Anca Melinte

Anca Melinte

Cât de mari vor fi impozitele şi taxele locale la Galaţi, în 2025

Vineri, 20 Decembrie 2024 20:00 | Publicat în Prima Pagina
Sărbătorile vin, dar vin şi scumpirile! Şi ca să nu fiţi luaţi prin surprindere atunci când veţi deschide platforma ghiseul.ro, vă prezentăm un calcul estimativ al impozitelor și taxelor locale pentru anul 2025, așa cum ne-a fost furnizat, la solicitarea noastră, de Primăria municipiului Galați. După cum ziarul "Viaţa liberă" v-a informat, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 491 din 29 august 2024, s-a aprobat indexarea cu 10,4 la sută (rata inflaţiei) nivelurile în sum ...

Cum arată România după 35 de ani de libertate

Vineri, 20 Decembrie 2024 20:36 | Publicat în TV MANIA
* Ediţii speciale. "România s-a schimbat imens în bine în cei 35 de ani de regim democratic. Chiar dacă unii hrănesc nostalgiile «Epocii de Aur», numai un orb sau un răuvoitor va nega progresul țării. Dar democrația dă glas și celor pe care dictatura după care oftează i-ar fi redus la tăcere pentru vocea critică", susţine Cristian Tabără. Pe 22 decembrie, jurnalistul se va afla la Cimitirul Eroilor, unde va fi în dialog cu părinți ai tinerilor care au plătit libertatea c ...

Cine câştigă Vocea României în 2024?

Joi, 19 Decembrie 2024 20:30 | Publicat în TV MANIA
* Finala. "Cine cântă mai tare!", îmi vine în minte primul răspuns. O să sune critic ce spun, dar acest sezon a cam fost acaparat de vocile "de forţă". Cine a ţipat mai tare s-a făcut mai bine auzit. În finala de vineri, de la Pro Tv, îşi vor disputa trofeul şi cecul de 100.000 de euro: Aura Şova - antrenată de Tudor Chirilă, Narcisa Badea - concurenta Irinei Rimes, Raluca Moldoveanu - din echipa Theo Rose/ Horia Brenciu şi Robert Lukian - finalistul lui Smiley. Anunţ din sta ...

Mormintele eroilor Revoluției au fost refăcute

Luni, 23 Decembrie 2024 07:00 | Publicat în Regional
Mormintele eroilor Revoluției din 1989 din Cimitirul "Eternitatea" au fost refăcute. Este un gest firesc, de respect și de recunoștință pentru sacrificiul lor suprem. Imaginile locurilor lor de veci - așa cum arată acum și degradarea care le cuprinsese înainte - au fost făcute publice pe pagina de Facebook a primarului municipiului Galați, Ionuț Pucheanu. "Nu putem fi indiferenți și nu trebuie să-i uităm pe eroi. Numele lor rămân scrise în inimile noastre: Neculai Penciu, F ...

Ce artiști vor face spectacole în Grădina Publică

Joi, 19 Decembrie 2024 08:00 | Publicat în Regional
Gălățenii vor avea parte din nou de spectacole, în cadrul "Feeriei de Iarnă" din Grădina Publică. Vineri, 20 decembrie, de la ora 16,00, DJ Razz va încălzi atmosfera. De la ora 18,00, Ansamblul "Olympos" va aduce publicului gălăţean ritmurile grecești, apoi vor urca pe scenă artiștii Școlii de Canto "Master Studio" Galați, iar de la 20,00 ne vin colindători din Ardeal: Ovidiu Homorodean, Traian Stoiță, Sebastian Stan și Răzvan Năstăsescu. Distracția de sâmbătă, 21 de ...

