SPORT - Viaţa Liberă Galaţi

Astea-s sume, măi băieţi?

Scris de Luni, 27 Aprilie 2009
* Corpodean, Savaniu, Lică. Nu, nu-s ultimii laureaţi ai Premiului Nobel, ci sunt capturile săptămânii în materie de arbitraj domestic. Despre cei trei se spune – DNA-ul cică are dovezi! – că s-ar fi alimentat cu sume importante de la patronul lui FC Argeş, şi el aflat în pauză de…

Grigoraş, surprins şi mulţumit de egalul de la Cluj

Scris de Luni, 27 Aprilie 2009
„Nu ne aşteptam să avem 1-0 la CFR”, a declarat antrenorul Oţelului după remiza spectaculoasă de sâmbătă seară. „Am fi putut câştiga pentru că gazdele au rămas în inferioritate numerică, dar nu mă pot declara decât mulţumit după acest rezultat de egalitate. Să faci egal pe terenul campioanei nu este…

Oţelul, ca-n Legiunea Străină!

Scris de Sâmbătă, 25 Aprilie 2009
* Echipa antrenată de Petre Grigoraş va juca astăzi, 25 aprilie, cu CFR Cluj, de la ora 20.30, partidă care va fi urmată de o deplasare la Steaua şi supliciul va continua încă trei etape * „Nici în tur nu ni se dădeau prea multe şanse de a scoate puncte…

Oţelul joacă vineri cu Steaua şi marţi cu Dinamo

Scris de Sâmbătă, 25 Aprilie 2009
Echipa de fotbal Oţelul va sărbători Ziua Muncii prin muncă. De 1 mai, roş-alb-albaştrii lui Petre Grigoraş vor juca în Ghencea, cu Steaua Bucureşti, partida de vineri urmând să înceapă la ora 20.45. Gruparea gălăţeană va întâlni apoi pe Dinamo, disputa fiind programată pe propriul teren, marţi, 5 mai, de…

Oţelul II, la trei puncte de Liga a II-a

Scris de Sâmbătă, 25 Aprilie 2009
Derbi autentic. Astfel poate fi denumită întâlnirea din Seria I a Ligii a III-a, Oţelul II şi CSM Rm. Sărat demonstrând că nu sunt degeaba primele formaţii ale campionatului. Formaţia pregătită de Viorel Tănase şi Tudorel Pelin i-a fost chiar superioară liderului, învingând cu 2-0 (1-0) prin autogolul lui Vişan…

CSU Metal - Tomis Constanţa, în finala Diviziei A1 de volei feminin

Scris de Sâmbătă, 25 Aprilie 2009
Primul eşalon feminin de volei a ajuns înaintea finalei, în care s-au calificat dubla campioană naţională CSU Metal Galaţi şi echipa surpriză – Volei Club Tomis Constanţa. Aceasta din urmă a eliminat-o pe Dinamo Bucureşti, o abonată a meciurilor pentru titlul de campioană!Ultimele meciuri ale gălăţencelor au avut loc în…

Jelev: „La Oţelul nu există decât echipă!”

Scris de Vineri, 24 Aprilie 2009
Fundaşul central al Oţelului, bulgarul Jivko Jelev (foto, dreapta), nu este de acord cu faptul că la formaţia gălăţeană există jucători cu statutul de senatori de drept şi alţii doar începători. „S-a văzut şi cu Farul că nu există tineri la echipă, dar nu există nici bătrâni. Aici avem o…

Grigoraş, cu juma’ de autocar

Scris de Vineri, 24 Aprilie 2009
* Antrenorul formaţiei gălăţene de Liga I va avea numai cinci rezerve pentru meciul cu CFR Cluj, absenţele multiple obligându-l să facă deplasarea în Transilvania cu lotul incomplet * Ultimul indisponibil: Alex Bourceanu! * „Gattuso” stă din cauza „galbenelor” * Mai sigure sunt şedinţele de bursă, chiar şi pe timp…

