Viaţa liberă

Viaţa liberă

Primarul din Baia Mare, condamnat definitiv

Vineri, 24 Noiembrie 2023 15:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită în formă continuată. Poliția îl caută pe edil pentru a-l duce în arest, dar acesta nu a fost găsit nici acasă, nici la sediul Primăriei. Cătălin Cherecheș, în vârstă de 45 de ani, primar la Baia Mare din 2011, a fost dat în urmărire generală.Magistraţii Curţii de Apel Cluj au decis, vineri, să păstreze sentința anterioară a Tr ...

Comisarul european Elisa Ferreira vine la Galați. Vizită la nivel înalt la Universitatea "Dunărea de Jos"

Vineri, 24 Noiembrie 2023 18:00 | Publicat în EVENIMENT
Comisarul european pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, va efectua, în perioada 27-28 noiembrie 2023, o vizită oficială în România, în cadrul căreia una dintre zile este rezervată GalațiuluiConform programului oficial, în cursul zilei de luni, 27 noiembrie, Elisa Ferreira va fi oaspete al Universităţii "Dunărea de Jos", alături de ministrul Proiectelor și Investițiilor Europene, Adrian Câciu, și ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan. De ...

Unde sunt radarele în weekend

Sâmbătă, 25 Noiembrie 2023 00:00 | Publicat în AUTO
Sâmbătă, 25 noiembrie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Traian, Oțelarilor și Drumul Viilor. În județ, șoferii prezenți pe șosele vor fi monitorizați pe DN 25, în localitățile Braniştea și Hanu Conachi, precum și pe DJ 251, în comunele Slobozia Conachi și Cudalbi. Pe DE 581, un radar va fi prezent la Berheci.Duminică, 26 noiembrie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Brăilei (zo ...

Se anunţă ninsori puternice la Galaţi, în weekend

Vineri, 24 Noiembrie 2023 12:33 | Publicat în EVENIMENT
Un ciclon mediteraneean va afecta o mare parte din sud-estul României, în acest weekend, iar meteorologii anunță ninsori puternice, inclusiv în zona Galaţiului. La început, va ploua puternic în sudul şi sud-estul țării, dar precipitaţiile se vor transforma treptat în ninsori, în special în Dobrogea şi în sudul și centrul Moldovei. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, ploile se vor transforma, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, în lapoviță ș ...

Carnet cultural 25-26 noiembrie 2023

Sâmbătă, 25 Noiembrie 2023 00:00 | Publicat în CULTURA
ExpozițiiMuzeul de Artă Vizuală - Expoziția "Dimensiuni", a Otiliei Boeru.Sala "Nicolae Mantu" a Galeriilor de Artă - Expoziția de pictură şi desen "Secvenţe", semnată de Lavinia Antonia Coşovliu.Casa Artelor - Expoziţia "Artă pentru suflet", a sculptorului Gheorghe Nour.Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expoziţia foto-documentară "Maria Tănase - 110 ani de la naştere", "Repere arheologice la Dunărea de Jos", "Civilizația tradițională din sudul Moldovei", "Ambient româ ...

Meteo 25-26 noiembrie 2023

Sâmbătă, 25 Noiembrie 2023 00:00 | Publicat în UTILE
Ploaie și ninsoareÎn acest weekend, cerul va fi în general înnorat. Temperaturile maxime vor ajunge astăzi la 10°C, iar duminică la 7°C. Minimele nocturne se vor situa între 0 și -3°C. Șansele de precipitații mixte, care se pot transforma în lapoviţă şi ninsoare, sunt de 90-95 la sută. Vântul va atinge astăzi o viteză de 20 km/h, cu intensificări duminică până la 40 km/h. Presiunea atmosferică va oscila în jurul valorii de 750 mm coloană de mercur, iar umiditatea se ...

S-a întâmplat pe 26 noiembrie

Duminică, 26 Noiembrie 2023 00:00 | Publicat în CALENDAR
1832 - A fost pus în funcțiune primul tramvai din lume, la New York.1855 - Încetează din viaţă ADAM MICKIEWICZ (n. 1796), scriitor polonez.1894 - Se naşte NORBERT WIENER (m. 1964), matematician american, considerat fondatorul ciberneticii.1901 - Se naşte MIHAIL DRUMEŞ (m. 1982), prozator, dramaturg.1909 - Se naşte EUGEN IONESCU (m. 1994), dramaturg și eseist francez de origine română.1917 - Se încheie, la Focşani, armistiţiul dintre România şi Puterile Centrale, ca urmare a ...

