Beatrice Dumitriu

Beatrice Dumitriu

Ce sancțiuni au aplicat jandarmii gălățeni pe perioada minivacanței

Marți, 06 Iunie 2023 17:08 | Publicat în Regional
În perioada minivacanței, de 1 Iunie și de Rusalii, peste 150 de jandarmi gălățeni s-au aflat în stradă, pentru a oferi un climat de siguranță la nivelul județului. Jandarmi gălățeni au fost prezenți zilnic în stradă, atât prin patrule de jandarmerie, cât și patrule mixte, polițist - jandarm, ocazie cu care au fost executate 60 de misiuni, a fost asigurată ordinea publică la trei spectacole organizate cu ocazia Zilei Copilului – 1 Iunie, la trei serbări ale comunelor ș ...

Beat criță, a căzut și a fost lovit de o mașină

Marți, 06 Iunie 2023 18:05 | Publicat în TRAFIC
Un bărbat, în vârstă de 64 de ani, a ajuns să fie acroșat de o mașină, condusă de un șofer de 18 ani, din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au stabilit că un tânăr de 18 ani, din municipiul Tecuci, în timp ce conducea duminică, 4 iunie, pe strada Constituției, din Tecuci, ar fi surprins și accidentat un bărbat cu vârsta de 64 de ani, din comuna Țepu, județul Galați, care, din cauza stării avansate de ebriet ...

O șoferiță a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu mașina

Marți, 06 Iunie 2023 16:49 | Publicat în TRAFIC
O femeie, în vârstă de 33 de ani, a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu mașina pe care o conducea. Din primele verificări, s-a stabilit că duminică, 4 iunie, în timp ce conducea pe DN 24D, în afara localității Drăgușeni, dinspre localitatea Bursucani către localitatea Crăiești, în zona km 27 + 550 de metri, femeia ar fi pierdut controlul volanului, ajungând să se răstoarne în afara părții carosabile. În urma acestui eveniment, care s-ar fi putut sfârși tragic, ș ...

60 de ani de la terminarea liceului la CNVA

Miercuri, 07 Iunie 2023 12:00 | Publicat în EVENIMENT
Aproximativ 25 de foști elevi ai Colegiului Național ”Vasile Alecsandri” sărbătoresc joi, 8 iunie, 60 de ani de la terminarea liceului, un moment așteptat cu emoție și nerăbdare. Foștii colegi vor celebra cei 60 de ani împliniți de la terminarea prestigiosului liceu gălățean chiar în Amfiteatrul Colegiului Național ”Vasile Alecsandri”, începând cu ora 11,00. Generația 1963 este nerăbdătoare să se găsească, din nou, în bănci, locul care cu siguranță le aminteș ...

Adela Popescu, vacanță alături de copii, în locurile natale

Sâmbătă, 10 Iunie 2023 14:00 | Publicat în MAGAZIN
Adela Popescu a petrecut câteva zile în locul natal. Aceasta a mers cu copiii săi și a avut parte de zile pline, în care micuții s-au jucat și s-au bucurat de timpul petrecut cu verișorii lor. Vedeta le-a oferit câteva sfaturi şi mămicilor din comunitatea sa, după această experiență. Adela Popescu este vedetă de televiziune, dar și mamă dedicată pentru cei trei băieți ai săi, cărora le-a oferit o vacanţă de câteva zile în locurile sale natale. Actriţa se dedică cre ...

A încercat să iasă din țară cu o mașină radiată din circulație

Marți, 06 Iunie 2023 14:35 | Publicat în TRAFIC
Un bărbat, în vârstă de 31 de ani, a încercat să iasă din țară la volanul unui autoturism radiat din circulație. Șoferul s-a prezentat luni, 5 iunie, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, pe sensul de ieșire din România, la volanul unui autoturism înmatriculat în Olanda, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră. Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a autovehiculului în cauză și la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru acesta, p ...

