* O parte a presei a relatat alaltăieri că Nicușor Dan a vorbit, la telefon, cu Donald Trump. Ba chiar că președintele american este cel care l-a sunat pe Nicușor Dan. Corespondentul strategic al acestei rubrici ne-a informat informal că, imediat ce a încheiat convorbirea, președintele României și-a pus telefonul la încărcat. Discuția n-a durat cine știe ce, dar pentru că în politică e ca în fotbal și relații amoroase, s-a depus mult efort și s-a consumat multă energie, ca ...
* A fost frumos la învestire, a fost înălțător, ceremonios și chiar savuros! De savoare s-au ocupat bucătarii, tradiția, disponibilitatea influensărilor, mocangeala și relația lor intimă cu lăcomia. Lucică e un exemplu simptomatic. A așteptat, dar s-a meritat, iertată să-mi fi indigesta-mi exprimare! Când aduci obol, meriți un bol alimentar. Lucică a mâncat sarmale. La învestirea noului președinte al țării. Mai precis, la agapa de după ceremonie. Să mânânci sarmale ...

Trump și Tricoul lui Columb

Marți, 27 Mai 2025 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Dragi apreciatori ai acestei rubrici, permiteți-mi o rătăcire aeronautică ce conține expresii colocviale și scene care v-ar putea afecta emoțional sau nu! Emmanuel Macron a fost pălmuit peste gură de către jumătatea sa mai feminină. Și acum știrea un pic mai pe larg și lăbărțat: o delegație franceză condusă de președintele Emmanuel Macron a fost primită de oficiali vietnamezi de rang înalt. În timp ce ușa avionului s-a deschis ca să-i permită cuplului prezidențial ...
* Cu nedisimulată suprindere constat că încă avem nebănuite, necuantificabile și inepuizabile rezerve de adulare, fetișizare și idolatrizare. Iar poza ce însoțește și acompaniază spiritual articolul de azi e cât se poate de elocventă. Eminescu, Irinel Columbeanu și Jacques Yves Cousteau să ne judece! * Fosta ministră a culturii Raluca Turcan regretă profund că nu se află în planurile noului președinte al țării legate de componența viitorului guvern. Recent, Raluca Turc ...

Emil are viziune cu volan pe stânga

Sâmbătă, 24 Mai 2025 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Cluj-Napoca a devenit primul oraș din România care testează un autobuz autonom, fără șofer, în cadrul unui proiect-pilot. Prilej pentru primarul localitătii, Emil Boc, să exclame: "Viitorul circulă prin oraș, fără șofer, dar cu viziune!". Vestea previzibilă este că, în Cluj-Napoca, viitorul circulă pe dreapta, printre autobuzele fără șofer, cărora le lipsește doar volanul, motorul și mecanicul auto, acesta din urmă angajându-se la Primărie ca profet cu jumătate de n ...

Cumva, noi să fim odihniți!

Vineri, 23 Mai 2025 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* În ziua în care Nicușor Dan a fost confirmat și omologat în funcția de președinte ales, pe site-ul uneia dintre publicațiile serioase și independente (Stiripesurse.ro) a apărut această știre de sărbătoare: "Guvernul pregătește ridicarea plafonării prețurilor la gaze și energie electrică, ceea ce va duce la o explozie a facturilor." De unde și celebra zicere cu rol de mantră: "Când vrei pace, trebuie să investești în armament. Dacă vrei să fii ateu, trebuie să nu ...
* Misterioasa și neașteptata apariție în spațiul public a fostului președinte Ion Iliescu i-a pus pe gânduri pe experți. Imediat după ce Iliescu l-a felicitat pe Nicușor Dan, analiștii s-au pus pe treabă. Un istoric din Oltenița, doctor în antropologie, a și făcut un studiu din care rezultă că Ion Iliescu este o personalitate istorică așa de mare, încât mai mult ca sigur că va fi evocat și elogiat de cărțile de istorie. Mai mult decât atât, spune doctorul în istorie ...
* Acționarul majoritar al echipei de fotbal Rapid București n-a rezistat tentației de a-și da în petic, după ce a aflat că Nicușor Dan este noul președinte al României. Luni, la meciul Rapid - CFR Cluj, Șucușor Dan Șucu a lăcrimat de bucurie. Mă rog, ăla nu părea a fi plâns de bucurie, însă nu știam cum să scot în evidență faptul că echipa Rapid București a luat bătaie, acasă, cu scorul de 4-1. * De săptămâni bune, sau chiar luni, Traian Băsescu apare peste tot ...
* Nici n-a apucat să cânte cocoșul de la Cotroceni primul refren din imnul de reconciliere socială "Lambada săracului" de după alegerea lui Nicușor, că interimarul Bolojan a promulgat legea care permite doborârea dronelor în spațiul aerian al României. Teoretic, e o primă veste bună. Practic, e tot ce li se putea întâmpla mai rău gospodinelor acestei țării, și mă refer la româncele care se chinuiesc să pună murături, atât pentru consum propriu, cât și pentru a-și f ...
* Sfârșitul săptămânii trecute m-a binecuvântat cu un eveniment de natură artistică și socială, care m-a convins că nu ne pleacă toate valorile, așa cum ne tot amenință experții, pesimiștii și fanii clișeelor. Multe dintre aceste valori au rămas în țară, pentru a fi trup și suflet alături de zestrea noastră culturală. Celebrissimul cantautor de șlagăre de mâhnire sentimentală și arghirofilie manelistică Dani Mocanu a avut încă un puseu creativ și civic, dedic ...
Pagina 17 din 24