Primul proiect respins de opoziție în Consiliul Local Galaţi

Miercuri, 18 Decembrie 2024 19:00 | Publicat în Prima Pagina
În ciuda atmosferei de sărbătoare în care a început ședința ordinară a Consiliului Local de marți, 17 decembrie 2024, întrunirea aleșilor a bifat o premieră: primul proiect de hotărâre respins în acest mandat. Desemnarea reprezentaților Consiliului Local al municipiului Galaţi în Comisia pentru vânzarea spațiilor comerciale sau de prestări servicii a picat la vot. Din start, trebuie precizat că singura comisie a cărei componență este hotărâtă prin vot deschis, nu secr ...

Anul nou care n-a fost, la TVR1

Miercuri, 18 Decembrie 2024 20:30 | Publicat în TV MANIA
* Premieră. Un cadou cinematografic unic ne oferă Televiziunea Română, la finele acestei săptămâni: "Anul nou care n-a fost", filmul eveniment al anului, va fi difuzat în premieră absolută sâmbătă, 21 decembrie, de la ora 21,00, pe TVR 1. Unii dintre cei mai apreciați actori români ai momentului joacă în acest film: Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Mihai Călin, Nicoleta Hâncu, Marian Râlea, Ioana Flora, Ada Galeș și mulți alții. Conform TVR, "Anul nou c ...

Sediul ING de pe strada Domnească se închide

Sâmbătă, 28 Decembrie 2024 11:00 | Publicat în SOCIETATE
"Este bine să ştii că ING Office Galați Domnească se va închide din 31.12.2024" este mesajul pe care l-au primit clienții acestei bănci. Spre surprinderea lor, unii au aflat că, începând din respectiva dată, portofoliul lor financiar va fi administrat de către ING Office Galați Energiei. Un sediu aflat la distanță considerabilă de cel din centrul orașului. De asemenea, clienții au mai fost informați că se pot adresa oricărui alt sediu din oraș. Harta cu toate "locaţiile" ...

Între Noi și Voi... Ei și noi!

Miercuri, 18 Decembrie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
"10 autobuze electrice au sosit deja; urmează încă 32! Toate sunt noi. Toate sunt pentru voi", anunța, în urmă cu două zile, pe pagina sa publică de Facebook, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu. Firește, o veste care îi umple de nerăbdare și de speranța unui transport civilizat, la TIMP și confortabil pe cetățenii dependenți de autobuzele Transurb. Un mesaj care spune, însă, și un mare adevăr. Într-adevăr, autobuzele sunt pentru "voi". Adică pentru noi, cetă ...

Traseul 25 revine la ruta inițială

Marți, 17 Decembrie 2024 18:20 | Publicat în Regional
Primăria municipiului Galați anunță că, începând din data de 18 decembrie 2024, Traseul 25 (Cartier Filești - Shopping City) va reveni la ruta inițială, tranzitând străzile Feroviarilor și 9 Mai, atât la tur, cât și la retur. Astfel, se vor asigura și cele două stații "Feroviarilor". Traseul 25 a fost deviat începând din 14 iunie, pentru a permite execuția unor lucrări care au impus închiderea circulației autovehiculelor pe strada 9 Mai 1945, pe tronsonul cuprins între ...
Pagina 63 din 1719

Restricţii de trafic şi trasee deviate, pentru o Domnească pietonală

Potrivit Primăriei Galaţi, în perioada 21 iunie - 21 septembrie 2025, în fiecare weekend, începând d ...

Reacție a firmei Bolt după protestele de la Galați

Oricât de greu de crezut li s-ar părea unora, firma Bolt chiar a avut o reacție în a doua zi a prote ...

Exercițiu tactic pentru salvarea de vieți

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „General Eremia Grigorescu” al județului Galați a org ...

Museum of Immersive New Art ajunge şi la Galați (FOTO)

Din 5 iulie 2025, gălăţenii vor avea şansa unor experiențe vizuale spectaculoase: vor descoperi pict ...

Borcan de miere plin cu substanțe dopante

Polițiștii de frontieră de la Oancea cercetează un bărbat care intenționa să introducă în România ma ...

SOLIDARITATE. Un milion de lei de la CJ Galaţi pentru Covasna

Consiliul Judeţean (CJ) Covasna a anunţat, pe site-ul propriu, că a inclus în buget suma de un milio ...

