MERE

Sâmbătă, 11 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Din cauza aceasta, şi numai din cauza aceasta, trebuie să înţelegi că aşa-zisul „măr interzis” a fost îngăduit totdeauna. Dacă nu era permis, nu eram nici eu, să umblu cu prolegomene, dar nici tu, să bagi la cap despre necesitatea ispitei şi despre imposibilitatea fiinţei în lipsa un banal şi dulce şi acru şi fără de moarte măr. Un singur exemplu-i suficient pentru a realiza importanţa vitală a cestui pom ademenitor, mai ales când locuieşte-n grădina altuia. Dacă a ...

Un virus comun ar putea duce la apariția Alzheimer

Sâmbătă, 11 Ianuarie 2025 14:30 | Publicat în SOCIETATE
Cercetătorii au descoperit un virus comun în intestinul unor pacienți cu Alzheimer, care ar putea contribui la dezvoltarea bolii. Cytomegalovirus (sau HCMV) infectează până la jumătate dintre pacienți în primele decenii de viață, relatează The Independent, citat de Digi24 și Mediafax. Experții susțin că virusul ar putea persista în intestin și ajunge la creier, unde va produce daune majore.HCMV este unul dintre cele nouă virusuri herpetice la care majoritatea oamenilor sunt e ...

Leul a început anul pe apreciere

Miercuri, 08 Ianuarie 2025 16:00 | Publicat în ECONOMIE
Cursul de schimb are un rol important în mentalul românesc. Analiștii prognozează de mai bine de cinci ani un curs al euro de peste 5 lei, însă maximul a rămas din 19 mai 2023 la 4,9783 lei. Stabilitatea se datorează faptului că BNR practică un regim de "flotare controlată", prin care cursul nu este stabilit doar în funcție de cerere și ofertă, el fiind influențat și de deciziile băncii centrale, în momentele de mișcare mai amplă ale pieței, fie de apreciere, fie de deprec ...
Peste 300 de apeluri la 112 au pus în mișcare de urgență echipajele de intervenție ale Poliției și Jandarmeriei în perioada 1-7 ianuarie, problemele invocate de gălățeni fiind variate, de la scandaluri, la furturi și tulburarea ordinii și liniștii publice. Oamenii legii au dat aproape 800 de amenzi și au constatat zeci de infracțiuni, în mare parte la regimul circulației.  Sute de polițiști și jandarmi au fost la datorie în minivacanța prelungită, în care majoritatea g ...

„Nepotul”, lecturată de doi artiști de la Dramatic

Miercuri, 08 Ianuarie 2025 16:40 | Publicat în CULTURA
Actorii Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galați au pus bazele unui nou proiect extra-repertorial, intitulat sugestiv „Citim”. Aceasta este deviza care stă la baza acestei noi inițiative a actorilor de la Dramatic, care spun că citesc orice, oriunde, gratuit, pentru public sau pentru ei înșiși, lectura fiind nu doar din text contemporan sau românesc și nu doar teatru. Așadar, gălățenii care sunt curioși să afle etapele care stau la baza construirii unui spectacol sunt in ...
Pugilistul ucrainean Oleksandr Usîk a celebrat victoria în meciul în care şi-a apărat titlul mondial ridicând deasupra capului o sabie din secolul al 17-lea care i-a aparținut lui Ivan Mazepa. Boxerul a urcat în ring îmbrăcat în costum de cazac, pe melodia ucraineană "Frați" ("Suntem frați, ca șoimii/ Am crescut într-o țară liberă/ Nu ne vom da pământul nimănui/ Mai bine să murim în luptă"), recunoscută drept imnul său. "Ucrainenii nu sunt speriați și vor continua s ...
Pentru lucrările de amenajare a peste 65.000 de metri pătrați de păduri urbane, Primăria municipiului Galaţi a lansat în licitaţie un contract de 2.179.451 de lei şi aşteaptă ofertele până pe 29 ianuarie 2025. Este vorba despre lucrări de pregătire a terenului pentru plantare, pregătirea solului, împădurirea propriu-zisă, combaterea dăunătorilor puieților, întreținerea plantației, precum și completări în plantația nou creată în al doilea și al treilea an. Cu o fi ...

