SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi
Descoperire germană: Energizantele cresc îngrijorător pulsul
Scris de Remus Basalic Miercuri, 04 Decembrie 2013
Inima bate diferit chiar şi la o oră după ce am consumat băuturi energizante, care au în compoziţie cafeină, arată autorii unui studiu german. Cercetătorii de la Universitatea din Bonn au descoperit că aceste băuturi intensifică în mod considerabil bătăile inimii, potrivit BBC. „Cantitatea de cafeină din băuturile energizante este…
În decembrie, pensiile vin între 11 şi 23 decembrie
Scris de Maria Stanciu Miercuri, 04 Decembrie 2013
Pensiile pe luna decembrie vor ajunge mai devreme la destinatari, datorită Sărbătorilor de Crăciun şi de Anul Nou. Astfel, poştaşii vor bate la uşa pensionarilor gălăţeni între 11 şi 23 decembrie. „S-a luat această măsură la nivelul Casei Naţionale de Pensii Publice şi a Companiei Naţionale Poşta Română, pentru a…
Vin, sărbătorile vin / O, brad… futurist!
Scris de Anca Melinte Miercuri, 04 Decembrie 2013
Primul brad din oraş a fost „împodobit” astăzi în Parcul Eminescu. Este vorba, de fapt, de un brad futurist, stilizat, pe care Luxten l-a montat ieri dimineaţă. După cum am aflat de la purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Emanuela Turcu, în oraş vor mai fi montaţi alţi şase asemenea…
Parteneriat între Consiliul Judeţului şi Asociaţia „Dincolo de tăcere”: Centru de recuperare pentru copiii cu autism
Scris de Nicoleta Onofrei Miercuri, 04 Decembrie 2013
* Un vis al părinţilor aflaţi în dificultate devine astfel realitate Într-un oraş în care atipicul este încă judecat şi blamat, câţiva părinţi cu copii diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist, în frunte cu o profesoară de la Grupul Şcolar Industrial de Transporturi Auto „Traian Vuia”, Elisabeta Lăcătuş, se zbat…
4 decembrie / Sfânta Varvara, ocrotitoarea minerilor
Scris de Maria Stanciu Miercuri, 04 Decembrie 2013
Sfânta Varvara este cinstită în calendarul nostru pe 4 decembrie. Este născută în Damasc, Siria şi credinţa sa a stârnit mânia propriului tată. Fugind din calea persecutorului înspre munţi, o piatră s-a deschis, reuşind să-şi găsească adăpost. A murit în timpul persecuţiilor lui Maximilian, în 306, devenind nemuritoare prin dragostea…
Mii de gălăţeni cu viroze şi pneumonii
Scris de Remus Basalic Marți, 03 Decembrie 2013
Aproape 2.400 de gălăţeni care au mers la cabinetele medicilor de familie au fost diagnosticaţi cu infecţii respiratorii acute (viroze respiratorii - n.r.) în intervalul de timp 25 noiembrie - 1 decembrie a.c. 62 dintre pacienţi au fost şi internaţi în spital din cauza formelor mai severe ale bolii. Grupa…
Pentru un mediu mai curat: Continuă colectarea deşeurilor electrice
Scris de Nicoleta Onofrei Marți, 03 Decembrie 2013
Asociaţia Română pentru Reciclare Rorec continuă campania de colectare a deşeurilor electrice şi electronice din localităţile rurale. În perioada 4 – 5 decembrie, Rorec va fi prezentă în Suceveni, Cudalbi, Schela, iar în perioada 6-7 decembrie, în Pechea. Acţiunea de colectare se desfăşoară între orele 8,00 şi 17,00. Asociaţia pune…
Platforme betonate pe iarbă, dar în margine: Primăria continuă să monteze mese de tenis
Scris de Nicoleta Onofrei Marți, 03 Decembrie 2013
După ce platforma betonată din mijlocul spaţiului verde dintre blocurile C26 şi C27 a fost spartă, ne gândeam că Primăria va găsi altă soluţie pentru montarea meselor de tenis. Şi la fel au gândit şi unii dintre cetăţeni, care ne-au sesizat în acest sens, mai ales că reacţia Primăriei la…
Parteneriat public-privat: Centru de recuperare, în Micro 40, pentru copiii cu autism
Scris de Nicoleta Onofrei Marți, 03 Decembrie 2013
Asociaţia nonguvernamentală „Dincolo de Tăcere” şi Consiliul Judeţului, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGSPC), vor deschide astăzi, în Micro 40, un centru de recuperare dedicat copiilor cu dizabilităţi, cu accent pus pe cei diagnosticaţi cu autism şi sindrom down. Aceasta vine după ce consilierii judeţeni au…
Atenţie, gălăţeni! Circulaţia troleibuzelor este întreruptă astăzi şi mâine
Scris de Corina Dobre Marți, 03 Decembrie 2013
Astăzi, între orele 09.00-19.00, şi miercuri, între orele 10.00-15.00, circulaţia troleibuzelor este întreruptă din cauza lucrărilor de asfaltare de pe Strada Brăilei, care se desfăşoară pe porţiunea cuprinsă între Inelul de Rocadă şi Arcada. Reprezentanţii Transurb au anunţat că traseele de troleibuz 102 si 104 vor fi asigurate cu autobuze.