Unde acționează Poliția Locală astăzi

Miercuri, 07 Iunie 2023 00:00 | Publicat în UTILE
Polițiștii locali de la Serviciul Rutier vor fi prezenţi pe străzi cu efective sporite miercuri, 7 iunie, pentru regularizarea traficului pe cele mai importante artere din oraș. Echipajele se vor afla în următoarele zone: bd. Siderurgiștilor, între str. Gheorghe Asachi și str. 1 Decembrie 1918; str. Traian, între str. Alexandru Măcelaru și str. Tecuci (Piața Centrală); str. 1 Decembrie 1918, str. Traian Vuia, bd. Henri Coandă; str. Basarabiei, între str. Traian și bd. Siderurg ...

Cadrele didactice nu renunță la grevă. „Banii dați de Guvern sunt praf în ochi”, spun profesorii

Marți, 06 Iunie 2023 20:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Cadrele didactice gălățene s-au strâns și marți, 6 iunie, în fața Prefecturii, pentru un nou protest și afirmă că nu au de gând să cedeze Profesorii susțin că decizia Guvernului este jignitoare și nu intenționează să revină la catedră până când nu vor obține ceea ce cer de peste două săptămâni, în stradă. ...

Incendiu izbucnit în urma unui accident dintre un TIR și o autoutilitară pe DN 25. Traficul este blocat (FOTO)

Vineri, 02 Iunie 2023 20:28 | Publicat în TRAFIC
Un accident, în care au fost implicate o autoutilitară și un TIR, a avut loc pe DN25, între Movileni și Șendreni.   În urma impactului a izbucnit un incendiu la capul tractor al camionului, incendiu care până la sosirea echipajelor de pompieri s-a propagat si la remorcă. La fața locului, s-au deplasat trei autospeciale de stinge ...

Peste 600 de ucraineni au ajuns în ultima zi la Galați

Vineri, 02 Iunie 2023 15:38 | Publicat în SOCIETATE
Peste 600 de ucraineni au intrat în ultimele 24 de ore în Galați. Poliția de Frontieră Galați a transmis că cel mai mare flux, de 468 de refugiați, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe la Oancea au intrat în țară 177 de ucraineni. Astfel, 645 este numărul total de refugiați ajunși în județul nostru în ultimele 24 de ore. Oamenii sosiți în ultimele 24 de ore nu au cerut azil, motiv pentru care nu au ajuns în Centrul pentru Refugiați, unde sunt disponibile ...
Pagina 16 din 60

Transurb trece la programul de vară

De la 1 iulie 2025 şi până pe 31 august 2025, mijloacele de transport public local vor circula confo ...

ByteForce de la CNVA, cu „Buldozerul” la concurs

Echipa de robotică ByteForce, reprezentantă a Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, porn ...

Stațiile de încărcare a mașinilor electrice, oprite

Timp de câteva zile, începând de la 1 iulie 2025, stațiile de încărcare a mașinilor electrice deținu ...

„Creierul e o prioritate” de peste 10,4 milioane de lei

Echipamente medicale, echipamente IT, mobilier şi alte dotări necesare pentru tratarea pacientului c ...

Pompieri gălățeni, în misiune internațională în Franța

Două cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „General Eremia Grigorescu” Galați p ...

„Produsul Anului 2025” – găsește-l în magazinele ATAC din orașul tău

Cu un angajament constant pentru inovație, sustenabilitate și accesibilitate, Auchan România, operat ...

Poza zilei. Chioşc-pericol public în Micro 19

Am primit pe adresa redacţiei un mesaj de la un locuitor al cartierului Micro 19, care ne solicită s ...

Trotuar surpat după o ploaie

Zilnic primim de la cetăţeni diverse sesizări privind nereguli în realizarea unor lucrări, privind s ...

19,5 milioane de lei pentru modernizarea Colegiului „Costache Negri”

Consolidare, eficientizare energetică, reabilitare şi modernizare - acestea sunt planurile Primăriei ...

