Roxana Artene Penciu

Roxana Artene Penciu

Premii în bani şi cadouri pentru elevii de 10 ai Galaţiului

Miercuri, 15 Iunie 2022 08:30 | Publicat în EDUCAŢIE
650 de elevi cu medii de 10 la școală vor fi premiați cu burse și produse cadou în cadrul Galei Excelenței în Educație 2022, organizate de Gloria Education Foundation, în parteneriat cu Primăria Municipiului Galați, GFG Foundation, Liberty Galați și Grande Gloria Production. Evenimentul, aflat la a II-a ediție, va avea loc pe 16 iunie, începând cu ora 17,00, în Grădina Publică. Vor fi premiați elevii de clasele V-XII, care au obținut media generală 10,00 în anul școlar 2 ...

Eminescu, omagiat la statuia din Parcul Municipal

Marți, 14 Iunie 2022 17:00 | Publicat în EVENIMENT
Miercuri, 15 iunie, de la ora 10,00, toți gălățenii sunt invitaţi la statuia marelui poet național din Parcul municipal, unde va avea loc un moment omagial dedicat lui Mihai Eminescu, la 133 de ani de la trecerea sa în eternitate. Anul acesta, la prima statuie ridicată lui Eminescu în România, după un program de muzică de promenadă susținut de fanfara Centrului Cultural "Dunărea de Jos", vor urma alocuţiunile prezentate de autorităţile şi personalităţile culturale gălă ...

Eveniment inedit la Muzeul de Artă Vizuală. Vernisaj şi performance cu un instrument unicat

Marți, 14 Iunie 2022 09:00 | Publicat în CULTURA
Miercuri, 15 iunie, începând cu ora 18,00, în cadrul Muzeului de Artă Vizuală din Galați, va fi deschisă expoziția de desen și pictură a artistului Constantin Rusu, "Ekphrasis. Spații în mișcare". Expoziția prezintă o serie de lucrări realizate de Rusu în ultimii ani, alături de o selecție de filme ce documentează performance-uri ale artistului. Cu ocazia deschiderii, publicul va avea ocazia să asiste la un performance realizat de artistul vizual în colaborare cu Peter Vuk ...

Marţi începe Evaluarea Naţională 2022 la clasa a VIII-a

Luni, 13 Iunie 2022 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE
În perioada 14-17 iunie 2022 va avea loc examenul de Evaluare Naţională pentru absolvenții clasei a VIII-a. Probele se vor desfăşura după următorul calendar: 14 iunie 2022 – proba scrisă la Limba şi literatura română şi 16 iunie 2022 – proba scrisă la Matematică. Afişarea rezultatelor iniţiale va avea loc pe data de 23 iunie 2022, până la ora 14,00. Contestaţiile se vor depune în aceeaşi zi, în intervalul orar 16,00 – 19,00 şi pe data de 24 iunie 2022, între orele ...

Ziua Prieteniei, sărbătorită alături de copii ucraineni la Şcoala Nr. 13

Sâmbătă, 11 Iunie 2022 08:30 | Publicat în EVENIMENT
Joi, 9 iunie, de Ziua Prieteniei, cu ajutorul părinților, Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, Galați, a reușit să facă fericiți aproximativ 50 de ucraineni, părinți și copii, care de câteva luni locuiesc la Blocul M11, spațiu pus la dispoziție de Primărie. În curtea şcolii au fost montate tobogane gonflabile, unde s-au jucat şi copii ucraineni, şi cei de la Şcoala "Ştefan cel Mare". S-a cântat, s-a dansat, s-au lansat baloane. Copiii s-au jucat cu gândul la pace. " ...

Două licee gălăţene, premiate la Concursul "Eco Provocarea"

Sâmbătă, 11 Iunie 2022 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Două licee din Galaţi se află pe podium la Concursul Național "Eco Provocarea". Este vorba de Liceul Tehnologic "Aurel Vlaicu" şi de Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri". Liceul Tehnologic "Aurel Vlaicu" a câştigat Premiul I la Reciclare şi Premiul al II-lea la Târguri de economie circulară, iar Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" s-a clasat pe locul al II-lea la secţiunea Plantare.Concursul s-a derulat timp de şapte luni și a avut misiunea să motiveze și să îndrume tineri ...

