentariul cel puţin deplasat al preşedintelui Iohannis, dar şi…

Profesorul nu este bonă

Scris de Luni, 29 Mai 2023
În contextul actual, în care, deja de o săptămână, profesorii din toată țara sunt în grevă, tot mai mulți neavizați comentează la rând la magazin, pe rețelele de socializare sau în discuțiile telefonice cu vecinii. Din păcate, niciunul dintre acești comentatori nu are nimic de-a face cu învățământul românesc. Fie…

Construim și noi mai cu talent?

Scris de Sâmbătă, 27 Mai 2023
Investițiile trainice, de calitate, reprezintă visul oricărei administrații publice. La cele două atribute de mai sus, am putea adăuga încă o pereche: repede și ieftin. Din nefericire, vedem altceva astăzi, în oraș și în județ. Fără pretenția de a face o prezentare exhaustivă sau de a ”ridica primii piatra”, nu…

Siguranță la limita nesiguranței

Scris de Vineri, 26 Mai 2023
Legea spune că polițistul este polițist 24 de ore, indiferent dacă e la serviciu, e liber sau în concediu. Dreptul și obligația de a-și face datoria exced oricăror împrejurări care, în mod normal, ar exonera o persoană de a face munca pentru care este remuneratăPentru că se prezumă că, într-o…

Cu ordinul pe rotativă

Scris de Joi, 25 Mai 2023
După ce, mai zilele trecute, se venise cu ideea ca rotativa guvernamentală să fie amânată până se soluționează chestiunea grevelor declanșate de profesori, până la urmă ”cămașa” politică a fost mai aproape decât ”haina” presiunii sindicale. Președintele Iohannis a intervenit în negocierile pentru formarea noului Guvern și le-a cerut liberalilor…

Cernem sau culegem educatori?

Scris de Miercuri, 24 Mai 2023
176.000 de elevi de clasa a VI-a ar fi trebuit să dea astăzi proba la Limba și literatura română, la Evaluarea Națională, iar mâine, pe cea la Matematică. Examenul a fost amânat, la decizia ministerului de resort, pentru 30-31 mai. Este doar un efect al grevei generale din învățământ, grevă…

Doar el credea

Scris de Marți, 23 Mai 2023
Nu trecea o zi fără ca cel puțin un alt miliard de lei vechi datorie pentru Oțelul să nu se audă de pe undeva că ar mai fi de plătit. Lotul începea să se dezmembreze, iar fanii nu mai credeau în nimic după patru sezoane în care Oțelul nu reușea…

Ni se face rău la volan, dar vrem permis

Scris de Luni, 22 Mai 2023
Tot mai multe accidente au ca protagoniști persoanele vârstnice, care, indiferent că recunosc sau nu, uneori nu mai au abilitățile necesare pentru a putea fi niște buni participanți la trafic. Din păcate, după expirarea valabilității permisului de conducere, legea prevede că șoferii își pot reînnoi documentul doar cu o vizită…

Rotativa trece, „ai noștri” rămân

Scris de Sâmbătă, 20 Mai 2023
Pe măsură ce se apropie ”fatidica” dată a rotativei guvernamentale, negocierile la nivelul partenerilor de coaliție devin tot mai acerbe. În prezent, suntem în faza ultimatumurilor și a trântitului cu pumnul în masă, de dat cu ușa de pereți etc. Ar fi de așteptat ca acest weekend să fie ”un…

De ce nu mai vin gălățenii la bursă

Scris de Vineri, 19 Mai 2023
Oricum ai privi-o, cea mai recentă Bursă generală a locurilor de muncă, organizată de AJOFM Galați pe 12 mai, a avut cele mai mici cifre din ultimii șase ani, la toate capitolele. Anul acesta, au participat 46 de firme, la jumătate față de 2017, când au fost 93, cele mai…

Fiecare, cu propria sa „rotație”

Scris de Joi, 18 Mai 2023
A mai rămas aproximativ o săptămână până când, potrivit protocolului stabilit în Coaliție, ar trebui să aibă loc rotația guvernamentală. Subiectul a fost întors pe toate fețele și se dezbate în mass-media încă din momentul în care această manevră politică fără precedent a fost anunțată de liderii celor două partide…

Final apoteotic de an școlar

Scris de Miercuri, 17 Mai 2023
România întreagă fierbe! Și nu pentru că vreun fenomen meteo a luat cu asalt țara noastră, ci pentru că toată suflarea din învățământul preuniversitar intră în grevă. Dacă miercuri elevii se vor bucura de două ore de pauză, exact în timpul programului de cursuri, de luni, se pare că aceștia…

Când terminăm şi noi lucrările ca oamenii?

