OPINII - Viaţa Liberă Galaţi

Când câinii au mai multe drepturi

Scris de Marți, 01 Aprilie 2014
Situaţie absolut reală. Ai peste 70 de ani. Ai ieşit de mai bine de un deceniu la pensie. Te-a lăsat sănătatea. Complet. Ai nevoie de o internare urgentă în spital. Boala nu prea contează. Drept pentru care trebuie să urmezi traseul medic de familie - spital. Ar trebui să te…

Comisiile nu au nici măcar triciclete!

Scris de Luni, 31 Martie 2014
Cică vrem cea mai deplină democraţie, dar aşteptăm, decenii, „să ni se dea”: prin tătucul stat, primar, consiliile locale sau judeţene, Moş Crăciun ori Zâna Măseluţă. Iată de ce, atunci când văd că se pot realiza din mai nimic proiecte de sute de mii sau chiar de milioane de euro,…

Mircea, fă-te că lucrezi!

Scris de Sâmbătă, 29 Martie 2014
M-au tras vreo două persoane de mânecă să semnez pentru ca Mircea Diaconu să ne reprezinte în Parlamentul European. Mie actorul mi-e foarte drag. N-am să uit niciodată cum am râs cu lacrimi când l-am văzut jucând la Galaţi, în festivalul de comedie, cu ceva ani în urmă, în „Operele…

Oul, boul şi vremea pedepselor

Scris de Vineri, 28 Martie 2014
Mă uit în ultima perioadă extrem de atent spre justiţie. Şi constat că, pe ici, pe colo, au început să reintre lucrurile în normal. Adică să fie băgaţi după gratii unii care au dat tunuri, care au înşelat, care au escrocat, care au furat, de-a dreptul, care au abuzat de…

Inculpatul Boldea – cu pumnul în gura presei

Scris de Joi, 27 Martie 2014
Tragi-comicul lui Caragiale rămâne etern. Alde Farfuridi şi Dandanache sunt nemuritori, căci ei s-au multiplicat generaţie după generaţie şi stăpânesc pe mai departe un segment important din societatea românească. Uite, să luăm ca exemplu cazul fostului deputat (actualmente inculpat) Mihail Boldea. Judecat în două dosare grele – unul pornit de…

Tot păţitul suflă şi-n demolarea garajelor

Scris de Miercuri, 26 Martie 2014
Bucuroasă că, în sfârşit, bate un vânt de schimbare şi prin oraşul nostru, i-am spus fiicei mele că, lângă şcoala ei, după demolarea garajelor, se va face un parc de joacă, unde se va putea întâlni cu colegii. După primele luminiţe de încântare pe care i le-am cules din priviri,…

N-avem... ieşire la intrare?!

Scris de Marți, 25 Martie 2014
Poetul Ion Zimbru, care calcă pe jos atunci când nu scrie pe sus, mi-a atras atenţia, cu bunul-simţ al celui căruia chiar îi pasă, cât de cumplită este „intrarea neoficială” dinspre Gară spre Domnească, gangul care duce chiar „La trepte”, acea zonă cândva de promenadă şi în care s-a investit…

Maidanezi fără colaci în coadă

Scris de Luni, 24 Martie 2014
Ne-am obişnuit, poate, să vedem maidanezi pe străzile Galaţiului. Problema e că, mai nou, preşedintele CJ Galaţi, Nicolae Bacalbaşa, încearcă să le impună cetăţenilor să se obişnuiască cu prezenţa potăilor şi în locurile în care, sub nici un chip, n-ar trebui să întâlnim picior de maidanez. Ne referim aici la…

Coincidenţa, bat-o vina!

Scris de Sâmbătă, 22 Martie 2014
Nu cred în coincidenţe. De felul meu nu cred, fiindcă sunt foarte greu de convins că există o predestinare perfectă, un fel de schemă în care Marele Duh le aşează pe toate, bune şi rele, şi că, dacă iei bicicleta în ziua X ai şanse de 100 la sută să…

Infracţiuni cu autor cunoscut la CJ

Scris de Vineri, 21 Martie 2014
Trebuie să spun, din capul locului, că acest text nu este un editorial obişnuit. Articolul de faţă este, în fapt, o sesizare (cu aspecte penale şi administrative) către toate instituţiile statului care au în aria de competenţă faptele pe care le voi prezenta mai jos. Aşadar, în vreme ce modernizarea…

Ţara surâsului trist

Scris de Joi, 20 Martie 2014
Într-un interviu cu regizorul Paolo Bosisio, venit la Galaţi să monteze viitoarea premieră de la Teatrul Muzical, maestrul mi-a spus ce nu-i place la noi: faptul că românii nu zâmbesc. Aş fi vrut să găsesc contraargumente, însă aceeaşi observaţie am auzit-o, invariabil, de la toţi străinii care ne vizitează oraşul,…

O sesizare pe adresa lui Marius Stan

Scris de Miercuri, 19 Martie 2014
Absurd de Galaţi. Colegul Marius Ţuca a descoperit zilele trecute o familie care are de plătit la căldură, pentru o singură lună, 900 de lei. Nu este vorba, aşa cum aţi putea crede, de căldura pentru o viloaie cu 20 de camere, ci despre încălzirea unui banal apartament de bloc,…

Aveţi o vară să rezolvaţi termoficarea!