Pericol public cu repetiție, depistat în centrul Galațiului

Miercuri, 08 Ianuarie 2025 15:20 | Publicat în Regional
Un gălățean de 38 de ani a reușit performanța să se aleagă cu un dosar penal pentru multiple nereguli rutiere acumulate în decurs de doar 48 de ore. Bărbatul a fost la un pas de arest după ce un echipaj de la Secția 5 l-a oprit de Bobotează, pe strada Traian. Polițiștii au remarcat faptul că mașina condusă de acesta nu avea plăcuțe de înmatriculare, misterul absenței numerelor fiind elucidat pe loc. Acestea fuseseră retrase cu doar două zile înainte, după ce un alt echi ...

Gălățeni prinși fără permis la volan

Miercuri, 08 Ianuarie 2025 14:20 | Publicat în TRAFIC
Doi bărbați din județul Galați au început anul cu stângul după ce s-au urcat la volan fără a deține permis de conducere și au fost prinși de poliție. Unul dintre ei are 40 de ani și a fost tras pe dreapta într-una din serile trecute, pe strada Brăilei. Polițiștii au stabilit că figura în evidențe ca având permisul supendat, motiv pentru care i-au făcut dosar penal. Cu aceeași problemă se confruntă și un tecucean de 32 de ani, care nu a avut nicio reținere să se afi ...

Peste 1.500 de gălățeni cu afecțiuni de sezon

Miercuri, 08 Ianuarie 2025 08:00 | Publicat în Regional
Direcția de Sănătate Publică Galați a contabilizat, în săptămâna 23-29 decembrie, peste 1.500 de persoane care au suferit de gripe, viroza sau pneumonii și care au ajuns în atenția medicilor. Așadar, în perioada sus amintită s-au înregistrat 1.138 de cazuri de viroze respiratorii, grupa de vârstă cea mai afectată fiind cuprinsă între 5 și 14 ani. Pentru acest segment de vârstă, cadrele medicale au acordat îngrijiri medicale unui număr de 338 de copii, 33 din ei necesit ...
Pagina 969 din 2984

Poza zilei. Semafoare pe strada Oțelarilor... dar nu pentru pietoni

Vestea că pe strada Oțelarilor se execută lucrări pentru instalarea unor semafoare i-a bucurat pe lo ...

Vasile Marica: Pilele sunt puse la adăpost

Au reînceput transferurile de personal cu dedicație, de la primării către structurile centrale sau d ...

Femeie rănită grav de o mașină, pe Faleza Superioară

Evenimentul rutier s-a produs luni dimineață, în zona unei treceri de pietoni supraînălțate, de la m ...

Înregistrările video ale comisarilor de mediu, probe în instanță

Înregistrările video și foto făcute pe teren de comisarii de mediu devin, începând din 18 septembrie ...

Concurs de aventură inedit pentru tinerii curioși

Treasure Hunt „Misiunea verde - Descoperă Grădina Botanică”Ești gata pentru o aventură plină de mist ...

Țigări ascunse și nedeclarate, descoperite la Oancea

Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit asupra a două persoane, ...

Şofer gălăţean arestat în judeţul Iaşi

Polițiștii din orașul ieşean Hârlău au reținut şi anchetat un bărbat de 37 de ani din județul Galați ...

Cooperare între comuna Tuluceşti şi o asociație din Republica Moldova

În perioada 18-19 septembrie 2025, comuna Tulucești a primit vizita unei delegații a Alianței Asocia ...

Anunț - CCA SPEDITION LKW SRL

ANUNȚ CCA SPEDITION LKW SRL, în calitate de beneficiar al proiectului finanțat prin Planul Național ...

