Trotuar surpat după o ploaie

Luni, 30 Iunie 2025 09:00 | Publicat în Regional
Zilnic primim de la cetăţeni diverse sesizări privind nereguli în realizarea unor lucrări, privind situaţii în care, deşi au sesizat autorităţile, măsurile întârzie să apară. Într-un mesaj primit la redacţie, un cetăţean, dl. Costel Avasilichioaie, ne spune următoarele, referitor la situaţia creată pe str. Podul Înalt nr. 6, la blocul U1B. "De la lucrările care s-au făcut la schimbarea conductei de scurgere sau alimentare cu apă, la prima ploaie trotuarul s-a surpat, a ...
* Cu riscul de a vă zăpăci digestia, încep articolul de față cu o știre din zona fetidă a politicii de partid din țara noastră. E vorba, de această dată, despre peneleu', acea formațiune despre care se spune că ar conține inclusiv liberali, deși, în afară de peneliști, nimeni n-a văzut nimic. Dar iată vestea: "Partidul Național Liberal a decis sâmbătă, în cadrul Consiliului Național, eliminarea dreptului de vot pentru Organizația de Femei Liberale și cea de Tineret ...

Vaca a fătat, dar cu vițelul ce facem?

Luni, 30 Iunie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
S-a dus și luna de miere și a venit ziua ”Z”, aceea în care trebuie să facem ce am susținut că suntem dispuși, pentru mai bine. Ca să ieșim din mocirlă, să scăpăm de greu, de sărăcie, corupție, clientelism, nepotism sau ce ne-o mai fi dăunând la democrație. Și o cam arătăm, scoțând ghearele și colții ca să apărăm ceea ce vedem în pericol de a ne fi luat. Suntem experți, de la Burebista încoace, în a schimba macazul în fața intențiilor ”nepopulare”.Prob ...

Angajări pe bandă rulantă la Primăria Galaţi

Duminică, 29 Iunie 2025 17:00 | Publicat în Prima Pagina
Primăria Galaţi a mai lansat trei concursuri de recrutare pe lângă cele pe care le derulează deja, şi despre care aţi putut afla din ziarul "Viaţa liberă". Iată care sunt posturile vacante şi condiţiile pentru ocuparea lor pe durată nedeterminată. Conform unuia dintre anunţuri, Primăria organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a funcţiei publice de execuţie vacante de consilier, clasa I, grad profesional superior la Compartimentul Administrar ...

„Piscine” gratuite pentru cei mici, în Micro 19 (FOTO)

Duminică, 29 Iunie 2025 17:30 | Publicat în Prima Pagina
Dragă Citadina ’98, Cricons ori Dreams Riviera, cum te-o fi chemând – nici nu mai contează, toate sunteţi o apă şi-un pământ! Dragă asociere de constructori, locatarii din Micro 19 îţi mulţumesc pentru piscinele gratuite de care au parte, în faţa blocurilor, după fiecare ploaie mai zdravănă. Dar cei mai recunoscători sunt copiii! Iată ce bucurie pe capul lor să se joace în băltoace ca la piscină!  Dacă îţi faci pomana şi cu o roabă - două de nisip, gata aqua-par ...

Cum va fi vremea luni, 30 iunie

Luni, 30 Iunie 2025 00:00 | Publicat în UTILE
Astăzi, cerul va fi variabil, parţial noros, pe întreaga perioadă a zilei. Temperaturile sunt în creştere, cu minima nopţii atingând 21 de grade Celsius, iar maxima zilei urcând până la 29 de grade Celsius. Dimineaţa devreme este posibilă o ploaie uşoară. Vântul va sufla cu viteze între 6 şi 10 km la oră, dinspre vest şi nord-vest. Presiunea atmosferică este situată în jurul valorii de 759 mm coloană de mercur, iar umiditatea relativă va urca până la 72 la sută.  ...

