POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi

Cât are şi cât cheltuieşte Consiliul Judeţului în 2013

Scris de Vineri, 29 Martie 2013
Bugetul Consiliului Judeţului, pe acest an, este unul echilibrat, ne-a declarat consiliera Viorica Sandu. Nu sunt mulţi bani, cheltuieli se strâng din belşug, aşa că se va recurge, fără doar şi poate, la excedentul de anul trecut pentru a putea acoperi nevoile de finanţare prevăzute pentru anul în curs. „Avem…

Pensionarii trecuţi de 65 de ani au de ales: Abonament sau 30 de bilete pe lună

Scris de Vineri, 29 Martie 2013
La propunerea viceprimarului PSD Florin Popa, Consiliul Local a decis să modifice facilităţile oferite în transportul local efectuat de Transurb. Astfel, gălăţenii cu vârsta peste 65 de ani vor putea alege între cele 30 călătorii gratuite pe bază de bilet şi un abonament gratuit pe o linie de transport. Facilitatea…

Armonie în Consiliul Local. Unanimitate pentru banii Galaţiului

Scris de Vineri, 29 Martie 2013
Galaţiul porneşte la drum în 2013 cu o vistierie de peste 890.392.000 de lei, sumă totală care include şi creditele previzionate pentru acest an * În plus, există un program multianual de investiţii până în 2016 În unanimitate, aşa au fost aprobate ieri după-amiază, de către aleşii locali, bugetul general…

La Centrul Cultural, managementul este ireproşabil, potrivit raportului CJ

Scris de Vineri, 29 Martie 2013
Sergiu Dumitrescu a luat 10 pe linie Comisia care a evaluat managementul Centrului Cultural „Dunărea de Jos” pentru anul 2012 a decis că Sergiu Dumitrescu a condus instituţia de nota 10. Din comisia întocmită prin Hotărârea Consiliului Judeţului (CJ) numărul 256/31.01.2013 au făcut parte Cătălin Negoiţă (directorul Direcţiei Judeţene de…

Venituri duble faţă de cheltuieli la Consiliul Judeţului Galaţi

Scris de Joi, 28 Martie 2013
Consiliul Judeţului (CJ) şi-a votat şi aprobat, în şedinţa de ieri, bugetul propriu pentru anul în curs. Astfel, potrivit expunerii de motive care însoţeşte hotărârea de CJ, instituţia a estimat că va avea, până la finele lui 2013, venituri de 178.531.000 lei şi cheltuieli de numai 96.662.000 lei! Timpul scurt…

Absurd de Galaţi - Primărie cu calificare la locul de muncă

Scris de Joi, 28 Martie 2013
Bun găsit în Galaţiul situaţiilor absurde! În vreme ce Primăria dă în clocot cu dispoziţii de eliberare din funcţii, opţiuni de foşti directori şi posturi vacante ce vor fi scoase la concurs, ies la iveală tot felul de minuni întreţinute în vechea organigramă a administraţiei locale.După cum am aflat pe…

Astăzi se votează bugetul pe 2013. "Suntem prea săraci să cumpărăm autobuze vechi!"

Scris de Joi, 28 Martie 2013
Municipalitatea nu mai vrea maşini la mâna a doua, ci autobuze şi troleibuze noi, dar şi sistem de ticketing * Pentru investiţii mai trainice în timp, suma prevăzută pentru transport în bugetul pe 2013 este de aproape patru ori mai mare decât anul trecut * Vor creşte şi alocările financiare…

Topirea bruscă a zăpezii produce îngrijorare. Primăria din Galaţi se pregăteşte de inundaţii

Scris de Joi, 28 Martie 2013
După ninsorile de marţi, meteorologii anunţă că în zilele următoare vremea se va încălzi brusc. Acesta este motivul pentru care primarul Marius Stan a convocat o întâlnire cu reprezentanţii ISU, APDM, Apele Române, Apă Canal şi Ecosal, pentru a stabili un set de măsuri necesare pentru evitarea problemelor pe care…

Consiliul Local ameninţă cu închiderea una dintre puţinele afaceri de succes din Galaţi

Scris de Joi, 28 Martie 2013
Surprinzător, în condiţiile în care unii patroni şi-au „tuflit” afacerile pe domeniul public, fără vreun drept, ori s-au extins „cucerind” teritoriul oraşului, unei firmei gălăţene cu 400 de salariaţi şi producţie, i se reproşează că a realizat o construcţie mai mică decât anunţase iniţial! Aleşii locali trebuie să decidă asupra…

Vor gălăţenii mijloace de transport noi?

