SATUL - Viaţa Liberă Galaţi

Noi proiecte de modernizare a comunei Fârţăneşti (FOTO)

Scris de Miercuri, 29 Martie 2017
Situată la 45 de km de oraşul Galaţi, pe drumul ce leagă municipiul nostru de Bârlad, comuna Fârţăneşti este formată doar din două sate (Fârţăneşti şi Viile), dar arată mai bine decât multe alte comune din judeţ. Drumurile sunt destul de bine asfaltate, iar gropile pot fi numărate pe degetele…

Comuna Rediu, prea mică pentru banii europeni | FOTO

Scris de Miercuri, 22 Martie 2017
Cele două sate din componenţa comunei Rediu însumau, la recensământul din 2011, în jur de 2.200 de locuitori. Acum, la şase ani distanţă de la ultimul calcul oficial, populaţia comunei a scăzut la sub 2.000 de persoane, multe dintre ele trecute de 60 de ani. Lăsând la o parte faptul…

Alarmant! IZVOARELE - satul unde inundaţiile, cutremurele şi alunecările de teren se ţin lanţ

Scris de Miercuri, 15 Martie 2017
Satul Izvoarele, comuna Slobozia Conachi, nu mai are nevoie de prezentare, fiind cunoscut şi la nivel naţional. Localitatea a ajuns renumită după ce, în octombrie 2013, un roi de cutremure a atras în zonă zeci de specialişti. Până la cutremure, însă, localnicii din Izvoarele au avut şi alte necazuri, legate…

ENERGIA ELECTRICĂ, un lux, la doi paşi de Galaţi. Cum e viaţa fără frigider, bec şi maşină de spălat

Scris de Sâmbătă, 11 Martie 2017
Accesul la utilităţi fireşti în secolul XXI le este prohibit mai multor localnici din comuna Vânători, din cauză că infrastructura de furnizare a energiei electrice prezintă sincope inadmisibile. Conform administraţiei locale, 11 străzi din comuna care a explodat din punct de vedere imobiliar, ar fi în situaţia de a nu…

Cudalbi | Utilităţile, greu de pus la punct într-una dintre cele mai mari comune din Galaţi

Scris de Miercuri, 08 Martie 2017
Una dintre cele mai mari localităţi din Galaţi suferă la capitolul infrastructură. Canalizarea este punctul nevralgic al administraţiei care se chinuie de ani buni atragă fonduri pentru a aduce comuna la standardele secolul XXI. Din circa 75 de kilometri de străzi, doar 500 de metri beneficiază de un sistem empiric…

Comuna Nămoloasa nu reuşeşte să se dezvolte. Frica de INUNDAȚII îi ţine pe investitori la distanţă | FOTO

Scris de Miercuri, 01 Martie 2017
După ce, în anul 2005, ieşirea Siretului din matcă a izolat, pentru câteva zile, comuna Nămoloasa de restul judeţului, acesteia i s-a pus eticheta de comună inundabilă, iar investitorii au început, treptat, să evite micuţa aşezare de la marginea judeţului Galaţi. Cei 2.160 de locuitori ai comunei Nămoloasa îşi găsesc…

Racorduri GRATUITE la sistemul de canalizare

Scris de Miercuri, 01 Februarie 2017
Pentru localitatea Vânători nu doar apa potabilă reprezintă o prioritate, ci şi sistemul de canalizare. Un proiect aflat deja în desfăşurare urmează să fie finalizat până în toamna acestui an. “Avem în desfăşurare un proiect de canalizare, este o lucrare făcută prin Ministerul Dezvoltării, pe Ordonanţa de Guvern 28, o…

Peste 1.800 de gălăţeni au LĂSAT ORAȘUL pentru a trăi în comuna Şendreni

Scris de Miercuri, 25 Ianuarie 2017
Aflată la doar 11 kilometri de municipiul Galaţi, comuna Şendreni "suferă" de majoritatea lipsurilor specifice localităţilor din mediul rural. În afara apei potabile, locuitorii din cele trei sate din componenţa comunei nu beneficiază nici de un sistem de canalizare, nici de gaze şi, cu excepţia unor străzi principale, nici de…

