Ruxandra Podlisnic

Ruxandra Podlisnic

REPORTAJ în cartierul contrastelor izbitoare: Modernizările nu alungă caii şi căruţele (FOTO)

Luni, 01 August 2016 00:00 | Publicat în REPORTAJ
Pentru a readuce liniştea locatarilor din Ţiglina IV, toate autorităţile locale, începând cu cele de la Primărie, Ecosal, Gospodărire Urbană şi până la Poliţia Locală, ar trebui să viziteze mai des acest cartier Deja de câţiva ani, fiecare zi de joi începe pentru unul dintre reporteri „Vieţii libere” cu o adevărată incursiune în „viaţa” unui cartier gălăţean. Ne întâlnim cu locatarii, le ascultăm problemele, precum şi mulţumirile, cele din urmă fiind de ...

MARȘ pentru lupta împotriva cancerului la sân. Consultaţie GRATUITĂ pentru participanţi

Sâmbătă, 30 Iulie 2016 18:00 | Publicat în EVENIMENT
Anual, peste 9.000 de femei din România descoperă că au o formă de cancer la sân, iar specialiştii estimează că jumătate dintre aceste cazuri sunt depistate târziu şi în stadii avansate. Pentru a contribui la diminuarea acestui fenomen, firma Avon organizează duminică, 31 iulie, începând cu ora 18,00, Marşul Roz "Cancel Cancer" ("Anulează Cancerul"). Gălăţenii sunt invitaţi să mărşăluiască, în semn de solidaritate, pe traseul Elice - str. Prelungirea Traian - str. Br ...

TAXE care se pot achita la oficiile poştale

Joi, 28 Iulie 2016 15:00 | Publicat în UTILE
Taxele percepute pentru eliberarea paşapoartelor şi o serie de tarife auto, printre care şi cele pentru eliberarea permiselor de conducere, pot fi achitate la oficiile Poştei Române. În urma unor modificări aduse printr-o Ordonanţă de Urgenţă (OUG 41/ 2016), taxele şi tarifele vizate de actul normativ pot fi achitate prin mandat poştal la oricare oficiu sau agenţie a operatorului naţional de servicii poştale. Mai exact, pe lângă taxele percepute pentru eliberarea paşapoartelo ...

CONSERVE care ar trebui EVITATE! Studiu privind calitatea PATEURILOR consumate de români

Joi, 28 Iulie 2016 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Un nou studiu al Asociaţiei Pro Consumatori (APC) trage un semnal de alarmă în privinţa importanţei unei alimentaţii sănătoase. De această dată, specialiştii au analizat un produs alimentar care se numără printre preferinţele românilor. Este vorba despre pateul de ficat, prezent pe rafturile tuturor magazinelor. Deşi conţine aditivi alimentari în cantităţi mari, care au efecte dăunătoare sănătăţii consumatorilor, conservele cu pateu sunt cumpărate frecvent. APC a achi ...

Prima ediție "SkirtBike". Gălățencele, INVITATE la o plimbare pe biciclete în ie

Joi, 28 Iulie 2016 15:00 | Publicat în EVENIMENT
Doamnele şi domnişoarele pasionate de plimbările pe bicicletă sunt invitate duminică, 31 iulie, începând cu ora 18,30, la prima ediţie "SkirtBike Galaţi". Evenimentul organizat de Asociaţia BikeWorks se va desfăşura pe traseul Parc Eminescu - str. Domnească - Grădina Publică. Prima ediţie "SkirtBike" va combina tradiționalul cu modernul, astfel încât doamnele şi domnişoarele care vor da curs invitaţiei la eveniment vor purta ie şi vor pedala pe biciclete dichisite cu flor ...

Se depun CONTESTAȚIILE la examenul de TITULARIZARE. Iată când încep REPARTIZĂRILE

Marți, 26 Iulie 2016 20:00 | Publicat în EDUCAŢIE
La nivel naţional, peste 12 la sută dintre cei 26.223 de candidaţii înscrişi la examenul de titularizare nu s-au prezentat la proba scrisă, iar 29 de persoane au fost eliminate din examen. În ceea ce priveşte candidaţii eliminaţi, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, reprezentanţii ministerului susţin că nu vor fi repartizaţi pe posturile didactice sau la catedre în anul şcolar 2016-2017. După afişarea rezultatelor, în perioada 27 - 28 iulie, la sediile inspectoratelor j ...