Spectaculosul pod peste Siret, aproape de finalizare (FOTO)

Secretarul de stat Irinel Ionel Scrioșteanu a transmis, sâmbătă, imagini cu podul peste râul Siret, ...

Cine va moderniza „Drumul Morţii”. Costel Fotea nu mai are temeri legate de constructori

Asocierea Tancrad (lider), Arcada Company, Citadina 98, Add Global Design, Primacons Group, Oldroad ...

COMUNICAT DE PRESĂ - Liceul Tehnologic ”Paul Dimo” - Galați - SUCCES GARANTAT PRIN STAGII DE PRACTICĂ EXERSAT

  COMUNICAT DE PRESĂ   Liceul Tehnologic ”Paul Dimo” - Galați, în calitate de beneficiar al proie ...

Cărțile electronice de identitate, disponibile și pentru gălățeni

Noile documente care conțin un cip ce va permite accesul la 11 servicii digitale le sunt acum dispon ...

Cu ce important oraş spaniol se „înfrăţeşte” Galaţiul

Primăria municipiului Galaţi a cheltuit, recent, 9.000 de lei fără TVA pentru trei bilete de avion p ...

Galațiul are 33 de instituții bugetare deconcentrate. Excese administrative în teritoriu

Serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și instituțiile publice organizate la nivel de jud ...

Primăria vrea să scape de „epava” portului de ambarcaţiuni

Degradat în proporţie de 70 la sută, dar cu o valoare de inventar de peste 6,4 milioane de lei, port ...

Rusia își reface flota de bombardiere nucleare

Autoritățile ruse au demarat o extindere majoră a Uzinei de Aviație Gorbunov din Kazan, unde sunt fa ...

Kremlinul acuză NATO de demonizarea Rusiei

Kremlinul a declarat că NATO urmează o cale a militării excesive și încearcă să portretizeze Rusia d ...

Ucraina va lovi tot mai adânc în interiorul Rusiei

Comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, anunță că Ucraina urmează să-și intensifice atacuri ...

Rusia, la un pas de recesiune

Ministrul rus al Economiei, Maxim Reshetnikov, a declarat joi, în cadrul Forumului Economic Internaț ...

Băuturile răcoritoare pot pune în pericol sănătatea copiilor mici

Pe fondul temperaturilor ridicate și al consumului crescut de băuturi răcoritoare, Agenția pentru St ...

Licitaţie pentru un centru integrat de îngrijiri paliative la Galaţi

Până pe 1 iulie 2025, Consiliul Judeţean Galaţi aşteaptă ofertele pentru proiectarea şi construirea ...

Sprijin emoțional și medical pentru bolnavii de cancer. Peste 17.000 de pacienți în Galaţi

Un program unic în România, dedicat pacienților oncologici din întreaga țară, a fost lansat oficial ...

Teiul - leacul parfumat al naturii pentru trup și suflet

Teiul, cu mirosul său dulce și îmbătător care anunță vara, nu este doar un simplu arbore ornamental. ...

Piața auto din România, cel mai puternic declin din Europa

Piața auto din Europa a revenit pe creștere în luna mai, după contracția din aprilie, însă România e ...

Euro a crescut cu 2,6 bani în ultimele trei ședințe

Tendința depreciativă a monedei naționale, înregistrată în precedentele două ședințe, s-a manifestat ...

Plata salariilor la Liberty Galați, amânată din nou

Plata salariilor în combinatul siderurgic Liberty Galați a fost amânată pentru săptămâna viitoare, f ...

CFR Călători - contract colectiv de muncă sau grevă

Sindicaliştii de la CFR Călători vor demara pe 1 iulie etapele premergătoare grevei, dacă nu se va s ...

Voința Cudalbi a promovat în Liga a III-a de fotbal

Dubla partidă pentru promovarea în cel de-al treilea eșalon dintre campioanele județene de fotbal di ...

Gălățeanul Cristi Boboc, căpitan la Națională

RUGBY. Selecționata de seniori a României a plecat sâmbătă în America de Sud unde va întreprinde un ...