Vilă distrusă de foc din cauza unui cablu defect

Încă o locuință în care proprietarul a investit mulți bani s-a dus pe apa sâmbetei, după ce acoperiș ...

Poza zilei: Pufoşenii salvate de la gunoi, caută stăpân

Sunt mici şi drăgălaşi. Găsiţi lângă un tomberon, neajutoraţi, cu ochişorii inflamaţi, au fost salva ...

S-a semnat contractul pentru cel mai mare proiect de infrastructură rutieră de după 1989 (FOTO)

Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, Cos ...

Cum să opreşti autobuzul între doi copaci

Staţia de autobuz de la Parfumul Teilor a fost mutată, aşa cum am anunţat, două sute de metri mai în ...

Patru licitaţii eşuate pentru un contract de 749 de milioane de lei. Un nou „record” pentru Consiliul Judeţean Galaţi

Pentru a cincea oară la rând, Consiliul Judeţean Galaţi încearcă să atribuie un contract cu o valoar ...

Primăria actualizează lista activităților cu impact asupra mediului

Primăria municipiului Galați a pus la dispoziția cetățenilor municipiului Galați, în transparență de ...

Ucraina permite, în premieră, cetățenia multiplă

Parlamentul de la Kiev a adoptat, miercuri, o lege care le permite ucrainenilor să dețină și cetățen ...

Acordul de transport între UE şi Ucraina, prelungit

Eurodeputații au convenit să actualizeze acordul de transport rutier UE-Ucraina, prelungindu-l până ...

„Terorism pur” la Kiev. 15 morţi și 75 de răniţi în atacuri cu drone şi rachete

Cel puțin 15 persoane au murit și 75 au fost rănite în atacul cu rachete și drone lansat noaptea tre ...

Putin nu se va opri la Ucraina, crede şeful Statului Major al SUA

Șeful Statului Major Interarme al forțelor armate americane, generalul Dan „Razin” Caine, le-a spus ...

Campania „Dințișorii veseli” a ajuns și la Galați

La începutul lunii iunie, micuții de la Grădinița Nr. 56 din Galați au avut parte de o experiență ed ...

Arnica - aliat natural în lupta cu durerile

În medicina alternativă, arnica ocupă un loc de cinste printre plantele cu puternice efecte antiinfl ...

Scapă de migrene cu ajutorul presopuncturii!

Migrenele afectează milioane de oameni, iar durerile intense pot deveni copleșitoare. În timp ce mul ...

Un mic-dejun sănătos, gustos și echilibrat

Despre micul-dejun s-a spus adesea că este „cea mai importantă masă a zilei” - și nu fără motiv. Mod ...

Analiștii financiari văd euro peste un an la 5,17 lei

Joi a fost publicat sondajul realizat luna trecută în rândul membrilor CFA România. Acesta indică o ...

ITM Galați subliniază beneficiile negocierilor colective

Într-o sesiune de informare și conștientizare a angajatorilor vizând legea dialogului social, Inspec ...

Investitorii așteaptă planul economic al noului guvern

Miercurea aceasta, leul a avut o evoluție depreciativă față de euro și dolar, după creșterea aversiu ...

Leul rămâne în teritoriu pozitiv, în aşteptarea noului guvern

Leul a avut marți o evoluție pozitivă, în condițiile în care se așteaptă prezentarea noului guvern c ...

FOTBAL. Remaniere de lot la Unirea Braniștea

Unirea Braniștea a încheiat cel mai de succes sezon al său cu participarea în finala barajului de pr ...

Golden League. Voleibaliștii români, la prima înfrângere

VOLEI. Meciurile turneului al treilea al competiției continentale de volei masculin Golden League au ...

Evoluția cazinourilor online în ultimii 10 ani

Evoluția cazinourilor online în ultimii 10 ani Poate te-ai întrebat cum de, în doar un deceniu, pla ...