Periferia oraşului, neatractivă pentru autorităţi/ Micro 13, "şantier în lucru" fără rezultate (FOTO)

Luni, 25 Iulie 2016 06:00 | Publicat în REPORTAJ
Cea mai gravă problemă a gălăţenilor din Micro 13 este starea drumurilor Dacă străzile centrale sunt asfaltate şi închizi ochii când zăreşti câte un "crater", cele de printre case şi blocuri aşteaptă de ani de zile o mână de asfalt În dimineaţa zilei de joi, exact la ora 9,00, am ajuns în faţa Şcolii Generale Nr. 38 „Grigore Moisil” din cartierul Micro 13. Ca de fiecare dată, ne-am aşteptat cu mare interes cititorii, însă nimeni nu a „îndrăznit” să distrug ...

Campanie de "detoxificare"/ Producătorii cu cele mai toxice haine din lume

Sâmbătă, 23 Iulie 2016 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Un raport publicat recent de Greenpeace arată că marii producători de haine încă nu au luat măsuri suficiente pentru a elimina substanţele toxice pe care le folosesc în procesul de fabricaţie. Specialiştii care au realizat ancheta susţin că printre cele mai toxice haine din lume sunt produsele de la Nike, Esprit, LiNing şi Victoria’s Secret. Producătorii acestor branduri din industria textilă nu au luat măsurile necesare pentru a-şi proteja nici angajaţii, nici mediul înconj ...

Echipă comună pentru copiii din medii defavorizate/ Câţiva voluntari din Franţa, alături de o fundaţie din Galaţi (FOTO)

Sâmbătă, 23 Iulie 2016 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Patru voluntari francezi şi-au manifestat dorinţa de a susţine copiii de la „Inimă de Copil”, care vor ajunge în taberele de vară organizate de fundaţie. Tinerii sunt membri ai organizaţiei „Cercetaşi şi ghizi ai Franţei” şi îşi doresc să facă parte din echipa ce le va crea experienţe de neuitat micuţilor din familii fără mari posibilităţi financiare. Este vorba despre Judith Lachnitt, Etienne Daviet, Caroline Morellet şi Martin Perrin. Aceştia susţin că îşi d ...

Câştigătorii concursului naţional/ Perfomanţe ale elevilor la istorie, răsplătite la Galaţi

Sâmbătă, 23 Iulie 2016 12:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Galaţiul a fost gazda unei Sesiuni de Referate şi Comunicări Ştiinţifice la care au participat circa 100 de elevi din învăţământul liceal, din toată ţara, concurenţi la disciplina istorie. Concursul se află la a XVI-a ediţie şi este organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCŞ). Participanţii au prezentat referate legate de Primul Război Mondial, pe două secţiuni: istorie universală şi istoria românilor. Juriul a fost format din inspe ...
Pagina 9 din 66

Patru documentare despre păstrarea memoriei colective

Muzeul de Artă Vizuală Galați găzduieşte, joi, 6 noiembrie, de la ora 18,00, o proiecție specială "K ...

Weekend plin pentru actorii Teatrului Dramatic „Fani Tardini”

Joi, 6 noiembrie, aşa cum am anunţat, reprezentanții Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galați reiau ...

Contract atribuit pentru îngrijiri paliative la Spitalul „Buna Vestire”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Primăria Galați tocmai a atribuit contractul pen ...

Aur cucerit de un culturist gălățean. Antrenorul și elevul, premiați în aceeași competiție națională (FOTO)

După o pauză competițională de doi ani, gălățeanul Cosmin Silaghi a cucerit, la finele săptămânii tr ...

A murit antrenorul care a reuşit cea mai mare performanţă a fotbalului românesc

Fostul antrenor Emeric Ienei, de numele căruia se leagă victoria echipei de fotbal Steaua București ...

Percheziții la Galați într-un dosar de înșelăciuni pe internet

Mai multe persoane din Galați sunt cercetate într-un dosar de înșelăciune și fals informatic, după c ...

