Dănuț Oprea, primarul comunei Munteni, a fost, în urmă cu câteva zile, victima unui act de agresiune de o gravitate deosebită, săvârșit de doi indivizi care au pretins că sunt din Republica Moldova și care au susținut că au fost tocmiți de un localnic. Edilul a obținut și un ordin de protecție împotriva celui care se presupune că a comandat actul de intimidare, iar procurorii fac anchetă pentru ultraj. Motivul pentru care primarul din Munteni a fost terorizat de doi necunos ...
Un muncitor român în vârstă de 44 de ani a murit pe loc, joi, pe un şantier din Bergamo, Italia, după ce un zid de susținere s-a prăbuşit peste el, în timp ce lucra la refacerea liniei de tramvai Ponteranica, relatează site-ul italian Prima Bergamo, citat de News.ro.Incidentul a avut loc pe şantierul societăţii TEB (Tramvie Elettriche Bergamasche), unde se făceau lucrări pentru linia T2 din Ponteranica, în via Foppetta. Potrivit sursei citate, românul era angajat al unei firme ...
Administratorul unui SRL din Galați care are ca obiect efectuarea de activități miniere a fost trimis după gratii pentru 30 de zile, în urma mai multor descinderi făcute într-un dosar în care este cercetat pentru excavări ilegale și spălare de bani. Sub control judiciar a fost plasată și o parteneră de afaceri a administratorului. La mai puțin de 24 de ore după ce au făcut publice primele informații despre descinderile care au vizat o balastieră din județul Galați care ar f ...
Au fost descinderi la sediul unei societăți comerciale din județul Galați care are ca obiect de activitate efectuarea de activități de exploatare a pietrișului și nisipului, în cadrul unui dosar penal ce vizează posibile fraude comise prin înregistrarea în fals a operațiunilor de excavare.  Dosarul penal în cadrul căruia s-au făcut cele patru percheziții vizează fapte ce s-ar fi petrecut începând cu anul 2023. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Econ ...
Este anchetă la Jandarmeria Galați, după ce imagini în care apare un subofițer al unității făcând gesturi obscene în scara unui bloc au fost publicate pe rețelele de socializare Militarul a intrat în atenția superiorilor după ce și-a dat pantalonii jos și și-a expus părțile intime pe holul imobilului în care locuiește, nefiind prima dată când comportamentul lui face obiectul unor cercetări, chiar cu iz penal. În cursul zilei de luni, 21 octombrie, Jandarmeria Galați a ...

Anchetă la o grădiniță din Brăila

Vineri, 18 Octombrie 2024 15:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
O anchetă a început la o grădiniță din Brăila după ce o educatoare a lovit un copil de un an și opt luni. Polițiștii s-au sesizat din oficiu după ce au văzut imaginile Potrivit acestora, o femeie lovește un copil cu palma peste cap în timpul unei activități didactice. Femeia, care, potrivit poliției este cadru didactic, reacționează violent deoarece copilul de lângă ea plânge. Polițiștii efectuează verificări pentru lămurirea tuturor împrejurărilor și luarea măsur ...

Firmă din Galați, groapă de fier vechi a Europei

Joi, 17 Octombrie 2024 09:30 | Publicat în EVENIMENT
Este anchetă în jurul unei companii private din Galați de la care au fost confiscate peste 1.500 de tone de deșeuri feroase, despre care există suspiciuni că ar fi fost importate, deținute și gestionate ilegal Cei care au ajuns la această concluzie au fost polițiștii de la Transporturi și comisarii Gărzii de Mediu, care au descins marți, 15 octombrie, la punctul de lucru al societății despre care aveau informații că importa deșeuri feroase reciclabile. Deșeurile fuseseră a ...

Percheziții în casele unui deținător ilegal de arme

Marți, 01 Octombrie 2024 07:00 | Publicat în EVENIMENT
Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din județul Galați, a intrat în vizorul poliției după ce în privința lui au apărut informații că ar deține muniție și armament fără a avea autorizațiile necesare. Originar din Liești și posesor al mai multor locuințe pe raza comunei, suspectul a fost vizitat zilele trecute de o echipă de la Serviciul Arme, care i-a găsit sute de elemente de muniție și un pistol pe care, susțin anchetatorii, nu ar fi avut voie să le aibă în casă. ...

