SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

9 octombrie: Sfântul Iacob al lui Alfeu

Scris de Miercuri, 09 Octombrie 2013
Sfântul Iacob al lui Alfeu este prăznuit astăzi, 9 octombrie, el fiind unul dintre cei 12 ucenici direcţi ai Mântuitorului Iisus Hristos. Este martorul Pogorârii Sfântului Duh, eveniment după care a propovăduit cuvântul Evangheliei în sudul Palestinei şi în Egipt. Pentru credinţa sa este numit „Icoană a Raiului". A murit…

La un pas de moarte după ce s-a înecat cu mâncare

Scris de Marți, 08 Octombrie 2013
Un bătrân de 82 de ani din comuna Schela a fost la un pas de moarte, luni seara, după ce s-a înecat cu mâncare. Potrivit Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, în ajutorul bărbatului a venit un echipaj medical. "Pacientul se afla în stop cardio-respirator, dar a fost resuscitat cu succes…

Vezi ce nereguli a găsit Protecţia Consumatorului la grădiniţe cu program prelungit

Scris de Marți, 08 Octombrie 2013
Peste o sută de milioane lei vechi, atât ar trebui să plătească managerii a două grădiniţe particulare şi a uneia de stat pentru neregulile descoperite în aceste unităţi de către Protecţia Consumatorulor Galaţi. Comisarii au găsit probleme la toate cele opt grădiniţe inspectate în Galaţi şi Tecuci. Una dintre aceste…

Liga Studenţilor Galaţi sărbătoreşte majoratul. Manifestările ţin trei zile

Scris de Marți, 08 Octombrie 2013
Pentru că aniversează 18 ani de la înfiinţare, Liga Studenţilor din Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi (LSG) organizează, timp de trei zile, Festivalul „Zilele Studenţilor Gălăţeni”. Miercuri, de la ora 10,00, în Sala Senatului a universităţii are loc o şedinţă festivă a Ligii, la care au fost invitaţi atât oficialităţi…

Miercuri, la Gârboavele: Leii lui Nuţu Cămătaru vin la Galaţi

Scris de Marți, 08 Octombrie 2013
La Parcul Zoologic de la Gârboavele vor ajunge, mâine, patru oaspeţi despre care presa a scris în februarie, când Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, a fost arestat: este vorba despre cei patru lei ai acestuia, care au fost confiscaţi şi duşi la Grădina Zoologică Bucov, din judeţul Prahova. Şi pentru…

Încă mai puteţi dona/ Biserica, solidară cu sinistraţii

Scris de Marți, 08 Octombrie 2013
Gălăţeni care au suferit de pe urma inundaţiilor din 11-13 septembrie au nevoie în continuare de sprijin. În acest sens, Arhiepiscopia Dunării de Jos ne invită la solidaritate cu cei care au avut neşansa de a rămâne fără agoniseala de o viaţă. Orice depunere o puteţi face în contul RO33RNCB0141032864090007,…

Primăria Galaţi oferă lemne de foc pentru săraci

Scris de Luni, 07 Octombrie 2013
Nu mai puţin de 580 de metri cubi de lemne de foc, rezultate din deşeuri şi tăieri, sunt pregătite în depozitul Primăriei pentru cei mai săraci gălăţeni. Primăria a stabilit că, în iarna 2013-2014, va fi acordat ajutorul de urgenţă constând în lemne de foc persoanelor sau familiilor cu un…

Un Barboşi european, fără apă şi canalizare / Mai bine sat al Şendreniului...