S-a întâmplat pe 25 noiembrie

Sâmbătă, 25 Noiembrie 2023 00:00 | Publicat în CALENDAR
1562 - Se naşte LOPE FELIX de VEGA CARPIO (m. 1635), scriitor, reprezentant de seamă al Renaşterii spaniole.1814 - Se naşte MATEI MILLO (m. 1896), actor, regizor, director al teatrelor naţionale din Iaşi şi Bucureşti, creator dramatic.1844 - Se naşte KARL FRIEDRICH BENZ (m. 1929), inginer, inventator german. A inventat, în 1878, un motor cu gaz în doi timpi, iar în 1885 a construit (în acelaşi timp cu Daimler) primul automobil cu motor cu ardere internă în patru timpi.1863 - Se n ...

DNA solicită începerea urmăririi penale pentru Florin Cîțu, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru achiziție supraevaluată de vaccinuri anti-COVID

Joi, 23 Noiembrie 2023 17:46 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
DNA a cerut încuviințarea Parlamentului și Președinției pentru începerea urmăririi penale în cazul fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru achiziția vaccinurilor anti-COVID în timpul pandemiei, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Conform anunțului oficial al DNA, cei trei sunt acuzați că ar fi cumpărat în plus față de cantitatea necesară peste 52,8 milioane de doze de vaccin Pfizer și Mode ...

Actrița Rona Hartner a murit de cancer, la 50 de ani

Joi, 23 Noiembrie 2023 13:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Actrița Rona Hartner a murit, la vârsta de 50 de ani, a anunțat joi sora ei, Rinda, pe rețelele de socializare. Anunțul vine după ce, miercuri, Rinda scrisese că sora ei „își trăiește ultimele clipe”. Decesul actriței a fost confirmat de Ozana Barabancea, una dintre prietenele sale. Actrița s-a luptat de mai multe ori cu cancerul, boală care a tot recidivat. După ce a reușit să depășească problemele de la colon, actrița a suferit de cancer la plămâni și creier, potri ...
Pagina 325 din 562

„Madrigal la Răsărit” – ediție record cu peste 6.500 de spectatori (FOTO & VIDEO)

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, a susținut v ...

Bărbați amendați pentru că s-au păruit în public la bâlci

Reglarea conturilor în public nu este cea mai fericită opțiune, mai ales când ”spălarea rufelor” se ...

Personaje de desene animate prind viață în Grădina Publică

Un strop de magie artistică a cuprins, zilele acestea, zona de joacă din Grădina Publică, unde un ar ...

Școala de Arte din Galați a dat startul înscrierilor

Dacă ești pasionat de artă, e momentul să faci pasul către o experiență creativă autentică. Școala d ...

Aeroportul Galaţi-Brăila - avioane pe hârtie

„Da’ despre aeroport ce mai ştiţi?”, suntem întrebaţi periodic de cititorii noştri, în mesaje sau co ...

Proiectant pentru „grădini ca în vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Consiliul Județean Galați tocmai a atribuit un c ...

Ce spun autorităţile despre nucul tăiat. Explicaţii şi justificări oficiale

„Bietul nuc, cu ce-a greșit de l-au măcelărit?”, ne întrebam în ediţia de ieri a ziarului „Viaţa lib ...

În căutare de investitori americani. Cine pleacă în SUA să promoveze economic Galațiul

Delegația care va reprezenta județul Galați la un turneu de promovare și cooperare economică în SUA ...

Rusia încă folosește „Mașinăria Apocalipsei”

Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev i-a transmis joi președintelui american Donald Trum ...

Un nou proiect pentru „independența” structurilor anticorupție

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că propune un nou proiect de lege pentru a a ...

UE adoptă al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. În vizor, petrolul și energia

Statele Uniunii Europene (UE) au aprobat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentr ...

Zelenski, încurajat de Trump să lovească Moscova și Sankt Petersburgul

Președintele american Donald Trump a încurajat în discuții private Ucraina să intensifice atacurile ...

În iulie, 16 persoane confirmate oficial cu Covid, la Galați

Febră mare, dureri de cap și de oase și o stare generală alterată. Acestea sunt simptomele care ar t ...

Sedentarismul - boala care ne distruge în tăcere

Sedentarismul este considerat astăzi una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică, fiind a ...

