SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi
Prefectul, după întâlnirea CET-Romgaz: mai avem căldură şi mâine!
Scris de Maria Măndiţă Miercuri, 09 Noiembrie 2011
„Nu se mai pune problema ca Romgaz să închidă gazele miercuri, deci putem spune că acest pericol a trecut”, a anunţat, marţi, vestea cea bună, prefectul judeţului Galaţi, Paul Florea. Acesta a participat la întâlnirea desfăşurată ieri între conducerea Electrocentrale şi Romgaz, însă şefii celor două unităţi au preferat, ieri…
Ne civilizăm sau doar ne specializăm în furat?
Scris de Maria Măndiţă Miercuri, 09 Noiembrie 2011
În diverse cartiere din oraş au apărut câte trei pubele, colorate şi frumoase, destinate colectării selective a gunoiului. Dotările, achiziţionate în cadrul proiectului european Ispa, cu o valoare de aproape 24 de milioane de euro, pot demonstra că ne civilizăm, dar şi că … ne specializăm în furturi. Astfel, deşi…
Sărbătorile Galaţiului cu Andra şi Horia Brenciu
Scris de Anca Melinte Marți, 08 Noiembrie 2011
* Galaţiul şi în special strada Brăilei nu vor mai fi sufocate de comercianţi ambulanţi de mici, vin fiert şi kitsch-uriProgramul Sărbătorilor Galaţiului nu este încă definitivat, dar viceprimarul PSD Nicuşor Ciumacenco ne-a dezvăluit la ce să ne aşteptăm la finele lunii noiembrie. Seara de 29 noiembrie este dedicată folclorului,…
Ca la noi, în România/ Brambureală la recensământ
Scris de Maria Stanciu Marți, 08 Noiembrie 2011
Anunţul făcut de Primăria Galaţi cum că recensământul pe 2011 s-a prelungit comportă ceva ajustări. În sensul că, legal, sunt verificate fişele persoanelor de către recenzori şi unde CNP-urile lipsesc ele sunt completate; în realitate însă sunt şi oameni care nu au fost recenzaţi (fie că au lipsit de acasă,…
Peste 14.000 de cereri de ajutoare de căldură
Scris de Anca Melinte Marți, 08 Noiembrie 2011
Gălăţenii care vor să beneficieze de ajutoare de căldură începând din această lună, trebuie să depună cererea până, cel târziu, pe 20 noiembrie. După cum am aflat de la purtătorul de cuvânt al Primăriei, Nicoleta Manole, până acum, gălăţenii care stau la bloc şi se încălzesc în sistem centralizat au…
O delegaţie Romgaz vine marţi la CET
Scris de Rodica Mişcalencu Marți, 08 Noiembrie 2011
O delegaţie a Societăţii Naţionale de Gaze Naturale Romgaz S.A. soseşte marți la Galaţi pentru a discuta cu reprezentanţii Electrocentrale Galaţi, producătorul local de agent termic primar, a declarat, luni, pentru „Viaţa liberă”, Mircea Hodârnău, de la Serviciul de Relaţii Publice şi Comunicare al furnizorului de gaz din Mediaş. Acesta…
Viitorii voluntari, faţă în faţă cu ONG-urile
Scris de Remus Basalic Marți, 08 Noiembrie 2011
24 de organizaţii non-guvernamentale (ONG) şi instituţii publice gălăţene şi-au prezentat ieri ofertele de voluntariat şi au căutat să atragă noi tineri voluntari în rândurile lor, prin standurilor expuse în holul Universităţii „Dunărea de Jos”. Târgul „2011 - Anul European al Voluntariatului”, organizat de Centrul Europe Direct Galaţi, din cadrul…
Încă 15 blocuri fără căldură
Scris de Maria Măndiţă Luni, 07 Noiembrie 2011
Potrivit site-ului oficial al SC Apaterm, luni, 115 puncte termice erau pornite, în timp ce un punct termic (şapte blocuri din Saturn) se afla în continuare în lucrări de modernizare, iar la punctul termic SC 23 din Micro 17 era o avarie la canal, care urma să se rezolve în…
„Oltului s-a finalizat ca recesământul…” - reportaj după inaugurare
Scris de Maria Măndiţă Luni, 07 Noiembrie 2011
Săptămâna trecută, viceprimarul Nicuşor Ciumacenco a anunţat finalizarea lucrărilor de pe strada Oltului, cerându-şi chiar scuze celor care locuiesc în zonă pentru restricţiile de circulaţie, impuse de o lună în zonă. Conform contractului încheiat de Primărie, pe strada Oltului s-au efectuat, de către SC Vega, de pe 1 septembrie şi…
Unde nu-i avaria CET, este a Apaterm-ului!
