Remus Basalic

Remus Basalic

Un gălăţean şi-a lovit cu maşina propriul copil

Joi, 02 Mai 2013 18:00 | Publicat în SOCIETATE
Un băieţel în vârstă de doar 2 ani a ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului de Copii „Sf. Ioan”, cu o rană destul de gravă la cap. Copilul a fost lovit cu maşina de tatăl său, care a dat autoturismul cu spatele fără să se asigure. „Pacientul a fost preluat de un echipaj al Ambulanţei, care, după ce i-a acordat primul ajutor, l-a adus la spitalul din Galaţi”, a explicat dr. Mihai Polinschi, directorul SJA Galaţi. ...

Recomandare europeană: “Medicamentele cu tetrazepam dau efecte cutanate grave”

Miercuri, 01 Mai 2013 17:00 | Publicat în SOCIETATE
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a recomandat suspendarea în toate ţările UE a comercializării medicamentelor care conţin tetrazepam, din cauza unor posibile reacţii cutanate. Tetrazepamul, al cărui nume comercial mai cunoscut este Myolastan, este folosit mai ales pentru relaxarea muşchilor şi în cazul unor dureri acute provocate de contracturi, mai ales la nivelul spatelui şi gâtului. Grupul european de coordonare (CMDh) al EMA, din care fac parte toate agenţiile europe ...

Tânăr din Galaţi, în stare gravă după ce a fost înjunghiat

Miercuri, 01 Mai 2013 15:30 | Publicat în SOCIETATE
Un tânăr gălăţean se zbate între viaţă şi moarte în secţia Reanimare a Spitalului Judeţean. În urma unei altercaţii petrecută marţi noapte în cartierul Micro 18, băiatul a fost înjunghiat de mai multe ori în coapse cu un cuţit. La locul incidentului a fost chemat un echipaj al SMURD, care l-a transportat pe pacient la spital, nu înainte de a-i oferi primul ajutor. ...

Cum să faci faţă temperaturilor de vară

Joi, 02 Mai 2013 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Chiar dacă în urmă cu doar câteva săptămâni aşteptam cu nerăbdare încălzirea vremii, temperaturile înregistrate în ultimele zile ne-au luat total pe nepregătite. Medicii spun că atunci când mercurul din termometre arată peste 30 de grade Celsius, persoanele vârstnice şi cei cu afecţiuni cronice sunt deja în pericol. Cele mai mari riscuri le întâmpină persoanele cu boli cardiace, hipertensiune arterială, obezitate, boli renale, diabet, boli de piele, varice, tulburări ne ...

Programul farmaciilor din Galaţi în perioada 1 - 6 mai

Miercuri, 01 Mai 2013 11:20 | Publicat în SOCIETATE
În perioada 1-6 mai programul farmaciilor din municipiul Galaţi va fi următorul: Farmacia Hygeia, str. Brăilei, nr. 200, Bl. B5, parter: non-stop în fiecare zi.Farmacia Bayer Pharm, str. Siderurgiştilor, Bl. Sd5b, Ap. 118: zilnic, în intervalul orar 8.00 – 23.00.Farmacia Primafarm, punctul de lucru de vizavi de Spitalul Judeţean: 1, 2, 3 şi 4 mai, între orele 8.00 şi 22.00; 5 mai, orele 8.00 – 15.00; 6 mai, orele 8.00 – 19.00.Farmacia Primafarm, punctul de lucru str. Brăilei, ...

Numărul solicitărilor la Ambulanţă a crescut cu peste 60 la sută

Marți, 30 Aprilie 2013 18:00 | Publicat în SOCIETATE
Numărul apelurilor la 112 a crescut cu aproximativ 60 la sută în noaptea de luni spre marţi. Astfel, dacă într-o zi normală la dispeceratul Serviciului de Ambulanţă Galaţi se primesc în jur de 50 de apeluri, luni noaptea echipajele medicale au intervenit în peste 80 de situaţii. „A fost vorba, în mare parte, de cazuri medicale. Cele mai frecvente sunt solicitările pentru crize cardiace sau pentru colici abdominale, în cazul celor mici”, a explicat directorul SJA Galaţi, dr. ...

Trei gălăţeni muşcaţi de căpuşe au avut nevoie de medici

Marți, 30 Aprilie 2013 17:00 | Publicat în SOCIETATE
Doi bărbaţi, de 38 şi 64 de ani, şi o femeie de 54 de ani au venit la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean, după ce au observat că fuseseră muşcaţi de căpuşe. După ce insectele au fost scoase în siguranţă, cei trei au fost îndrumaţi către Spitalul de Boli Infecţioase, unde medicii urmează să stabilească dacă au nevoie de tratament preventiv împotriva bolii Lyme. Medicii ne sfătuiesc ca în această perioadă să evităm pajiştile şi locurile cu multă ve ...