Bătălie între ofertanţi, pentru investiţii în sănătatea copiilor din Galaţi

Regula ofertantului unic - în speţă aceeaşi „combinaţie” de firme de construcţii - care câştigă mari ...

Ce plante medicinale pot fi culese în luna iulie

Luna iulie este una dintre cele mai bogate perioade ale anului pentru cei care iubesc medicina natur ...

Mega Image și Profi, clienții parcului eolian de la Scânteiești

Ahold Delhaize, retailerul olandezo-belgian care operează lanțurile Mega Image și Profi, a încheiat ...

Analiza financiară. Euro a scăzut la minimul ultimei luni

Leul a avut o evoluție apreciativă la jumătatea acestei săptămâni, asemănătoare cu cea a altor moned ...

Cresc riscurile intrării României în stagflație

Vineri, agenția Fitch va publica rezultatul evaluării periodice a ratingului suveran al României. Ră ...

Analiza financiară a zilei. Euro a scăzut la minimul ultimei luni 

Leul a avut o evoluție apreciativă, la începutul unei noi săptămâni. Evoluția se datorează mențineri ...

Echipele gălățene, angrenate în meciuri amicale

FOTBAL. Se intensifică frecvența meciurilor de verificare pentru echipele ce pregătesc startul ofici ...

Șapoval, al cincilea transfer la CSM Arcada

VOLEI. Clubul gălățean Arcada a efectuat al cincilea transfer în grupul jucătorilor străini. Dmytry ...

Hocheiștii gălățeni, la loturile naționale

Mai mulți hocheiști de la CSM Galați vor fi angrenați în acțiuni ale loturilor naționale în perioada ...

Sporting Liești și-a respectat statutul de favorită. A doua victorie în Cupa României

Singura echipă gălățeană din Liga a III-a prezentă în cursa calificării în "Cupa României", Sporting ...

Liderii de sindicat din Educaţie, față în față cu Ilie Bolojan

Profesorii au fost din nou la București, în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării, în z ...

Școlile de Vară STEAM ajung în județul Galați

Județul Galați se alătură celor 33 de comunități din întreaga țară în care, în această vară, se desf ...

Reduceri drastice la bursele pentru studenți

Începând din această toamnă, bursele pentru studenți vor fi reduse atât ca valoare, cât și ca număr ...

A patra zi de proteste la Ministerul Educației și Cercetării. Cadrele didactice vor demisia lui Daniel David

Protestele cadrelor didactice continuă și astăzi, luni, 4 august. În ciuda mesajelor pe care prof. p ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

„Dacia”, noul cinema unde se vor naște roboții din Galați. Renovare aproape finalizată la un obiectiv care părea sortit pieirii (FOTO)

Cinematograful „Dacia” din cartierul Micro 21 are mari șanse de a deveni primul din Galați renăscut ...

Imobilul centenar de pe strada Gării caută proiectanţi pentru renovare (FOTO)

Numără peste o sută de ani, are arhitectură urbană cu elemente de Art-Nouveau, se află pe lista monu ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

”Maratonul Bucuriei” în protopopiatul Nicoreşti

Cu binecuvantarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, în cadrul programului eparhial de ...

Polițe PAD gratuite pentru locuitorii comunei Cudalbi

Locuitorii comunei Cudalbi pot beneficia, și în acest an, de polițe PAD (asigurarea obligatorie împo ...

Icoana Maicii Domnului de la Adam a binecuvântat peste 150 de așezări

Sfânta Icoană a Maicii Domnului de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea gălățea ...

„Vacanța din pridvorul Bisericii”, în Eparhia Dunării de Jos

40 de elevi de la grupul catehetic Smulți II, județul Galați, Protopopiatul „Tg. Bujor”, au particip ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Urmașii lui V.A. Urechia, oaspeți ai Ambasadei Albaniei în România

La invitația Excelenței Sale, Doamna Enkeleda Mërkuri, ambasadoarea Republicii Albania în România, o ...

Călătoria în timp, legănată, pe o pânză de păianjen?

Motto: „Scopul vieții este bucuria (…) Restul este imaginație!”Iulius Berca, personaj din carte ...

O tristeţe fără sfârşit. Remember Victor Cilincă, la Cenaclul Noduri şi Semne

(...) ASISTENTUL MEDICAL (înveselit): Nu mai eşti! Adică, foarte rapid, n-ai să mai fii, stai linişt ...