S-a împuşcat în cap în timp ce transmitea live pe rețelele de socializare

Un gălățean a sunat la 112, după ce a văzut, în timpul unui live pe o platformă de socializare, cum ...

Tania Turtureanu vine la Galați cu piesa de debut

Cântăreața Tania Turtureanu îi invită pe gălățenii iubitori de muzică la Union Jack Studio, sâmbătă, ...

Cine poate solicita titlu de proprietate pe terenurile neintabulate ale locuinţei

Românii care locuiesc în case construite înainte de 1990 sau care au achiziționat locuințe conform L ...

Insalubre și greu mirositoare. Cât curaj vă trebuie ca să folosiți o toaletă publică în Galați

Toaletele racordate la apă și canalizare - date în folosință la Galați în 2019 - ar fi trebuit să fi ...

Galaţiul aşteaptă banii europeni nedecontaţi de Guvern din luna aprilie

Nu-i de-ajuns că a fost văduvit de aproape 16 milioane de lei, din alocările provenite din impozitul ...

Yolaine Garambois, noua consilieră locală PACT pentru Galaţi

Yolaine Chloe Garambois, cetățean francez care locuiește în oraşul nostru de peste opt ani, a depus ...

Grupul rus Lukoil își vinde activele internaționale

Grupul petrolier rus Lukoil, presat de sancțiunile anunțate recent de SUA, a anunțat joi că a accept ...

Efortul de război contra Rusiei, finanțat de UE încă „doi, trei ani”

Ucraina va avea nevoie de susținerea financiară a Europei timp de încă „doi sau trei ani” împotriva ...

Rusia se declară imună la sancțiunile impuse de Trump

Decizia administrației Trump de a impune sancțiuni companiilor energetice rusești Rosneft și Lukoil, ...

Rusia a lovit o grădiniță ucraineană în care se aflau 48 de copii

O dronă rusească a lovit miercuri dimineață o grădiniță privată din Harkov, oraș situat în estul Ucr ...

Acuzații de incompetență la Spitalul de Copii din Galaţi

O sesizare primită pe adresa redacției „Viața liberă” ne-a semnalat faptul că aparatul RMN care se a ...

Cinci analize care îți pot salva sănătatea, după vârsta de 40 de ani

După vârsta de 40 de ani, organismul începe să trimită semnale subtile ale schimbărilor interne, iar ...

Cum se schimbă calitatea vieții când hernia de disc nu este tratată?

Mobilitatea și lipsa durerii sunt stări firești, dar hernia de disc schimbă complet viața. La începu ...

Pe șantierul noului spital din Tecuci. Se lucrează intens la finalizarea structurii de rezistență de la etajul trei al unității medicale

Pe șantierul noului spital din Tecuci, lucrările avansează într-un ritm susținut, apropiindu-se de o ...

Indicii ROBOR scad lent, dar constant

În prima ședință din luna noiembrie, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate ...

Cartel Alfa Galaţi: „Austeritatea oarbă nu e o soluție”

Acesta este mesajul pe care peste 25.000 de lucrători, din patru confederații sindicale, l-au trimis ...

„Radarul balastierelor”, gata până la finalul anului

„Radarul balastierelor”, platforma digitală destinată monitorizării și gestionării exploatărilor de ...

Leul se depreciază la final de lună, după ce Fed a redus dobânzile

Evoluția leului din penultima ședință a lunii octombrie a fost influențată de răspunsul piețelor la ...

Etapă cu multe goluri în Liga a IV-a de fotbal

Etapa a IX-a a Ligii a IV-a de fotbal s-a caracterizat din nou printr-o eficacitate sporită: 35 de g ...

Trei victorii din trei meciuri pentru baschetbaliştii juniori

Săptămâna trecută s-a încheiat prima fază a Campionatului Naţional de baschet masculin U14, iar juni ...

Antrenorul Oțelului nu mizează încă pe un loc de play-off

Gruparea gălățeană a arătat un joc solid, dincolo de succesul cu 3-1, în fața unui adversar în sufer ...

Juniorii CSM Arcada, victorii pe linie. Din sportul gălățean

VOLEI. Echipa de juniori Under 13 a CSM Arcada Galați a încheiat excelent turneul de patru, găzduit ...