Băuturile energizante conţin cel puţin trei E-uri
Scris de Remus Basalic Marți, 03 Decembrie 2013
* 37,5 la sută dintre produse conţin un număr de şase aditivi alimentari Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România - A.N.P.C.P.P.S. România - InfoCons a realizat în perioada iulie-august 2013 un studiu pe etichetele băuturilor răcoritoare tip energizant ce se regăsesc pe piaţa din…
Ţigările electronice, la un pas de a fi interzise
Scris de Remus Basalic Marți, 03 Decembrie 2013
Un avertisment cu privire la posibilele riscuri ale ţigărilor electronice a fost emis de către Ministerul Sănătăţii din Olanda. Oficialii din această ţară anunţă astfel restricţionări dure ale etichetării acestor ţigări. Măsura vine chiar înainte de intrarea în vigoare a legilor europene.Iniţiativa olandezilor este o reacţie la o analiză ştiinţifică…
Asociaţia 227 din Galaţi: Administratoarea a fugit în Dubai cu banii, locatarii au rămas cu datoriile
Scris de Cristina S. Carp Marți, 03 Decembrie 2013
* Gălăţenii din blocul PS 12 din Ţiglina I, de lângă fostul Centru de Transfuzii, sunt încărcaţi cu sumele lăsate neachitate de fosta administratoare * Deşi momentan primesc căldură la fel ca toţi datornicii din oraş, problema lor nu este rezolvată Locatarii din blocul PS 12 au dârdâit de frig…
Tânăr bătut pe o stradă din Valea oraşului, dus pentru operaţie la Iaşi
Scris de Remus Basalic Luni, 02 Decembrie 2013
Un gălăţean de 20 de ani a fost bătut de mai mulţi bărbaţi, luni dimineaţă, pe o stradă din Valea oraşului. "Pacientul avea o fractură dublă de mandibulă, motiv pentru care s-a luat măsura transportului său la Iaşi, pentru o intervenţie chirurgicală", a declarat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului de…
DSP Galaţi a anunţat că a început campania de vaccinare antigripală
Scris de Remus Basalic Luni, 02 Decembrie 2013
Galaţiul a primit la sfârşitul săptămânii trecute un număr 17.500 de doze de vaccin antigripal. Serul va fi folosit în cadrul campaniei de imunizare împotriva gripei din actualul sezon rece. Personalul sanitar şi cel auxiliar din spitale, precum şi bolnavii cronici cu o stare precară de sănătate vor avea întâietate…
De 1 decembrie, la Catedrala Galaţilor/ Doi Vlădici ai BOR s-au rugat pentru Ctitorii Marii Uniri
Scris de Maria Stanciu Luni, 02 Decembrie 2013
Făuritorii Marii Uniri de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918 - Regele Ferdinand şi Regina Maria, inclusiv Episcopul Miron Cristea de Caransebeş, viitorul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române - au fost pomeniţi, ieri, în Catedrala Galaţilor. Regii Ferdinand şi Maria sunt şi Ctitorii Catedralei Galaţilor, un motiv de rugă…
Gălăţenii ne scriu: Un noiembrie înfrigurat. Mai rău decât în vremea războiului
Scris de General maior Staicu Neculai Luni, 02 Decembrie 2013
"Am făcut aproape doi ani de război şi nu am adunat atâta frig ca în acest noiembrie înfrigurat. Pe front am stat în bordeie, la patru metri sub pământ, ba puteam să facem şi foc, în dosul unor înălţimi, să nu ne vadă inamicul. Iar în timpul acţiunii se încălzeau…
O mamă între mame/ Împărăteasa Augusta Elena - ocrotitoarea arheologilor