Șefii Poliției caută o agentă care și-a dat uniforma

Luni, 30 Septembrie 2024 07:40 | Publicat în EVENIMENT
Este anchetă în cadrul IPJ Galați după ce o polițistă și-a împrumutat uniforma unei persoane civile, care a folosit-o pentru a face reclamă serviciilor unui salon de înfrumusețare Ținuta oficială a apărut într-un spot de pe pagina de Facebook a salonului, prin care se promovau reduceri la anumite servicii de întreținere, special pentru polițiste. Ca să fie mai convingătoare, o reprezentantă a firmei, care nu are nicio legătură cu sistemul, a îmbrăcat uniforma împrumuta ...

Anchetă privind atacurile cibernetice ale Rusiei în Europa

Vineri, 06 Septembrie 2024 15:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Estonia a acuzat Serviciul de informaţii militare al armatei ruse (GRU) că a întreprins începând din 2020 atacuri cibernetice împotriva Ucrainei, ţărilor membre ale NATO şi UE, inclusiv împotriva Estoniei, informează AFP. "Estonia a atribuit aceste atacuri membrilor unităţii 29155 a Serviciului de informaţii militare al armatei ruse", a subliniat Ministerul Afacerilor Externe estonian. "O anchetă naţională şi internaţională întreprinsă în zece ţări a arătat că obiectiv ...
Pagina 9 din 19

APEL UMANITAR. Să ajutăm un copil să învingă boala!

Ianis Gabriel Păscălin, un copil de numai şase ani, a primit un diagnostic dur: cavernom de venă por ...

ANOSR cere revizuirea sistemului de burse după 10 ani de subfinanțare

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) atrage atenția asupra subfinanțăr ...

Monitorizarea emisiilor de CO2

Dacă sunteți curioși să aflați cât de poluant este traficul rutier în România sau în alte țări din U ...

Noi restricții de trafic pentru lucrări de modernizare în Galați

Restricții de trafic pe b-dul Siderurgiștilor (tronson 2), între Piața Energiei (General) și viaduct ...

Comori mai puţine ştiute ale Grădinii Botanice

În Grădina Botanică a Complexului Muzeal de Științele Naturii Galați, puteți admira în această perio ...

Scaner cu raze X și pentru camioane, la Vama Galați - Giurgiulești

Autoritatea Vamală Română anunță că a finalizat, săptămâna trecută, dotarea completă cu sisteme mode ...

La vamă cu remorca neînmatriculată

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în ...

Aeroportul Galaţi-Brăila - avioane pe hârtie

„Da’ despre aeroport ce mai ştiţi?”, suntem întrebaţi periodic de cititorii noştri, în mesaje sau co ...

Proiectant pentru „grădini ca în vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Consiliul Județean Galați tocmai a atribuit un c ...

Ce spun autorităţile despre nucul tăiat. Explicaţii şi justificări oficiale

„Bietul nuc, cu ce-a greșit de l-au măcelărit?”, ne întrebam în ediţia de ieri a ziarului „Viaţa lib ...

În căutare de investitori americani. Cine pleacă în SUA să promoveze economic Galațiul

Delegația care va reprezenta județul Galați la un turneu de promovare și cooperare economică în SUA ...

Datele celui mai nou submarin nuclear rusesc, pe mâna Ucrainei

Date secrete despre cel mai nou submarin nuclear al Rusiei au ajuns pe mâna Ucrainei. Informațiile o ...

Rusia încă folosește „Mașinăria Apocalipsei”

Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev i-a transmis joi președintelui american Donald Trum ...

Un nou proiect pentru „independența” structurilor anticorupție

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că propune un nou proiect de lege pentru a a ...

UE adoptă al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. În vizor, petrolul și energia

Statele Uniunii Europene (UE) au aprobat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentr ...

În iulie, 16 persoane confirmate oficial cu Covid, la Galați

Febră mare, dureri de cap și de oase și o stare generală alterată. Acestea sunt simptomele care ar t ...

Sedentarismul - boala care ne distruge în tăcere

Sedentarismul este considerat astăzi una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică, fiind a ...

Bătălie între ofertanţi, pentru investiţii în sănătatea copiilor din Galaţi

Regula ofertantului unic - în speţă aceeaşi „combinaţie” de firme de construcţii - care câştigă mari ...