Scris de Luni, 07 Octombrie 2013
* "Dacă o să câştig la bingo, o să fac dig”În cartierul Barboşi, câinii, buruienile şi gropile sunt ceva intrat deja în cotidian. O doamnă care s-a născut în Barboşi ne-a spus cu năduf că ar fi preferat să nu plece niciodată din Şendreni. Mai degrabă, să scrie pe buletin…

Trebuie să ai, ca să dai / Câţi bani scoţi din buzunar ca să devii şomer

Scris de Luni, 07 Octombrie 2013
Bani, asta îţi trebuie ca să devii şomer cu acte în regulă! Iar cum banii sunt principala problemă a cuiva proaspăt rămas fără lucru, când mai ai şi copii de întreţinut şi poate chiar o rată de achitat, chiar şi cei câţiva zeci de lei cheltuiţi pentru dosarul de şomaj…

Nu toate datoriile către pensionari sunt returnate / Au murit înainte să li se facă dreptate

Scris de Luni, 07 Octombrie 2013
Statul le-a încasat ilegal contribuţii la sănătate pe cuponul de pensie, dar aceste sume nu mai pot fi recuperate nici de urmaşii lor. Este cazul a 1.704 pensionari gălăţeni, care nu mai erau în viaţă în ziua când statul şi-a recunoscut greşeala. De la 1 ianuarie 2011 şi până la…

Jurnalul întunecării/ "Icebergul" - Un eseu pentru oceanul din noi

Scris de Duminică, 06 Octombrie 2013
După ce în ultimele zece săptămâni aţi putut citi povestea emoţionantă a Oanei, scrisă chiar de către mama ei, profesoara Bejan Aurelia, vă prezentăm acum un eseu tulburător scris de fată în perioada adolescenţei. Icebergul "Mi-e frig, mi-e frig şi mă întreb până când voi tremura, până când îmi voi…

Gălăţeni nemulţumiţi la Winmarkt: Praful, bonus la cumpărături

Scris de Sâmbătă, 05 Octombrie 2013
La Magazinul Winmarkt găsim marfă prăfuită pe alese. La propriu! Magazinul se modernizează, pentru a găzdui retailerul H&M. Deşi lucrările sunt izolate, angajaţii din centrul comercial şi clienţii lor se plâng de praful din aer.Situaţia ne-a fost semnalată de o clientă, care a intrat joi seara la Billa, situată la…

PAMFLET/ Bacalbaşa recunoaşte: "Habar n-avem ce-i cu cutremurele astea!"

Sâmbătă, 05 Octombrie 2013
* Cutremurele de la Izvoarele au destabilizat clasa politică şi pe specialiştii pământului: unii plănuiesc să evacueze câinii din zonă, alţii numără seismele Bacalbaşa, pregătit pentru dezastru: "În caz de cutremur mare, evacuăm toţi câinii"Preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, Nicolae Bacalbaşa, are deja un plan pentru a evita pierderile de vieţi…

Ce schimbări radicale se anunţă în sănătate din februarie 2014

Scris de Sâmbătă, 05 Octombrie 2013
* Noul pachet de bază va aduce modificări notabile în ceea ce priveşte accesul la serviciile sanitare * Numărul internărilor în spital va scădea drastic, iar pentru unele boli nu se vor mai face internări * Reprezentanţii sindicaliştilor spun că unele dintre proiecte sunt "moarte din faşă", motiv pentru care…

Campanie VL: "Biserici istorice gălăţene"/ Un altar din Cârlomăneşti, în ruină de trei decenii

Scris de Sâmbătă, 05 Octombrie 2013
* Restaurarea începută în anii '80 a fost abandonată după cutremurul din 1986, când structura de rezistenţă a edificiului a fost grav avariată * Slujbe se ţin doar în ziua de hram - 15 august Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din satul Cârlomăneşti, comuna Cerţeşti, este unul dintre cele patru vechi…

„Căsuţa cu bunici”, din satul Costi - un loc cu suflet

Scris de Sâmbătă, 05 Octombrie 2013
* Primul centru de îngrijire privat pentru vârstnici din judeţul Galaţi, ridicat de o familie de tineri Săptămâna aceasta, în satul Costi, comuna Vânători, a avut loc inaugurarea centrului de îngrijire privat „Căsuţa cu bunici”, un loc cu suflet care va găzdui 25 de persoane vârstnice. Centrul este ridicat de…