Poza zilei: Galaţiul, după petrecerea de Revelion 2026…

Ce lipseşte din imaginea pe care am surprins-o după petrecerea de Revelion 2026? Civilizaţia? Bunul- ...

Un român este dat dispărut după tragedia din Elveția. MAE face verificări

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a primit o sesizare cu privire la dispariția unui român care se ...

Cum s-a „asigurat” Primăria că avem cum să ne plătim dările pe 2026

Ultimul contract atribuit de Primăria municipiului Galaţi chiar în dimineaţa de 31 decembrie – ultim ...

Când este program de lucru cu publicul la Serviciul Înregistrări Decese Galaţi

Nu toţi funcţionarii publici sunt liberi astăzi, pe 2 ianuarie 2026. Unii dintre ei sunt la datorie. ...

Dirijorul Yannick Nézet-Séguin, după Concertul de Anul Nou de la Viena: „Când eram copil, dirijam acest concert din fața televizorului”

Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena a fost, cu siguranţă, o experienţă memorabilă pentru ...

Memoria comunităţii: Gălăţeni de valoare pe care i-am pierdut în 2025

2025 şi-a luat „tributul” lăsându-ne mai săraci în oameni de valoare. Galațiul a pierdut personalită ...

Rafală de coduri meteo lansată de ANM. Galațiul, în lista zonelor cu vreme rea

ANM a emis o informare meteo și o serie de avertizări tip cod galben și portocaliu de ninsori, visco ...

”Tradiții” care nu mor. Crimă cu toporul în prima zi a anului

Locuitorii județului Galați nu se dezic când vine vorba de ”tradiții” legate de sărbători și consumu ...

COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului

    COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului „Fondul pentru Modernizare” Apelul: Fondul ...

Licitaţie pentru finalizarea lucrărilor de renovare la Biblioteca „V.A. Urechia”

Consiliul Judeţean Galaţi a lansat o licitaţie pentru lucrările rămase de executat la obiectivul de ...

Ce-a câștigat municipiul Galați în 2025. Investiţii finalizate, proiecte în derulare

„Chiar dacă sunt primar de nouă ani, de o perioadă atât de dificilă financiar, așa cum a fost 2025, ...

A fost reziliat contractul pentru lucrările de renovare de la Biblioteca „V.A. Urechia”

Consiliul Judeţean Galaţi trebuie să caute un nou constructor pentru finalizarea lucrărilor de renov ...

UPDATE. Creşterea taxelor şi a impozitelor locale la Galaţi a fost aprobată

Majorarea substanţială a impozitelor şi taxelor locale - inclusiv a taxei de salubrizare! - pentru a ...

Între realitate şi explicaţiile Primăriei: Ce trebuie să faceţi ca să aveţi bolarzi la graniţele proprietăţii (FOTO)

Bolarzii montaţi pe trotuarul unei artere principale din Galaţi au ajuns, la finele lunii trecute, „ ...

Calcule estimative: ce impozite vom plăti pentru autoturisme în 2026

Ca să vă puteţi pregăti măcar sufleteşte pentru „şocul” financiar pe care îl va suferi bugetul dumne ...

„Bună dimineaţa la Moş Ajun!”, cu decizii privind banii judeţului

„Bună dimineaţa la Moş Ajun”, aşa i-a salutat preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea ...

General rus de Stat Major, ucis în explozia unei mașini

Un general din cadrul Statul major rus a fost ucis luni dimineața în explozia unei mașini, în sudul ...

Marea conferință de presă anuală: Putin nu se consideră vinovat de morții din Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat, în conferința sa anuală de presă, că vrea să pună capăt r ...

Kremlinul pune condiții pentru armistițiul de Crăciun

Kremlinul a declarat marți că armistițiul de Crăciun propus de Ucraina va depinde de încheierea sau ...