A început vacanţa de vară

Sâmbătă, 11 Iunie 2022 07:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Vineri, 10 iunie, a fost ultima zi de cursuri din anul şcolar 2021 - 2022, iar de sâmbătă, 11 iunie, copiii sunt în vacanţa de vară.  Anul școlar 2022-2023 va începe pe 5 septembrie și va fi organizat pe cinci „module de învățare” și cinci vacanțe. Va avea o durată de 36 de săptămâni, fiind, în final, la fel de scurt ca cel actual. Anul școlar 2022-2023 începe pe 5 septembrie și se încheie pe 16 iunie 2023. “Școala altfel” și „Săptămâna verde” au l ...

Avem festivaluri, avem droguri. Ce facem cu ele?

Vineri, 10 Iunie 2022 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Dacă eşti părinte, şi nu numai, nu ai cum să nu rămâi şocat de ştirea că doi tineri şi-au pierdut viaţa după ce au consumat droguri în timpul festivalului SAGA, desfăşurat în weekend la Bucureşti. Alţii sunt în spital, deşi au scăpat cu viaţă. Iar vacanţa abia începe, e lungă şi urmează alte festivaluri cu şi mai mulţi prozeliţi decât cel din Bucureşti, dacă ne gândim că la Untold au fost, anul trecut, când încă era pandemie, peste 200.000 de spectatori. D ...

Trăieşte muzica cu Mad Grooves

Vineri, 10 Iunie 2022 11:30 | Publicat în CULTURA
Un eveniment muzical special este programat vineri, 10 iunie, începând cu ora 19,30, la Gamberetti: eşti aşteptat să trăieşti muzica cu trupa Mad Grooves. Cinci muzicieni care vin din zone muzicale diverse vor să se exprime diferit în materie de coveruri, abordând genuri ca blues, funk, ballads. Un solist cu o interpretare expresivă şi inteligentă, cu o voce curată, Claudiu Rusu a activat opt ani în industria muzicală din străinătate. Sorin Gheorghiu (tobe) a fost DJ de radi ...

Un chitarist, trei trupe şi un spectacol inedit

Vineri, 10 Iunie 2022 15:30 | Publicat în CULTURA
Eugen Nuțescu (Oigăn), cunoscutul chitarist al formațiilor Kumm, Robin and The Backstabbers, Moon Museum, vine la Galaţi, sâmbătă, 11 iunie 2022, de la ora 21,00, la Gourmet, cu un proiect inedit, intitulat "Singur printre loopi", în primă audiție. "E greu de hotărât ce ar trebui apreciat la omul acesta, care se numeşte Eugen Nuţescu - Oigăn. Dacă-l asculţi cântând, optezi pentru muzician; dacă-i citeşti versurile, te laşi cucerit de poet; iar dacă intri în vorbă cu el - ...
Pagina 86 din 887

Temperaturile extreme cresc riscurile de accidente rutiere

Temperaturile extreme din aceste zile au efect asupra capacității de a conduce vehicule, atrag atenț ...

UPDATE: Accident extrem de grav pe DN 26! Șofer de tir, mort după ce s-a răsturnat în curbă

UPDATE ora 16,05: Șoferul camionului răsturnat a decedat, în ciuda manevrelor de resuscitare aplicat ...

La beție, permisul de conducere devine ”opțional”

Condusul vehiculelor fără permis și sub influența alcoolului este cum nu se poate mai riscant, mai a ...

„Picnic urban în familie”, din nou pe Faleză

Magie, muzică, dans, jocuri, concursuri şi surprize, adică distracție pe cinste! Asta ni se promite ...

Mai multe case au luat foc. Patru autocisterne au fost trimise la fața locului

Un nou incendiu devastator, izbucnit de data aceasta într-o comunitate din Munteni, a avut loc luni ...

Aproximativ 5.000 de cadre didactice au protestat faţă de măsurile de austeritate

Așa cum era de așteptat, noile reforme propuse de ministrul Daniel David au stârnit îngrijorare și n ...