Scris de Marți, 18 Martie 2014
Anticipam în urmă cu vreo două luni, în plin scandal legat de problemele cu livrarea căldurii în sistem centralizat, că Apaterm îşi va da duhul foarte curând. Spuneam atunci că nu m-ar mira nici dacă sfârşitul iernii ne va prinde cu Calorgal la celălalt capăt al facturii pentru agent termic.…

Dacă era curat, plângeau irlandezii

Scris de Luni, 17 Martie 2014
După o iarnă lungă şi zăludă, gălăţenii abia aşteptau să iasă din nou soarele. Să se poată plimba cu copiii, pe role, biciclete, trotinete sau, pur şi simplu, pe jos, pentru aceia care au făcut anul în plin viscol şi abia descoperă bucuria independenţei la verticală. Ei bine, weekendul trecut…

Să ucidem profesioniştii cu pietre!

Scris de Sâmbătă, 15 Martie 2014
Omul potrivit, la locul potrivit. De câte ori aţi auzit acest dicton în ultimii ani? Aproape că n-a fost partid sau aspirant la voturi care să nu fi recitat, cu patos, această veche zicală românească. S-a rostit atât de des, încât aproape că şi-a pierdut valoarea. S-a demonetizat! Cine mai…

Camere pentru chiul în fiecare liceu

Scris de Vineri, 14 Martie 2014
Mare belea pe capul directorilor de licee! Chiar şi la unităţile cu ştaif, aceştia au ajuns să alerge prin baruri după elevi şi eleve, ca să-i aducă la ore! „Şi acum, nu mă mai sperie faptul că beau şi fumează, dar măcar să nu mai consume etnobotanice. Vin apoi la…

Şoferul lui Berthelot n-a apucat Trianonul!

Scris de Joi, 13 Martie 2014
După Revoluţie, s-au dezmorţit, odată cu dezgheţul politic şi libertatea vorbei, şi ideile de autonomie autonome, dar atrocităţile de la Târgu Mureş din martie ´90 nu s-au mai repetat. Politicienii responsabili au fost mai măsuraţi la vorbe, nu s-a răspuns dur nici la provocările unor exaltaţi care ne-au spânzurat efigii,…

Că e Crin, că e Călin, pentru Jan e tot pelin

Scris de Miercuri, 12 Martie 2014
Desemnarea lui Călin Popescu Tăriceanu la preşedinţia Senatului e un fel de „nu mai plânge Jane”, asta în cazul în care Jan, frizer onest, încă mai jelea după defunctul USL. Păi, altfel cum ajungea „o persoană fizică”, vorba cuiva, preşedinte la Senat? Mesaj politic, monşer, că doar nu renunţă Ponta…

Tâlhărie prin impozite şi taxe

Scris de Marți, 11 Martie 2014
Urăsc taxele! Mă simt jumulit de fiecare dată când mă uit pe fluturaşul de salariu şi văd că statul ia de la firmă tot atât cât iau eu, cel ce-şi consumă jumătate din viaţă muncind. Mă enervează la culme ştirea că noi, românii, plătim cele mai mari impozite (însumate) pe…

Ne e frică de curajul altora?!

Scris de Luni, 10 Martie 2014
În ultima perioadă, mi se reproşează, de către oameni din medii sociale diferite, ale căror mesaje ajung la mine din direcţii variate, că prea ne-am pus cu gura pe "bieţii oameni care au şi ei un garaj". Culmea, de multe ori mesajele împăciuitoare vin de la nişte inşi care, la…

E normal aşa ceva?

Scris de Sâmbătă, 08 Martie 2014
„Nu ştiu alţii cum sunt”, dar pe mine Istoria mă mai linişteşte. Găsesc în trecut atâtea exemple mult mai gogonate, mai abjecte sau mai hilare decât în politica înmănuşată, parfumată şi sclifosită de azi, încât chiar încep să mă simt împăcat. Măcar alegerile din România nu mai au parte de…

De la Casa Fotbalului la Casa Poporului

Scris de Vineri, 07 Martie 2014
Chiar şi pentru cei mai puţini împătimiţi de lumea fotbalului, „cutremurul” de pe scena „greilor” din afacerile cu balonul rotund nu a trecut neobservat. Dacă la asta punem la socoteală… „mini-revoluţia” de la alegerile Federaţiei Române de Fotbal şi rezultatul amicalului cu Argentina, am putea spune că, la nivel simbolic…

Când normalul devine anormal. Şi invers

Scris de Joi, 06 Martie 2014
„Viaţa liberă” a organizat nenumărate campanii umanitare. În funcţie de norocul sau nenorocul celui năpăstuit, oameni cu suflet mare au sărit mai tot timpul să-şi ajute aproapele. Însă o mobilizare generală precum cea la care asistăm zilele acestea pentru Dragoş Iftimie, adolescentul bolnav de cancer de la Liceul de Artă…

Fotbal la puşcărie: 1-0 pentru Justiţie

Scris de Miercuri, 05 Martie 2014
Condamnări grele în dosarul penal în care este inculpată mai toată „lumea bună” a fotbalului românesc. Chiar dacă faptele au avut loc – hăt! – în vremurile în care tânăra democraţie românească de-abia îşi exersa zborul, iată că justiţia nu uită şi nu iartă. E clar că, mai devreme sau…
Pagina 109 din 160