CSM Galați a găsit drumul spre Liga Florilor, după două sezoane în eșalonul secund

Handbalul feminin gălățean a parcurs un sezon 2024-2025 foarte bun, la finele căruia a reuşit promov ...

Proiect educațional în școlile de la sat. Elevii învaţă să rezolve conflictele

Aproximativ 1.800 de elevi din șase școli, împreună cu 900 de părinți și 240 de cadre didactice, vor ...

Universitatea „Dunărea de Jos” investește în energie verde

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați face un pas important spre tranziția energetică și sustena ...

Educație incluzivă, echitabilă și de calitate. Proiect transfrontalier coordonat de Galați

Școala Profesională Specială „Emil Gârleanu” din Galați este gazda unui proiect transfrontalier ambi ...

Dan Negru vine la Galați ca să-i cunoască pe elevii cu performanțe

Peste 1.000 de elevi, studenți și profesori gălăţeni, performeri ai anului școlar 2024-2025, vor fi ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Gălățeanul Dragoș Chirilă, greu de repatriat din cauza banilor. Va salva şapte vieţi

La numai 30 de ani, Dragoș Chirilă, un gălățean plecat în Marea Britanie ca să-și facă un rost alătu ...

Diaspora votează! Câţi români şi-au ales deja preşedintele

Potrivit datelor înregistrate în timp real, până sâmbătă, la ora 11,00, nu mai puţin de 270.809 de c ...

Votul românilor din diaspora începe joi seară

Joi seară, 15 mai, se deschid primele secții de votare pentru românii din diaspora, începând cu ora ...

Solstițiul de vară - 21 iunie, cea mai lungă zi a anului

Sâmbătă, 21 iunie, locuitorii din emisfera nordică se vor bucura de cea mai lungă zi din an, odată c ...

Sărbătoare cu folclor autentic la Târgu Bujor

Duminică, 22 iunie, orașul Târgu Bujor va fi gazda unei sărbători de suflet dedicate tradițiilor, po ...

Unde vor fi amplasate recipiente speciale pentru colectarea ambalajelor de sticlă

Prin intermediul Serviciului Ecosal, în această perioadă sunt amplasate în zonele de case, recipient ...

Întâlnire regională a coordonatorilor UZPR

În perioada 19-21 iunie 2025, la Roman, județul Neamț, se va desfășura o întâlnire regională a coord ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Carnet cultural

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Templul Interior", cu lucrări ale sculptorului Liviu ...

Poemele tristeţii, în căutarea poezolandului. Cenaclul Noduri şi Semne

în noaptea asta omul/ pasăre ține strâns cu aripile, cuvântul/ frig, întuneric, umezeală.../ silabel ...

„Regina nopții”, cu casa închisă la Sibiu

Duminică, 29 iunie, actorii Teatrului „Fani Tardini” Galați vor juca, în cadrul Festivalului Interna ...

Spectacol extraordinar al claselor de balet ale Centrului Cultural „Dunărea de Jos”

Astăzi, 18 iunie, începând cu ora 18,30, iubitorii baletului sunt aşteptaţi, la Teatrul Naţional de ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

15 suspecţi din grupările de traficanţi de droguri au fost reținuți

Audierile-maraton care au avut loc miercuri și în prima jumătate a zilei de joi, 12 iunie, la DIICOT ...

Avocat arestat la domiciliu pentru corupție

Avocatul tecucean reținut săptămâna trecută de DNA sub acuzația de trafic de influență a scăpat ”la ...

Criminalii de la majorat au fost duși în fața Tribunalului. Ce a decis instanța (FOTO)

Cei trei tineri suspectați că l-au ucis cu sălbăticie pe un localnic din Berești la finele săptămâni ...

Avocat gălățean, prins când lua bani ca ”să ungă” un polițist

7.000 de euro este suma pentru care un avocat din Baroul Galați a ajuns în custodia ofițerilor Antic ...