Ucraina speră ca SUA să susțină înghețarea frontului în forma actuală

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este deschis dialogului, duminică, înaintea ...

„Solidaritatea Sanitară” cere salarizare echitabilă în sistemul de sănătate

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR), în calitate de beneficiar, în parteneriat cu ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

Euro crește pe final de an, datorită majorării cererii de valută

Ultimele zile de tranzacționare din 2025 sunt caracterizate de o majorare a cererii comerciale de va ...

Euro a crescut, pe fondul majorării cererii de valută

Antepenultima ședință a pieței valutare a acestui an a fost una în care leul s-a depreciat față de e ...

Platforma „Anghel Saligny”, închisă până în martie

Platforma pentru depunerea solicitărilor de transfer de către beneficiarii Programului „Anghel Salig ...

ANALIZĂ. Prețuri amețitoare pentru metalele prețioase

Creșterea deficitelor fiscale ale principalelor economii ale lumii și intensificarea tensiunilor geo ...

Jucătorii Oțelului, în așteptarea ofertelor de transfer care nu există

Deși se credea că pauza competițională va aduce multe oferte pentru fotbaliștii gălățeni, nu există ...

Pregătiri pentru FOTE. Din sportul gălățean

HOCHEI. Șapte hocheiști de la CSM Galați au fost convocați la acțiunile lotului de hochei juniori al ...

Experimentul Oțelul II, la primele promisiuni

În primul an de la înființare, echipa a doua a SC Oțelul și-a stabilit ca obiectiv creșterea jucător ...

Oțelul, printre favoritele la clasarea pe loc de play-off

Gruparea gălățeană a avut prestații solide în sezonul de toamnă, fapt ce o plasează pe locul 6 în cl ...

Proiect educațional internațional la Școala Nr. 28

Școala Gimnazială Nr. 28 din Galați intră în noul an cu un proiect educațional internațional importa ...

O absolventă de CNVA, viitor inginer militar, şi profesorul ei vorbesc despre cariera în armată

În era digitalizării și a mirajului lucrului în străinătate, pentru absolvenții de liceu provocările ...

Investiţie de 8,4 milioane de lei, votată de îndată pentru cei mai talentaţi elevi ai Galaţiului

Convocaţi de îndată în şedinţă extraordinară de Consiliu Local, aleşii au aprobat, pe 23 decembrie 2 ...

Paula Bodlev, mesaj de sărbători pentru tinerii basarabeni (VIDEO)

Paula Bodlev a fost musafirul nostru pe 22 decembrie, la redacția "Viața liberă". O tânără excepțion ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Roaming mai ieftin în Republica Moldova și Ucraina

ANCOM anunță că, de la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina se alătură sistemului de tarifa ...

Expoziţie a artiştilor gălăţeni în Italia - „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

A murit fostul deţinut politic Ilie Ilașcu, ales parlamentar din închisoare

Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol, fost deputat în Parlamentul Republici ...

2026 vine cu 17 zile libere legale și mai multe minivacanțe pentru români

Anul 2026 aduce vești bune pentru angajații din România, care vor beneficia de un număr generos de z ...

Sărbători cu tradiție și creativitate la Școala „Sf. Stelian” din Umbrărești

Școala Gimnazială „Sf. Stelian” din comuna Umbrărești, județul Galați, a organizat, în perioada sărb ...

O seară a solidarității și speranței, la Balul Caritabil organizat de JRS România

Balul Caritabil organizat de JRS România (Centrul Regional pentru Integrare Galați) a adus împreună ...

Miracol de Crăciun pentru Gelu, măgărușul care a cunoscut frica și foamea

Un măgăruș, pe nume Gelu, a descoperit că minunile de Crăciun chiar există și că lumea poate fi și p ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

Pierdere pentru literatura română. A murit dramaturgul Radu F. Alexandru

Dramaturgul, prozatorul și eseistul Radu F. Alexandru a încetat din viață, lăsând în urmă una dintre ...

A murit pe neaşteptate un îndrăgit solist de muzică populară

Interpretul de muzică populară Ion Drăgan, în vârstă de 54 de ani, a murit în urma unui infarct, chi ...

Oameni îndrăgiţi din Teatrul Dramatic se pensionează

Actorii Dan Căpăţână şi Svetlana Friptu, alături de Lică Dănilă, regizor tehnic, și cabiniera Marian ...

Mioara Baciu şi căutările sale existențiale. Rafinament, sensibilitate, simboluri

Mioara Baciu - „Radical din infinit”/ „Square root from infinity” (Editura "Axis Libri", 2025) Re ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Galațiul, prea departe de marii investitori. Mai degrabă izolare decât poziție strategică

În ultimele două decenii și jumătate, județul Galați pare să fi așteptat o „vindecare prin investiți ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

”Măcelarul cu tesla” a fost trimis în judecată

Un bărbat din județul Galați a fost trimis în judecată și riscă cel puțin zece ani de închisoare dup ...

