SPORT - Viaţa Liberă Galaţi
Sezon excelent pentru jucătorii CSM Arcada, după prima parte a Diviziei A1
Scris de Gheorghe Arsenie Marți, 30 Martie 2021
S-a încheiat sezonul regulat al Campionatului Național de volei pentru echipele masculine. Echipa Galațiului, care a repetat evoluţia foarte bună, se menţine printre formațiile de elită ale competiției. La finele sezonului regulat, CSM Arcada se află în fruntea clasamentului cu un bilanț excelent: 18 victorii, două înfrângeri, 55 de puncte…
Germania, obstacolul României
Scris de Florin Radu Marți, 30 Martie 2021
Echipa națională de fotbal a României și-a compromis considerabil șansele la obținerea primului loc în grupa de calificare la Campionatul Mondial, după ce a pierdut, scor 0-1, pe teren propriu, cu Germania, care şi-a confirmat statutul de favorită. Tricolorii vor mai avea de disputat un meci în această săptămână, mâine…
Oțelul, pas decisiv către barajul de promovare
Scris de Gh. Arsenie și Florin Radu Luni, 29 Martie 2021
Echipa antrenată de Petre Grigoraș a trecut cu bine peste meciul de la Focșani și menține o distanță mare față de locurile din afara celor care duc la baraj. Fotbaliştii de la Oțelul au avut un test extrem de dificil de trecut, în deplasare, cu CSM Focșani, formație care amenința…
CSM Arcada a trecut și de Craiova
Scris de Gheorghe Arsenie Luni, 29 Martie 2021
Meciul derbi al turneului de la Galați a fost susținut de dublii campioni și SCM "U" Craiova, două dintre cele mai bune echipe ale primului eșalon. Cele două grupări au oferit un joc cu mult volei de calitate, demonstrând de ce ocupă locuri de play-off. Gălățenii au fost și de…
Simona Halep s-a retras de la Miami
Scris de Florin Radu Luni, 29 Martie 2021
Simona Halep și-a anunțat retragerea de la turneul de la Miami, după ce trecuse de Caroline Garcia, în turul secund. Jucătoarea clasată pe locul 3 în clasamentul WTA ar fi trebuit să joace duminică seară cu Sevastova, însă o accidentare mai veche a determinat-o să renunțe. "Îmi pare foarte rău…
Oțelul, la primul derbi al returului
Scris de Gh. Arsenie și Florin Radu Sâmbătă, 27 Martie 2021
Fotbaliştii gălățeni vor juca în această etapă la Focșani, contra unei pretendente la promovare. Trupa pregătită de antrenorul Petre Grigoraș are de trecut un examen extrem de important în traseul său către obiectivul promovării în Liga a II-a, la capătul sezonului. Oțelul va juca pe terenul celor de la CSM…
Încă patru meciuri la Sala Sporturilor „Dunărea”
Scris de Gh. Arsenie și M. Petrescu Sâmbătă, 27 Martie 2021
VOLEI. Astăzi și mâine continuă meciurile din turneul Diviziei A1 de volei masculin de la Galați. Cele patru meciuri din Sala Sporturilor "Dunărea" se vor disputa astfel: astăzi, ora 14:00, Craiova - Timișoara, ora 17:00, CSM Arcada - Baia Mare; duminică, ora 12:00, Arcada - Timișoara, ora 15:00, Craiova -…
România speră la un rezultat bun cu Germania
Scris de Florin Radu Sâmbătă, 27 Martie 2021
Echipa națională de fotbal a României a trecut cu bine de prima partidă din preliminariile Campionatului Mondial Qatar 2022, după victoria, scor 3-2, cu Macedonia de Nord. Tricolorii vor avea de înfruntat acum reprezentativa Germaniei, formație cotată cu prima șansă la clasarea pe primul loc, cel care duce direct la…
Simona Halep, în cărți la Miami
Scris de Florin Radu Vineri, 26 Martie 2021
Simona Halep, jucătoarea numărul 3 WTA, se află în cărți pentru a merge până la capăt în turneul de la Miami, după ce a învins-o în turul al doilea de Caroline Garcia, scor 3-6, 6-4, 6-0, după ce jucătoarea de origine franceză a trecut în turul anterior de Mihaela Buzărnescu.…
Galațiul găzduiește încă un turneu fierbinte. „Vom juca meciurile numai la victorie”
Scris de Gheorghe Arsenie Vineri, 26 Martie 2021
În acest weekend se dispută meciurile ultimelor turnee din sezonul regulat al Diviziei A1 al competiției masculine de volei. Cele trei turnee la care participă 11 echipe din primul eșalon au loc la Galați, București și Cluj. În Sala Sporturilor "Dunărea", tot fără spectatori, vor juca patru echipe, în cele…
România U21, cu șanse la calificare
Scris de Florin Radu Vineri, 26 Martie 2021
Echipa de fotbal a României Under 21 păstrează șanse de calificare în faza sferturilor de finală ale Campionatului European ce se desfășoară în Slovenia și Ungaria. Tricolorii mici au reușit să remizeze cu Olanda, scor 1-1, în primul joc al grupei și beneficiază de avantaj din punct de vedere al…
CSM Galați, misiune dificilă pentru play-off
Scris de Marian Săvăstru Vineri, 26 Martie 2021
Echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal (CSM) Galați va participa la cel de-al doilea turneu al returului Ligii Naționale de baschet masculin. Aflată pe locul 10, formația pregătită de Florin Nini încă mai speră la urcarea între primele opt echipe ale campionatului, postură ce i-ar asigura prezența în faza…