Poza zilei. Atenţie unde vă aşezaţi dorsalul!

Dacă vă plimbaţi seara târziu pe Faleza inferioară, atenţie mare pe ce bancă vă aşezaţi! Dacă, pe l ...

Weekend incendiar pentru doi condamnați gălățeni

Doi infractori din județul Galați au avut parte de un sfârșit de săptămână încins, la propriu și la ...

Cum se renovează cu bani europeni pe strada Eroilor (FOTO)

De-atâta muncă susţinută a picat răsturnat panoul european, iar cel de şantier a dispărut cu totul! ...

CAPACITĂȚI DE PRODUCERE ENERGIE DIN SURSE REGENERABILE DE ENERGIE PENTRU CONSUM PROPRIU ÎN COMUNA COSMEȘTI, JUDEȚUL GALAȚI

24.06.2025 COMUNICAT DE PRESĂprivind începerea proiectului Beneficiar: Comuna Cosmești, județul Ga ...

19,5 milioane de lei pentru modernizarea Colegiului „Costache Negri”

Consolidare, eficientizare energetică, reabilitare şi modernizare - acestea sunt planurile Primăriei ...

Spectaculosul pod peste Siret, aproape de finalizare (FOTO)

Secretarul de stat Irinel Ionel Scrioșteanu a transmis, sâmbătă, imagini cu podul peste râul Siret, ...

Angajări pe bandă rulantă la Primăria Galaţi

Primăria Galaţi a mai lansat trei concursuri de recrutare pe lângă cele pe care le derulează deja, ş ...

Unde ajung banii încasaţi de Primăria Galaţi din vânzările de terenuri. Întrebări şi suspiciuni în şedinţa Consiliului Local

Venituri de 573.349 de euro, adică 2.849.544 de lei, atât a calculat consilierul local PNL Eduard Ci ...

Cărțile electronice de identitate, disponibile și pentru gălățeni

Noile documente care conțin un cip ce va permite accesul la 11 servicii digitale le sunt acum dispon ...

Cu ce important oraş spaniol se „înfrăţeşte” Galaţiul

Primăria municipiului Galaţi a cheltuit, recent, 9.000 de lei fără TVA pentru trei bilete de avion p ...

Mesaj pentru Trump: „Putin își bate joc de negocierile dumneavoastră de pace!”

Polonia, autoarea mesajului către Trump, este o susținătoare fermă a Ucrainei, iar ministrul de Exte ...

NATO înființează în România un hub pentru livrări militare

Un nou centru NATO pentru coordonarea livrărilor militare către Ucraina este în pregătire pe teritor ...

Șeful adjunct al Marinei ruse a fost ucis într-un atac ucrainean

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul șefului Marinei ruse, care a condus, de asemenea, o brigadă ...

Armata rusă își accelerează înaintarea în Ucraina

Armata rusă a realizat în iunie cele mai mari progrese ale sale pe teritoriul ucrainean după luna no ...

Cireșele - beneficii surprinzătoare pentru sănătate

Cireșele, fructele de sezon care aduc savoare începutului de vară, nu sunt doar un desert natural pe ...

Băuturile răcoritoare pot pune în pericol sănătatea copiilor mici

Pe fondul temperaturilor ridicate și al consumului crescut de băuturi răcoritoare, Agenția pentru St ...

Licitaţie pentru un centru integrat de îngrijiri paliative la Galaţi

Până pe 1 iulie 2025, Consiliul Judeţean Galaţi aşteaptă ofertele pentru proiectarea şi construirea ...

Sprijin emoțional și medical pentru bolnavii de cancer. Peste 17.000 de pacienți în Galaţi

Un program unic în România, dedicat pacienților oncologici din întreaga țară, a fost lansat oficial ...

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut sub pragul de 7%

Data de 8 mai, la trei zile după anunțarea celor doi candidați intrați în turul al doilea al alegeri ...

Remus Borza NU mai este administratorul concordatar al Liberty

Remus Borza, președintele Euro Insol SPRL, a confirmat pentru „Viața liberă”, duminică după-amiază, ...