Ce plante medicinale pot fi culese în luna iulie

Luna iulie este una dintre cele mai bogate perioade ale anului pentru cei care iubesc medicina natur ...

Creșterea taxelor, insuficientă pentru a acoperi găurile din buget

România are nevoie urgentă de Pachetul 2 de măsuri, care să vizeze restructurarea cheltuielilor stat ...

8.000 de lei – piatra de încercare a antreprenorului de carton

S-a iscat val mare pe internet: „Vor să ne ia 8.000 de lei la înființarea firmei! Jaful secolului!” ...

Analiza financiară. Euro s-a apropiat de pragul de 5,06 lei 

Atenția pieței se îndreaptă către seara de vineri, când agenția Fitch Ratings va anunța nota pe ...

Mega Image și Profi, clienții parcului eolian de la Scânteiești

Ahold Delhaize, retailerul olandezo-belgian care operează lanțurile Mega Image și Profi, a încheiat ...

La CSM Arcada demarează pregătirile

VOLEI. Antrenorul secund Răzvan Tănăsescu a sunat adunarea la CSM Arcada. Încep pregătirile în veder ...

PREGĂTIRI. Handbalistele CSM se țin de program

Echipa gălățeană din primul eșalon al handbalului feminin își urmează programul de pregătire, unul r ...

Volei masculin. CSM Arcada a încheiat sesiunea de transferuri

TRANSFERURI. În weekend s-au efectuat ultimele două transferuri la echipa masculină de volei CSM Arc ...

Multipla campioană Alexandra Alexe merge la Balcaniada de haltere

HALTERE. Gălățeanca Alexandra Alexe, dublă campioană europeană și triplă campioană națională (Clubul ...

Liderii de sindicat din Educaţie, față în față cu Ilie Bolojan

Profesorii au fost din nou la București, în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării, în z ...

Școlile de Vară STEAM ajung în județul Galați

Județul Galați se alătură celor 33 de comunități din întreaga țară în care, în această vară, se desf ...

Reduceri drastice la bursele pentru studenți

Începând din această toamnă, bursele pentru studenți vor fi reduse atât ca valoare, cât și ca număr ...

A patra zi de proteste la Ministerul Educației și Cercetării. Cadrele didactice vor demisia lui Daniel David

Protestele cadrelor didactice continuă și astăzi, luni, 4 august. În ciuda mesajelor pe care prof. p ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

„Dacia”, noul cinema unde se vor naște roboții din Galați. Renovare aproape finalizată la un obiectiv care părea sortit pieirii (FOTO)

Cinematograful „Dacia” din cartierul Micro 21 are mari șanse de a deveni primul din Galați renăscut ...

Imobilul centenar de pe strada Gării caută proiectanţi pentru renovare (FOTO)

Numără peste o sută de ani, are arhitectură urbană cu elemente de Art-Nouveau, se află pe lista monu ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Profesoara Maria Abaza, Cetățean de Onoare al comunei Cavadinești, o viaţă în slujba şcolii şi a comunităţii

La începutul vacanţei de vară, joi, 10 iulie, în cadrul unei ședințe festive a Consiliului Local Cav ...

Analiza financiară a săptămânii. Euro a stagnat aproape de 5,06 lei

Evoluția leului și a indicilor ROBOR nu a fost influențată de ultimele declarații făcute de guvernat ...

Hram la Mănăstirea ”Adormirii Maicii Domnului” din Tudor Vladimirescu

La praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea ”Tudor Vladimirescu” din centrul judeţului Galaţi ...

Parastas pentru Episcopul Nifon Niculescu la Catedrala arhiepiscopală

Pe 6 august, aflăm de la părintele Rareş Bucur, la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, Înaltpreasfi ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Carnet cultural

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Iubitorii de artă gălăţeni sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia ...

150 de ani de la fondarea Partidului Național Liberal

Într-un peisaj aniversar marcat firesc de centenarul ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rang de ...

O nouă expoziție dedicată naturii și introspecției

O nouă expoziție cu tema „Grădini Miraculoase” a fost vernisată joi seară, 6 august, la Muzeul de Ar ...

Urmașii lui V.A. Urechia, oaspeți ai Ambasadei Albaniei în România

La invitația Excelenței Sale, Doamna Enkeleda Mërkuri, ambasadoarea Republicii Albania în România, o ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Amor nebun cu o minoră, finalizat în arestul Poliției

În categoria ”ce mai fac adolescenții când împlinesc o vârstă importantă”, se înscrie, mai nou, o tâ ...