Jucătoarele din România, la start de Wimbledon

Cinci jucătoare din România participă pe tabloul principal de la Wimbledon, în turneul de Grand Slam ...

Bilanț de succes pentru echipele gălățene de fotbal, la final de sezon

S-a încheiat încă un sezon organizat sub egida Aociației Județene de Fotbal (AJF) Galați, iar echipe ...

Profesoara Margareta Spinescu, aproape o jumătate de secol în slujba elevilor şi a Fizicii

O viață dedicată meseriei de dascăl, 47 de ani în învățământ și tot atâția dedicați Fizicii. Este po ...

Remember Mihail Tal (1936-1992)

Maestrul leton-sovietic de șah Mihail Tal s-a născut pe 9 noiembrie 1936, la Riga. Deși s-a năs ...

Universitatea gălăţeană se promovează la mall, mai aproape de tineri

Vineri, 27 iunie, între orele 16,00 și 20,00, zona scărilor rulante din centrul comercial Shopping C ...

139 de absenți la proba scrisă la Matematică a Evaluării Naționale

Absolvenții de gimnaziu răsuflă ușurați, după ce miercuri, 25 iunie, au susținut și ultima probă scr ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Gălățeanul Dragoș Chirilă, greu de repatriat din cauza banilor. Va salva şapte vieţi

La numai 30 de ani, Dragoș Chirilă, un gălățean plecat în Marea Britanie ca să-și facă un rost alătu ...

Diaspora votează! Câţi români şi-au ales deja preşedintele

Potrivit datelor înregistrate în timp real, până sâmbătă, la ora 11,00, nu mai puţin de 270.809 de c ...

Votul românilor din diaspora începe joi seară

Joi seară, 15 mai, se deschid primele secții de votare pentru românii din diaspora, începând cu ora ...

Joacă, muzică și magie, la Centrul Comercial Traian

Vara aceasta, copiii sunt invitați să participe la o serie de activități recreative și educative org ...

Gălățean trimis la tribunal pentru o cadă distrusă de meseriaşi

În România anului 2025, când internetul abundă de oferte pentru orice fel de servicii, este o loteri ...

Amendă de 50.000 de lei pentru un transport de deșeuri

Comisarii Gărzii de Mediu Galați au desfășurat, în urma unei autosesizări, un control în teren la un ...

Concursul de şah „In hoc signo vinces”, la ediţia a X-a

În zilele de 21 şi 22 iunie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Du ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Călin Seredenco expune „Umbre fără nume”, la Casa Artelor

Deschisă în cadrul proiectului „Art City”, inițiat de Filiala Galați a Uniunii Scriitorilor din Româ ...

„Regina nopții”, la Sibiu și la malul mării

Duminică, 29 iunie, actorii Teatrului "Fani Tardini" din Galați vor urca pe scenă, la Sibiu, în cadr ...

Când cangurul literaturii sare, totuși... Cenaclul „Noduri şi Semne”

Seara de 20 iunie 2025 va rămâne, probabil, una de referință pentru cenaclu. Poate va fi semnul înce ...

Autorul cărții „Dunărea - fluviul imperiilor”, în conferinţă la Galați

Consiliul Județean Galați și Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, în calitate de sit deținător al di ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

UPDATE: Procurorul gălățean acuzat că a mușamalizat un viol, arestat pentru 30 de zile

UPDATE 14 iunie 2025: Curtea de Apel București s-a pronunțat în urmă cu puțin timp asupra propunerii ...

15 suspecţi din grupările de traficanţi de droguri au fost reținuți

Audierile-maraton care au avut loc miercuri și în prima jumătate a zilei de joi, 12 iunie, la DIICOT ...

Avocat arestat la domiciliu pentru corupție

Avocatul tecucean reținut săptămâna trecută de DNA sub acuzația de trafic de influență a scăpat ”la ...

