Un mopedist fără permis a făcut accident și a fugit

Miercuri, 07 Mai 2025 17:30 | Publicat în Regional
Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Pechea, a ajuns în custodia poliției, după ce a făcut un accident de circulație și a părăsit locul evenimentului, deși incidentul s-a soldat cu rănirea unui copil. Accidentul a avut loc, susțin polițiștii, pe 4 mai, când bărbatul a plecat la plimbare pe un moped, împreună cu un minor în vârstă de 5 ani. La un moment dat, ar fi pierdut controlul direcției și ar fi intrat în plin într-un autoturism parcat pe strada Păcii din comun ...
O grupare formată din mai mulți bărbați din Pechea, Suhurlui și Vânători a intrat în vizorul poliției italiene și mai apoi a celei din Galați în urma unor spargeri în serie care au avut loc în Peninsulă, la finele anului trecut și respectiv la începutul acestui an. Patru dintre cei bănuiți că au furat aur și argint în valoare de 200.000 de euro din ateliere de bijuterii au fost reținuți și urmează a fi extrădați. Gruparea despre care poliția italiană susține că a ...

Panică generală din cauza unui foc nesupravegheat

Luni, 14 Aprilie 2025 17:30 | Publicat în Regional
Nori negri de fum s-au ridicat luni deasupra comunei Pechea, din cauza unui foc pe care nu l-a ținut nimeni sub atenție. Incendiul, izbucnit într-o curte din sat, i-a speriat pe localnici, care s-au temut ca nu cumva vreo casă să fi luat foc. Oamenii au sunat la 112, două autospeciale de stingere fiind trimise la fața locului. Pompierii au constatat că, din fericire, focul nu afectase vreo locuință, ci două anexe în care erau depozitate mai multe anvelope, cauciucul ars fiind respon ...

Șofer beat-cui, de Mărțișor

Luni, 03 Martie 2025 14:50 | Publicat în Regional
Un localnic în vârstă de 57 de ani, din Pechea, și-a făcut un nedorit cadou de 1 Martie, după ce a îndrăznit să se urce la volan într-o stare de ebrietate care ar fi trebuit să îl trimită mai degrabă la un somn zdravăn. Bărbatul a băut bine în cinstea Mărțișorului și s-a ambiționat să plece acasă cu mașina, numai că nu a reușit să ajungă la domiciliu, pentru că, pe drum, a fost oprit de Poliție. Oamenii legii au constatat că șoferul turmentat din fața lor avea ...

Vânător prins cu o armă ilegală în podul casei

Duminică, 09 Februarie 2025 18:00 | Publicat în EVENIMENT
Un bărbat în vârstă de 53 de ani din Pechea a fost la un pas de a sta următoarele 30 de zile în arestul Poliției după ce i-a fost percheziționată casa și a fost scoasă la iveală o armă pe care o deținea ilegal. Polițiștii de la Arme au fost cei care au ajuns la ușa bărbatului într-una din diminețile trecute, în urma unor informații care indicau faptul că acesta ar fi deținut și folosit ilegal o pușcă de vânătoare.  ”În podul casei a fost găsită o armă letal ...

Campus umanitar deschis în localitatea Pechea

Marți, 12 Noiembrie 2024 12:40 | Publicat în SOCIETATE
Populația afectată de inundațiile din septembrie de la Galați are acces începând de miercuri, 6 noiembrie, la un campus umanitar deschis de Crucea Roșie Română în localitatea gălățeană Pechea Filialele Crucea Roșie din Galaţi şi Vrancea au implementat, pe platoul Pieței Agroalimentare din Pechea, proiectul "Sub acoperişul Crucii Roşii - Punct umanitar de servicii", care va funcţiona până pe 28 decembrie. Campusul umanitar se adresează persoanelor afectate de inundații, ...