S-a întâmplat pe 30 iunie 2024

Luni, 30 Iunie 2025 07:00 | Publicat în CALENDAR
1825 - Se naşte FLORIMOND RONGER HERVE (m. 1892), compozitor francez, autor al operetei "Mam’zelle Nitouche". 1859 - Francezul Charles Blondin a traversat cascada Niagara pe o funie.1884 - Se naşte GEORGES DUHAMEL (m. 1966), filosof, scriitor francez.1909 - Se naşte PAUL CONSTANTINESCU (m. 1963), compozitor, membru corespondent al Academiei Române.1948 * La "Bell Laboratory" din Murray Hill (SUA) a fost inventat tranzistorul, de către inginerii John Bardeen, Walter Brattain şi William Sh ...

Paul D. Constantinescu, un vizionar al timpului său

Luni, 30 Iunie 2025 09:30 | Publicat în MAGAZIN
Compozitorul Paul Constantinescu s-a născut pe 30 iunie 1909, la Ploieşti, într-o familie de intelectuali. A fost considerat de muzicologi unul dintre cei mai reprezentativi compozitori după George Enescu. A urmat Conservatorul din Bucureşti, avându-i profesori pe Mihail Jora, Constantin Brăiloiu şi Dimitrie Cuclin. Între 1933-1935 şi-a perfecţionat studiile muzicale la Viena, cu Franz Schmidt şi Joseph Marx. Revenit în ţară, a fost profesor de armonie, contrapunct şi compoziţ ...

Ce putem vizita astăzi în Galați. Carnet cultural

Luni, 30 Iunie 2025 07:30 | Publicat în UTILE
Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Templul Interior", cu lucrări ale sculptorului Liviu Bumbu.Sala "Nicolae Mantu" a Galeriilor de Artă - Expoziția cu lucările de atestat ale absolvenţilor Liceului de Arte "D. Cuclin". Casa Artelor - Expoziţia "Crucişătorul Elisabeta - 137 de ani de istorie", constructor machetă Ştefan Dobrin, realizată cu contribuţia ing. navalist Panait Buricea şi a drd. Alexandru Claudiu Albert și expoziția ”Umbre fără nume”, semnată ...

Ce prezic astrele pentru luni, 30 iunie

Luni, 30 Iunie 2025 00:00 | Publicat în HOROSCOP
RacRelațiile cu cei dragi vor fi consolidate. O activitate în familie va aduce multă bucurie. LeuCreativitatea îți va aduce recompense. Lucrează la un proiect artistic sau la o pasiune personală. FecioarăDetaliile contează astăzi. Concentrează-te pe micile aspecte. BalanțăAstăzi, echilibrul în relații va fi important. Fii diplomat și ascultă-i pe cei din jur. ScorpionEste o zi bună pentru introspecție. Explorează-ți sentimentele și gândurile profunde. SăgetătorAventuril ...
Pagina 5 din 2676

Transurb trece la programul de vară

De la 1 iulie 2025 şi până pe 31 august 2025, mijloacele de transport public local vor circula confo ...

ByteForce de la CNVA, cu „Buldozerul” la concurs

Echipa de robotică ByteForce, reprezentantă a Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, porn ...

Stațiile de încărcare a mașinilor electrice, oprite

Timp de câteva zile, începând de la 1 iulie 2025, stațiile de încărcare a mașinilor electrice deținu ...

„Creierul e o prioritate” de peste 10,4 milioane de lei

Echipamente medicale, echipamente IT, mobilier şi alte dotări necesare pentru tratarea pacientului c ...

Pompieri gălățeni, în misiune internațională în Franța

Două cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „General Eremia Grigorescu” Galați p ...

„Produsul Anului 2025” – găsește-l în magazinele ATAC din orașul tău

Cu un angajament constant pentru inovație, sustenabilitate și accesibilitate, Auchan România, operat ...

Poza zilei. Chioşc-pericol public în Micro 19

Am primit pe adresa redacţiei un mesaj de la un locuitor al cartierului Micro 19, care ne solicită s ...

Trotuar surpat după o ploaie

Zilnic primim de la cetăţeni diverse sesizări privind nereguli în realizarea unor lucrări, privind s ...