Scris de Maria Măndiţă Luni, 07 Noiembrie 2011
De la cele peste 180 de blocuri care nu primeau, săptămâna trecută, căldură, duminică numărul acestora scăzuse simţitor – 12 blocuri şi o şcoală. Dintre acestea, şapte blocuri din Saturn sunt racordate la un punct termic aflat, până miercuri, în lucrări de modernizare (desfăşurate de Apaterm), iar alte cinci, din…
Jaf de sezon - Şi-a găsit maşina fără roţi, în parcare
Scris de Gabriel Kolbay Duminică, 06 Noiembrie 2011
* Un gălăţean şi-a montat cauciucuri de iarnă vineri seara, iar sâmbătă dimineaţă şi-a găsit maşina fără roţi, în parcare * Mihai Sârghe, un gălăţean în vârstă de 33 de ani a constat sîmbătă dimineaţă că maşinii marca Volswagen Golf, parcată pe strada Fagului (în zona Doja), i se furaseră…
Moartea pasiunii intră în dormitor
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 05 Noiembrie 2011
* Monotonie în cuplu, plictiseală în doi sau o nouă şi lungă etapă a vieţii de familie * Cât de „rar” înseamnă rar? * Unde s-a ascuns libidoul? * Petale de trandafiri, lenjerie sexy sau jucării erotice de la sex-shop * Bărbatul gonflabil este mai ieftin decât femeia gonflabilă *…
Minuni ale anului 2011: nicio mamă minoră nu și-a abandonat bebelușul
Scris de Roxana Artene Penciu Sâmbătă, 05 Noiembrie 2011
* În primele nouă luni ale anului au fost înregistrate, la DGASPC Galați, 75 de cazuri de copii care au născut copii * Fenomenul e în creștere, comparativ cu anul trecut * Dacă anul trecut s-au înregistrat 50 de cazuri de mame minore, în statisticile Direcției Generale pentru Asistență Socială…
La Unirea Tecuci - Servicii funerare complete şi de calitate
Scris de Teodora Miron Sâmbătă, 05 Noiembrie 2011
La un moment dat al vieţii, sperăm noi cât mai îndepărtat, suntem loviţi şi de evenimente nefericite. Atunci când cineva drag trece la cele veşnice, nu mai ştii pe unde să umbli şi ce să faci mai repede. Loc de veci, certificat de deces, acte, pomeni etc. Pentru astfel de…
Cum să rechemăm vara
Scris de Gabriel Kolbay Sâmbătă, 05 Noiembrie 2011
Oricât am chema-o, vara nu se va întoarce prea curând. Totuşi, am avea ceva şanse să ne prefacem că afară e arşiţă. Sfatul nostru: închideţi uşa bucătăriei, rupeţi orice contact cu lumea ceţoasă de afară şi tăiaţi felii câţiva castaveţi de 3,5 lei kilogramul, cumpăraţi din Piaţa Centrală. Pe un…
Congresul Galmed, inaugurat de Ecaterina Andronescu
Scris de Gabriel Kolbay Vineri, 04 Noiembrie 2011
Joi seara s-a inaugurat cea de-a doua ediţie a Congresului pentru Studenţi şi Tineri Medici Rezidenţi Galmed. Festivitatea s-a bucurat de participarea rectorului Facultăţii Politehnice din Bucureşti, Ecaterina Andronescu, a decanului Facultăţii de Medicină şi Farmacie Galaţi, prof.dr. Aurel Nechita, a Arhiepiscopului „Dunării de Jos”, Î.P.S. Casian Crăciun şi a…
Tehnici de supravieţuire alături de vecini cu datorii la întreţinere
Scris de Maria Măndiţă Vineri, 04 Noiembrie 2011
„Mi-am făcut contract individual cu Apă Canal, pentru a nu mai avea probleme cu apa; dacă erau datorii, societatea putea opri apa la tot blocul, indiferent că eu eram la zi cu facturile! Problema că deşi lucrarea s-a terminat de vreo două luni, nici acum nu au venit cei de…