Pentru 100 de învățători gălățeni, acces la tehnologii moderne

Mentorii „InfinitEdu” aduc "Generația Smart" la Galați, ocazie cu care 100 de învățători din tot jud ...

„Școli care inspiră” a reunit peste 120 de lideri din educație

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, prin Facultatea de Științe ale Educației și Departamentul ...

Caravana „ByteForce”, în vizită la Școala Nr. 19

Școala Gimnazială Nr. 19 a fost, la finalul modulului I, gazda unor musafiri-elevi pentru care tehno ...

Parteneriat internațional pentru Universitatea „Dunărea de Jos”

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG) a semnat un acord de colaborare cu Admiral Makarov ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

Trei zile împreună cu Eminescu. Proiect cultural transfrontalier la Galaţi

Sub egida Asociației „Danubiana” Galați (președinte Antoaneta Crudu) s-a desfășurat în orașul nostru ...

Un șofer din Galați a distrus un apeduct din secolul al XVIII-lea

Un gălățean, șofer de tir, a ajuns ”vedetă” în Spania, dar și pe Internet, după ce a intrat în plin, ...

Petru Hadârcă, despre legătura vie dintre Chișinău și Galați

La cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Comedie de la Galați, scena a vibrat sub energia ...

Italiancă ținută prizonieră în Galați de îngrijitoarea româncă timp de opt ani

O româncă în vârstă de 49 de ani a fost acuzată de înșelăciune asupra unei persoane lipsite de disce ...

Spectacol caritabil pentru sprijinirea copiilor din Valea Oraşului

Fundația „Fapte Bune” anunță organizarea evenimentului „Seara faptelor Bune”, un spectacol caritabil ...

Entuziasm record la Gala Comunității Galați

S-au încheiat înscrierile și au început voturile pentru favoriții înscriși la Gala Comunității Galaț ...

Miri de aur ai Galațiului, premiați pentru longevitate în căsnicie

Nu mai puțin de 167 de cupluri gălățene, care au împlinit 50 de ani de căsnicie, au fost premiate în ...

Rinat Ahmetov cumpără Tepro Iaşi

Comisia Europeană a confirmat că grupul Metinvest, controlat de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov, ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

O tânără educatoare are nevoie de ajutor pentru a-şi salva viaţa

O tânără mamă din Galaţi, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7, unde se ocupa, cu iubi ...

Cu ajutorul gălăţenilor, Alexandra va avea elevatorul mobil necesar

Cu ajutorul oamenilor minunaţi care au donat online sau au participat, în acest scop, la evenimentul ...

482 de tone de alimente, transformate la Galaţi în porții de hrană pentru nevoiaşi

Asociația Banca Regională pentru Alimente Galați anunță rezultate remarcabile pentru primele luni al ...

Violonistul gălăţean Gabriel Croitoru, aniversat la Ateneu

Violonistul gălăţean Gabriel Croitoru sărbătorește 60 de ani de viață pe scena Ateneului Român, marţ ...

Istorisiri literare lângă pomul vieţii. Expoziţie de artă plastică şi dublă lansare de carte

În a doua jumătate a lunii septembrie, activitatea Salonului cultural «Armonii de toamnă» al Casei d ...

Fetele Didinei s-au întors victorioase (sau aproape)... din Istorie!

Mai mult decât inspirate alegerile Isabelei Oancea pentru noua premieră a Trupei din Joben (membrii ...

Cei şapte magnifici din Istanbul. Voci gălăţene pe scena unui festival internaţional (GALERIE FOTO)

Festivalul Internaţional "The Istanbul Dream", care tocmai s-a încheiat recent în magnificul oraş di ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

La Galați, când Primăria tace, investitorii clădesc. Cine sunt dezvoltatorii oraşului

Judecați adesea doar prin prisma afacerilor puternice și a profitului consistent, dezvoltatorii imob ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Primul președinte al Curții de Apel Galați dă nume unei străzi

A fost primul președinte al Curții de Apel Galați, președinte al Tribunalului Maritim și reprezentan ...

Polițist trimis în judecată pentru uciderea unui motociclist, după un an și jumătate de expertize

Procurorii au reușit să pună punct, oficial, anchetei în cazul unui teribil accident rutier petrecut ...