Scris de Joi, 28 Martie 2013
Situaţia transportului în comun şi noile facilităţi acordate pe bază de bilet au constituit, de la începutul lunii, motiv de dispută între pensionari şi autorităţi, pe de o parte, şi între gălăţenii mai tineri şi cei vârstnici. Primăria îşi propune acum să cheltuiască o sumă importantă pe un proiect multianual…

Proiecte "copy-paste": Parcarea de TIR-uri, blocată de două luni

Scris de Miercuri, 27 Martie 2013
Lansat cu surle şi tobe de fostul city-manager Florin Popa, proiectul parcării de TIR-uri de la marginea oraşului zace înţepenit de două luni. Şi mai grav, Primăria riscă fie să nu mai primească toţi banii de la UE, fie să piardă cu totul finanţarea asigurată prin Programul Operaţional Regional.Aberaţii de…

INTERVIU cu city-managerul Aurel Vlaicu: "Dacă nu facem ceva, Galaţiul ajunge ca Valea Jiului"

Scris de Miercuri, 27 Martie 2013
Edilii promit că în următorii patru ani vor face 21 de super-investiţii care vor schimba faţa oraşului * „Decât să fac cu un milion de euro şapte străzi proaste, mai bune fac o mie de metri buni!” Strada Brăilei lărgită cu încă două benzi şi decorată cu fântâni arteziene în…

Azi se decide ce şefi pleacă din Primăria Galaţi! Noua organigramă, în linie dreaptă

Scris de Miercuri, 27 Martie 2013
Astăzi este ultima zi în care directorii, şefii de servicii şi birouri dar şi ceilalţi funcţionari trebuie să comunice dacă acceptă posturile propuse în locul celor pe care le-au deţinut sub oblăduirea primarului Dumitru Nicolae sau aşteaptă să treacă 30 de zile de preaviz şi părăsesc „corabia” administraţiei locale Primăria…

Concurs câştigat. Picu Apostol Roman, noul director al Cantinei de Ajutor Social

Scris de Marți, 26 Martie 2013
Picu Apostol Roman, liderul PP-DD Galaţi, a intrat ieri în pâine ca director la Cantina de Ajutor Social. Picu Roman şi-a adjudecat postul de conducere a instituţiei care îi hrăneşte pe cei mai săraci dintre gălăţeni în urma unui concurs în care contracandidatul său, Dan Goga, i-a suflat permanent în…

Cheltuieli de 3,1 milioane de lei pentru informatizare. Primăria Galaţi nu mai vrea să plimbe hârtii

Scris de Marți, 26 Martie 2013
Aleşii locali au dat undă verde Primăriei pentru realizarea unui „Sistem informatic integrat de management al documentelor, arhivă electronică şi managementul relaţiei cu cetăţenii şi mediul de afaceri”, proiect în valoare de 3.188.188 lei, din care 617.068 lei reprezintă TVA. Pe parcursul a 12 luni, municipalitatea ar urma să fie…

Instituţie fără registre şi evidenţe clare: Primăria Galaţi a plătit 150.000 de euro pentru nişte sfaturi

Scris de Luni, 25 Martie 2013
Primul pas spre îmbogăţirea Primăriei – recuperarea TVA-ul din anumite proiecte de investiţii * Primăria nu are o “evidenţă clară” a bunurilor patrimoniale ' Fără raportări trimestriale, şefii Primăriei sunt în plop cu litigiile şi nivelul de realizare a bugetului După raportul Curţii de Conturi, analiza prezentată de către Primărie…