100 de familii din Pechea locuiesc încă în module sau la rude

Duminică, 10 Noiembrie 2024 06:00 | Publicat în Regional
Un număr de 100 de familii din comuna gălăţeană Pechea, ale căror case au fost distruse total de inundaţiile din 14 septembrie, locuiesc în continuare în module sau la rude şi prieteni, a declarat, pentru Agerpres, primarul localităţii, Mihăiţă Măncilă. "Mai este foarte mult de lucru, încă mai este mâl prin curţile oamenilor. Unii localnici au început reparaţiile pe cont propriu, dar sunt şi case în care nu se mai poate locui. Avem 100 de familii care stau la rude, la pr ...

Un nou transport cu sobe a ajuns la sinistraţi

Miercuri, 30 Octombrie 2024 12:20 | Publicat în SOCIETATE
În Arhiepiscopia Dunării de Jos continuă ajutorarea sinistraţilor din judeţul Galaţi prin oferirea de sobe şi lemne pentru iarnă. După ce, săptămâna trecută, au fost livrate 100 de sobe în trei parohii grav afectate de inundaţii, marţi, 29 octombrie, alte 100 de sobe au fost distribuite la Izvoarele, Slobozia Conachi, Cuza Vodă, Costache Negri şi Pechea.Programul de ajutorare a sinistraţilor cu sobe se desfăşoară cu sprijinul unor eparhii din ţară şi din străi ...
Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a continuat acţiunile de ajutorare a sinistraților din județul Galați afectaţi de inundațiile din 13 septembrie 2024. La sprijinul financiar rezultat din colecta desfășurată la nivelul tuturor parohiilor și mănăstirilor și din contribuția Centrului Eparhial, care a însumat un milion de lei, s-au adăugat ajutoare materiale necesare celor aflați în situație de criză.Astfel, sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei a organizat un transp ...
Pagina 1 din 5

Galațiul, pe harta mafiei cu pesticide la preț redus. O companie a fost ”săpată” de un angajat (VIDEO)

Au fost percheziții în județul Galați, în Capitală și în județele Călăraşi, Ialomiţa, Argeş, Bacău ş ...

„E primăvară la Galați”, pe scena Teatrului Muzical

Duminică, 18 mai, de la ora 19,00, iubitorii spectacolelor de revistă sunt invitați la un eveniment ...

Subprefect al județului Galați, eliberat din funcție

Iulian Iosif a fost eliberat din funcția de subprefect al județului Galați printr-o hotărâre de Guve ...

Ceremonie specială in memoriam prof. univ. dr. Viorel Daghie

Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității „Dunărea de Jos” din Galați organizeaz ...

A încetat din viață actrița Cristina Deleanu

Actrița Cristina Deleanu a încetat din viață joi, la vârsta de 84 de ani. Ea va rămâne în memoria co ...

Amenzi uriașe la o fermă avicolă din Șivița

Un control neplanificat efectuat de Garda de Mediu Galați, în urma unei sesizări primite, la o fermă ...

Proiecte îndeplinite și investiții pentru viitor, la Galați

Primăria municipiului Galați a continuat, în luna aprilie, seria investițiilor consistente în infras ...

26 de fabrici de reciclare vor fi construite cu fonduri europene

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a semnat contractele de finanțare pentru construirea a 26 ...

Lucrări de 7,8 milioane de lei la Grădinița nr. 9

Coop Galați Societate Cooperativă a câştigat licitaţia pentru „Reabilitarea și eficientizarea energe ...

Peste 22 milioane de euro pentru microîntreprinderile din județul Galați

Microîntreprinderile din județul Galați vor avea la dispoziție fonduri în valoare de peste 22,27 mil ...

Peste 83.000 de euro pentru o parcare în Centru, pe locul a şapte garaje demolate

„Pregătim terenul pentru amenajarea unei noi parcări în locul vechilor garaje demolate din apropiere ...

Onuţ Atanasiu contestă donaţia făcută PNL

Analiza „Cât de generoşi au fost politicienii gălăţeni cu propriile partide”, publicată în ediţia de ...