Oaspete francez pasionat de istoria Galațiului

Secția Colecții Speciale și Cercetare a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” a avut recent onoarea de ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Amor nebun cu o minoră, finalizat în arestul Poliției

În categoria ”ce mai fac adolescenții când împlinesc o vârstă importantă”, se înscrie, mai nou, o tâ ...

Începe procesul șoferului turc care a ucis o mamă (FOTO)

Marti, 29 iulie 2025, este ziua când la Judecătoria Galați va avea loc primul termen de judecată în ...

Ciobanul care a ucis pentru apă, trimis în judecată

Procurorii au finalizat ancheta în cazul de omor care a șocat comunitatea din Rădești în prima zi a ...

Programul Tribunalului, modificat pe perioada verii

Gălățenii care au probleme juridice și vor trebui să ajungă la instanțe până la finele lunii august, ...

Fără curent electric în comuna Independența

Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) - Sucursala Galați anunță întreruperi ale alimentă ...

Nicio duminică fără un incident grav la scăldat! Tată a șapte copii, în comă după un plonjon

Temperaturile extreme îi împing pe tot mai mulți să se scalde în locuri neautorizate și periculoase. ...

Peste 40.000 de euro pentru noi indicatoare rutiere pe drumurile judeţene

După ce preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a dezvăluit că, în fiecare an, ...

Prefectul, în dialog cu primarul din Cudalbi

Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, a avut o întâlnire oficială cu primarul comunei ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DUPĂ APUS (mic...tratat de singurătate)

când te-am rugat să vii la mine,/ acolo, jos, după apus,tu n-ai avut un strop de milă.../ şi ai plec ...

Precum în Cer, aşa şi pe Pământ! (semantică de Toamnă)

Intrase în odaie, printre substantive mărunte. Şi cânta. Cânta de sfărâma liniştea sufletului meu ad ...

Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou” ATLANTIC TANGOU (pentru preotul Mitică Luca - La Mulți Ani!)

(!) din prima clipă a-nceput să mi se parăcă nu-i nimic frumos și sfânt și-adevărat,că totu-i fals ș ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DINCOLO DE SINE (flic-flac)

Hai de-acolo, vino mai încoace,mai încoace, repede, acu...hai de tot, ai milă pentru tine,fii deştep ...

DIVINA TRAGEDIA: MARIA (IV)

Din spate, cam dinspre sud-estul Basarabiei, răsare Luna plină şi rotundă ca o mirare! Pădurea mă în ...

MARIA (III)

După jumătate de oră de mers prin grâu, abia sunt la jumătatea distanţei dintre şosea şi pădure! Aşa ...

MARIA (II)

De la şosea până la marginea pădurii, cărarea trece prin lanul de grâu. Doamne, ce strâmbă-i cărarea ...

DIVINA TRAGEDIA: MARIA (I)

Mâine-i sâmbătă! Şi-i nuntă-n sat! Şi am să trec şi eu pe-acolo! Doar am să trec! N-am timp să stau ...

Filmul zilei la TV

Aloha cu dragoste SUA, 2022, comedie, dramă, romantic Disponibil pe: TVR 2, 15 aug, 20,10 Cu: Tiffan ...

Grigore Gheba, general și profesor de matematică

Matematicianul Grigore Gheba s-a născut pe 15 august 1912, la Poieniţa, Râmnicu-Sărat. A scris peste ...

Remember: Elias Canetti, scriitor interzis de naziști, dar premiat cu Nobel (1905-1994)

Elias Canetti, scriitor de limbă germană, evreu sefard originar din Bulgaria, s-a născut pe  25 iuli ...

James Horner, compozitorul muzicii filmului ”Titanic”

James Horner, compozitor american, orchestrator și dirijor de muzică de film, s-a născut pe 14 augus ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea pisicilor

Proprietarii de feline care îşi doresc înmulţirea acestora trebuie să aibă anumite informaţii înaint ...

Hidratarea corectă în timpul lunilor de vară

În sezonul cald, când temperaturile urcă peste 30 de grade, ni se reamintește tot mai des cât de imp ...

Produsele alimentare care trebuie evitate în timpul verii

Vara vine cu mult soare, relaxare și mese în aer liber, dar și cu riscuri alimentare mai mari. Tempe ...

Atenție la alimentele cumpărate în perioadele caniculare!

În contextul temperaturilor extrem de ridicate din ultima perioadă, Comisariatul Județean pentru Pro ...