Peste 2.000 de gălăţeni afectaţi de viroze şi pneumonii

Marți, 30 Aprilie 2013 16:00 | Publicat în EVENIMENT
1.757 de gălăţeni cu viroze respiratorii au avut nevoie de asistenţă medicală în săptămâna 22 – 28 aprilie a.c. 51 dintre ei au şi rămas internaţi din cauza formelor mai agresive ale bolii. În acelaşi interval de timp, alte 244 de persoane au fost diagnosticate cu pneumonie, 72 dintre ele fiind spitalizate. Atât în cazul virozelor respiratorii, cât şi al pneumoniilor, grupa de vârstă cea mai afectată a fost cuprinsă între 5 şi 14 ani. Medicii explică numărul mare de ...

SUSPICIUNE DE BOTULISM! Gălăţeancă în stare critică după ce a mâncat alimente conservate

Miercuri, 01 Mai 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
O gălăţeancă în vârstă de 37 de ani este internată în stare gravă la Spitalul Victor Babeş din Bucureşti. Medicii suspectează că femeia suferă de botulism. Totul a debutat pe data pe 24 aprilie, atunci când gălăţeanca a început să se simtă rău. Pentru că în următoarele trei zile simptomele iniţiale au început să se agraveze, femeia a venit la serviciul Urgenţe al Spitalului Judeţean, unde a şi rămas internată în secţia Neurologie. Luni dimineaţă, pentru că ...

Otita - boala care îndurerează copilăria

Marți, 30 Aprilie 2013 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Otita medie acută este cea mai frecventă boală pneumococică întâlnită la copii. În contextul introducerii vaccinării pneumococice în Schema Naţională de Imunizare, Societatea Română de Pediatrie atrage atenţia asupra faptului că această boală poate fi prevenită prin vaccinare.Problema cu care medicii se confruntă tot mai des în ultimii ani este cea a rezistenţei bacteriei la antibiotice. Astfel, din ce în ce mai multe cazuri nu răspund la tratament (la penicilină, rezist ...
Pagina 615 din 692

Licitaţie pentru dotarea cu laptopuri a şcolilor şi grădiniţelor din Galaţi

Primăria Galați anunţă că a lansat în licitație un contract important, pentru noi dotări în școli și ...

„Balul Prințului Leonard”, concert vocal-simfonic de gală

Duminică, 21 decembrie, de la 18,30, are loc un concert de gală mult aşteptat, „Balul Prințului Leon ...

Trei spectacole cu şi despre femei puternice, la Teatrul Dramatic

Zile pline pentru actorii Teatrului Dramatic din Galați, care vor începe seria evenimentelor din ace ...

Noile tarife ale gigacaloriei pentru abonații Calorgal

Consilierii locali ai municipiului Galați au aprobat, în ședința de marți, noile prețuri ale gigacal ...

L-ați văzut? Un bărbat bolnav este dispărut de două săptămâni

Poliția caută un bărbat în vârstă de 68 de ani, care în urmă cu două săptămâni a plecat de acasă și ...

Permanență sanitar-veterinară până în Ajunul Crăciunului

Până pe 24 decembrie, la nivelul  Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSV ...

Cine este noul MasterChef al României în 2025

Cosmina Boboc a fost desemnată câştigătoarea MasterChef România 2025. În vârstă de 34 de ani, Cosmin ...

Tradiţie menţinută de sărbători la Teatrul „Nae Leonard”

În pragul sărbătorilor de iarnă, Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard" aduce publicului ...

COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului

    COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului „Fondul pentru Modernizare” Apelul: Fondul ...

Fonduri europene pentru modernizarea industriei alimentare

Începând din data de 15 decembrie, ora 9.00, agricultorii și antreprenorii din industria alimentară ...

Trei investiții noi în Galați pentru servicii paliative

Galațiul se numără printre beneficiarii Programului Sănătate 2021-2027, prin finanțarea a trei proie ...

Cantină pentru bunici, finanțată cu bani europeni

Datorită unei finanțări europene, o clădire veche, aflată în stare avansată de degradare, va fi reno ...

În ce condiții ne „împrumută” Liberty Priza de apă

Aleșii locali sunt convocați vineri, 12 decembrie, în ședință extraordinară, pentru a lua o decizie ...

Modificări majore la taxe și impozite în 2026

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins miercuri, 10 decembrie, obiecția AUR privind legea ...

Gălăţeni cu performanţe internaţionale, propuşi pentru Premiul Municipiului

Cristina Jacob, regizoare şi scenaristă de film, şi dr. ing. Călin Tarău, care coordonează proiecte ...

