Amenzi pe nesimţire, dar doar pentru unii?

Amenzi pe nesimţire, dar doar pentru unii?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Poliţia Locală raportează că aplică sancţiuni scormonitorilor în gunoi * Pe nesimţiţii cu ştaif cine îi vede însă?    

Potrivit raportului de activitate săptămânal, Poliţia Locală Galaţi, în prima săptămână din an, agenţii au amendat trei persoane care scormoneau în gunoi şi alte două persoane care „atacaseră” igloo-urile în căutarea aceloraşi PET-uri bune de vândut apoi la centrele de colectare. Astfel, pe 2 ianuarie, la 15.30, poliţiştii locali i-au amendat contravenţional cu câte 40 de lei pe doi bărbaţi din comuna brăileană Siliştea.

Cei doi au fost descoperiţi în timp ce împrăştiau gunoiul menajer aferent blocului Y 11, de pe strada Grigore Ventura. O altă gălăţeancă, în vârstă de 39 de ani, a fost amendată cu 40 de lei după ce a fost surprinsă, pe 4 ianuarie, când împrăştia gunoiul menajer gunoiul menajer, din ghenele de gunoi, aferente blocului 4A, de pe strada Gheorghe Doja. „În perioada analizată au fost depistate alte două persoane care au răsturnat recipientele tip igloo pentru colectarea selectivă a gunoiului împrăştiind conţinutul acestora. Au fost sancţionate contravenţional cu amenzi cuprinse între 100 şi 200 lei”, mai precizează raportul Poliţiei Locale.

Legislaţia proastă şi orbul găinilor  

Şi gălăţenii cred că numai aplicându-se amenzi pot fi descurajaţi cei care fac mizerie în oraş. „În alte ţări pentru o coajă de banană aruncată jos 10 milioane şi dacă nu se plăteşte amenda în 3 zile,  închisoare şi atunci se va civiliza lumea cu siguranţă”, spune Alina, pe pagina de Facebook a Vieţii Libere. Problema este că, spre deosebire de alte ţări, în România, amenda neplătită nu se transformă în zile de închisoare ci, în cel mai bun caz, în zile de muncă în folosul comunităţii – deşi procedura este descurajant de complicată.

Aşadar, Daniel Leu, cel care se aşteaptă în următoarea perioadă de timp la înmulţirea dosarelor penale nu prea are dreptate. Cel puţin, nu în cazul „scotocitorilor” prin gunoaie. Poate în cazul celor care distrug igloo-urile de mii de euro şi cărora li se poate imputa suma şi faptul că au atentat asupra unui bun public. Şi Ştefan Stan este de aceeaşi părere, că atenţia poliţiştilor trebuie concentrată pe cei care vandalizează pubelele.        

Pe de altă parte, este lăudabil că  agenţii îi amendează pe scormonitorii în gunoi, dar nu este suficient. Nu doar din cauza zecilor de gunoieri arată oraşul în halul în care arată! Foarte rar am auzit ca un poliţist local să îl amendeze pe vreun şofer nesimţit care aruncă din maşină, stând la stop, PET-ul pe şosea, pe manelistul tatuat care sparge seminţe pe banca din parc, pe „gospodina” de la patru care aruncă pepenele crud direct de la geam – că tot e biodegradabil, nu?- , sau pe domnişoara preţioasă care, după ce animalul de companie se uşurează pe trotuar, se apleacă doar pentru a-şi ridica căţeluşul în braţe şi a-şi continua drumul…

Citit 1085 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Ianuarie 2012 16:54

3 comentarii

  • postat de ella
    Vineri, 03 Februarie 2012 16:12
    Daca indraznesti sa te legi de unul care tine ciinele in lesa si se usureaza exact pe trotuar in fata scarii tale de la bloc, se poate sa te alegi si cu doi pumni in fata.Zilele trecute am atras atentia unui individ de la un bloc vecin//atentie stam in centru// sa nu mai vina cu ditamai animalul sa/si faca nevoile in fata geamului meu.Sa se duca la el in fata,tot la parter ,mai ales ca a ingradit tot spatiul cu ditamai gardul de metal.Raspunsul a fost:niste injuraturi ca la usa cortului si amenintarea ca daca ma pride afara nu voi scapa prea usor, caci nu stiu eu ce functie are el.As vrea si eu sa stiu daca as fi chemat pe cineva de la politia locala ,acest individ ar fi luat o amenda usturatoare,ca a 2 oara sa nu mai faca la fel.Nu am indraznit sa sun,caci probabil as fi primit tot un raspuns in doi peri//ce cucoana nu ai ce face?noi avem treburi mai importante de facut."Asa cavor trece inca sute de ani pina cind ne vom civiliza.
    0
    0
    Raportează
  • postat de Ioana
    Joi, 12 Ianuarie 2012 15:49
    Implementarea unui sistem de amenzi bine pus la punct este clar cea mai buna solutie in acest sens! Pana nu te arde la buzunar de mai multe ori, nu faci. Daca bunul simt si civilizatia nu sunt prezente...coercitia isi face treaba...Asta e realitatea. Eu colectez selectiv pentru mine, pentru mediu si pentru copiii mei carora le doresc o viata sanatoasa si curata! Dar este necesar pentru ca toate aceste lucruri sa se indeplineasca sa fim toti implicati - fortati de amenzi sau nu, dupa cum alegem sa facem lucrurile...
    0
    0
    Raportează
  • postat de Renegatul
    Joi, 12 Ianuarie 2012 05:16
    Eu unul cred ca cea mai buna treaba sa fie totul sub control si ca lumea sa se civilizeze ar fi ca primaria sa alege un cartier din oras si sa amplaseze camere de supraveghere stradala nonstop cu diferite obiective ca: siguranta cetateanului in respectivul cartier, cum decurge traficul auto pe principalele drumuri sau chiar cele secundare din acel cartier eventual amendarea celor care arunca ambalaje de orice fel pe geam, zonele in care gunoiul este depozitat si s-ar putea vedea cine lasa gunoiul in afara tomberonului, iar pentru toate lucrurile necorespunzatoare care se intampla, va exista dovada video... locul in care toate monitoarele de la camerele de supraveghere instalate poate fi chiar in sediul politiei din acel cartier, si cred ca le-ar fi mai usor sa intervina si sa amendeze, pentru ca totul se va observa pe monitor in timp real, iar banisorii din amenzi se duc direct la fondurile primariei...investitia n-ar costa prea mult, o camera infrared costa in jur de 100 euro...usor de montat si usor de intretinut... daca sistemul instalat s-ar dovedi eficient, s-ar putea extinde si in alte cartiere sau eventual mutate in alte locatii...
    0
    0
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.