Pentru seria a VII-a de tratament balnear, Casei Judeţene de Pensii Galaţi i s-au repartizat 236 de bilete. Seriile de plecare sunt 11, 12, 13 şi 14 iunie. Bilete de tratament au fost alocate în următoarele staţiuni: Covasna, Tuşnad, Vatra Dornei, Amara, Eforie Nord, Felix, Geoagiu, Herculane, Mangalia, Lacu Sărat,…
Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galați privind evoluția cazurilor de infectare cu COVID-19 în ultimele 24 de ore, dintre cei 339 de pacienţi testaţi, doar trei au fost declarați purtători ai noului coronavirus. Totalul gălățenilor declarați infectați de la debutul pandemiei a ajuns astfel la 61.729. În intervalul amintit, nu…
Doar câteva persoane din cele câteva sute testate la Galați în ultimele 24 de ore au fost depistate infectate cu noul coronavirus. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galați privind evoluția cazurilor de infectare cu COVID-19 pentru intervalul amintit, dintre cei 238 de pacienţi testaţi, doar trei au fost declarați purtători…
În vârstă de 46 de ani, Cornel Grosu din Slobozia Conachi, județul Galați, suferă de cancer pe creier. El este tatăl a trei fetițe și își dorește să lupte cu această boală cruntă, pentru a se bucura în continuare de copiii săi. Bărbatul are nevoie de aproximativ 21.650 de euro…
Rinita alergică, afecțiune cunoscută și sub denumirea de febra fânului, poate avea un impact major asupra noastră, simptomele provocând uneori mâncărimi constante ale ochilor și dureri de cap. Din fericire, un expert în nutriție are convingerea că ceea ce mâncăm poate ajuta în ameliorarea simptomelor acestei boli. Febra fânului este…
* Nevoie acută de donatori de celule stem hematopoietice în România O mare parte dintre cancerele de sânge se vindecă în anul 2022, iar lupta împotriva acestor boli „trebuie să fie a noastră, a tuturor”, afirmă, cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă împotriva Cancerelor de Sânge, Alina Tănase, medicul care…

Păducelul tratează insomnia

Scris de Sâmbătă, 28 Mai 2022

Păducelul este cunoscut în medicina naturistă mai ales pentru faptul că îmbunătăţeşte sănătatea cardiovasculară. Atât florile, frunzele, cât şi fructele de păducel se numără printre cele mai importante medicamente de origine vegetală, spun medicii homeopați. Bogat în flavonoide - compuşi esenţiali pentru buna funcţionare a vitaminei C în organismul uman…
De câteva zile, o parte dintre medicii de familie nu mai pot elibera bilete de trimitere deoarece casele de asigurări de sănătate de unde le cumpărau nu mai au tipizate de vânzare. Județul Galați nu se confruntă, pentru moment, cu această problemă, potrivit doctorului Dumitru Mărășescu, președintele Patronatului Medicilor de…
Pe teritoriul României nu a fost înregistrat niciun caz de variolă a maimuţei sau suspiciune de îmbolnăvire, informează Ministerul Sănătăţii (MS), într-un mesaj pe Facebook.Anunţul vine în contextul informaţiilor apărute în mediul online cu privire la un posibil caz de variolă la Spitalul Municipal din Rădăuţi, din judeţul Suceava. "Cazul…
România nu a înregistrat niciun caz de variolă a maimuței sau suspiciune de îmbolnăvire, a precizat, duminică, Ministerul Sănătății. Urmare a informațiilor apărute în mediul online cu privire la un posibil caz de variolă la Spitalul Municipal din Rădăuți, județul Suceava, Ministerul Sănătății precizează: Cazul de la Rădăuți este din…

Plante care mențin sănătatea inimii

Scris de Duminică, 22 Mai 2022

În completarea unui stil de viaţă sănătos, plantele pot ajuta la menţinerea sănătăţii inimii, prevenind sau ameliorând suferinţele cardiace. Păducelul, roiniţa şi talpa-gâştii se numără printre plantele care pot oferi protecţie mușchiului cardiac. În farmacia naturii găsim însă numeroase alte plante care pot aduce beneficii sănătăţii cardiovasculare. Sunt recomandate în…