19,5 milioane de lei pentru modernizarea Colegiului „Costache Negri”

Consolidare, eficientizare energetică, reabilitare şi modernizare - acestea sunt planurile Primăriei ...

Spectaculosul pod peste Siret, aproape de finalizare (FOTO)

Secretarul de stat Irinel Ionel Scrioșteanu a transmis, sâmbătă, imagini cu podul peste râul Siret, ...

Cine va moderniza „Drumul Morţii”. Costel Fotea nu mai are temeri legate de constructori

Asocierea Tancrad (lider), Arcada Company, Citadina 98, Add Global Design, Primacons Group, Oldroad ...

COMUNICAT DE PRESĂ - Liceul Tehnologic ”Paul Dimo” - Galați - SUCCES GARANTAT PRIN STAGII DE PRACTICĂ EXERSAT

  COMUNICAT DE PRESĂ   Liceul Tehnologic ”Paul Dimo” - Galați, în calitate de beneficiar al proie ...

Cărțile electronice de identitate, disponibile și pentru gălățeni

Noile documente care conțin un cip ce va permite accesul la 11 servicii digitale le sunt acum dispon ...

Cu ce important oraş spaniol se „înfrăţeşte” Galaţiul

Primăria municipiului Galaţi a cheltuit, recent, 9.000 de lei fără TVA pentru trei bilete de avion p ...

Galațiul are 33 de instituții bugetare deconcentrate. Excese administrative în teritoriu

Serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și instituțiile publice organizate la nivel de jud ...

Primăria vrea să scape de „epava” portului de ambarcaţiuni

Degradat în proporţie de 70 la sută, dar cu o valoare de inventar de peste 6,4 milioane de lei, port ...

Rusia își reface flota de bombardiere nucleare

Autoritățile ruse au demarat o extindere majoră a Uzinei de Aviație Gorbunov din Kazan, unde sunt fa ...

Kremlinul acuză NATO de demonizarea Rusiei

Kremlinul a declarat că NATO urmează o cale a militării excesive și încearcă să portretizeze Rusia d ...

Ucraina va lovi tot mai adânc în interiorul Rusiei

Comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, anunță că Ucraina urmează să-și intensifice atacuri ...

Rusia, la un pas de recesiune

Ministrul rus al Economiei, Maxim Reshetnikov, a declarat joi, în cadrul Forumului Economic Internaț ...

Băuturile răcoritoare pot pune în pericol sănătatea copiilor mici

Pe fondul temperaturilor ridicate și al consumului crescut de băuturi răcoritoare, Agenția pentru St ...

Licitaţie pentru un centru integrat de îngrijiri paliative la Galaţi

Până pe 1 iulie 2025, Consiliul Judeţean Galaţi aşteaptă ofertele pentru proiectarea şi construirea ...

Sprijin emoțional și medical pentru bolnavii de cancer. Peste 17.000 de pacienți în Galaţi

Un program unic în România, dedicat pacienților oncologici din întreaga țară, a fost lansat oficial ...

Teiul - leacul parfumat al naturii pentru trup și suflet

Teiul, cu mirosul său dulce și îmbătător care anunță vara, nu este doar un simplu arbore ornamental. ...

Piața auto din România, cel mai puternic declin din Europa

Piața auto din Europa a revenit pe creștere în luna mai, după contracția din aprilie, însă România e ...

Euro a crescut cu 2,6 bani în ultimele trei ședințe

Tendința depreciativă a monedei naționale, înregistrată în precedentele două ședințe, s-a manifestat ...

Plata salariilor la Liberty Galați, amânată din nou

Plata salariilor în combinatul siderurgic Liberty Galați a fost amânată pentru săptămâna viitoare, f ...

CFR Călători - contract colectiv de muncă sau grevă

Sindicaliştii de la CFR Călători vor demara pe 1 iulie etapele premergătoare grevei, dacă nu se va s ...

Voința Cudalbi a promovat în Liga a III-a de fotbal

Dubla partidă pentru promovarea în cel de-al treilea eșalon dintre campioanele județene de fotbal di ...

