Corina Dobre

Corina Dobre

Soţia fostului deputat Pâslaru, noul director al Electrica?

Sâmbătă, 04 Martie 2017 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Electrica Galaţi va avea, în curând, o nouă conducere, după ce actualul şef al sucursalei de distribuţie a energiei electrice, Cezar Cristian, va părăsi, zilele acestea, fotoliul de director general. Informaţia ne-a fost confirmată de către Iulian Aramă, fost director general al Electrica, în prezent inginer în cadrul societăţii.La bursa zvonurilor, numele vehiculat este cel al soţiei fostului deputat PSD Florin Pâslaru - Valerica Pâslaru, care deţine funcţia de şef Servic ...

Pentru Galaţiul de mâine, renunţaţi la populism!

Vineri, 03 Martie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
De prea mult timp, politicienii Galaţiului, populişti până-n măduva oaselor şi prea puţin strategi şi vizionari, se învârt ca o muscă fără cap în jurul conductelor de termoficare. Dezbateri, studii, comisii de analiză mai mici sau mai mari, cu experţi închipuiţi sau cu profesionişti în adevăratul sens al cuvântului, cooptaţi în aşa-zisele echipe de lucru, dar ale căror lucrări au fost îngropate de mult prin maldărele de studii din Primărie. Vorbă multă, scenarii p ...

Primăria se pregăteşte să pună cruce termoficării | Centralele de apartament, soluţia pentru încălzirea populaţiei?

Vineri, 03 Martie 2017 00:00 | Publicat în EVENIMENT
  Cel puţin, asta este concluzia dezbaterii de ieri pe tema sistemului centralizat de termoficare, care a durat mai bine de trei ore. Chiar dacă reprezentanţii la vârf ai Primăriei au precizat că nu au luat o decizie cu privire la viitorul termoficării, din expunerile primarului Ionuţ Pucheanu, city managerului Marius Humelnicu şi viceprimarului Sorin Enache se conturează o singură concluzie: municipalitatea nu mai dispune de fonduri pentru a pompa în acoperirea pierderilor şi su ...

Proteză inovativă creată în România

Joi, 02 Martie 2017 00:00 | Publicat în SĂNĂTATE
România are resurse uriaşe de talent. Un medic de la Spitalul Militar din Bucureşti, ortopedul Marius Moga, visează să revoluţioneze operaţiile chinuitoare pentru pacienţii care au nevoie de proteză de şold. A creat o piesă care-i scuteşte pe oameni de dureri şi complicaţii, iar pentru ea a primit medalii de aur la saloane de inventică. Străinii râvnesc deja la dispozitivul-minune, care ar costa de trei ori mai puţin şi i-ar ajuta pe bolnavi să se însănătoşească mai repe ...

Iar dezbatem TERMOFICAREA oraşului

Miercuri, 01 Martie 2017 16:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Strategia de termoficare a municipiului Galaţi, retrasă de pe ordinea de zi a şedinţei aleşilor locali, pe motiv că din cuprinsul acesteia lipsesc aspecte esenţiale, printre care elemente de cost şi impactul bugetar, va fi dezbătută, joi, 2 martie, în şedinţa Comitetului Consultativ, care va fi găzduită de Parcul de Soft, începând cu ora 13,00. La întrunire vor participa primarul Ionuţ Pucheanu, reprezentanţi ai Calorgal, CET, Prefecturii, Consiliului Judeţean, asociaţiilo ...

Jurnalistele, răsfăţate de şefii administraţiei locale, de 1 Martie

Miercuri, 01 Martie 2017 14:30 | Publicat în EVENIMENT
Flori, mărţişoare, şampanie, dulciuri şi multe gânduri frumoase. Asta au primit în dar, de 1 Martie, doamnele şi domnişoarele din presa gălăţeană, din partea preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ), Costel Fotea, şi primarului municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.Şeful CJ le-a invitat pe reprezentantele sexului frumos din presa locală la sediul instituţiei pe care o conduce, unde le-a întâmpinat cu flori, mărţişoare personalizate, dulciuri şi o cupă de şampanie. Foto ...

Achiziţia Cuminţeniei Pământului, respinsă

Marți, 28 Februarie 2017 21:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Camera Deputaţilor a respins, marți, 28 februarie, cu majoritate de voturi, ordonanţele de urgenţă 10 şi 19 din 2016 privind achiziţia operei lui Constantin Brâncuşi „Cuminţenia Pământului”, adoptând un amendament care permite în continuare donatorilor să îşi recupereze banii, a anunţat news.ro. La campania publică pentru achiziţionarea operei sculptorului Constantin Brâncuşi au participat peste 100.000 de donatori, fiind colectată suma de 1.273.668 de euro. ...