Polițiștii care instruiesc polițiști trebuie să fie mai duri

Este avertismentul lansat de șefii din Ministerul Afacerilor Interne la adresa structurilor care se ...

Un gălățean care și-a omorât fratele, dat pe mâna judecătorilor

Cel puțin 10 ani de închisoare riscă un bărbat din județul Galați pentru o crimă pe care a comis-o c ...

Pistă de biciclete folosită de șoferi și tractoriști, pentru a scurta drumul spre Galaţi

O pistă de biciclete, construită cu o investiție de aproximativ cinci milioane de euro, a devenit de ...

Galațiul - pârjolit din neglijență și nepăsare. 322 de incendii de vegetație, în nouă luni

Cel puțin o alarmă pe zi pentru incendii de vegetație au raportat pompierii din Galați la finele a n ...

Tânăr arestat după ce a violat o vecină cu 40 de ani mai în vârstă

Un bărbat în vârstă de 36 de ani din județul Galați a ajuns după gratii luni, 27 octombrie, după ce, ...

Seminariștii gălățeni, pe urmele Sfântului Constantin Sârbu, la Cavadinești  

În preziua cinstirii primului praznic dedicat Sfântului Constantin Sârbu (23 octombrie), de loc din ...

Primul Psalm al Băieţilor Isteţi (dosarele XYZ)

Fii atent, fii foarte atent: vezi cuvântul Acestacum (îţi) face semn din depărtaresau din apropiere ...

Primul Psalm al Fetelor Frumoase (dosarele XYZ)

Şi te rog frumos: fii atentă, fii foarte atentăşi spune-le (şi celor buni, şi celor răi)cel mai frum ...

NIMICA de AJUNS (uvertură)

Nu mă grăbesc, nu am nimica de ajuns,sunt lămurit fără-ntrebare şi răspuns:nu e nimica mai înalt,/ a ...

ÎNTR-UN CUVÂNT (de urât şi de frumos)

(!) ÎNTR-UN CUVÂNT, cuvântul mă foloseşte cum vrea,mă exploatează până la sânge,mă cotrobăieşte până ...

REGĂSIRE de TAINĂ (IV)

Sigur că da! Neculai Furtună îşi drege glasul şi dă tonul la „Focul vânăt”! Încet şi murmurat, să nu ...

REGĂSIRE de TAINĂ (III)

Da, cum am spus în ziarul de ieri, şi acuma se pot desluşi versurile lui Furtună, scrise pe scândura ...

REGĂSIRE de TAINĂ (II)

Cum ziceam ieri, îl rog pe nenea psalt să bată clopotul în dungă, de trei ori câte trei dangăte, aşa ...

REGĂSIRE de TAINĂ (I)

Ieri... [taman pe la ora când este gata slujba de Utrenie şi începe slujba numită Denie... şi taman ...

Cariere. Vivien Leigh, actriţa care a atins absolutul

Actriţa britanică de teatru şi film Vivian Leigh s-a născut pe 5 noiembrie 1913, la Darjeeling, în I ...

Remember. Ițhak Rabin (1922-1995)

Ițhak Rabin, important om de stat israelian, general și politician, s-a născut pe 1 martie 1922, la ...

Cariere. Jean-Jacques Gautier, între literatură și teatru

Jean-Jacques Gautier, critic de teatru și scriitor francez, s-a născut pe 4 noiembrie 1908, la Essôm ...

Filmul zilei la tv

„Așteptându-i pe barbari”Italia - SUA (2020), dramăNaţional TV, luni, 3 noiembrie, ora 21.00Cu: John ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...

Cum să îi administrați pisicii o pastilă. Şcoala iubitorilor de animale

Revenim astăzi cu sfaturi utile despre administrarea tratamentelor pisicilor, într-un mod mai puțin ...

De ce nu e bine să bem cafeaua imediat după trezire

Pentru mulți dintre noi, prima mișcare după ce deschidem ochii este să pornim cafeaua. Totuși, potri ...

Cum administrăm tratamente câinilor. Şcoala iubitorilor de animale

Să îi administrezi câinelui tău un tratament poate fi uneori o provocare. Ce pot face stăpânii anima ...