„Șezătoare cu Mihai Eminescu” - o celebrare a culturii și spiritului național

Cea de-a treia ediție a manifestării culturale „Șezătoare cu Mihai Eminescu” s-a desfășurat recent î ...

Poliția, în dialog direct cu locuitorii din Liești

Inspectoratul de Poliție Județean Galați, în parteneriat cu Primăria Comunei Liești, a organizat dum ...

Preotul de la Foltești, acuzat de viol, nu mai are voie să slujească

La trei zile după ce procurorul Nicolae Valerian Cuzi a fost arestat pentru că a mușamalizat dosarul ...

Întâlnire deschisă la Liești, despre problemele comunităţii

Primăria Comunei Liești, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție al Județului Galați, organizează ...

UITARE pe DRUM (psalmul Mamei din Totdeaua)

Se-ntoarce acasă odată cu luna,s-aşează pe prispa de cimbru bătrân -ce apă adâncă mai are fântânaşi- ...

PSALM cu literă MARE (şi fără cuvinte)

Atâta blestem şi zadar şi banal,/ atâta cruzime -n-ai unde să stai sau să pleci, a pierit/ chiar sfâ ...

PRIMUL (către poetul Panait Căpățână - Respect!)

tu vezi şi auzi foarte bine/ ce rău şi urât e afară - deschide-i, primeşte-l în casă,/ ai milă... c ...

CUM se CADE (pastel cumsecade)

Eu n-am să-ţi aduc vreo ocară/ şi n-am să te-ntreb de ce minţicând iadul mă duce-n ispită/ şi câinel ...

JOACĂ și JUCĂRELE (cu E la X)

Fă, sublimo, hai încoace,/ că avem o treabă mare:/ dăm cu sapa, dăm cu grebla,/ dăm cu var şi flit p ...

O MOARTE... care dovedește TOT

Pătrăţel era un câine de pripas. Se aciuase în preajma unui bloc de locuinţe din Ţiglina a patra, pe ...

SOACRA pe ULIȚĂ (după „Iarna pe uliţă”, de Coşbuc)

A-nceput de ieri să-mi fie/ dor de puci şi de gâlceavă/ fiindcă Nae duce ghindă/ doar la scroafa lui ...

MIRESELE nu plâng degeaba la NUNTĂ

Spre sfârşitul lui Septembrie 2019, când bancherii încă nu fătaseră pandemia - într-o sâmbătă seara, ...

Schwarzenegger nu refuză niciodată un tango

Actorul american de origine austriacă Arnold Schwarzenegger a recunoscut că a fost nevoit să „exerse ...

Orzo cremos cu spanac și sparanghel verde

Atunci când ai musafiri la masă, vrei să îi surprinzi pe cei dragi sau ești în pană de idei de gătit ...

Se pregăteşte încoronarea Prințului William, un prim pas spre o monarhie britanică modernă

Palatul Buckingham ar fi început deja organizarea ceremoniei de încoronare a Prințului William, potr ...

Filmul zilei la tv - „Blue Beetle”

„Blue Beetle”SUA - Mexic (2023), acţiune, aventuri, SF, thrillerTVR 2, sâmbătă, 21 iunie, ora 20.45C ...

Cum descurajăm câinele să latre excesiv. Şcoala iubitorilor de animale

Indiferent dacă latră pe un ton mai ascuțit sau pe unul mai grav, gutural, un câine care nu știe să ...

Ouăle de prepeliţă - beneficii şi proprietăţi nutritive

Îmbunătățirea sistemului imunitar. Ouăle de prepeliță sunt bogate în vitaminele A si C, esențiale pe ...

Suplimente alimentare pentru sănătatea pisicilor

Pentru că pisicile domestice nu au alimentaţia pe care ar avea-o în sălbăticie, este posibil ca o pa ...

De ce să evităm înghețata pe caniculă

Deși pare alegerea perfectă pentru zilele toride, înghețata consumată pe caniculă poate aduce mai mu ...