Cine ar putea deveni Cetățean de Onoare al Galațiului

Patru dintre personalitățile valoroase ale Galațiului ar putea primi recunoaștere din partea orașulu ...

Ucraina speră ca SUA să susțină înghețarea frontului în forma actuală

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este deschis dialogului, duminică, înaintea ...

Încasările Rusiei din petrol și gaze, în cădere liberă

Veniturile din exporturile de petrol și produse petroliere ale Rusiei au atins în noiembrie „cel mai ...

Platformă petrolieră Lukoil, lovită de ucraineni

Dronele cu rază lungă de acțiune ucrainene au lovit platforma petrolieră offshore Filanovski, deținu ...

Navă din „flota-fantomă” a Rusiei, reținută

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat miercuri că a reținut în portul Odesa o navă apa ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

Acţiune de donare de sânge la Galaţi

Luni, 24 noiembrie, 25 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi şi 10 preoţ ...

Leul rezistă la ingerințele politice

Moțiunile înaintate de opoziție în Parlament, împotriva guvernului Bolojan, respectiv, împotriva min ...

Tranziția angajatorilor la REGES, până la 31 decembrie

Pe data de 31 decembrie 2025 se împlinește termenul-limită până la care angajatorii trebuie să se în ...

Ghid ANAF privind veniturile din arendă

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a realizat un ghid în format PDF privind veniturile ...

„Baterii” noi pentru energia României

Cea mai mare capacitate de stocare a energiei în baterii din România - 200 MW putere și 400 MWh capa ...

Juniorii CSM, victorie în Capitală. Din sportul gălăţean

HOCHEI. Echipa de hochei juniori Under 20 a CSM Galaţi, pregătită de Cătălin Geru, a jucat în Capita ...

CSM Arcada, la ultimul meci de pe teren propriu din 2025

Campionatul Divizia A1 de volei masculin a ajuns la ultimele meciuri din acest an. Un sezon plin de ...

Baschetbaliştii Under14 de la CSM-LPS încheie anul cu victorii

Anul competiţional 2025 se încheie frumos pentru baschetbaliştii juniori gălăţeni. La turneul cu nu ...

Junioare convocate la lotul naţional. Din sportul gălăţean

CONVOCARE. Handbalistele Maya Darie şi Miruna Baldovin au fost convocate la lotul național de junioa ...

Două concursuri pentru stimularea creativității studenților gălăţeni

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați desfășoară în această perioadă două concursuri menite să s ...

”Puișorii” i-au colindat pe salvatorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Preșcolarii de la grupa mare - ”Puișorii” - din cadrul Grădiniței cu program prelungit nr. 30 din Ga ...

Profesoara de la CNMK, plasată sub control judiciar

Profesoara de informatică de la CNMK Galați, acuzată că i-a amenințat cu un briceag pe elevii unei c ...

An de studiu în Statele Unite pentru elevii români de liceu

American Councils for International Education anunță deschiderea perioadei de înscriere pentru burse ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

A murit fostul deţinut politic Ilie Ilașcu, ales parlamentar din închisoare

Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol, fost deputat în Parlamentul Republici ...

Zilele albaneze la Dunărea de Jos, girate de ambasador

Sub genericul "Zilele albaneze la Dunărea de Jos", luni, 10 noiembrie, se va afla la Galaţi Excelenţ ...

Condamnat gălăţean prins în Marea Britanie

Poliția Română a adus în ţară, miercuri, 5 noiembrie, cinci persoane pe numele cărora existau mandat ...

Registrul Auto Român sprijină campania de colectare a uleiurilor uzate

Registrul Auto Român (RAR) se alătură campaniei de informare a Ministerului Transporturilor și Infra ...

Cât îi costă pe părinții gălățeni întreţinerea unui copil până la vârsta de 18 ani

Potrivit unei analize realizate de clubulcopiilor.ro, bazată pe datele Institutului Național de Stat ...

Mobilier pentru şcolile afectate de inundaţiile din septembrie 2024, din partea IKEA

În septembrie 2024, inundaţiile din judeţele Galaţi şi Vaslui au afectat sute de gospodării şi şcoli ...

Dezbatere publică despre protejarea spațiilor verzi urbane

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) organizează luni, 15 decembrie, începând cu ora 11:0 ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

Carnet cultural

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția "Ephemera", semnată de artista italiană Giulia Lanza.S ...

Eternitatea este tristă. Cenaclul „Noduri şi semne”

(...) - Noi ne-am îndepărtat de forma fizică și am devenit ființe energetice. Unii încă mai cred că ...

Întâlnire dedicată poetului Nicolae Dabija la Casa Cuza Vodă”

Vineri, 12 decembrie, de la ora 14.00, Casa "Cuza Vodă” va găzdui un eveniment literar dedicat opere ...