”Prietenul” prostituatei ucise la A-uri, reținut pentru trafic de minori. Detalii șocante din ancheta DIICOT

Un individ de 27 de ani a ajuns oficial în custodia poliției, în cursul anchetei deschise pentru tra ...

O rețea mafiotă care transforma femei în mașini de făcut bani a fost ”albită” cu prescripții

Șase ani pe masa unei instanțe și cinci de judecată efectivă au fost necesari pentru a se da verdict ...

Contrabandiștii de pocnitori forțează nota. Transport de materiale pirotehnice, oprit la frontieră

Comercianții care vor să facă un ban grămadă de sărbători din vânzarea de articole pirotehnice de or ...

A fost sfinţită biserica din comuna Cuca

În după-amiaza zilei de 21 decembrie 2025, credincioşii din comunitatea parohială Cuca, protopopiatu ...

Sărbătoare cu emoție și lumină la Măstăcani

Comuna Măstăcani a trăit zilele trecute o adevărată poveste de Crăciun, printr-un eveniment emoționa ...

Tradiții românești de Crăciun, între colinde, cozonaci și bucuria familiei

Crăciunul în România nu este doar o sărbătoare, este un ritual al emoțiilor, un moment în care trecu ...

Incendiu în desfăşurare în comuna Munteni. Pompierii intervin

Liniştea locuitorilor din comuna Munteni a fost tulburată astăzi, 23 decembrie, în preajma sărbători ...

DUPĂOLALTĂ (in/certo tangou)

Încet-încet, dupăolaltă, s-adună, tac ş-apoi pornesc pe drumul cel fără primejdii, fără opriri, făr ...

NIMIC în MIȘCARE (tratat de nemernicie)

O noapte şi-o zi, şi o noapte şi-o zi.../ şi încă, şi încă - nimica din Sus şi nimica din Jos/ nu tr ...

OSÂNDĂ (atac la vedere)

dacă mă mai faci vreodată,/ să mă faci cu ochii mari,să-nţeleg ce-nseamnă raza,/ strălucirea unui ni ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Absenţa de la Trei ş-un Sfert (ofertă)

Absenţă dragă, te anunţ/ cu mare bucurie:la trei ş-un sfert fac un denunţ/ istoric, să se ştiecă sun ...

Trecutul Ultimului Viitor (VII)

Nu... Grigore Papugiu nu pare surprins că i-am citit gândurile instantaneu! Asta-nsemnează că a învă ...

Trecutul Ultimului Viitor (VI)

Oare cât e ceasul? - mă întreabă Grigore, uitându-se pe pereţi, poate vede vreun orologiu cu cuc, cu ...

Trecutul Ultimului Viitor (V)

Care va să zică, după ce că le ţin companie, lui Grigore şi nepoatei sale, Mariţa, dar şi altor chef ...

Trecutul ultimului Viitor (IV)

Sigur că da! Răposatul Nae Chirigiu a fost unul dintre cei mai mari patrioţi din partea de sud a Mol ...

Cariere. Pola Negri, imagine iconică a filmului mut

Actrița americană de origine poloneză Pola Negri (pe numele real Apolonia Chalupec) s-a născut pe 3 ...

Remember. Sabin V. Drăgoi (1894-1968)

Sabin Vasile Drăgoi, compozitor, profesor, muzicolog și folclorist, s-a născut pe 6 iunie 1894, la S ...

Cariere. Nell Cobar, creatorul filmelor de animație cu Mihaela

Nell Cobar (născut Cornel Barasch), regizor și caricaturist, s-a născut pe 31 decembrie 1915, la Buc ...

Remember. Alexandru Bogza (1895-1973)

Muzicianul și filosoful Alexandru Bogza s-a născut pe 10 iulie 1895, la Brăila, fiind fratele scriit ...

Cina luată devreme, sănătate garantată

Pe timp de iarnă, a lua cina mai devreme aduce beneficii importante pentru sănătate. Metabolismul î ...

De ce este bine să consumi pește cât mai des

Peștele este o sursă fantastică de proteine de înaltă calitate și acizi grași esențiali Omega-3 (EPA ...

Recomandări pentru menținerea stării de bine. Sărbători cu echilibru în farfurie

Se apropie sărbătorile, iar mesele îmbelșugate devin inevitabil parte din atmosfera festivă. Totuși, ...

Cum să-ți protejezi pielea în timpul iernii

Sezonul rece poate fi dificil pentru piele, care devine mai uscată, sensibilă și predispusă la irita ...