Trupa lui Grig pleacă astăzi la Cluj

Scris de Joi, 23 Aprilie 2009
Formaţia pregătită de Petre Grigoraş nu va mai face drumul pe din două, ca la Bistriţa, şi va pleca în dimineaţa acestei zile direct la Cluj Napoca, acolo unde sâmbătă va întâlni echipa campioană CFR. Plecarea de la Stadionul „Oţelul” este programată în jurul orei 8.00, iar diseară, când vor…

Cu interdicţie, dar pe stadion

Scris de Joi, 23 Aprilie 2009
Jandarmii care asigurau ordinea publică marţi, la stadionul „Oţelul”, la meciul dintre echipa-gazdă şi Farul Constanţa, l-au observat pe constănţeanul Mădălin T., de 29 de ani care urmărea nestingherit partida, de la tribuna a doua, deşi avea interdicţie timp de şase luni pentru intrarea la competiţii sportive. Constănţeanul primise interdicţia…

Oţelul, echipă de Olimpiadă!

Scris de Joi, 23 Aprilie 2009
* Jucători sub 23 de ani plus trei excepţii – aceasta este regula olimpică, iar echipa Galaţiului îndeplineşte condiţiile * Marţi, cu Farul, am văzut cea mai crudă trupă roş-alb-albastră din ultimii 10-15 ani * „Pe ei ne vom baza în viitor”, anunţă Marius Stan * Le-a crescut mustaţa pifanilorSoarta…

Oţelul alege Iorga, nu morga!

Scris de Miercuri, 22 Aprilie 2009
* Tânăra formaţie gălăţeană a scăpat greu de trac şi s-a impus după pauză cu două goluri intens lucrate: 2-0 cu Farul Constanţa * Laurenţiu Iorga a spart ghinionul, iar nigerianul Ibeh a pus cireaşa pe tort * Gălăţenii s-au distanţat de zona mocirloasă a clasamentului * Greu la deal…

Paraschiv ratează iarăşi „granzii”!

Scris de Miercuri, 22 Aprilie 2009
Căpitanul Oţelului pare blestemat în acest campionat, meciurile cele mai tari găsindu-l numai în tribună. Dacă în tur n-a jucat decât zece minute cu Steaua şi a ratat duelurile cu CFR Cluj, Dinamo, FC Timişoara şi Unirea Urziceni, Gabriel Paraschiv va avea aceeaşi soartă şi în această primăvară. Ieşit după…

Oţelule, mai bine stăteai acasă!

Scris de Marți, 21 Aprilie 2009
* De aproape trei ani nu mai câştigaseră bistriţenii la o asemenea diferenţă pe tabela de marcaj * Echipa gălăţeană s-a prezentat sub orice aşteptări, primind trei goluri facile * Dacă refuza deplasarea, măcar prindea Învierea acasă, în familie! *Vin sărbătorile, vin sărbătorile… Celebrul vers care ne inundă din toate…

Naşu’, băiat deştept

Scris de Marți, 21 Aprilie 2009
* Multă lume, mulţi specialişti au comentat poate afirmaţia ultimului cincinal. Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, este autorul unei flotări logice de-a dreptul memorabile. Referindu-se la arestarea lui Cornel Penescu şi Gheorghe Constantin, care ar fi dezvoltat o întreagă reţea de corupţie în arbitrajul autohton, şeful FRF a…

FCM Dunărea – FCM Bacău 1-2 (1-1), în Liga a II-a de fotbal

Scris de Marți, 21 Aprilie 2009
Jocul a debutat cum nu se poate mai prost pentru echipa noastră. În min. 2 şi 3 băcăuanii au punctat la impresia artistică, mingile trimise spre buturile noastre „mângâind” barele! Elevii lui Stelian Bordeianu (care a preluat echipa de câteva etape) încearcă să se impună, obţin trei cornere. În min.…