Decembrie strălucitor la Liricul gălățean, cu jazz, colinde şi comedie

Luna decembrie aduce pe scena pe Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” magie, colinde ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Şi gălăţenii cer Justiţie independentă!

„Magistraţii gălăţeni sunt «speriecioşi». Zero semnături” - „Dar pe Lia cine o sună?” - „Justiţia? C ...

Dosarul pedofililor de pe TikTok a ajuns în instanță

Mai puțin de o lună le-a trebuit procurorilor DIICOT să pună punct în ancheta pe care au deschis-o î ...

Documentarul Recorder „Justiție capturată”, în această seară la TVR1

Televiziunea Română anunţă că transmite documentarul Recorder, „Justiție capturată”, miercuri, de la ...

Hoți prinși în flagrant după un tun de 50.000 de lei

Un gălățean și-a salvat o mică avere, după ce hoții i-au spart casa la primele ore ale dimineții și ...

Primarul comunei Smârdan anunță creșteri de taxe și noi măsuri fiscale

Silviu Zinica, primarul comunei Smârdan, a anunțat pe rețelele de socializare că odată cu validarea ...

Prima ediție a Târgului de Crăciun de la Braniștea

Vineri, 12 decembrie, Primăria Braniștea va da startul primei ediții a Târgului de Crăciun organizat ...

Prefectura cere verificări în teren pentru stabilirea zonelor de biodiversitate

Instituția Prefectului județului Galați a avut o nouă rundă de discuții cu reprezentanții Ministerul ...

Cântece, dansuri și tradiții, răsplătite la Festivalul „Cununița satului”

Lieștiul a răsunat de colinde și pași de dans în ziua de 6 decembrie 2025, când sărbătoarea Sfântulu ...

DOI FRAȚI de CRUCE (psalm-poem de plecare)

plec! hai şi tu cu mine! eu nu mai stau aice nici o secundă! gata! mă duc, orice s-ar zice! m-am săt ...

ULTIMA VIOARĂ (holocaust)

Am pus pe foc atâtea lemne de Vioară, fără să am vro Îndurare, vreun Regret... mereu-mereu l-aud pe ...

FĂRĂ (certificat de contra/stare)

nimic în plus, nimic în minus... chiar nimic nu se ascunde în secunda următoare, e-un fel de gol fă ...

PĂLITE şi AMARE (ultima rugăminte)

Te rog să mă chemi la un ceainic/ umplut cu pălite amare, să vezi ce dulceaţă se face/ în ochi lăcr ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (XII)

Şi cică să nu crezi că Stăpânul Cheilor are Centrul oriunde, este Unic... şi poate oricând să închid ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (XI)

Ai auzit, Marghioalo? - zice Costică. Ai auzit, Costică? - zice Marghioala. Am auzit! - răspunde Mar ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (X)

Dinspre partea de nord a Moldovei de sud, ca un răspuns la ritualul întreţinut de cest văduv misteri ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (IX)

Marghioala n-are somn! Nici Costică n-are! Cum să a/dormi, doamnă? Cum să a/dormi, domnule, când auz ...

Cel mai nominalizat film la „Globurile de Aur”, pe HBO Max

Filmul „One Battle After Another” al lui Paul Thomas Anderson, cu Leonardo DiCaprio în rolul princip ...

Cariere. Papa Francisc, primul suveran pontif sud-american

Papa Francisc, născut Jorge Mario Bergoglio pe 17 decembrie 1936, la Buenos Aires, într-o familie de ...

Remember. Camille Saint-Saëns (1835-1921)

Compozitorul francez Camille Saint-Saëns s-a născut pe 9 octombrie 1835, la Paris. Este cunoscut în ...

Cariere. Coriolan Tămâian, preot greco-catolic torturat de comunişti

Coriolan Tămâian, preot și profesor, s-a născut pe 16 decembrie 1904, la Fărcașa, județul Maramureș. ...

De ce este bine să consumi pește cât mai des

Peștele este o sursă fantastică de proteine de înaltă calitate și acizi grași esențiali Omega-3 (EPA ...

Recomandări pentru menținerea stării de bine. Sărbători cu echilibru în farfurie

Se apropie sărbătorile, iar mesele îmbelșugate devin inevitabil parte din atmosfera festivă. Totuși, ...

Cum să-ți protejezi pielea în timpul iernii

Sezonul rece poate fi dificil pentru piele, care devine mai uscată, sensibilă și predispusă la irita ...

Tot mai mulți gălățeni aleg Brandusa.ro pentru livrarea de flori: servicii rapide, florării locale și surprize trimise din diaspora

Brandusa.ro a devenit o alegere de încredere pentru locuitorii din Galați și pentru românii plecați ...