FOTBAL. România, la startul cursei pentru un loc la Mondiale
Scris de Florin Radu Joi, 25 Martie 2021
Naționala pregătită de Mirel Rădoi va disputa, în această perioadă, trei partide pentru calificarea la turneul final din Qatar 2022. Din 1998 n-a mai reușit România să se califice la un Campionat Mondial de fotbal, astfel că dorința a devenit din ce în ce mai mare, odată cu trecerea timpului.…
Câștigătorii etapei județene a „Naționalelor” de cros
Scris de Gheorghe Arsenie Joi, 25 Martie 2021
Aproximativ 50 de atleți gălățeni s-au prezentat la startul etapei județene a Campionatului Național de cros. Concursul a fost organizat de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) și Asociația Județeană de Atletism și s-a desfășurat în împrejurimile Stadionului "Dunărea". Au luat parte atleți cu clasificare sportivă de la…
Gălățencele, înfrângere în „Liga Florilor”
Scris de Gheorghe Arsenie Joi, 25 Martie 2021
Competiția feminină a primei ligi de handbal feminin, "Liga Florilor", a programat ieri noi meciuri, care au fost găzduite de Sala Sporturilor din Baia Mare. Gălățencele de la CS Municipal au avut un meci foarte dificil, în compania echipei Rapid București, joc pierdut la scorul de xx-xx. Din păcate, efortul…
Turneu reușit în Sala „Dunărea”. CSU Galați, între cele mai bune echipe din țară
Scris de Gheorghe Arsenie Miercuri, 24 Martie 2021
Cele șapte echipe masculine de handbal din Seria A (eșalonul secund) și-au dat întâlnire la Galați, unde au susținut meciurile ultimului turneu al sezonului regulat. Gălățenii, printre protagoniștii campionatului Echipa gălățeană a avut o foarte bună evoluție în cadrul turneului de la Galați, reușind o clasare care-i permite participarea la…
România U21 începe astăzi „Europeanul”
Scris de Florin Radu Miercuri, 24 Martie 2021
Echipa națională de fotbal Under 21 a României va debuta astăzi în cadrul Campionatului European de fotbal de tineret. Primul duel al tricolorilor mici este programat în această seară, de la ora 22:00, contra reprezentativei similare a Olandei. Sâmbătă (ora 19:00), în cel de-al doilea joc din faza grupelor, România…
CSU Belor, victorie la Târgu Mureș
Scris de Gheorghe Arsenie Marți, 23 Martie 2021
Turneul de volei feminin de la Tg. Mureș s-a încheiat luni-seară, 22 martie 2021, cu o victorie a echipei gălățene CSU Belor. Gălățencele au susținut două meciuri, finalizate cu succesul împotriva gazdelor de la CSU Medicina Tg. Mureș, scor 3-0 (23, 23, 15), și cu o înfrângere, 0-3, în confruntarea…
Gol marcat în numele tatălui
Scris de Florin Radu Marți, 23 Martie 2021
Georgian Păun a reușit să deblocheze meciul cu Viitorul Ianca, iar reușita i-a dedicat-o tatălui său, plecat dintre noi în perioada cantonamentului de iarnă. Oțelul a reușit să câștige în weekend, scor 3-1, cu Viitorul Ianca, iar ca urmare a acestui succes s-a instalat pe prima poziție a clasamentului Seriei…
United, din nou în finala Ligii I
Scris de Florin Radu Marți, 23 Martie 2021
Așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani, cei de la United Galați au reușit să se califice din nou în finala Ligii I la futsal. Gălățenii au reușit să treacă peste ultimul turneu din play-off cu un avans suficient față de ocupanta locului 3, Autobergamo Deva, cu care au remizat…
FC Universitatea, patru goluri primite în ultimele 12 minute!
Scris de Gheorghe Arsenie Marți, 23 Martie 2021
Situație totală potrivnică pentru fetele de la FC Universitatea. În meciul de la Becicherecu Mic, au ținut aproape cea mai mare perioadă de timp. Gazdele au făcut 2-0 în primul mitan, apoi a fost 2-1 la pauză, prin reușita Irinei Topal, care a transformat o lovitură de la 11 metri.…
Oțelul atacă promovarea de pe primul loc
Scris de Gheorghe Arsenie și Florin Radu Luni, 22 Martie 2021
Runda a treia a returului Ligii a treia a fost una favorabilă pentru formațiile din județul nostru, toate cele trei reușind să-și câștige meciurile. Protagonista etapei a fost echipa roș-alb-albastră, care a reușit să treacă pe primul loc la capătul etapei, ca urmare a succesului, scor 3-1, cu Viitorul Ianca.…
„Lipsa de responsabilitate ne-a privat de un rezultat bun”
Scris de Gheorghe Arsenie Luni, 22 Martie 2021
Aceasta este concluzia antrenorului Bogdan Paul, după meciul CS Medgidia – CSU Belor Galați. “Lipsa de responsabilitate este greu de compensat și echipa adversă s-a impus la zero: 25-20, 25-21, 27-25“. Gălățencele au fost în joc în mai toate seturile, dar au greșit, în special în finalurile lor, de aici…
BASCHET. Un nou turneu a fost programat
Scris de Marian Săvăstru Luni, 22 Martie 2021
Echipa de baschet a CSM Galați și-a aflat datele și locația următoarelor jocuri, ce vor avea loc tot sub formă de turneu. Gălățenii vor juca, pe 27-28 martie 2021, la Cluj-Napoca, două partide din Liga Națională de Baschet Masculin. Mai întâi, formația pregătită de Florin Nini va juca împotriva gazdelor…