Cum puteţi solicita o audiență la Prefectura Galați

Cetățenii interesați de o audiență la prefectul județului Galați, Andreea-Anamaria Naggar, se pot în ...

Spaţiul verde din Ţiglina I, eliberat de ultima construcţie parazitară (FOTO)

Primăria municipiului Galaţi a emis o dispoziţie de desfiinţare pentru ultima construcţie care paraz ...

Tribunal special în Ucraina, pentru crimele de război ruseşti

Miniștrii de Externe din așa-numitul „Grup Central” format din cel puțin 37 de țări au semnat „Decla ...

Moscova, atacată cu drone a doua noapte la rând

Unităţile ruse de apărare aeriană au distrus un roi de drone ucrainene care ţintea Moscova într-un a ...

SUA transferă Ucrainei un nou sistem de apărare aeriană Patriot

Kievul va primi noi ajutoare din partea Statelor Unite. Potrivit cotidianului The New York Times, ci ...

Diplomație la limita șantajului privind aderarea Ucrainei la UE

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a răspuns pe Facebook declarației președintelui ucraine ...

Tratament modern pentru tulburarea depresivă majoră, la Spitalul de Psihiatrie din Galați

Începând din luna septembrie 2024, în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Elena Doamna” din Galați se d ...

Costuri în creștere pentru tratamentul gălăţenilor cu diabet

Cheltuielile din cadrul Programului Național de Diabet Zaharat au crescut în 2024 cu 12% față de anu ...

Alergarea în aer liber - beneficii pentru corp și minte

Alergarea în aer liber revigorează atât corpul, cât și mintea. Beneficiile acestei activități sunt n ...

Medicamentele oncologice s-au scumpit cu 23%

Un raport recent al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galați evidențiază o creștere sem ...

Euro stagnează la 5,10 lei, în aşteptarea alegerilor

Săptămâna trecută, cursul euro a depășit pragul de 5 lei și a atins pe 8 mai maximul istoric de 5,12 ...

Euro s-a menținut marţi sub pragul de 5,10 lei

Tendința de scădere a cursului euro s-a temperat marți, cu trei zile înainte de ședința de politică ...

Oportunități de finanțare din fonduri europene pentru micile afaceri

Antreprenorii, microîntreprinderile și IMM-urile pot beneficia de mai multe oportunități finanțate d ...

O nouă ediție a programului Tezaur

Ministerul Finanțelor a lansat, luni, a cincea ediție a Programului Tezaur din acest an. Perioada de ...

„Cupa Municipiului Galați” la tenis

TENIS. Clubul Dacia Galaţi organizează o nouă ediție a competiției devenite tradiționale ”Cupa Munic ...

Echipele de baschet ale Liceului Sportiv, performanțe notabile

Baschetul a rămas disciplina preferată a elevilor Liceului cu Program Sportiv (LPS) din Galaţi, o pa ...

United a câștigat clar împotriva finalistei

Ultima miză rămasă din faza de play-off a Ligii I de futsal a fost tratată cu mare seriozitate de Un ...

În 2025 nu mai e nevoie de bursă sau brokeri: Bitcoinul ți-aduce Bani în fiecare săptămână

În 2025 nu mai e nevoie de bursă sau brokeri: Bitcoinul ți-aduce Bani în fiecare săptămână Investiț ...

Premiu special pentru o elevă din Galați, la Olimpiada interdisciplinară „Științele Pământului”

Etapa națională a Olimpiadei interdisciplinare „Științele Pământului”, desfăşurată la Brașov, i-a ad ...

Studenții de la Jurnalism, în vizită la Viața liberă

Pentru orice student la Jurnalism, vizita într-o redacţie este un adevărat privilegiu. Aşa am simţit ...

Aur și argint pentru elevii gălăţeni, la Olimpiada Națională de Informatică Aplicată

Participarea la Olimpiada Națională de Informatică Aplicată „AcadNet” le-a adus membrilor lotului ca ...