Gălățeanul Cristi Boboc, căpitan la Națională

RUGBY. Selecționata de seniori a României a plecat sâmbătă în America de Sud unde va întreprinde un ...

Jucătoarele din România, la start de Wimbledon

Cinci jucătoare din România participă pe tabloul principal de la Wimbledon, în turneul de Grand Slam ...

Bilanț de succes pentru echipele gălățene de fotbal, la final de sezon

S-a încheiat încă un sezon organizat sub egida Aociației Județene de Fotbal (AJF) Galați, iar echipe ...

Profesoara Margareta Spinescu, aproape o jumătate de secol în slujba elevilor şi a Fizicii

O viață dedicată meseriei de dascăl, 47 de ani în învățământ și tot atâția dedicați Fizicii. Este po ...

Remember Mihail Tal (1936-1992)

Maestrul leton-sovietic de șah Mihail Tal s-a născut pe 9 noiembrie 1936, la Riga. Deși s-a năs ...

Universitatea gălăţeană se promovează la mall, mai aproape de tineri

Vineri, 27 iunie, între orele 16,00 și 20,00, zona scărilor rulante din centrul comercial Shopping C ...

139 de absenți la proba scrisă la Matematică a Evaluării Naționale

Absolvenții de gimnaziu răsuflă ușurați, după ce miercuri, 25 iunie, au susținut și ultima probă scr ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Gălățeanul Dragoș Chirilă, greu de repatriat din cauza banilor. Va salva şapte vieţi

La numai 30 de ani, Dragoș Chirilă, un gălățean plecat în Marea Britanie ca să-și facă un rost alătu ...

Diaspora votează! Câţi români şi-au ales deja preşedintele

Potrivit datelor înregistrate în timp real, până sâmbătă, la ora 11,00, nu mai puţin de 270.809 de c ...

Votul românilor din diaspora începe joi seară

Joi seară, 15 mai, se deschid primele secții de votare pentru românii din diaspora, începând cu ora ...

Joacă, muzică și magie, la Centrul Comercial Traian

Vara aceasta, copiii sunt invitați să participe la o serie de activități recreative și educative org ...

Gălățean trimis la tribunal pentru o cadă distrusă de meseriaşi

În România anului 2025, când internetul abundă de oferte pentru orice fel de servicii, este o loteri ...

Amendă de 50.000 de lei pentru un transport de deșeuri

Comisarii Gărzii de Mediu Galați au desfășurat, în urma unei autosesizări, un control în teren la un ...

Concursul de şah „In hoc signo vinces”, la ediţia a X-a

În zilele de 21 şi 22 iunie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Du ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Călin Seredenco expune „Umbre fără nume”, la Casa Artelor

Deschisă în cadrul proiectului „Art City”, inițiat de Filiala Galați a Uniunii Scriitorilor din Româ ...

„Regina nopții”, la Sibiu și la malul mării

Duminică, 29 iunie, actorii Teatrului "Fani Tardini" din Galați vor urca pe scenă, la Sibiu, în cadr ...

Când cangurul literaturii sare, totuși... Cenaclul „Noduri şi Semne”

Seara de 20 iunie 2025 va rămâne, probabil, una de referință pentru cenaclu. Poate va fi semnul înce ...

Autorul cărții „Dunărea - fluviul imperiilor”, în conferinţă la Galați

Consiliul Județean Galați și Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, în calitate de sit deținător al di ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

UPDATE: Procurorul gălățean acuzat că a mușamalizat un viol, arestat pentru 30 de zile

UPDATE 14 iunie 2025: Curtea de Apel București s-a pronunțat în urmă cu puțin timp asupra propunerii ...

15 suspecţi din grupările de traficanţi de droguri au fost reținuți

Audierile-maraton care au avut loc miercuri și în prima jumătate a zilei de joi, 12 iunie, la DIICOT ...

Avocat arestat la domiciliu pentru corupție

Avocatul tecucean reținut săptămâna trecută de DNA sub acuzația de trafic de influență a scăpat ”la ...

