Taxele, mai rele decât seismul

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Un asistent social, care ar fi trebuit să crească o copilă de 11 ani, a abuzat-o sexual şi acum are brăţări, dar n-a primit încă o condamnare. Îi doresc să fie o fetiţă de treabă după gratii, să nu-i supere pe bărbaţii adevăraţi care abia aşteaptă prospături de genul ăsta. Şi mi-aş dori să ajungă acolo şi nenorocitul care conduce Direcţia pentru Protecţia Copilului Cluj, individ care a putut elibera din gâtlej următoarea enormitate: „Nu discutăm despre un abuz sau viol, ci despre o faptă consimţită”. Ceva mai revoltător nu există, cum l-au numit pe ăsta – îl cheamă Daniel Tămaş – într-o asemenea funcţie? Au angajat lupul paznic la stână, mai lipsea să facă şi remarci de genul „hai, că e bună gagica!”, decerebratul...

* Victor Ponta consideră că „este un semn de mare prostie să dai prin presă că vine cutremurul”. Normal, bine că trebuie să anunţi mărirea taxelor şi impozitelor. În caz de seism, mai ai totuşi o şansă de a supravieţui.

* Urmează o ştire cu caracter publicitar. Cel puţin aşa pare. Ministrul delegat Dan Şova a depus o plângere la Direcţia Naţională Anticorupţie, acuzând că un om de afaceri din Timişoara a încercat să-l mituiască, într-un hotel din Beijing, în schimbul unor contracte de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. Săracul Şova, un nevinovat şi jumătate, nu ştia cum să ne dea de înţeles că i s-a oferit prea puţin.

* Nicoleta şi Nicolae, cei doi lei adulţi ai lui Nuţu Cămătaru, au ajuns la Grădina Zoologică din Galaţi şi vor sta separat de ceilalţi lei. Normal, există riscul să-i compromită pe toţi, adică să-i înveţe obiceiuri proaste: să-i înveţe să fumeze, să trimită girafe şi gazele la produs, să împrumute hrană cu camătă. Pe mine mă enervează şi numele celor două feline: Nicoleta şi Nicolae, atunci când sălăşluiesc la grămadă, sunt nume de manelişti. Îmi vine uşor în minte imaginea unei casete pe care scria cu litere de-o şchioapă „Nicoleta şi Nicolae Guţă – Manele de manele”. Se afla pe bordul maşinii unui taximetrist vesel.

Citit 776 ori Ultima modificare Joi, 10 Octombrie 2013 15:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.