Pregătiri pentru restaurare, la Galaţi/ Conservatori în pictura bizantină

Scris de Sâmbătă, 05 Octombrie 2013
Mai mulţi specialişti în restaurare şi pictură bizantină s-au reunit, la Galaţi, unde au participat la un curs de pregătire şi perfecţionare pentru ocupaţia de conservator bunuri culturale. Activitatea a fost realizată în cooperare cu Centrul pentru patrimoniul cultural „Sf. Constantin Brâncoveanu“ al Patriarhiei Ortodoxe Române şi a avut ca…

Până duminică, la prânz: Târgul de Toamnă aduce abundenţă

Scris de Vineri, 04 Octombrie 2013
* Roadele toamnei au umplut Piaţa Centrală * În spatele halelor, dans şi grătar Produsele de la Târgul de Toamnă sunt mai ieftine decât cele de la târgurile producătorilor tradiţionali itineranţi care ajung prin oraşul nostru măcar o dată la câteva luni. Nici în piaţă nu se vând toate la…

Amenzi mai mari pentru părinţii neglijenţi, în noua Lege privind protecţia copilului

Scris de Vineri, 04 Octombrie 2013
Modificările la Legea pentru protecţia copilului, intrate recent în vigoare, prevăd pedepse mai aspre pentru părinţii care-şi bat pruncii, îi lasă flămânzi sau îi trimit la cerşit. Pe lângă faptul că vor avea dosar penal, părinţii vor trebui să plătească şi amenzi mari decât prevedea legislaţia până acum. De pildă,…

STUDIU: Mişcarea, mai eficientă decât pastilele

Scris de Vineri, 04 Octombrie 2013
Exerciţiile fizice pot fi la fel de bune ca pastilele pentru cei care suferă de afecţiuni cum ar fi bolile cardiovasculare, indică un studiu citat de BBC. Cercetătorii au ajuns la această concluzie după ce au trecut în revistă sute de teste la care au luat parte în total aproape…

Vino să-ţi testezi cultura generală la singurul concurs de profil din Galaţi

Scris de Vineri, 04 Octombrie 2013
Dacă îţi place să citeşti şi eşti mereu curios să afli lucruri noi, grupul "Paramecii" te aşteaptă în fiecare luni, de la ora 19,00, în cafeneaua Bankers, la singurul concurs de cultură generală din Galaţi. Îţi poţi lua şi prietenii cu tine, deoarece competiţia se desfăşoară pe echipe formate din…

"La pas, pe Domnească" / Fotografie veche şi concerte, la Grădina Botanică

Scris de Vineri, 04 Octombrie 2013
Sub genericul „La pas, pe Domnească”, mâine, începând cu ora 10,30, la Rosariumul de la Grădina Botanică (iar în caz de vreme nefavorabilă, la sediul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii), va avea loc vernisajul unei expoziţii însumând 250 de fotografii şi ilustrate vechi, urmat de un spectacol de muzică şi…

Vezi câţi părinţi gălăţeni primesc indemnizaţia maximă pentru concediul de creşterea copilului

Scris de Vineri, 04 Octombrie 2013
Din cei aproximativ 2.600 de gălăţeni aflaţi momentan în concediul de creşterea copilului, doar 20 se bucură de indemnizaţia maximă prevăzută de lege. Deoarece au câştigat, net, în medie cel puţin 4.100 de lei lunar, cei 20 de părinţi primesc câte 3.400 de lei pentru că stau acasă cu bebeluşul.…

Daruri pentru vârstnici, la Centrul "Speranţe pentru vârsta a treia" din Galaţi

Scris de Vineri, 04 Octombrie 2013
60 de beneficiari ai Centrului Multifuncţional de Servicii Sociale “Speranţe pentru vârsta a treia” - din Parohia “Pogorârea Sfântului Duh” au primit în vizită o clasă de elevi de la Colegiul Naţional “Mihail Kogălniceanu”. Grija semenilor de aici este dusă de părintele Florin Chiosa. Centrul, în parteneriat cu Primăria, oferă…
Pagina 364 din 615