Au avut o familie şi un loc căruia să îi spună acasă. Au copii şi poate şi nepoţi. Şi, cu toate acestea, zeci de vârstnici nu îşi trăiesc bătrâneţile în sânul unei familii, alături de rude, ci în azile, spitale sau în centre specializate să îi îngrijească. Pentru ei, familia înseamnă cercul mic de prieteni pe care îl cultivă în aceste locuri. Unul dinte ele este Centrul de Primire „Casa Vârstnicilor” din Ţiglina II, care funcţionează în cadrul Fundaţiei de Sprijin a Vârstnicilor din Galaţi.
Cu conştiinţa împăcată, dar pe drumuri
La cei 84 de ani ai săi, Maria Agape este una dintre cele mai în vârstă locatare ale centrului. Este şi cea mai veche, fiind aici de mai bine de şase ani. A avut apartament cu două camere în Micro 40, dar când fiul s-a despărţit de nevastă şi a venit înapoi acasă, datoriile s-au adunat, an de an. Ca să scape de ele, femeia nu a văzut altă soluţie decât să-şi scoată la mezat singurul avut: apartamentul. A avut conştiinţa împăcată că şi-a achitat toate datoriile. În schimb, a rămas pe stradă, iar singurul ajutor a venit din sânul bisericii, de unde a şi fost îndrumată la centru.
Şi-a ajutat fiul să acopere o lipsă din gestiune
Şi Catinca Podariu (67 de ani) şi-a vândut garsoniera de la I-urile din Ţiglina I, ca să-şi ajute fiul să acopere paguba de la locul de muncă, unde i-au găsit o lipsă din gestiune. Au stat o vreme la gazdă, dar rezervele de bani s-au terminat. Cum băiatul nu îşi găsea de muncă, iar pensia femeii abia dacă le ajungea de mâncare, amândoi au rămas pur şi simplu în stradă. De acolo au ajuns întâi la Centrul de Primire în Regim de Urgenţă al Primăriei.
Dat afară din casă de propriul fiu
Vasile Dobre a avut şi el apartament. Locuia cu soţia, care era ţintuită la pat, având o paralizie. În timp, din cauza neînţelegerilor cu fiul şi cu nora a ajuns să divorţeze de soţie, iar în final, fiul l-a dat pur şi simplu afară din casă. O nepoată l-a ajutat să vină în locul unde acum, unde şi-a făcut prieteni care l-au făcut să uite necazurile prin care a trecut.
La 80 de ani, în vâltoarea vieţii
La cei aproape 80 de ani ai săi, Viorica Stoian a văzut multe la viaţa ei. Are patru fete, toate măritate şi la casele lor. Singurului băiat i-a lăsat moştenire apartamentul de două camere. Iniţial s-a mutat la gazdă, dar apoi a ajuns la Căminul „Sf. Spiridon”, unde, văduvă fiind, s-a recăsătorit cu un alt locatar al centrului. Nu s-a încheiat însă acolo periplu femeii. Cei doi soţi nu au reuşit să îşi achite contribuţia lunară de la cămin şi au fost nevoiţi să îl părăsească. Între timp bătrânul a decedat, iar Viorica Stoian îşi petrece tot singură bătrâneţile la Centrul „Casa Vârstnicilor”.
Cei 20 de locatari ai Centrului „Casa Vârstnicilor” îşi împart micile bucurii zilnice - ceaşca de cafea, mersul la biserică, ţigara - cu prietenii de aceeaşi vârstă şi nu mai au putere să îşi amintească de viaţa lor tumultoasă sau să dea sfaturi pentru ca alţii să nu păţească la fel ca ei.
Multe dintre poveştile de viaţă ale acestor bătrâni se regăsesc în rezultatele unor analize realizate pe baza sondajelor. Astfel, potrivit studiului „Generaţii şi Gen”, realizat de Fondul ONU pentru Populaţie, mai bine de un sfert dintre români sunt de părere că sprijinul financiar pentru vârstnici se afla în responsabilitatea statului, scrie presa centrală. De asemenea, conform cercetării, aproape jumătate dintre români consideră că îngrijirea bătrânilor trebuie să fie o responsabilitate a statului. În ciuda deschiderii către valorile vest-europene, românii rămân, totuşi, conservatori. În timp ce părinţii sau bunicii îşi pun speranţele că vor fi îngrijiţi de copiii sau nepoţii lor, aceştia din urmă se aşteaptă ca tot vârstnicii să îi sprijine financiar, chiar şi atunci când devin adulţi. O alta responsabilitate a bătrânilor este să aibă grijă de nepoţi, mai reiese din răspunsurile tinerilor.