PROTESTELE CONTINUĂ. Iată de ce vor ieși, duminică, și gălățenii în stradă

Marți, 28 Februarie 2017 20:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Românii se vor aduna din nou, duminică, 5 martie, în Piaţa Victoriei, iar protestul de săptămâna aceasta va avea ca temă susţinerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Manifestanţii vor ieşi în stradă pentru a susţine DNA şi a cere depolitizare Curţii Constituţionale a României (CCR). Proteste au fost anunţate şi în alte mari oraşe din ţară, printre care Galaţi, Iaşi, Timişoara, Cluj, Braşov şi Constanţa. ...

Se depun cererile pentru SUBVENȚIi

Miercuri, 01 Martie 2017 00:00 | Publicat în ECONOMIE
De astăzi, fermierii pot depune cererile unice de plată pentru obţinerea subvenţiilor din agricultură aferente acestui an, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Cererile pot fi depuse până pe 15 mai, la centrele agenţiei din toată ţara. APIA le recomandă fermierilor ca, înainte de a merge la centre, să verifice în Registrul Agricol al primăriilor situaţia terenului pe care îl utilizează, iar dacă au în exploataţie şi animale, să veri ...

UPDATE SCANDALUL pe Ordonanţa 13 continuă. Se cere cercetarea procurorului general şi a DNA

Marți, 28 Februarie 2017 20:00 | Publicat în JURIDIC
UPDATE, 28 februarie CSM a respins cererea ca DNA şi procurorul general să fie cercetaţi în cazul OUG 13. "A fost un test binevenit pentru ceea ce înseamnă independenţa magistratului, iar CSM a arătat că este garantul independenţei magistraturii", a afirmat Augustin Lazăr, la ieirea de la şedinţa CSM, citat de Hotnews. -------------------------------------------Judecătoarea Simona Marcu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a cerut, ieri, sesizarea Inspecţiei Ju ...
Pagina 125 din 362

Înscrieri pentru Picnicul în familie de pe Faleza Dunării

Taticool, adică Dan Cruceru, revine sâmbătă, 26 iulie 2025, cu un nou Picnic Urban în Familie pe Fal ...

Galațiul, locul 1 național după recorectarea tezelor de la Definitivat

Afișarea rezultatelor finale la examenul de definitivare în învăţământ a făcut, ca după recorectarea ...

În plin cod de arșiță, Galațiul este amenințat de vijelii

Sunt 37 de grade Celsius la Galați, dar nu scăpăm de fenomene meteo extreme! Administraţia Naţional ...

Elevii de la Școala Nr. 16, premianți la un festival de film

Elevii de la Școala Gimnazială Nr. 16 din Galați au reușit o performanță remarcabilă la Boovie 2025 ...

Pilot gălățean, mort într-o dublă tragedie aviatică (FOTO)

Un gălățean în vârstă de 53 de ani, pasionat de zbor, și-a găsit sfârșitul, la finele săptămânii tre ...

UPDATE: Încă un tânăr din Galați s-a înecat în Siret. A fost găsit după 24 de ore

UPDATE ora 12,15: ISU Galați a anunțat în urmă cu puțin timp că trupul neînsuflețit al tânărului îne ...

Comunitățile vulnerabile pot beneficia de noi oportunități financiare. Apel al Prefecturii Galați

Instituția Prefectului din județul Galați a organizat o întâlnire de lucru cu reprezentanții Agenție ...

Candidaturi deschise pentru Capitala Tineretului

S-a deschis apelul pentru titlul ”Capitala Tineretului din România 2027”, programul național dedicat ...

Circuitul copacilor în Pădurea Gârboavele. Defrişări şi plantări făcute anul acesta (FOTO)

„Invit pe mari iubitori de natură la Gârboavele. Fraților, vă rog frumos: la pădure! Orașul e cu bet ...

Cu câţi bani sunt plătiţi mai-marii judeţului Galaţi

Pentru că sunt remunerați din bani publici, ni se pare normal ca gălăţenii să ştie cu cât sunt plăti ...

Transurb şi-a adus aminte de întreţinerea sistemului de ticketing

Dacă automatul de bilete v-a tras „ţeapă”, dacă sunteţi nevoit să „înotaţi” prin mulţimea de călător ...

Zelenski, încurajat de Trump să lovească Moscova și Sankt Petersburgul

Președintele american Donald Trump a încurajat în discuții private Ucraina să intensifice atacurile ...

Doliu naţional la Cernăuţi, după atacul rusesc din noaptea trecută

Duminică, 13 iulie, va fi doliu naţional la Cernăuţi, în memoria victimelor celui mai recent atac ae ...

„Această ciocnire cu Rusia este doar începutul”. Interviu despre Dunăre, război şi dezinformare

De Ziua Dunării, am avut ocazia să stăm de vorbă, la "Viaţa liberă", cu un oaspete al oraşului nostr ...

Colonel SBU, asasinat în Kiev

Un colonel al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) a fost împușcat mortal în districtul Holos ...

Ce plante medicinale pot fi culese în luna iulie

Luna iulie este una dintre cele mai bogate perioade ale anului pentru cei care iubesc medicina natur ...

Zmeura - fructul fragil cu puteri tămăduitoare

Puține fructe sunt atât de delicate și, totodată, atât de bogate în nutrienți precum zmeura. Cu gust ...

„Creierul e o prioritate” de peste 10,4 milioane de lei

Echipamente medicale, echipamente IT, mobilier şi alte dotări necesare pentru tratarea pacientului c ...

Cireșele - beneficii surprinzătoare pentru sănătate

Cireșele, fructele de sezon care aduc savoare începutului de vară, nu sunt doar un desert natural pe ...

Peste 7.600 de tineri și-au căutat un job de la începutul lunii

Peste 7.600 de tineri din România și-au activat conturile de job-seeker pe platforma delucru.ro de l ...

Peste 150 de absolvenți gălățeni, înregistrați la AJOFM

150 de absolvenți gălățeni de liceu și facultate s-au înscris, începând cu 1 iulie, în evidența AJOF ...

Inflaţia crește, indicii ROBOR revin aproape de 6,5%

Conform datelor prezentate de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a crescut de la ...

Clubul Sidex, cumpărat de un dezvoltator imobiliar cu 1,55 milioane de euro

Clubul "Sidex" din Țiglina I, unul dintre cele mai cunoscute active pe care combinatul siderurgic le ...

Start foarte echilibrat de campionat, dar şi cu un scor-record

Nicio echipă din prima ligă a fotbalului nostru n-a reușit să câștige ambele jocuri disputate până a ...

Două gălățence, evidențiate la XTennis Cup

Competiția de tenis "XTennis Cup", destinată copiilor, desfăşurată la Galați, în weekend, a evidenți ...

Gălățeanul Sorin Mavru, de trei ori pe podiumul mondial

Actuala ediție a Campionatului Mondial de navomodele clasa M - viteză a reunit la startul întreceril ...

Echipa de hochei, cu antrenori-jucători. Din sportul gălăţean

HOCHEI. Echipa de seniori a CS Municipal Galați și-a schimbat conducerea tehnică. Din noul sezon, ho ...

Universitatea „Dunărea de Jos” are centru de kinetoterapie și recuperare (FOTO)

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a inaugurat oficial, luni, 21 iulie, Centrul de Kinetotera ...

Studenții internaționali de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, sprijiniți să se integreze

Săptămâna trecută, în Sala Senatului Universității „Dunărea de Jos” din Galați, a avut loc o sesiune ...

Profesori din Umbrărești au învățat în Spania despre utilizarea AI

Patru cadre didactice de la Școala Gimnazială „Sf. Stelian” din Umbrărești-Deal au participat, în pe ...

Diplomă de excelenţă pentru gălăţeanca Daniela Agafiţei, la Gala Profesorilor Excepționali

O diplomă de excelenţă i-a fost decernată gălăţencei Daniela Agafiței, profesoară pentru învățământu ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Euro a scăzut cu un ban față de lunea trecută

Reducerea aversiunii față de risc de pe piețele financiare a asigurat un parcurs liniștit monedelor ...

Contract atribuit pentru noii „plămâni verzi” ai oraşului. Până în 2026 ar trebui să avem păduri urbane

Din a doua încercare, Primăria Galaţi a reuşit să atribuie contractul pentru noii „plămâni verzi” ai ...

Bucurie sfântă la Biserica „Sfântul Ilie” din Galați

Sfântul Proroc Ilie a fost, pe 20 iulie, motiv de pelerinaj către bisericile din întreaga eparhie a ...

Campanie pentru sprijinirea victimelor violenței domestice. Nu ești singură în lupta cu abuzurile!

Deși trăim în 2025, violența domestică rămâne o realitate crudă, prezentă în viața a zeci de mii de ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Galaţiul prinde iar culoare şi farmec, prin Htag Festival

Artă urbană și mai multă culoare în Galaţi, asta aduce a treia ediţie a „Htag Festival”, prin care o ...

Gălățeni la Festivalul „Vasluiul Medieval”

Nouă membri ai Asociației Culturale "Tomis" - filiala Galați, împreună cu șase colegi de la grupul „ ...

Peisajul şi portretul domină Salonul de vară al plasticienilor gălăţeni

Deschisă la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, ediția din acest an a Salonului de vară al Filialei G ...

Gălăţeanul Laurenţiu Bobeică, în finala Galei Tânărului Actor HOP

Gălăţeanul Laurenţiu Bobeică, membru fondator al Teatrului "Impuls", a trecut cu brio de preselecţia ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Patronul ”Hanului Vânătorilor” și-a redus pedeapsa prin prescripție

Circa trei ani de închisoare este cuantumul pe care Curtea de Apel Galați l-a tăiat din sentința dat ...

28 de ani de închisoare pentru mama care şi-a ucis fetiţa de 9 ani

Tribunalul Galați a pronunțat luni, 14 iulie, condamnarea în dosarul de omor al minorei Alexandra Va ...

66 de ani de închisoare pentru ucigașii Alexandrei!

Tribunalul Galați a pronunțat luni, 14 iulie, condamnarea în dosarul de omor al minorei Alexandra Va ...

Șofer chinez, înfrânt la graniță de birocrație. Din două permise, niciunul nu era bun

Un cetățean chinez nu a fost lăsat să intre în țară la volanul mașinii după ce autoritățile române d ...

Obiceiul „Pomul de Sf. Ilie”, promovat la Șivița

În perioada 18-20 iulie, Asociația Culturală pentru Tradiții și Obiceiuri Românești „Vatra”, alături ...

Un pas important pentru rețeaua de gaze din Smârdan

Proiectul privind înființarea rețelei de gaze naturale în comuna Smârdan avansează cu un nou pas con ...

Unde dispar anual 400 de indicatoare rutiere de pe drumurile judeţene

„Am găsit indicatoare rutiere inclusiv la stâna unor ciobani, puse ca stâlpi de susținere pentru poa ...

Prefectura verifică igienizarea și decolmatarea râurilor din judeţ

Prefectura județului Galați a primit mai multe sesizări din teritoriu privind posibile nereguli în d ...

Elegie la Piramida cu Vârful în Jos (blagoslovenie)

Motto:„ca nişte păsări ilegale/ ne ducem cuibul în spinare/ trăim în timpul morţii tale/ ori poate n ...

CONSTATARE-n CONTRA/STARE (dosarele XYZ)

!nici un zmeu, nici o ileană nu mai umblă pe pământ! făt-frumos e terchea-berchea, sfânta vineri st ...

TRATAT EXTEMPORAL (așa așa vede)

Aşa se vede dinspre depărtare:frumos, citeţ, corect, gramatical -şi tot la fel s-aude... mi se parec ...

ULTIMA PARTIDĂ (certificat de avertizare)

Mărite rege, roagă-te, fă-ţi cruce,închină-te la cer şi la pământ,şterge-ţi trufia... a-nviat Regina ...

Maria din Bârlad

Dragă Marie, iartă-mă că sunt întârziat în răspuns la epistolia ta copleşitoare şi importantă ca tin ...

Maria de la Școală

Pe Maria de la Şcoală am cunoscut-o la Biblioteca din Comună. Era o fetişcană mândruleană aproape mi ...

Maria de la Frizerie

Pot să spun cu toată sinceritatea şi cu toată responsabilitatea şi argumentaţia din partea de sud a ...

Maria de la Monastire

A stat cu mine exact o lună, două săptămâni, patru zile, două ore, trei minute şi cincizeci de secun ...

Filmul zilei la tv

„Sirena de pe Mississippi” Franţa (1969), dramă, mister, romanticTVR 1, marţi, 22 iulie, ora 21.00C ...

CARIERE. Leon Rotman, primul dublu campion olimpic al României

Canoistul Leon Rotman, primul dublu campion olimpic al României, s-a născut pe 22 iulie 1934, la Buc ...

Carnet cultural gălăţean

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia „Templul Interior“, cu lucrări ale sculptorului Liviu ...

REMEMBER. Alan Shepard (1923-1998)

Astronautul american Alan Shepard s-a născut pe 18 noiembrie 1923, la Derry, New Hampshire. A obținu ...

Prea mult online poate fi periculos. Atenţie la ce postaţi despre viaţa personală!

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra riscurilor tot mai mari ...

Scapă de mătreață în mod natural!

Mătreața este una dintre cele mai frecvente probleme ale scalpului, afectând milioane de oameni, ind ...

Când nu mănânci, te vindeci! O practică milenară cu efecte dovedite asupra sănătății

Într-o epocă a abundenței, în care mesele sunt tot mai bogate, iar tentațiile culinare ne însoțesc l ...

Cum putem învinge atacurile de panică fără medicamente

Într-o lume în care stresul a devenit o constantă a vieții moderne, tot mai multe persoane se confru ...