Începe procesul șoferului turc care a ucis o mamă (FOTO)

Marti, 29 iulie 2025, este ziua când la Judecătoria Galați va avea loc primul termen de judecată în ...

Ciobanul care a ucis pentru apă, trimis în judecată

Procurorii au finalizat ancheta în cazul de omor care a șocat comunitatea din Rădești în prima zi a ...

Programul Tribunalului, modificat pe perioada verii

Gălățenii care au probleme juridice și vor trebui să ajungă la instanțe până la finele lunii august, ...

Fără curent electric în comuna Independența

Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) - Sucursala Galați anunță întreruperi ale alimentă ...

Nicio duminică fără un incident grav la scăldat! Tată a șapte copii, în comă după un plonjon

Temperaturile extreme îi împing pe tot mai mulți să se scalde în locuri neautorizate și periculoase. ...

Peste 40.000 de euro pentru noi indicatoare rutiere pe drumurile judeţene

După ce preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a dezvăluit că, în fiecare an, ...

Prefectul, în dialog cu primarul din Cudalbi

Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, a avut o întâlnire oficială cu primarul comunei ...

ȘASE VORBE DE LA MAMA (doină)

Şi ne dădea câte o turtă/ de grâu, secară sau mălai, şi ne spunea la fiecare:/ cum o păstrezi, aşa ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” CEVA (către Toni Dumbravă – Respect!)

Şi într-o ziuă am să-ţi zic ceva frumos şi pur şi simplu: nu cumva singurătatea să se mai întâmple î ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” BĂTAIE cordială/cardiacă în Do Major [cam TOT]

(!) şi mă uit cum tot pier/ printre mine şi cercum mă sui mă tot sui/ unde „este” chiar nu-iunde „nu ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DUPĂ APUS (mic...tratat de singurătate)

când te-am rugat să vii la mine,/ acolo, jos, după apus,tu n-ai avut un strop de milă.../ şi ai plec ...

MARIA (VII)

Da...întorc privirea, mă întorc pe tot...nu, n-am năluciri...e Maria, e mireasa! E mireasa nunţii ca ...

DIVINA TRAGEDIA: MARIA (VI)

Dumnezeule...tu chiar mi-ai luat noaptea de sub tălpi, din ochi, din suflet şi din gând! Tu chiar ai ...

DIVINA TRAGEDIA: MARIA (V)

Da...se apropie adâncul pădurii!...Sau poate eu mă apropii de adâncul pădurii! Sau poate nimic nu se ...

DIVINA TRAGEDIA: MARIA (IV)

Din spate, cam dinspre sud-estul Basarabiei, răsare Luna plină şi rotundă ca o mirare! Pădurea mă în ...

Cariere. Dumitru Radu Popescu, important scriitor al literaturii contemporane

Scriitorul Dumitru Radu Popescu s-a născut pe 19 august 1935, la Păuşa, judeţul Bihor. A urmat curs ...

REMEMBER. Kofi Annan (1938-2018)

Politicianul ghanez Kofi Annan s-a născut pe 8 aprilie 1938, la Kumasi, Ghana.  A studiat la Univers ...

OAMENI DE SEAMĂ. Neagu Djuvara, un erudit remarcabil

Neagu Djuvara, istoric, diplomat, filosof, jurnalist și romancier, s-a născut pe 18 august 1916, la ...

CALENDAR. S-a întâmplat pe 18 august

1750 - Se naşte ANTONIO SALIERI (m. 1825), compozitor italian.1850 - Încetează din vi ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea pisicilor

Proprietarii de feline care îşi doresc înmulţirea acestora trebuie să aibă anumite informaţii înaint ...

Hidratarea corectă în timpul lunilor de vară

În sezonul cald, când temperaturile urcă peste 30 de grade, ni se reamintește tot mai des cât de imp ...

Produsele alimentare care trebuie evitate în timpul verii

Vara vine cu mult soare, relaxare și mese în aer liber, dar și cu riscuri alimentare mai mari. Tempe ...

Atenție la alimentele cumpărate în perioadele caniculare!

În contextul temperaturilor extrem de ridicate din ultima perioadă, Comisariatul Județean pentru Pro ...