Scris de Marți, 16 Mai 2023
E plin oraşul de şantiere şi, recunoaştem sau nu, faţa Galaţiului se schimbă, încet, dar sigur. Zone care păreau uitate de zeci de ani se transformă, devin mai prietenoase cu oamenii, mai adaptate la ritmul vieţii pe care o trăim. Mă bucură staţiile de încărcare pentru maşini electrice, chiar dacă…

Marele ciulin de pe strada Brăilei

Scris de Luni, 15 Mai 2023
Nu fac băşcălie! Adevărul este că arată chiar spectaculos! A crescut semeţ şi nestingherit, pe strada Brăilei, din spaţiul verde – mda, acela amenajat cu plante ornamentale şi protejat de folie anti-buruieni. Îl pot admira în voie şoferii care aşteaptă la semafor la McDonald's. Vineri, când l-am descoperit şi fotografiat,…

Școala, ca organ de cercetare

Scris de Sâmbătă, 13 Mai 2023
În școlile noastre, nu de ieri, de azi, se petrec tot felul de nebunii care cer a fi anchetate. Copilașii trimiși să fie educați se întrec în obrăznicii, fumează, se droghează, se iau la bătaie, fetele își dispută vreun băiat, smulgându-și părul și dinții, iar dascălii sunt umiliți până la…

Luna în care, în loc de cireșe, avem proteste

Scris de Vineri, 12 Mai 2023
Odată cu primele cireșe, care au apărut pe piață la prețuri pe care mai bine le calculezi în euro, ca să aibă mai puține cifre și să pară mai ieftine, au "înflorit" și protestele de stradă. La cireșe stăm prost, tot importurile sunt baza, de parcă am fi uitat cum…

De ce fug gălăţenii de aerul curat?

Scris de Joi, 11 Mai 2023
Galaţiul are cel mai curat aer din România a anunţat, recent, Agenţia Europeană de Mediu, plasând oraşul nostru pe locul 21 într-un top european care cuprinde 375 de localităţi. Cel mai probabil, închiderea Cocseriei din Combinatul siderurgic a fost momentul de cotitură pentru atmosfera unui oraş care până atunci era…

Mâncăm ce găsim. Din import și tot mai scump

Scris de Miercuri, 10 Mai 2023
O discuție cinstită despre economia națională nu are cum să ocolească niciodată agricultura. Vrem ori ba, trebuie să recunoaștem că nu am fost niciodată vreun mare dezvoltator de produse industriale, iar serviciile lasă încă mult de dorit, atâta vreme cât infrastructura de transport rămâne deosebit de precară. În schimb, ne-a…

Când dreptatea dă cu oiștea-n gard

Scris de Marți, 09 Mai 2023
Există două feluri de dreptate: cea omenească și cea divină. Până la a ajunge la cea de-a doua, care, de regulă, operează după algoritmi mai greu de înțeles și acceptat, oamenii își pun bazele în legile care le guvernează existența, în acele legi date de Statul în care toți trăim…

Încoronarea pentru toți

Scris de Luni, 08 Mai 2023
Încoronarea Regelui Charles al III-lea ne-a reamintit, în felul ei, faptul că istoria merge înainte, cu regi și regine, cu fast sau cu sărăcie, cu calești aurite sau corturi montate de mulțimile entuziasmate în fața palatelor. Ne-au fost date să percepem inclusiv pe meleagurile mioritice ecourile acestui eveniment important pentru…

Regionalizarea, îngropată de tăietorii de frunze la câini

Scris de Sâmbătă, 06 Mai 2023
De ceva vreme, au revenit în spaţiul public discuţiile despre o nouă împărţire administrativ-teritorială a României. Nu e prima oară şi, probabil, nu va fi nici ultima când se vorbeşte despre o regionalizare a ţării, cu judeţe mai mari şi mai puţine, cu oraşe şi comune stabilite în funcţie de…

Cât de solidari suntem cu Galaţiul?

Scris de Vineri, 05 Mai 2023
"Solidaritate pentru salubritate" face apel afișul pe care autoritățile s-au grăbit să-l lipească pe geamurile autobuzelor, pregătindu-ne psihologic pentru scumpirea curățeniei orașului. Proiectul de hotărâre prin care o taxă mai mare, de salubrizare, înlocuiește vechea taxă de habitat nici nu ajunsese pe ordinea de zi a Consiliului Local, dar era…

Jeleul ucigaș și cursurile de prim ajutor

Scris de Joi, 04 Mai 2023
Cazul adolescentei care s-a înecat cu un jeleu în timp ce se afla la școală a stârnit discuții interminabile în mediul online. Imediat după producerea incidentului, părerile au început să curgă. De ce nu s-a intervenit mai repede? De ce nu s-a efectuat manevra Heimlich, care ar fi putut să…
Pagina 11 din 150