Combinatul nu renunță la Priza Dunării. Obiectiv strategic și pentru Liberty

Priza Dunării este un obiectiv strategic al Galațiului, de ea depinzând alimentarea cu apă a mai mul ...

Programul Start-Up Nation 4, deblocat

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, a anunțat debloca ...

Rebecca Ciocan, vicecampioană la 800 m. Din sportul gălăţean

ATLETISM. Rebecca Daria Ciocan a terminat a doua în proba de 800 de metri din cadrul finalei Campion ...

Oaspeți din Turcia, la Clubul Dacia

Clubul de tenis Dacia din Mazepa va fi, timp de două săptămâni, gazda unui cantonament special. În c ...

O tânără şahistă din Galaţi - locul 2 la Trofeul Litoralului

Tânăra şahistă gălăţeană Ilinca-Natalia Oprișan, legitimată la clubul Smart, s-a clasat pe locul 2 l ...

Oţelul - victorie la limită, în ultimul amical din pregătiri

Gruparea gălățeană a reușit să câștige partida de verificare, susținută pe teren propriu, sâmbătă, c ...

Galațiul găzduiește o conferință internațională dedicată studiilor canadiene

Sala Senatului a Universității „Dunărea de Jos” din Galați a devenit, în aceste zile, spațiul de înt ...

Acuzații de defăimare la nivel înalt, la Universitatea ”Dunărea de Jos”

Judecătoria Galați a pus punct unui proces deschis în urmă cu un an și jumătate de fostul președinte ...

Peste 1.000 de laureaţi și premii în valoare de 2 milioane de lei, la Gala Excelenței în Educație

Gala Excelenţei în Educaţie, eveniment devenit tradiție la Galați și ajuns anul acesta la ediția a c ...

CATEDRA. Dunărea, văzută prin ochii copiilor din Tecuci

Ziua Dunării nu a trecut neobservată în rândul celor mai mici membri ai comunității. Preșcolarii din ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Gălățeanul Dragoș Chirilă, greu de repatriat din cauza banilor. Va salva şapte vieţi

La numai 30 de ani, Dragoș Chirilă, un gălățean plecat în Marea Britanie ca să-și facă un rost alătu ...

Diaspora votează! Câţi români şi-au ales deja preşedintele

Potrivit datelor înregistrate în timp real, până sâmbătă, la ora 11,00, nu mai puţin de 270.809 de c ...

Canonizarea Cuviosului Dometie de la Râmeț, fiu al Dunării de Jos

Duminică, 6 iulie 2025, drumurile pelerinilor au dus către Mănăstirea Râmeț, din județul Alba, unde ...

În ce condiţii avem dreptul la despăgubiri dacă întârzie avionul

A început perioada vacanţelor, care, pentru unii dintre noi, este sinonimă cu călătoriile în străină ...

Care este legătura Apostolului moţilor cu eparhia Dunării de Jos

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit recent o slujbă de pomen ...

O sută de familii cer insistent un loc de joacă pentru copiii lor (FOTO)

„Loc de joacă închis urmare a deciziei Tribunalului Galați, în vederea demontării echipamentelor”, a ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

„Templul interior” al sculptorului Liviu Bumbu, la Muzeul de Artă Vizuală

Muzeul de Artă Vizuală găzduiește în aceste zile expoziția „Templul interior” a sculptorului Liviu B ...

„Regina nopţii”, selectată la Festivalul Naţional de Teatru

Spectacolul „Regina nopţii”, al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galaţi, a fost selectat în Fes ...

Vernisajul „Salonului de vară”. Carnet cultural

 Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Templul Interior", cu lucrări ale sculptorului Liviu ...

Cenaclul „Noduri şi Semne, la Festivalul „Poezia - port la Dunăre”

Așa cum observa unul dintre invitații prestigioși, poetul craiovean Mihai Firică (proaspăt laureat a ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Iertat de pușcărie după ce vrut să arunce în aer trei oameni

Individul care în primăvara anului trecut a comis un atac violent asupra gospodăriei unui vecin, în ...

Ceremonie de onoare la Academia de Ştiinţe Juridice din România

Vineri, 4 iulie, Academia de Ştiinţe Juridice din România organizează un eveniment de gală, ceremoni ...