Au început lucrările pe tronsonul 2 al bulevardului Siderurgiştilor

S-a dat start lucrărilor de modernizare şi pe al doilea tronson al bulevardului Siderurgiştilor, anu ...

Peste 3,5 milioane de euro pentru dezvoltarea rurală. O nouă strategie în Regiunea Sud-Est

Asociația GAL Tecuci, unul dintre cele mai mari Grupuri de Acțiune Locală din Regiunea Sud-Est, a în ...

Deputatul George Scarlat, noul lider interimar al PNL Galaţi

Situația nebuloasă la cârma PNL Galați, despre care aţi putut afla în ediţia din 26 august 2025 a zi ...

Consiliul Județean cumpără cactuși și palmieri pentru pădurea tropicală din Galați

Nu mai puțin de 1.721.008 de lei fără TVA este valoarea estimată a contactului pe care Consiliul Jud ...

Miniștrii Apărării redescoperă, periodic, Șantierul Naval Damen Galați

A devenit parcă o tradiție ca miniștrii Apărării din ultimii ani să viziteze Șantierul Naval Damen G ...

Gregor Teodorescu spune „Adio!” Consiliului Local

Gregor Teodorescu, liderul PACT pentru Galați, și-a anunțat demisia din funcția de consilier local a ...

Resturi de rachetă, găsite în estul Poloniei

Fragmente suspectate că provin de la o rachetă folosită pentru doborârea unei drone ar fi fost găsit ...

Zelenski oferă ajutor țărilor NATO împotriva dronelor ruseşti

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a evidenţiat duminică seară importanţa dronelor în apărare ...

În opinia Moscovei, „NATO este de facto în război cu Rusia”

Alianța Nord-Atlantică oferă sprijin direct și indirect regimului de la Kiev, astfel că „se poate af ...

Opinii. Tunul de aur și drona de tinichea

Să tragi cu o armă de jumătate de milion de dolari într-o dronă de 20.000 e ca și cum ai da foc la c ...

Spitalul Judeţean din Galaţi, în programul naţional privind infarctul miocardic acut

Veste bună pentru gălățeni! După vizita ministrului Sănătății, Alexandru-Florin Rogobete, Spitalul C ...

Pregătiri pentru turnarea celui de-al treilea etaj al noului spital de la Tecuci

Pe șantierul noului spital din Tecuci se pregătește o nouă etapă importantă - turnarea plăcii celui ...

Boala West Nile are simptome asemănătoare unei viroze respiratorii

Pentru că vremea caldă continuă și în luna septembrie în Galați, iar trei persoane au ajuns deja în ...

Aproape 23.000 de gălățeni nu mai sunt coasigurați de la 1 septembrie

Unul dintre pachetele de austeritate impuse de Guvernul Bolojan prevede excluderea persoanelor coasi ...

Cursul euro ar putea urca la începutul lui 2026 la 5,10 lei

La sfârșitul săptămânii a fost publicat sondajul CFA România realizat în luna august. Demn de remarc ...

Înregistrarea în REGES Online, amânată până la sfârșitul anului

Șase luni nu au fost de ajuns pentru angajatori, motiv pentru care Guvernul a hotărât, joi, la propu ...

Guvernul face comitet interministerial pentru a proteja interesele statului la Liberty Galaţi

Pentru Guvernul României, toate opțiunile în criza Liberty sunt pe masă: și vânzarea, și închiderea. ...

Depreciere modestă a leului, contrară altor monede din regiune

Menținerea unei cereri comerciale mai ridicate de valută a avut ca efect deprecierea leului față de ...

Voleibaliștii de la CSM Arcada, victorie amicală cu Steaua

VOLEI. Echipele de volei masculin CSM Arcada Galaţi şi Steaua s-au întâlnit într-o partidă amicală, ...

Oțelul, din nou pe val. Balint, mulțumit după succesul în faţa liderului

Gruparea gălățeană a dovedit din nou că are capacitatea de a se lupta de la egal la egal cu orice ad ...