Criminalii de la majorat au fost duși în fața Tribunalului. Ce a decis instanța (FOTO)

Cei trei tineri suspectați că l-au ucis cu sălbăticie pe un localnic din Berești la finele săptămâni ...

Verificări pe cursurile de apă din 32 de localități gălățene

În perioada mai-iunie a acestui an, echipele Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Galați au veri ...

15.000 de fermieri gălăţeni au primit subvenții de peste 50 milioane de euro

În campania 2024 de depunere a cererilor pentru subvențiile agricole, un număr de 15.321 de fermieri ...

Lucrări pe albiile râurilor din județul Galați

Administrația Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad a anunțat că sunt continuate lucrările de igienizare ...

Galațiul a irigat anul acesta peste 63.000 de hectare

Filiala Teritorială de Îmbunătățiri Funciare (FTIF) Galați a anunțat, printr-un raport recent, că în ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DESCÂNTEC DE VREME REA (buletin meteorologic)

Bate vântul frunzele pe vale – / unde mai găsesc iubirii taleloc de legănare, loc de joacă,/ să înti ...

Poemul şi Caleaşca de la Fix (despre paradis)

Vin să-ţi aduc trei flori şi două madrigale,şi-un strop de apă, şi-o dulceaţă, şi-un sărut -vin tulb ...

MORFOLOGIE și SINTAXĂ (pentru doamna Adela Barbu - La Mulți Ani!)

(!) sintaxa mea frumoasă, de ziuă și de noapte,ești mama poeziei de-o mie de lumini,ești singura din ...

CLIPA fără MARGINI (dosarele XYZ)

Hai să dăm mână cu mână - (nu aşa se cere?) -şi să ne jucăm călare pe lepidoptere!!!Hai să dăm ovăz ...

PORCUL și LOGICA

Un porc...(dintre aceia cu sfârla cât mai lungă/ şi cu şorici de-un deget pe fălcile gămane).../ fus ...

STATUIA SINUCIGAȘULUI NE(RE)CUNOSCUT

Nuntă! Mare nuntă! Modernă! Multă! Şi frumoasă! Artificial de frumoasă! Şi departe, foarte departe d ...

GUNOIUL COSMIC și CIVISMUL ZEROVALENT

Îl vezi în fiecare zi. De trei ori pe zi. De o mie de ori pe zi. Nu ai cum să-l eviţi. Vrei să-l oco ...

CERTIFICĂRI... de SIGURANȚĂ

În fiecare noapte, fără nici o excepţie, de la începuturi până în prezent, vine în dreptul geamului ...

Remember. Simone Veil, prima femeie șefă peste magistrații Franței

Politiciana franceză Simone Veil s-a născută pe 13 iulie 1927, la Nisa într-o familie de evrei. A f ...

Paul D. Constantinescu, un vizionar al timpului său

Compozitorul Paul Constantinescu s-a născut pe 30 iunie 1909, la Ploieşti, într-o familie de intelec ...

Socata cu miere sau cu zahăr, flori de soc și lămâie

Socata (numită și suc de soc) este o băutură răcoritoare tradițională făcută prin fermentarea floril ...

Cate Blanchett, o zi cu Prințul William

Prințul William și-a petrecut o întreagă după-amiază cu actrița Cate Blanchett, care a avut onoarea ...

Sex și psihologie după divorț. Reguli pentru reușita la „a doua șansă”

Ai o nouă relaţie după divorţ? Ceea ce-i împărtăşeşti noului tău partener din culisele experienţelor ...

Ce să faci dacă te înțeapă o albină

Sezonul cald aduce nu doar zile însorite și momente petrecute în natură, ci și riscul înțepăturilor ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea câinilor. Şcoala iubitorilor de animale

Împerecherea la câinii de companie este un subiect controversat. În principiu, câinii care nu sunt d ...

Sucul de roșii - elixirul verii pentru hidratare

În căutarea unei băuturi răcoritoare, sănătoase și cu multiple beneficii, sucul de roșii este o aleg ...