Cazare plătită de Consiliul Judeţean pentru ByteForce

Consiliul Judeţean Galaţi a atribuit direct firmei Concem Tour un contract de 55.000 de lei fără TVA ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Sakura de Războieni se întoarce, exact la timp pentru o plimbare de weekend (FOTO)

Pe strada Războieni din Galaţi, primăvara şi-a intrat în drepturi, iar frumoşii pruni ornamentali, p ...

35 de ani de la ”Podul de flori” al reîntregirii naţionale

Acum 35 de ani, pe 6 mai 1990, o pagină emoționantă se scria în istoria românilor de pe ambele malur ...

Elena Alistar, prima femeie deputat în Sfatul Țării din Basarabia

„Din Basarabia vă scriu, Dulci frați de dincolo de Prut. Vă scriu cum pot și prea târziu, Mi-e dor ...

Vom avea nevoie în continuare de vize pentru SUA

Statele Unite au anunțat excluderea României din programul Visa Waiver, care presupunea că românii p ...

UPDATE ora 20,00. Alegeri prezidențiale 2025. Vot masiv în diaspora

UPDATE - Ora 20,00. Peste 350.000 de cetățeni români din diaspora s-au prezentat la urne până sâmbăt ...

Au nevoie de ajutorul comunităţii gălăţene, după ce le-a ars casa

Doi copii mici împreună cu părinții lor au rămas pe drumuri după ce casa le-a fost distrusă de incen ...

O gălățeancă stabilită în Germania, ajutată de comunitate şi de cadrele medicale la Galaţi

O femeie originară din Galați, stabilită de mulți ani în Germania, a avut parte de o experiență neaș ...

Duminica vindecării slăbănogului de la Vitezda, la Catedrala Arhiepiscopală

În Duminica vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, A ...

Boala coşurilor de gunoi din Galaţi. Confortul urban, între modele vestice şi maniere estice

Indiferent de modelul ales şi de cât de des sunt schimbate, coşurile de gunoi din Galaţi par să sufe ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Gălățenii se unesc să-l scoată pe Nicu din infernul Lyme. Cum poate fi ajutat (FOTO)

Nicu Stănescu nu este doar gălățean, este un artist și un om extraordinar, care de trei ani se află ...

Cultura are contract colectiv de muncă

Proiectul Contractului Colectiv de Muncă depus în data de 3 februarie 2025 de Federația Cultură și M ...

Săptămână plină pentru mari și mici, la Festivalul ”Gulliver” 2025

Luni, 12 mai, a început cea de-a XXXI-a ediţie a Festivalului „Gulliver”. Organizat de Teatrul pentr ...

Teatrul Dramatic, două spectacole în două orașe

Două spectacole în două orașe. Vineri în festival, duminică, acasă. Acesta este programul de weekend ...

O nouă expoziţie de pictură la Casa Artelor

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Roşu. Monocrom" - o selecţie din afişele din patrimon ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Blocuri de 10 etaje și un hotel, aprobate în Țiglina II. Planuri urbanistice votate pe repede înainte (FOTO)

Planurile urbanistice zonale pentru construcția unui hotel și a unor blocuri de zece etaje în Țiglin ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Acuzații grave privind un pericol public lăsat liber. Cum a devenit ucigaș un hoț periculos și tolerat

Ancheta în cazul crimei care a îngrozit comunitatea din Băleni la începutul lunii martie ar putea lu ...

Captură de țigări de la contrabandiști aflați în vizorul poliției

Trei gălățeni, o femeie și doi bărbați, au fost vizitați de poliție după ce autoritățile i-au luat î ...

A căzut o rețea interjudețeană care vindea cocaină în Galați

15 membri ai unei grupări care aproviziona cu droguri consumatori din două județe au ajuns în arestu ...

Magazin din Galați, paravan pentru trafic de droguri. Sute de pliculețe cu ketamină, dosite în haine

Traficul de droguri aduse din vest și care au ca destinație celălalt capăt al lumii, trece prin... G ...