Liga a III-a de fotbal. Derbiul Liești - Braniștea s-a jucat doar o repriză

Așteptat cu mare interes, meciul derbi dintre Sporting Liești și Unirea Braniștea s-a disputat doar. ...

Victorie în faţa liderului neînvins al campionatului: Oțelul - CSU Craiova 1-0

Aduceți-ne echipe din play-off! Gruparea gălățeană a dovedit încă o dată că se descurcă mult mai bin ...

Viitorul tehnologiei, dezbătut la Universitatea „Dunărea de Jos”

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați este, în aceste zile, un veritabil pol al excelenței acade ...

Spectacol de robotică şi tehnologie al liceenilor gălăţeni

Sâmbătă, 20 septembrie, între orele 11.00 și 15.00, zona Food Court de la Shopping City Galați va de ...

Universitatea „Dunărea de Jos”, în sprijinul tinerilor

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a lansat proiectul „ACCESS UP - Sprijin pentru elevi și st ...

Proiect pentru pregătirea profesorilor, la Şcoala Nr. 29

Școala Gimnazială Nr. 29 Galați, prin intermediul Academiei G-STEAM, derulează un proiect "Erasmus" ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

Comunismul a fost (și este) de mai multe feluri?

Roberto Iacomi se întoarce la Galați cu o nouă carte. Culmea, o carte de… actualitate, dacă ținem co ...

Peste 500.000 de români vor să emigreze

România este țara cu cea mai mare pondere din Europa Centrală și de Sud-Est a locuitorilor care decl ...

Participare-record la cel mai mare festival românesc din America

Peste 12.000 de persoane au invadat încântătoarea promenadă The Wharf din Washington, D.C., timp de ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Pictorița Emilia Dumitrescu - 20 de ani de la trecerea în eternitate (Galerie FOTO)

Pictoriţă şi graficiană de valoare naţională şi internaţională, una dintre cele mai mari reprezentan ...

Oscarul traficului absurd, pe Broadway-ul de pe Brăilei

La Galați, ora prânzului nu mai e despre ciorbă caldă și liniște, ci despre nervi întinși la maximum ...

Istorici şi cercetători, reuniți la Mănăstirea Secu

În perioada 19-20 septembrie, Mănăstirea Secu din comuna Vânători, județul Neamț, este loc de întâln ...

Pe ce străzi din Galaţi se produc cele mai multe accidente. Zone, zile şi ore de risc

În perioada 1 ianuarie 2020 - 31 decembrie 2024, la nivelul județului Galați s-au înregistrat 808 ac ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Și pescărușii se împușcă, nu-i așa? De ce se joacă teatru în rai

A început stagiunea 2025-2026, Unchiul… Cehov și trupa Dramaticului gălățean au invitat nerăbdătorii ...

Diana Melnic și lumea copilăriei, la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”

Copilul și copilăria constituie una dintre temele majore care de-a lungul timpului a fost abordată c ...

O coborâre în inimă, la Cenaclul Noduri şi Semne

tare mi-e dragă această casă care ne rabdă/ ieșirile/ și care nu se încruntă, ci ne ține împreunați/ ...

Dramaticul călătorește prin țară cu „Regina nopții”

Săptămâna aceasta, „Regina nopții” va călători prin țară, iar în luna octombrie se va juca în cadrul ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Preotul din Foltești, acuzat de viol asupra unei minore, a fost trimis în judecată

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a anunțat miercuri, 17 septembrie, finalizarea anchetei ...

UPDATE. Ce a pățit individul care a hărțuit o elevă de liceu cu opt ani mai mică

UPDATE ora 17,53: Individul acuzat de tentativă de viol, șantaj și hărțuire a primit mandat de arest ...

Un gălățean a fost arestat pentru că și-a ucis fratele

Conflictul dintre doi frați din muncipiul Galați a avut urmări tragice și s-a concretizat într-un do ...