Legume care reglează glicemia

Scris de Joi, 19 Mai 2022

Legumele trebuie să facă parte dintr-o alimentaţie sănătoasă. În afara vitaminelor şi mineralelor pe care le furnizează, legumele contribuie şi la reglarea zahărului din sânge. Jill Weisenberger, nutriţionist american, care a scris mai multe cărți despre această patologie, recomandă în mod special anumite legume, potrivit EatingWell, preluat de clicksanatate.ro. Bogaţi…
Până marţi, 17 mai, au fost înregistrate 681 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), cu 359 mai multe față de ziua anterioară. 74 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile…
Gălățenii cu vârsta peste 18 ani pot face, începând din 16 mai, cea de-a patra doză de vaccin împotriva COVID-19. Imunizarea se realizează la cerere, cu serul produs de Pfizer BioNTech, în aproximativ 50 de cabinete medicale de familie din județul Galați. Potrivit reglementărilor sanitare europene, vaccinarea cu a patra…
Ridichile roşii au un conţinut extrem de scăzut de grăsimi saturate şi de colesterol, din cauza apei din compoziţia lor (90 la sută). O mână de ridichi asigură circa 25 la sută din necesarul zilnic de vitamina C. Mai mult, acest antioxidant contribuie la regenerarea ţesuturilor şi a vaselor de…
Numărul noilor infectări înregistrate în decurs de 24 de ore la Galați este în continuare scăzut, la fel ca și cel a bolnavilor care mai au nevoie de tratament sub supraveghere medicală. Potrivit datelor centralizate și comunicate de Prefectura Galați privind evoluția cazurilor de infectare cu COVID-19 pentru ultimele 24…
Mai puțin de 20 de noi infectări au fost raportate în ultimele două zile la Galați. Trei bolnavi în stare gravă au fost declarați decedați din cauza COVID-19, cazurile fiind raportate sâmbătă, 7 mai. Un gălățean din 42 testați a avut rezultat care a confirmat existența infectării cu noul coronavirus,…
Ficatul este un organ vital, fiind responsabil, printre altele, de numeroase funcţii metabolice. Bolile de ficat se manifestă discret, iar jumătate din cei care au probleme nu prezintă niciun simptom. Buna funcţionare a ficatului se analizează pe baza testelor de sânge. Din cauza alimentaţiei nesănătoase, a mediului toxic în care…
Poluarea atmosferică, fumatul şi bolile respiratorii pot afecta sănătatea pulmonară. Unele remedii din plante sunt benefice pentru ameliorarea sănătăţii plămânilor. Printre plantele care au această proprietate se numără menta, cimbrul și eucaliptul. Iată cum prepari remediile potrivite, pentru a te bucura de plămâni sănătoși și puternici! Nalba-mare este o plantă…
În ultimele 24 de ore, au fost raportate trei decese în rândul persoanelor infectate cu noul coronavirus, în timp ce mai puțin de zece pacienți au fost declarați vindecați.Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 417 de pacienţi testaţi într-un interval de…
În ultimele 24 de ore, au fost raportate două decese în rândul persoanelor infectate cu noul coronavirus, în timp ce peste 40 de pacienți au fost declarați vindecați.Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 511 pacienţi testaţi într-un interval de 24 de…
Miercuri, 4 mai, a fost semnat contractul de lucrări pentru realizarea noii secții de Pediatrie de la Spitalul Orășenesc Târgu Bujor. Licitația a fost câștigată de compania gălățeană specializată PM Construct 2007 SRL, cu sediul social în comuna Fârțănești, iar investiția este realizată prin Programul Operațional România - Republica Moldova…
Șapte categorii de pacienți pot beneficia, potrivit legilor actuale, de investigații medicale gratuite, oferite în maximum cinci zile de la solicitarea acestor servicii, indiferent dacă furnizorul de investigații paraclinice a epuizat sau nu fondurile prevăzute în contractul încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Galați. Facilitatea a intrat în…
Încă din anul 2016, Consiliul Județean (CJ) Galați a demarat procedurile pentru construirea atât a unui hangar pentru elicopterul SMURD, cât şi a unei staţii de carburanţi, aferentă acestuia, contra sumei de 1.765.731 de lei, conform datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP/SICAP) de la acea vreme. Hangarul destinat…
Pagina 16 din 132