Ziua Polițistului de Penitenciare, sărbătorită la Galați

Penitenciarul Galați a marcat, săptămâna trecută, Ziua Polițistului de Penitenciare printr-un evenim ...

Preotul acuzat de viol a scăpat de arest

Tribunalul Galați a admis contestația preotului cercetat pentru viol și, după o amânare de patru zil ...

Testare și informare în cadrul unei campanii pentru prevenirea consumului de alcool

Direcția de Sănătate Publică Galați, prin Compartimentul Promovarea Sănătății, a derulat, în lunile ...

Multe cărți noi, la biblioteca din Slobozia Conachi

Biblioteca Comunală Slobozia Conachi și-a îmbogățit semnificativ colecțiile, oferind acum locuitoril ...

Fost consilier local în Corod, găsit în incompatibilitate

Costel Negruţ, fost consilier local în comuna Corod, judeţul Galaţi, a fost găsit în incompatibilita ...

Salubrizarea, irigațiile și protecția împotriva inundațiilor - priorități pentru Galați

La Prefectura Județului Galați a avut loc recent ședința Colegiului Prefectural, în cadrul căreia au ...

POEM în MIȘCARE (oare ce-ar fi?)

Şi-am întrebat... să-mi spună şi să-nvăţ:nimica nu-i, dacă nu e Mişcare!!??Mişcarea ţine totul într- ...

NUMAI AICI (aşteptare... picior peste picior)

Motto: „de când aşteaptă să te-ntorci acasă,/ stă numai la fereastră, negreşit...!.../ a vrut să ple ...

DOMNUL (în) ALB (elegie în alb)

Domnule-(n) Alb, fii blând şi milostiv,/respectă-ţi Jurământul de onoare,nu vezi câtă nădejde-n juru ...

ÎNAINTE de CAPĂT (...dincolo... dincoace...)

Cred că trebuie să mă opresc înainte de a trecede capătul acestui Sens!Ce sens are să trec dincolo d ...

PASĂMITE!!!

Dacă-i goală, o văd plină (plină cum e luna goală)...! Umblă dezbrăcată, albă, ca mireasa-n catedral ...

IACĂTĂ!!!

Tocmai de atunci, când cele două clopote ale schitului Zimbru se aprindeau şi se stingeau în dangăte ...

SCRISOARE DESCHISĂ... la TIMP

Bună dimineaţa, bună ziua, bună seara!... Mă numesc Divina Tragedia şi număr 2025 de ani... după H, ...

BĂTRÂNA UITATĂ (II)

Şi tot aşa, în fiecare zi, bătrâna din ziarul de ieri se duce în păduricea din sus, se întoarce acas ...

Remember. Dimitrie Voinov (1867-1951)

Dimitrie Voinov, biolog, zoolog, histolog și citolog, s-a născut pe 6 februarie 1867, la Focșani. Es ...

Cariere. Tamás Barta, unul dintre cei mai buni chitariști maghiari

Tamás Barta, chitarist, vocalist și compozitor maghiar, s-a născut pe 7 iulie 1948, la Budapesta. L ...

Ghee - aurul lichid

Ghee, cunoscut și ca unt clarifiat, este folosit de mii de ani în medicina ayurvedică și câștigă tot ...

Supă-cremă cu sparanghel verde

Sparanghelul este considerat una dintre cele mai sănătoase legume, datorită aportului său nutriționa ...

Cum recunoaştem deshidratarea la câini şi pisici. Şcoala iubitorilor de animale

Pentru a ajuta animalele de companie să treacă mai ușor peste canicula verii, este important să le o ...

Investigații medicale pentru sănătatea sexuală. Prevenirea, preferabilă tratamentului

Testele de screening, investigațiile medicale și consultul de rutină sunt esențiale în prevenția can ...

Cum organizezi o escapadă romantică în Turcia?

Turcia este genul acela de destinație care surprinde plăcut nu prin imagini repetate cu hamamuri sau ...

Sex și psihologie după divorț. Reguli pentru reușita la „a doua șansă”

Ai o nouă relaţie după divorţ? Ceea ce-i împărtăşeşti noului tău partener din culisele experienţelor ...