Criminalii de la majorat au fost duși în fața Tribunalului. Ce a decis instanța (FOTO)

Cei trei tineri suspectați că l-au ucis cu sălbăticie pe un localnic din Berești la finele săptămâni ...

Verificări pe cursurile de apă din 32 de localități gălățene

În perioada mai-iunie a acestui an, echipele Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Galați au veri ...

15.000 de fermieri gălăţeni au primit subvenții de peste 50 milioane de euro

În campania 2024 de depunere a cererilor pentru subvențiile agricole, un număr de 15.321 de fermieri ...

Lucrări pe albiile râurilor din județul Galați

Administrația Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad a anunțat că sunt continuate lucrările de igienizare ...

Galațiul a irigat anul acesta peste 63.000 de hectare

Filiala Teritorială de Îmbunătățiri Funciare (FTIF) Galați a anunțat, printr-un raport recent, că în ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DESCÂNTEC DE VREME REA (buletin meteorologic)

Bate vântul frunzele pe vale – / unde mai găsesc iubirii taleloc de legănare, loc de joacă,/ să înti ...

Poemul şi Caleaşca de la Fix (despre paradis)

Vin să-ţi aduc trei flori şi două madrigale,şi-un strop de apă, şi-o dulceaţă, şi-un sărut -vin tulb ...

MORFOLOGIE și SINTAXĂ (pentru doamna Adela Barbu - La Mulți Ani!)

(!) sintaxa mea frumoasă, de ziuă și de noapte,ești mama poeziei de-o mie de lumini,ești singura din ...

CLIPA fără MARGINI (dosarele XYZ)

Hai să dăm mână cu mână - (nu aşa se cere?) -şi să ne jucăm călare pe lepidoptere!!!Hai să dăm ovăz ...

PORCUL și LOGICA

Un porc...(dintre aceia cu sfârla cât mai lungă/ şi cu şorici de-un deget pe fălcile gămane).../ fus ...

STATUIA SINUCIGAȘULUI NE(RE)CUNOSCUT

Nuntă! Mare nuntă! Modernă! Multă! Şi frumoasă! Artificial de frumoasă! Şi departe, foarte departe d ...

GUNOIUL COSMIC și CIVISMUL ZEROVALENT

Îl vezi în fiecare zi. De trei ori pe zi. De o mie de ori pe zi. Nu ai cum să-l eviţi. Vrei să-l oco ...

CERTIFICĂRI... de SIGURANȚĂ

În fiecare noapte, fără nici o excepţie, de la începuturi până în prezent, vine în dreptul geamului ...

Remember. Simone Veil, prima femeie șefă peste magistrații Franței

Politiciana franceză Simone Veil s-a născută pe 13 iulie 1927, la Nisa într-o familie de evrei. A f ...

Paul D. Constantinescu, un vizionar al timpului său

Compozitorul Paul Constantinescu s-a născut pe 30 iunie 1909, la Ploieşti, într-o familie de intelec ...

Socata cu miere sau cu zahăr, flori de soc și lămâie

Socata (numită și suc de soc) este o băutură răcoritoare tradițională făcută prin fermentarea floril ...

Cate Blanchett, o zi cu Prințul William

Prințul William și-a petrecut o întreagă după-amiază cu actrița Cate Blanchett, care a avut onoarea ...

Sex și psihologie după divorț. Reguli pentru reușita la „a doua șansă”

Ai o nouă relaţie după divorţ? Ceea ce-i împărtăşeşti noului tău partener din culisele experienţelor ...

Ce să faci dacă te înțeapă o albină

Sezonul cald aduce nu doar zile însorite și momente petrecute în natură, ci și riscul înțepăturilor ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea câinilor. Şcoala iubitorilor de animale

Împerecherea la câinii de companie este un subiect controversat. În principiu, câinii care nu sunt d ...

Sucul de roșii - elixirul verii pentru hidratare

În căutarea unei băuturi răcoritoare, sănătoase și cu multiple beneficii, sucul de roșii este o aleg ...