Tragem la răspundere preşedintele de asociaţie

Scris de Luni, 25 Martie 2013
Cu toate că preşedinţii asociaţiilor de proprietari nu au voie să angajeze în funcţia de administrator persoane care nu deţin atestatul de administrator imobile eliberat de municipalitate, 172 de asociaţii sunt date pe mâna a 135 de administratori neatestaţi. Iată ce zic gălăţenii despre această situaţie şi cum se descurcă…

Adaptare în pas de melc: Angajaţii Primăriei Galaţi, rezistenţi la schimbări

Scris de Luni, 25 Martie 2013
Nu numai că doar cinci la sută din personalul Primăriei care a fost evaluat a ieşit “bine”, în urma analizei PwC, dar se pare că “per total, angajaţii instituţiei incluşi în procesul de evaluare au demonstrat un anumit grad de respingere în raport cu schimbările preconizate”. Adică nu prea au…

172 de asociaţii de proprietari din Galaţi, conduse de administratori fără atestat

Scris de Duminică, 24 Martie 2013
  172 de asociaţii de proprietari sunt la mâna a 135 de administratori neatestaţi, cu toate că preşedinţii acestor asociaţii au obligaţia să angajeze pe funcţie doar persoane care deţin atestatul de administrator imobile eliberat de municipalitate în urma obţinerii unor note de minimum 7 la examenul de atestare. În…

Reconfirmări în funcţie. Nica, reales preşedintele PSD Galaţi

Scris de Vineri, 22 Martie 2013
Ministrul Dan Nica a fost reales, astăzi, la Teatrul Muzical “Nae Leonard”, în cadrul Conferinţei Judeţene PSD Galaţi, preşedintele organizaţiei, cu unanimitate de voturi. El nu a avut niciun contracandidat. 465 de delegaţi ai PSD au fost prezenţi la conferinţă pentru a stabili conducerea filialei judeţene. Primvicepreşedinte a rămas senatorul…

Dialog pentru reforma sistemului sanitar. Ichim – intermediar între gălăţeni şi Ministrul Sănătăţii

Scris de Vineri, 22 Martie 2013
Senatorul PNL Galaţi, dr. Paul Ichim, vrea să fie intermediar între gălăţeni şi Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, în reforma sistemului sanitar. Ichim lasă la dispoziţia medicilor şi a cetăţenilor adresa lui oficială de e-mail pentru orice sugestie sau propunere pe care vor să o facă Ministrului în legătură reorganizarea sistemului.…

Puncte de colectare selectivă a deşeurilor. Vezi unde vor fi amplasate containerele “seif”

Scris de Vineri, 22 Martie 2013
32 de containere subterane din beton pentru colectarea selectivă a deşeurilor vor fi amplasate în 13 puncte din municipiul Galaţi. Punctele unde vor fi amenajate containerele sunt: Grădina Botanică (la intrare), Cimitirul „Sfântul Lazăr” (la intrare), Complex Continental (la intrare), Piaţa Energiei, Parc Distrigaz (spre Faleză), Centrul de Transfuzii, Păpădie,…

Concluzie alarmantă după auditul comandat de Marius Stan: jumătate dintre şefii Primăriei, slab pregătiţi

Scris de Vineri, 22 Martie 2013
Din eşantionul luat la puricat, doar 5 la sută dintre deţinătorii de funcţii de conducere analizaţi s-au prezentat "bine" * Peste 380.000 de lei, plătiţi după un proces pierdut prin neprezentare * Rămâne de văzut ce decizii va lua actualul primar, Marius Stan, privind moştenirea lăsată de fostul primar, Dumitru…

Integrare socio-profesională: Proiect pentru tinerii cu deficienţe de auz

Scris de Joi, 21 Martie 2013
Consiliul Judeţului Galaţi va aproba, în şedinţa ordinară de luna aceasta, un parteneriat cu Fundaţia Sense Internaţional (România) şi Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Şcoala Profesională Specială “Paul Popescu Neveanu”, structură a Şcolii Gimnaziale Speciale “Emil Gârleanu”. Cooperarea are în vedere implementarea proiectului “Un sens dat vieţii”, proiect care se adresează…
Pagina 317 din 446