Cu poliția pe urme, scăpat de justiție. Tâlharul care a speriat Galațiul, un hoț vechi, căutat de trei luni

Atacarea femeilor în vârstă în scările blocurilor și deposedarea lor de bijuterii de un individ tână ...

Din răzbunare, a incendiat mașina polițistului care l-a amendat

Un moment de răzbunare îl va costa câțiva ani de închisoare pe un tânăr teribilist din județul Galaț ...

11,5 milioane de euro pentru fermierii gălățeni afectați de înghețul din primăvară

Fermierii gălățeni primesc o veste mult așteptată: un fond în valoare de 11,5 milioane de euro va fi ...

Noile autobuzele Galaţi-Vânători, aglomerate şi insuficiente

Introducerea a două noi trasee de transport în comun, 50 şi 55, care a dus însă la suspendarea trase ...

Armata americană modernizează poligonul de la Smârdan

Armata americană a început demersurile pentru construcția unui poligon modern pentru tancuri în baza ...

RUGA unei METAFORE la TIMP (dosarele XYZ)

Motto:„Sunt din ce în ce mai vizitat/ de un timp necunoscut/ în care se întorc/ gândurile care m-au ...

BRODERIE (bombă de presă)

? oare cine bate vântul? oare cine trece viaţa ?? cine osteneşte ceasul? cine mută dealu-n vale ?? c ...

CHILIPIR (despre ne/norocul celui dintâi)

Taie... dacă ai curaj, dacă vrei să vezi cum tace,dacă vrei s-auzi cum piere, dacă vrei tu să rămâip ...

ATUNCI (dosarele XYZ)

Când a bătut la uşă o lumină, ea se uita-n oglindă şi credea că nu mai poate nimenea să vină, să-i ...

RĂSPUNSUL vrednicei MARIA la MISIVA nevrednicului ION

Nu ţi-am răspuns la scrisoarea pe care am primit-o în ziua de naştere a Maicii Domnului, fiindcă m-a ...

MAJESTATEA SA... PĂMÂNTUL

Din ce în ce mai sărac şi mai greu, din ce în ce mai fără de calciu şi fără de perspective, abia se ...

CĂLIMARA cu OTRAVĂ

Ultima mea Marie lucrează la Morgă! Are cincizeci şi cinci de ani, dar pot zice că nu-i trecută apro ...

PUR și SIMPLU

Acesta este! Aceasta este! Aceştia sunt! Acestea sunt! Nimic în minus! Nimic în plus! Doar câte-o at ...

Remember. Ștefan Nădășan (1901-1967)

Inginerul Ștefan Nădășan s-a născut pe 19 august 1901, la Timișoara. A studiat la Timișoara, continu ...

REMEMBER. Alexandru Suțu (1837-1919)

Psihiatrul Alexandru Suțu s-a născut pe 30 noiembrie 1837, la București. A fost un pionier al psihia ...

Substanțele toxice, în produsele de zi cu zi. Atenţie la etichete!

Folosim zilnic produse care ne fac viața mai ușoară: cosmetice, detergenți, ambalaje sau chiar alime ...

Isabelle Adjani, judecată pentru fraudă fiscală

Actrița franceză Isabelle Adjani va compărea pe 26 februarie 2026 în fața curții de apel din Paris, ...

Laptele de vacă, în fața alternativelor vegetale

În ultimii ani, rafturile magazinelor s-au umplut de cutii colorate cu lapte de migdale, de ovăz, de ...

Care sunt cauzele şi simptomele indigestiei la câini. Şcoala iubitorilor de animele

Ca și în cazul oamenilor, câinele se poate confrunta cu indigestia. Aceasta nu este o afecțiune dige ...

Îngrijirea câinilor şi pisicilor la început de toamnă

Odată cu schimbarea anotimpului, rutina de îngrijire a animalelor de companie necesită mici ajustări ...

Psihoterapia bazată contactul cu natura. Beneficiile terapeutice ale mediului înconjurător

Pe lângă remediile fizice, medicina naturistă modernă explorează și beneficiile terapeutice ale medi ...