Migraţia gălăţenilor către Smardan
Scris de Maria Stanciu Vineri, 04 Noiembrie 2011
Comuna Smârdan din judeţul Galaţi este între puţinele aşezări care în ultimii ani a înregistrat o creştere semnificativă a locuitorilor. Acum numără 5200 de oameni, cu aproximativ 2000 de persoane mai mult faţă de 3225 de suflete, câte erau în 1990 în această comună. Spre deosebire de alte aşezări, Smârdanul…
Concurs canin la Colegiul „Vasile Alecsandri” „Prietenul meu de încredere”
Scris de Anca Melinte Joi, 03 Noiembrie 2011
Câini mari şi mici, căţei îmbrăcaţi fistichiu, în ton cu stăpânii sau coafaţi după ultima modă, căţeluşe pufoase, delicate şi manierate, dulăi de talie mare, cu prestanţă şi foarte curioşi. blănoşi cu părul lăţos sau scurt şi lucios au avut, fiecare, propriul moment de glorie, încununat de aplauze. Unde? În…
Durerile reumatice, afecţiuni care se acutizează cu venirea frigului
Scris de Remus Basalic Joi, 03 Noiembrie 2011
* Interviu cu dr. Mariana Pavel, medic reumatolog la Spitalul Clinic de Urgenţă din Galaţi Ce sunt bolile reumatismale ?Sub denumirea de boli reumatismale există peste 200 de suferinţe, împărţite în funcţie de natura afecţiunilor. Astfel, distingem între reumatismele de tip inflamator şi cele de tip degenerativ. O altă clasă de…
A început vaccinarea antigirpală!
Scris de Gabriel Kolbay Joi, 03 Noiembrie 2011
S-a dat startul imunizării antigripale pentru populaţia cu risc crescut de îmbolnăvire, informează Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică (DJSP) Galaţi. În primă fază, gălăţenii de peste 65 de ani şi cei cu boli cronice care slăbesc imunitatea vor beneficia de vaccinare gratuită, la cabinetele medicilor de familie pe listele cărora…
O decizie judecătorească încinge spiritele / Acum ne daţi căldura?
Scris de Maria Măndiţă, Maria Fabian, Anca Melinte Miercuri, 02 Noiembrie 2011
* Instanţa a obligat CET să respecte contractul către Apaterm * Electrocentrale susţine că şi până acum a făcut acest lucru! * Viceprimarul, directoarea Apaterm şi prefectul cred că CET trebuie să dea căldură * Ieri, Tribunalul Galaţi a decis că SC Electrocentrale SA este obligată să furnizeze agent termic,…
Cât de sănătoasă e ţigara electronică?
Scris de Gabriel Kolbay Miercuri, 02 Noiembrie 2011
Potrivit comercianţilor de ţigări electronice din oraş, sute de gălăţeni au renunţat deja la ţigările din tutun, la pipe sau la trabucuri şi fumează acum doar folosind dispozitive electronice. E cu siguranţă mai ieftin şi, spun medicii, ceva mai sănătos. Vă prezentăm astăzi un material amplu, din care puteţi descoperi…
Investiţie la Pechea - Drumul boxerului Bute
Scris de Anca Melinte Miercuri, 02 Noiembrie 2011
Acasă la Pechea, mama boxerului Lucian Bute îşi frânge mâinile de emoţie pentru meciul pe care fiul său îl va avea pe 5 noiembrie, dar în inima sa e convinsă că feciorul va ieşi victorios. Autorităţile locale speră şi ele într-o victorie, dar vor să se şi poată revanşa faţă…