Fostul centru de bătrâni din comuna gălățeană Scânteieşti devine centru cultural

Scris de Vineri, 13 Ianuarie 2017
Având în vedere că, de câţiva ani, centrul pentru bătrâni din comuna gălățeană Scânteieşti a fost desfiinţat, autorităţile au decis ca, prin fonduri europene, acesta să fie modernizat şi transformat într-un centru multifuncţional cultural pentru ambele sate. "Pentru a nu exista conflicte între cele două sate, am decis că acest…

PARCUL dintr-o comună gălățeană, motiv de nemulţumire pentru săteni

Scris de Vineri, 13 Ianuarie 2017
Construit pe o suprafaţă de un hectar şi jumătate, parcul situat între localităţile Fântânele şi Scânteieşti este mereu gol. Imaginaţia autorităţilor locale nu se opreşte, însă, aici. Primarul îşi doreşte să dezvolte zona. De parcul construit între Scânteieşti şi Fântânele ştim din anul 2011. Acesta a fost realizat cu fonduri…

Scânteieşti | Elevii au asigurat transportul GRATUIT

Scris de Vineri, 13 Ianuarie 2017
Elevii din comuna Scânteieşti, care urmează orice formă de învăţământ, au transportul gratuit în judeţ. Aceştia trebuie să aducă lunar o adeverinţă care să dovedească faptul că nu au absenţe. În urma unei noi hotărâri de Guvern, transportul elevilor ar trebui să fie decontat de stat, începând cu noul an.…

SOLUȚIA găsită de o localitate gălăţeană pentru a-şi rezolva câteva probleme grave de infrastructură | FOTO

Scris de Miercuri, 14 Decembrie 2016
Circa 4 milioane de euro au fost investiţi, în ultimii ani, pentru o staţie de epurare, drumuri, şi înfiinţarea unii serviciu important pentru comunitate Situată la 20 de kilometri de Galaţi şi considerată privilegiată în principal datorită subsolului bogat în ţiţei, exploatat practic la fiecare colţ, comuna Schela nu are,…

Comuna gălățeană GOHOR, capăt de judeţ | Fără infrastructură, nu vin nici investitorii (FOTO)

Scris de Joi, 08 Decembrie 2016
3.500 de locuitori. Atât numără populaţia comunei Gohor, situată 106 kilometri de Galaţi, distanţă de o oră şi jumătate de mers cu maşina. Ba chiar mai mult, în condiţii de trafic greu, ori de vreme rea. Din ce spun oamenii, cei mai mulţi pleacă şi nu se mai întorc. Ba…

Dreptatea e îngropată sub munţi de hârtie, la BALTA Vlădeşti

Scris de
Primarul comunei Oancea, Victor Chiriloaie, luptă de ani buni împotriva celor care administrează balta Vlădeşti. Parte din luciul de apă (235 de hectare) este pe teritoriul comunei Oancea şi, spune primarul, e dreptul inalienabil al oamenilor de a-şi lua proprietatea înapoi. Urmând această cale, s-a ajuns însă la situaţii mai…

Vlădeştiul era să aibă un INVESTITOR STRĂIN

Scris de Miercuri, 09 Noiembrie 2016
Până într-o comună mică şi destul de îmbătrânită, cum e Vlădeşti, unde trăiesc vreo 2.500 de oameni, cu greu şi-ar croi drum un investitor străin. Şi când mai vine câte unul, pleacă mâncând pământul. Unde-s români patrioţi, nu prea-i loc de venetici. „Un american, în urmă cu vreo câţiva ani,…

Canalizare dar pentru cine?

Scris de Miercuri, 09 Noiembrie 2016
"Ştiu şi eu că nu-i normal, la ţară, să n-ai apă şi canalizare! Am început să rezolvăm problema asta: am tras apă. Am dus conducta de 19 kilometri peste tot, aşa că, din cele 938 de gospodării, toate au acces la apă. Dar în trei ani, de când s-a inaugurat…

Lenea se îngână cu sărăcia. Chef de muncă, ioc!

Scris de Miercuri, 09 Noiembrie 2016
Primarul Eracli Drujescu spune că oamenii din Vlădeşti sunt şi ai lui, aşa că n-are de ce să şi-i vorbească de rău. Dar de aici până la a-i ridica în slăvi pe puturoşi, calea-i lungă. „Cu cheful de muncă mai avem probleme pe aici. Bun, în comună n-au oamenii unde.…

CLĂDIRE cu mai multe APARTAMENTE, lăsată de izbelişte

Scris de Miercuri, 02 Noiembrie 2016
De mai bine de 30 de ani, vizavi de Şcoala Gimnazială Nr. 1 din Cavadineşti, zace o clădire cu două etaje, ce ar fi trebuit să fie, la vremea ei, un bloc cu opt apartamente. „Clădirea aceea e construită dinainte de 1989 şi ajunsese la un stadiu avansat, având inclusiv…

Tipic românesc | Fără canalizare, dar cu apă potabilă

Scris de Miercuri, 02 Noiembrie 2016
În ceea ce priveşte executarea unor lucrări pentru un sistem de canalizare, lucrurile stau destul de prost. Fiind tot mai puţini, sătenii nu „corespund” pur şi simplu nici celui mai mic plan de execuţie pentru un astfel de serviciu. „Suntem 3.184 de locuitori, iar în urma calculelor efectuate de mai…

POPULAȚIE ÎMBĂTRÂNITĂ, la Cavadineşti | Anual, doar şase nou-născuţi

Scris de Miercuri, 02 Noiembrie 2016
Dacă în urmă cu câţiva ani, oamenii visau la un dispensar, unde să se poată trata şi să beneficieze de condiţii civilizate, acum pot merge liniştiţi la centrul de permanenţă, care dispune de un medic de familie şi de alţi şapte medici de specialitate, care fac serviciu de gardă. „Cred…

Nea Jenică, împletitorul de COȘURI DE NUIELE din Cavadineşti

Scris de Miercuri, 02 Noiembrie 2016
Şapte decenii de experienţă la împletit coşuri a adunat Jenică Vrabie din comuna Cavadineşti. Meseria a fost cea care l-a găsit pe el, pe vremea când era doar de o şchioapă, iar de atunci mâinile sale lucrează şi împletesc, cu aceeaşi dibăcie, mii de coşuri de nuiele. La sfârşitul celui…

Doi ofiţeri de poliţie noi, în comuna gălățeană Cavadineşti

Scris de Miercuri, 02 Noiembrie 2016
În cadrul secţiei de poliţie din comuna Cavadineşti muncesc patru agenţi. Doi dintre ei au sosit în urmă cu aproximativ o lună şi sunt ieşiţi proaspăt de pe băncile şcolii. Conform spuselor viceprimarului Gina Goga, nu au existat în comună conflicte de mare amploare până acum.

La 16 kilometri de Galaţi, se află comuna în care se trăieşte în două secole diferite (FOTO)

Scris de Miercuri, 26 Octombrie 2016
Localnicii din vatra veche a comunei sunt cei mai fericiţi beneficiari ai utilităţilor, în timp ce aceia care locuiesc în cartiere noi încă visează la apă, canalizare şi drumuri asfaltate La fel ca alte comune "surori" sub aspectul apropierii de municipiul Galaţi, Tuluceştiul se scaldă între plusuri şi minusuri, când…

Au fost solicitate 24 de module pentru SINISTRAȚI

Scris de Joi, 20 Octombrie 2016
Conform unui comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, 100 de pompieri intervin în continuare pentru înlăturarea efectelor generate de inundaţii în localităţile afectate. Pompierii militari distrubuie în continuare şi sacii de dormit oferiţi de Crucea Roşie. În total, au fost trimişi în localităţile afectate peste…
Pagina 12 din 49