Scris de Maria Stanciu Duminică, 01 Decembrie 2013
Sfântul Împărat Constantin cel Mare a fost însoţit la cârma Imperiului Bizantin de mama sa, Augusta Elena (+327). Împărăteasa Elena a fost cea care a organizat săpăturile arheologice în Ţara Sfântă şi a scos la iveală Sfânta Cruce pe care a fost răstignit, îngropat şi unde a înviat Mântuitorul nostru…
Gălăţenii ne scriu: Trotuarele tot nu sunt libere. În locul chioşcurilor, maşini
Scris de Cristina Nastase Duminică, 01 Decembrie 2013
"În ultima perioadă, campania de curăţenie a oraşului este destul de vizibilă, şi mă refer aici la eliberarea trotuarelor de chioşcuri. Am fost extrem de încântată când, într-o după-amiază, parcă se făcuse lumină în cartierul Micro 13B. Trotuarele erau aerisite, loc de trecere era suficient. Eiii... dar minunea nu a…
Pofticioşii sunt aşteptaţi pe Faleza Superioară. Vezi ce produse se găsesc de cumpărat
Scris de Teodora Miron Sâmbătă, 30 Noiembrie 2013
Sărbătorile oraşului au atras şi în acest an comercianţii din întreaga ţară. Pe Faleza Superioară, în zona Parcului Viva, forfota este în toi. Sute de gălăţeni au ieşit la plimbare şi s-au oprit în drumul lor pentru a degusta un pahar de vin fiert, o porţie de pastramă sau un…
La Premiile municipiului Galaţi: Diplome pentru elevii voluntari
Scris de Nicoleta Onofrei Sâmbătă, 30 Noiembrie 2013
80 de elevi şi profesorii lor de la Colegiile Naţionale „Mihail Kogălniceanu” şi „Alexandru Ioan Cuza” vor primi diplome speciale pentru activitatea lor de voluntariat, în cadrul festivităţii de decernare a „Premiilor municipiului Galaţi”. Evenimentul va avea loc azi, sâmbătă, 30 noiembrie, cu începere de la ora 17.00, la Teatrul…
Când va da Primăria Galaţi liber la traficul pietonal şi auto pe viaduct
Scris de Corina Dobre Sâmbătă, 30 Noiembrie 2013
Viaductul care face legătura între oraş şi combinatul siderurgic ArcelorMittal, închis la finele lunii iunie, din cauza pericolului de prăbuşire, va fi redat traficului abia în vara anului viitor. Radu Dinu, directorul Direcţiei de Infrastructură şi Lucrări Publice, ne-a declarat că lucrările de reparaţie a viaductului vor fi demarate în…
30 noiembrie - Sărbătoare Naţională / Ziua Sfântului Apostol Andrei
Scris de Maria Stanciu Sâmbătă, 30 Noiembrie 2013
Sfântul Apostol Andrei este „cel dintâi chemat” la misiune de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, fapt întâmplat după Botezul de la Iordan. Este pescar din Betsaida - provincia Galileea şi după întâlnirea providenţială cu Fiul lui Dumnezeu, Andrei îi spune lui Petru, fratele său: „L-am găsit pe Mesia, Care se cheamă…
Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei / Astăzi, Liturghie arhierească la Catedrală
Scris de Maria Stanciu Sâmbătă, 30 Noiembrie 2013
Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei va fi sărbătorită, astăzi, de toţi creştinii de la Dunărea de Jos prin Liturghie. La Catedrala Galaţilor, rugăciunea va fi săvârşită de un sobor de ierarhi ai Sfântului Sinod al BOR. Pelerinii sunt aşteptaţi la închinare la Moaştele Apostolului Andrei şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi…