Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

„Seriozitatea” Germaniei, pusă la îndoială de Ucraina

Luni, 24 Ianuarie 2022 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cancelarul german Olaf Scholz a cerut Statelor Unite şi Uniunii Europene să reflecteze cu atenţie când iau în calcul sancţiuni împotriva Rusiei în cazul unei agresiuni a acesteia contra Ucrainei, consemnează Reuters. Printre posibilele sancţiuni este evocată blocarea funcţionării gazoductului Nord Stream 2, care conectează Germania direct cu Rusia. Dar o asemenea măsură ar amplifica criza energetică în Europa ce a condus la creşterea preţurilor. "Trebuie să luăm în consid ...

Europenii nu și-au rechemat personalul diplomatic de la Kiev

Luni, 24 Ianuarie 2022 19:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Uniunea Europeană nu vede niciun motiv să dramatizeze tensiunile dintre Ucraina şi Rusia şi nu intenţionează deocamdată să se ia după Statele Unite, care au rechemat familiile diplomaţilor lor, a anunţat luni şeful diplomaţiei europene, citat de France Presse şi Reuters. "Cred că nu ar trebui să dramatizăm situaţia şi să părăsim Ucraina, cu excepţia cazului în care Statele Unite ne oferă informaţii care să justifice această decizie", a spus Josep Borrell, înaintea un ...

Franța pledează pentru un dialog direct UE - Rusia

Luni, 24 Ianuarie 2022 18:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Franţa pledează pentru un dialog direct al Uniunii Europene cu Rusia asupra arhitecturii de securitate în Europa, a declarat secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clément Beaune, relatează AFP. Moscova a transmis în decembrie Washingtonului o serie de cereri, în special încetarea extinderii NATO şi retragerea trupelor acestei alianţe din statele care au aderat la ea după 1997, discuţiile iniţiate pe 10 ianuarie neconducând până în prezent la niciun rezultat. Rusi ...

Îndreptare și speranță pentru deținuți

Sâmbătă, 22 Ianuarie 2022 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Pe 16 ianuarie, sărbătoarea cinstirii lanțului cu care a fost legat în temniță Sfântul Apostol Petru l-a adus pe ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, lângă personalul și deținuții din Penitenciarul Galați. ”Ierarhul locului a oficiat o slujbă de mulţumire, a rostit rugăciunile speciale pentru cei aflaţi în închisori şi a săvârşit slujba de pomenire pentru martirii, deţinuţii şi angajaţii Penitenciarului Galaţi, trecuţi la cele veşnice. La eveniment au part ...

Sindicatele din siderurgie au pichetat Ministerul Energiei

Vineri, 21 Ianuarie 2022 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Sindicatele din industria metalurgică au pichetat, joi, sediul Ministerului Energiei, solicitând intervenţia Guvernului pentru a reglementa preţurile mari la electricitate şi gaze. Din cadrul FSS Metarom face parte inclusiv sindicatul Siderurgistul AMG din cadrul Combinatului Siderurgic Liberty Galați. La acțiunea de pichetare a Ministerului Energiei au participat aproximativ 100 de persoane, reprezentând unitățile din întreaga țară, zece dintre sindicaliști fiind din Galați."Am ...

Din 400 de nave construite la Galați, doar 17 au fost pentru România

Vineri, 21 Ianuarie 2022 00:01 | Publicat în ECONOMIE
Industria navală trebuie considerată o industrie de interes strategic, mai ales într-un stat ca România aflat la Marea Neagră şi la Dunăre, în care transportul, dar şi apărarea litoralului reprezintă elemente foarte importante, a declarat Gheorghe Savu, director la Damen Naval România, în cadrul unui eveniment media organizat de Ziarul Financiar. „În cei zece ani de activitate la şantierul din Galaţi am produs peste 400 de nave, dintre acestea peste 30 sunt nave militare moder ...

Uniunea Europeană, pregătită să reacționeze față de Rusia

Joi, 20 Ianuarie 2022 20:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat joi că UE va reacţiona prin sancţiuni economice şi financiare "masive" în cazul unor atacuri asupra Ucrainei, transmite Reuters. "Dacă situaţia se deteriorează, dacă vor avea loc orice atacuri împotriva integrităţii teritoriale a Ucrainei, vom reacţiona prin sancţiuni economice şi financiare masive. Comunitatea transatlantică este fermă în această privinţă", a spus ea, în deschiderea Forumului Economic Mondial. ...

Rusia îşi intensifică manevrele militare pe mare

Joi, 20 Ianuarie 2022 17:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Rusia a anunţat joi exerciţii navale, în ianuarie şi în februarie, în Atlantic, Arctica, Pacific şi Marea Mediterană, pe fondul acutizării tensiunilor cu Occidentul, relatează AFP şi EFE. "În total, peste 140 de nave de război şi vase de sprijin, peste 60 de avioane, 1.000 de echipamente militare şi aproximativ 10.000 de militari urmează să ia parte" la aceste manevre, a specificat Ministerul rus al Apărării, citat de agenţiile de presă ruse. "Marina rusă va efectua o serie ...

Stare de urgență energetică în Republica Moldova

Joi, 20 Ianuarie 2022 19:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Parlamentul Republicii Moldova a instituit joi starea de urgenţă în sectorul energetic, transmite Radio Chişinău. Măsura va fi în vigoare timp de 60 de zile, din cauza riscului ca Gazprom să suspende livrarea de gaze. Compania rusă a solicitat plata în avans şi nu a ajuns la un compromis cu Moldovagaz, care nu dispune de toate resursele financiare necesare. În aceste condiţii, Gazprom a avertizat că va sista livrarea gazelor naturale către Republica Moldova, din 21 ianuarie. Vic ...

Casa Albă clarifică diferenţele dintre „incursiune minoră” și „invazie” în Ucraina

Joi, 20 Ianuarie 2022 18:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Casa Albă a promis un răspuns dur dacă trupele ruse vor intra în Ucraina, grăbindu-se să clarifice remarcile preşedintelui Joe Biden din timpul conferinţei de presă susţinute miercuri cu privire la posibilitatea unei incursiuni "minore", o formulare confuză care a fost puternic criticată de opoziţie, transmite joi AFP. Dacă forţele militare ruse trec graniţa cu Ucraina, aceasta va constitui o nouă invazie care va atrage "un răspuns rapid, sever şi unit" din partea Statelor Un ...
Pagina 547 din 1108

Impas administrativ grav în comuna Țepu

Instituția Prefectului Galați a avut o nouă întâlnire cu primarul comunei Țepu, localitate aflată de ...

Poza zilei. Lecția de eficiență a crizantemelor

În Piațeta Florilor de Tei, timpul pare a sta-n loc. Se așteaptă un „Înaripat”, un monument realizat ...

Cu permisul retras, dar băut, la plimbare prin oraș

Pentru că nu a putut să aleagă între alcool sau volan, un gălățean este acum sub control judiciar pe ...

Sub control judiciar pentru că au pescuit cegă din Dunăre

Pentru că au pescuit ilegal sturioni, doi bărbați sunt acum cercetați de poliție și urmează să dea s ...

DISPOZIŢIA NR. 292 din 13 noiembrie 2025

  PREŞEDINTE DISPOZIŢIA NR. 292 din 13 noiembrie 2025   privind: convocarea de îndată în şedi ...

„Am promis, am realizat! 2,2 milioane de lei pentru ca DJ 251C, între Smulți și Vârlezi, să devină un drum modern, sigur și rezistent” (FOTO)

Pe DJ 251C, între localitățile Smulți și Vârlezi, s-au finalizat lucrările de punere în siguranță a ...

Prinţesele-gimnaste din Galaţi au cucerit Praga

Trupa de dans acrobatic „Princess” din cadrul cercului de gimnastică ritmică al Palatului Copiilor G ...

Parc ilegal de dezmembrări auto, descoperit în județ

Garda de Mediu Galați și Poliția Transporturi au descoperit, în satul Lungoci din comuna Fundeni, un ...

Alina Gorghiu a găsit legătura dintre sabie și Tecuci

Născută în municipiul Tecuci din județul Galați, deputata PNL Alina Gorghiu a descoperit legătura di ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Noi licitaţii pentru alocarea locurilor de parcare rezidenţiale

Primăria municipiului Galați anunţă că, în perioada 10 - 14 noiembrie, vor avea loc noi sesiuni de l ...

Doi gălăţeni în conducerea naţională a PSD

Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, şi Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Gal ...

Cel mai grav scandal de corupție din mandatul lui Zelenski

Luni, agențiile ucrainene de combatere a corupției au dezvăluit că unii dintre apropiații președinte ...

România și Ucraina dezmint deturnarea unui avion militar rusesc

Bucureștiul și Kievul au dezmințit marți acuzațiile Moscovei, care susține că Ucraina și aliatul său ...

Atac rusesc masiv asupra sistemului energetic ucrainean

Ucraina a fost din nou ținta unui atac rusesc asupra infrastructurii sale energetice, soldat cu un m ...

SUA reiau testele nucleare, după 33 de ani

Donald Trump a ordonat joi Pentagonului să reia imediat testarea armelor nucleare, pentru prima dată ...

Se caută asistenți medicali pentru mai multe spitale din oraș

Spitalele TBC, Militar şi CFR din Galați au nevoie de asistenți medicali generaliști pentru posturil ...

Uleiul de canabis - de la tabu la tratament recunoscut științific

Multă vreme privit cu suspiciune, uleiul de canabis începe să fie redescoperit și acceptat de tot ma ...

Final de carieră pentru doi reputați medici gălățeni

Sănătatea gălățeană este mai săracă după ce doi iluștri medici au ieșit la pensie. Este vorba de Mih ...

Contract atribuit pentru îngrijiri paliative la Spitalul „Buna Vestire”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Primăria Galați tocmai a atribuit contractul pen ...

Creștere a salariului mediu net cu cu 56 de lei

Salariul mediu net a ajuns în luna septembrie la 5.443 lei, în creștere cu 56 lei față de luna augus ...

Urmează încă cel puțin șase luni cu inflație mare

În ziua în care BNR a decis să mențină dobânda de politică monetară la 6,5%, una dintre cele mai rid ...

Valoarea maximă a tichetelor de masă, majorată

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege care preved ...

Două ședințe consecutive de scădere pentru euro

Cursul euro a scăzut marţi de la 5,0854 la 5,0845 lei și a revenit astfel la valoarea care a fost st ...

Sporting Liești și Unirea Braniștea joacă acasă

FOTBAL. Etapa cu numărul 13 (a doua a returului) în Liga a III-a de fotbal a programat toate meciuri ...

Din sportul gălăţean. Festival de goluri al hocheiştilor juniori

HOCHEI. Echipa de juniori CSM (antrenor Cătălin Geru) a jucat în Capitală cu formația Red Hawks în c ...

Oțelul II speră într-un rezultat favorabil

FOTBAL. Oțelul II este pregătită pentru meciul etapei a doua a returului Ligii a III-a. De la ora 14 ...

România încă mai speră la calificarea la Cupa Mondială

Selecționata de fotbal a țării noastre are nevoie de șase puncte în ultimele două meciuri ale grupei ...

Tradiția și arta populară, transmise copiilor prin joacă și artă

Centrul Cultural „Dunărea de Jos” din Galați a fost zilele acestea locul unde curiozitatea copiilor ...

Olimpicii internaționali primesc felicitări, nu şi stimulente financiare

Așa cum se știe deja, pentru anul școlar 2025-2026, elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele naț ...

Preșcolari primiți cu entuziasm la CSS Galați

Echipa de handbal a Clubului Sportiv Şcolar (CSS) Galați a primit în vizită un grup de copii de la G ...

Conducere nouă la Liga Studenţilor din Galaţi

Liga Studenților din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (LSG) şi-a ales, luna trecută, un nou ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

Condamnat gălăţean prins în Marea Britanie

Poliția Română a adus în ţară, miercuri, 5 noiembrie, cinci persoane pe numele cărora existau mandat ...

Tecuceancă implicată într-un scandal penal în gimnastica franceză

Agresiune sexuală, hărțuire și violență împotriva unor tinere gimnaște sunt acuzațiile care li se ad ...

Gălăţean condamnat, prins în Germania

În cel mai recent lot de infractori aduşi în ţară de Poliția Română, printre cele nouă persoane pe n ...

Trei zile împreună cu Eminescu. Proiect cultural transfrontalier la Galaţi

Sub egida Asociației „Danubiana” Galați (președinte Antoaneta Crudu) s-a desfășurat în orașul nostru ...

O lecție deschisă pentru viitori restauratori: „Restaurarea ilustrată”, la a IV-a ediție

„Restaurarea ilustrată” este tema expoziției de foto-documente care s-a deschis, recent, la Muzeul I ...

350 de preoţi, ieri la Catedrala Arhiepiscopală

Pe 13 noiembrie 2025, în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, a avut loc în Arhiepi ...

Tineri din patru țări au promovat la Galaţi valorile europene

Galațiul a fost recent gazda unui eveniment internațional dedicat implicării civice și dialogului in ...

Calendar ortodox. Începe Postul Naşterii Domnului

Vineri, 14 noiembrie, intrăm în Postul Nașterii Domnului sau al Crăciunului.  Urmează o perioadă ca ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

S-o ajutăm pe Raluca să lupte împotriva cancerului

Raluca este încă tânără şi cea mai mare dorință a ei este să-și vadă fiica crescând, să fie prezentă ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

O tânără educatoare are nevoie de ajutor pentru a-şi salva viaţa

O tânără mamă din Galaţi, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7, unde se ocupa, cu iubi ...

Cu ajutorul gălăţenilor, Alexandra va avea elevatorul mobil necesar

Cu ajutorul oamenilor minunaţi care au donat online sau au participat, în acest scop, la evenimentul ...

Ambasadorul Albaniei, alături de scriitorii gălăţeni. Vizită la Universitate, Primărie şi Consiliul Judeţean (GALERIE FOTO)

Luni, 10 noiembrie, aşa cum anunţasem, s-a aflat în vizită la Galaţi Excelenţa Sa Enkeleda Merkuri, ...

135 de ani de la inaugurarea Bibliotecii „V.A. Urechia”

Pe 11 noiembrie, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați a aniversat 135 de ani de la inaugurare. ...

Expoziţie la Buzău a artiştilor plastici din Galaţi

La Galeriile de Artă „Ion Andreescu” din Buzău a fost vernisată, săptămâna trecută, expoziția „Metam ...

Dramaticul gălățean caută actor cu experienţă

Trei tineri actori - Denisa Dutcovschi, Costin Stăncioi și Visarion Udatu - s-au alăturat, din aceas ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

La Galați, când Primăria tace, investitorii clădesc. Cine sunt dezvoltatorii oraşului

Judecați adesea doar prin prisma afacerilor puternice și a profitului consistent, dezvoltatorii imob ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

„Scandalagiul” de pe raza Secției 3 Poliție a fost internat la psihiatrie

Un bărbat care își făcea veacul pe raza Secției 3 Poliție și care lovea femeile pe care le întâlnea ...

Tânără urmărită pentru trafic de persoane, prinsă la vamă

O tânără, în vârstă de 24 de ani, a încercat să treacă prin vamă, deși era urmărită internațional pe ...

Contrabandă cu țigări și alcool, în Piața Micro 17

Polițiștii gălățeni au desfășurat joi, 6 noiembrie, o razie amplă în Piața Agroalimentară Micro 17, ...

Judecat pentru o palmă care a cauzat moartea

Pe 5 noiembrie 2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a finalizat ...

Absorbția fondurile europene pentru dezvoltare rurală, peste 95 la sută

România a ajuns la un grad de absorbție de 95,16% din fondurile europene alocate pentru dezvoltarea ...

Sute de proprietari din judeţul Galaţi, victime ale erorilor cadastrale

O situație absurdă lovește comuna Matca, unde sute de localnici s-au trezit că actele nu mai corespu ...

Sprijin pentru persoanele vulnerabile din satele gălăţene

Instituția Prefectului Galați a avut o întâlnire cu reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și ...

Pistă de biciclete folosită de șoferi și tractoriști, pentru a scurta drumul spre Galaţi

O pistă de biciclete, construită cu o investiție de aproximativ cinci milioane de euro, a devenit de ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” TRATAT de/spre TOT (cu Nimic în Mişcare)

(!) eu numai în felul acesta/ mai pot auzi ce se vedede când se învârte pământul/ lunatec de foame ş ...

PASTEL în OGRADĂ (dosarele XYZ)

Deseară te-aştept în ogradă,/ pe prispa din pleavă şi clisă,te-aştept cu dulceaţă amară,/ te-aştept ...

FIREŞTE (despre nesimţire)

Îmi stă fireşte în bocancii mei,în pielea mea şi-n locul meu de bază,nu zic nici aoleu, nici alelei, ...

CUVÂNT ÎNAPOI (la mormântul PĂRINȚILOR)

Mai am vro câţiva paşi până ajung unde începe cercul înc-o dată şi unde totul stă-ntr-un absolut ni ...

POMUL PRIMULUI PĂCAT

Demult (cam pe vremea şi cam pe timpul când Şcoala era Şcoală, Părinţii erau Părinţi, Munca era Munc ...

ȚĂRI MAI STRĂINE DECÂT ROMÂNIA

Doamna ieşeancă Maria Măcăleandru locuieşte în Galaţi, pe strada lui Mihai Eminescu. Are vro douăzec ...

STRADA STUPEFIANTELOR (V)

Da... nu există scăpare dintr-această fiertură de plante stupefiante, parcă toate plantele adunate d ...

STRADA STUPEFIANTELOR (IV)

La urma urmei şi la coada cozii şi la capătul capătului, oare ce caută Bizara mea Clementina la uşa ...

Remember. Georg Wilhelm Friedrich Hegel (1770-1831)

Georg Wilhelm Friedrich Hegel, filozof german și una dintre cele mai influente figuri ale idealismul ...

Un căţel blând are nevoie de o familie (GALERIE FOTO)

O nouă săptămână, alt mic suflet care are nevoie de casă. Îl promovăm pe noul venit în adăpostul "He ...

CENACLUL NODURI ŞI SEMNE – Cronică de cenaclu: Între melancolie şi dramatism

Admir parfumul umbrelor de frunze/ de pe patul de spital,/ ale cărui bare ruginesc/ de la greutatea ...

Remember. Constantin Codrescu (1931-2022)

Actorul de teatru și televiziune Constantin Codrescu s-a născut pe 5 septembrie 1931, la Huși. A ab ...

Cum descurajăm câinele să ne lingă. Şcoala iubitorilor de animale

Linsul este una dintre primele interacțiuni sociale pe care le au câinii, fiind linşi de mamă, imedi ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...

Cum să îi administrați pisicii o pastilă. Şcoala iubitorilor de animale

Revenim astăzi cu sfaturi utile despre administrarea tratamentelor pisicilor, într-un mod mai puțin ...

De ce nu e bine să bem cafeaua imediat după trezire

Pentru mulți dintre noi, prima mișcare după ce deschidem ochii este să pornim cafeaua. Totuși, potri ...