Oţelul - Farul, meciul amărâţilor

Scris de Marți, 21 Aprilie 2009
* „Oţelarii” vor încerca astăzi, 21 aprilie, să dreagă busuiocul, o victorie cu Constanţa urmând să-i „extragă” din lupta pentru evitarea retrogradării * Sălăgeanu este suspendat o etapă deoarece a primit cel de-al şaptelea „galben” la Bistriţa, pentru proteste, Costin stă tot o rundă din cauza eliminării de sâmbătă, dar…

Grigoraş: „Am fost umiliţi”

Scris de Marți, 21 Aprilie 2009
Antrenorul Oţelului susţine că-i este greu să mai vorbească după o partidă ca aceea de sâmbătă, de la Bistriţa. „Ce să mai comentez, am fost umiliţi într-un meci din care ar fi trebuit să scoatem măcar un punct. Am jucat slab, am pierdut iarăşi câţiva oameni şi ne facem griji…

Atletico a câştigat ediţia 23 a campionatului „Viaţa liberă”

Scris de Marți, 21 Aprilie 2009
Competiţia fotbalistică care se desfăşoară, de 23 de ediţii, sub egida redacţiei noastre şi-a desemnat încă o campioană. Zilele acestea s-a disputat meciul restanţă care urma să dea răspunsul mult aşteptat. S-au întâlnit ocupantele primelor două locuri: Dinamo Kiev - 75 puncte şi Atletico - 73 puncte. Dacă primei echipei…

Vai de cozonacul „oţelarilor”!

Scris de Sâmbătă, 18 Aprilie 2009
* Dacă se întreba cineva care sunt sacrificiile fotbaliştilor, iată la ce supliciu sunt supuşi jucătorii de la Oţelul: prestează sâmbătă după-amiază, de la ora 17,00, pe terenul Gloriei Bistriţa, vor ajunge după miezul nopţii în Galaţi, iar în cea de-a treia zi de Paşte se vor duela cu Farul…

Viglianti a intrat în vacanţă

Scris de Sâmbătă, 18 Aprilie 2009
Mijlocaşul argentinian al Oţelului nu mai are nicio şansă de a mai juca în returul actualului campionat, problema sa de la genunchiul drept fiind mai serioasă decât părea iniţial. După ce a fost văzut şi de medicul echipei naţionale a României, Gabriel Viglianti a aflat că, pentru a-şi reface cartilagiul,…

Lucian Bute - bărbat de succes!

Scris de Sâmbătă, 18 Aprilie 2009
Lucian Bute, campionul mondial de box la categoria supermijlocie (versiunea IBF), a pozat pentru o revistă canadiană, în ipostaza unui bărbat de succes. Gălăţeanul de 29 ani, care şi-a îndeplinit visul peste Ocean, este prezentat cititorilor prestigioasei publicaţii într-un articol care se întinde pe zece pagini.

Nicolae Rainea: „Arbitrii, proşti că au pus botul!”

Scris de Vineri, 17 Aprilie 2009
* Cel mai mare arbitru român din toate timpurile nu-l arată cu degetul pe Gheorghe Constantin, şeful Comisiei Centrale, care a fost reţinut în scandalul corupţiei din sportul-rege şi spune că numai justiţia îi poate decide vinovăţia * Gălăţeanul consideră că preşedinţii de club au cea mai mare parte de…

Grigoraş, după Chelsea - Liverpool: „Ne venea să ne rupem carnetele”

Scris de Vineri, 17 Aprilie 2009
Antrenorul Oţelului susţine că n-a mai văzut niciodată un meci mai nebun precum Chelsea Londra – FC Liverpool, din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, de marţi seară (scor 4-4). „Ce poţi să mai zici după o asemenea demonstraţie de forţă? Cred că numai englezii sunt capabili de aşa ceva,…
Pagina 524 din 533