Deplasări de coloane militare spre poligonul de la Smârdan

Conform unui comunicat al Minsterului Apărării Naţionale, până pe 23 mai se desfăşoară deplasări de ...

UPDATE. Un copil de 6 ani a murit înecat într-o groapă cu apă

Un teribil accident, soldat cu decesul unui băiețel de doar 5 ani, s-a produs în cursul după-amiezii ...

Comuna Matca, prima localitate gălățeană cu infrastructură de apă și canalizare complet nouă

Operatorul regional Apă Canal SA Galați a prezentat, joi, 8 mai, într-o conferință de presă organiza ...

Cea mai mare investiție a Apă Canal din județul Galați continuă

Operatorul regional Apă Canal SA Galați a organizat, miercuri, în sala "Hydra" a Hotelului Vega, o c ...

O DATĂ CA TOTDEAUNA (schepsis)

Motto: „Omul este un animal marin, care merge pe pământ şi ar vrea să zboare!” (Carl Sandburg)A fost ...

ÎNFLORIREA A V-A (mic... tratat de BEETHOVEN)

Cred că începe-a V-a Înflorire -chiar se aude, intră în salcâmi!!!Adorm - ce sacrosanctă adormire-ia ...

DULCE şi AMAR (mic... tratat de lumină)

Moto: „De unde are Raiul lumină? Ştiu: îl luminează Iadul cu flăcările lui”.(Lucian Blaga)Mă număr p ...

CATHARSIS (mic... tratat de apropiere)

E mult pân-atunci! - se aude... şi zice: e mult de atunci printre fire de iarbă, printre fire de p ...

INEFABILUL PROFESIONIST (IV)

Sigur că da! se revarsă zorii! i-auzim, însă nu-i vedem! ai dracului şi zorii ăştia! fac de capul lo ...

INEFABILUL PROFESIONIST (III)

Bine aţi venit în ceastă sferă!/ sau în cest cub! sau în ce vreţi! vă rog,/ nu mai fiţi trişti! şi n ...

INEFABILUL PROFESIONIST (II)

Sigur că da! Suntem nişte amăgiţi! Amăgiţi de tot, putem spune! Motivele sunt cu duiumul! Dezamăgito ...

INEFABILUL PROFESIONIST (I)

Sunt amăgit. Cauză pentru care mă duc la consultant. Acesta nu prea are clienţi. Fiindcă toţi oameni ...

Remember. Nicolae Filip (1926-2009)

Academicianul Nicolae Filip s-a născut pe 3 martie 1926, la Sofia, județul Bălți, Republica Moldova, ...

Cariere. Mihail Bulgakov, destin de geniu neînţeles

Romancierul şi dramaturgul rus de origine ucraineană Mihail Bulgakov s-a născut pe 15 mai 1891, la K ...

„Supraviețuind peste noapte” - filmul zilei la tv

"Supraviețuind peste noapte" Național TV, miercuri, 14 mai, ora 20,00SUA (2020), acţiune, thrillerC ...

Remember. Vasile Bârcă (1884-1949)

Politicianul Vasile Bârcă s-a născut pe 2 ianuarie 1884, la Ignăței, județul Orhei, Republica Moldov ...

Tehnici simple pentru o minte mai clară

Minte ordonată, viață liniștită. Așa cum facem curățenie acasă, este vital să ne îngrijim și de „igi ...

Un măr pe zi? Da, dar nu oricând!

Un măr pe zi ține doctorul departe, spune un proverb, dar... Merele sunt pline de nutrienți. De exe ...

Cum se manifestă câinii hiperactivi. Şcoala iubitorilor de animale

Problemele comportamentale precum neatenția și comportamentul impulsiv pot fi un semn al ADHD-ului l ...

Ce să NU faci de Paşti cu câinele şi pisica. Şcoala iubitorilor de animale

Indiferent cum petrecem Paştele, masa de sărbători e nelipsită pentru toată lumea. Şi, dacă noi stăm ...